Meriti doar ceea ce oferi!
"Multumeste-te cu resturi!" Aproape niciodata nu ti se va rosti replica amintita anterior apeland la aceasta ordine a cuvintelor.Insiruirea lor nu e intamplatoare, confera sens decorului realist in care supravietuirea e in trend, devenind obsesia de seara pentru zorii zilei de maine.Ti se ofera putin, cu toate ca tu daruiesti totul.Dar poate cuprinde verbul "a darui" intregul necesar si ravnit, universul dominat de emotii hedoniste si spirite pragmatice?Raspunsul nu este intotdeauna clar, concis si la obiect.Se poate spune ca avem dreptul de a aspira la o asemenea daruire absoluta.Putem visa.Doar atat, oare?Puterea visului, perseverenta, tenacitatea si ambitia au menirea de a transfigura macar o raza de soare din spatiul oniric in undele contingentului.Prin urmare, se poate.Oferi acel Tot, care difera de la o persoana la alta, in functie de capacitatea afectiva cu care a fost inzestrata.Astepti o schimbare a situatiei.La inceput crezi ca se lasa asteptata si ca timpul si rabdarea le vor rezolva pe toate.Urmeaza o anevoioasa perioada de indoieli, intrebari chinuitoare la care nu gasesti un raspuns sensibil, oricat de mult de-ai stradui; apoi, te intrebi daca mai merita sa faci sacrificii colosale si sa te implici in viata unei fiinte acaparate de impresiile celorlalti.Normal...Punctul lor de vedere conteaza. Si punct.Nu te poti opune pentru ca risti sa te pierzi pe un traseu alunecos si sa ramai doar cu o mana de nisip care se scurge inevitabil, o data cu necesitatea degetelor de a respira viata din spatele clepsidrei.Chiar daca stii ca nu se merita, continui.Poate pentru ca esti un om ce nu se teme de succesiunea de obstacole si le accepta ca pe o provocare constanta.Si continui.Faci rost de energie din gandurile tale pozitive care nu contenesc sa iti danseze in inima, facand loc treptat, treptat, unui ocean de iluzii ademenitoare.In acest miraj creat de tine si de ei, iti pierzi adevaratele intentii si scopul luptei tale interioare.Te gandesti ca ar fi bine daca ai asculta si sfaturile venite din partea "binevoitorilor".Gandesti gresit, insa.Si pierzi calea.Bunicul meu isi rasfata prietenii cu o vorba inteleapta:"Cand pierzi drumul esti fericit si de carare!".Urmezi cararea dupa o serie de dezamagiri si uneltiri menite sa te inlature.Cat mai repede cu putinta.Le simti, dar continui si incerci sa nu le acorzi atentie si timp.Doar incerci.De fapt, le acorzi increderea ta si timpul pe care nu il merita.Le mai dai o sansa si iti pui singur lacat pe ochi.De ce? Pentru ca preferi sa privesti doar latura frumoasa si pozitiva a oamenilor.De data aceasta pierzi si cararea, dar nu poti vedea ca te-ai instrainat de principiile si valorile tale sacre.Acum faci pactul cu Intunericul! Faci compromisuri in numele rezultatului final pe care il astepti ca fiind pe masura asteptarilor si a eforturilor depuse.Trece timpul si suferi...sfasietor.Iti spui ca este firesc, ca fara suferinta nu poti ajunge la fericire.Te inseli.Afirmatia ta e relativa.Ai nevoie si de suferinta, dar nu in cantitatea asta imensa pe care ti-o administrezi in fiecare zi, alimentandu-ti grijile, oftatul prelung, tristetea din suflet, furtuna din decizii si nesiguranta din vorbe.Speri ca va sosi culoarea curcubeului inimii si pentru tine.Plangi in hohote, pe furis oarcum, departe de privirile curioase ale celor cu care imparti o incapere si o viata zi de zi.Nu vrei sa fii surprins cu lacrimile astea cenusii pe chipul obosit si framantat de fel si fel de supozitii pe care mintea ti le impune.Te refugiezi in propria solitudine si astepti cu nerabdare sa treaca hopul.Insa, timpul nu isi aroga functia vitala de a vindeca ranile provocate de cei pe care noi i-am chemat in viata noastra involuntar.Timpul scoate la suprafata suferinta si cauza ei.Timpul aduce limpezime in privire.Acum te trezesti din...crunta Realitate, si nu din vis.Constati ca ai gresit.Daca ai putea da timpul inapoi.Dar nu poti! Ceea ce iti ramane sa faci este sa fii responsabil de consecintele iluziilor ademenitoare accesate! Si sa renunti la resturi.Meriti doar ceea ce oferi.Fii fericit de cararea cea noua si gaseste adevarata cale!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu