Simplitatea, dincolo de imagini
interviul a apǎrut și
în Revista Iuventa:(paginile 16-18):http://revistaiuventa.ro/2013/04/revista-iuventa-nr-12-aprilie-2013/
Vladimir Gǎitan:
Simplitatea este un cuvânt
pe care am început să-l
uitam foarte mult!
Sursa foto: http://www.cinemagia.ro
Pentru ȋnceput, l-am invitat la dialog pe iubitul Horia Vrăbete-personaj pe care și l-a ȋnsușit relativ recent, sub bagheta regizorului Sergiu Nicolaescu, ȋn Ultimul corupt din România, din 2012:
Mi-am refuzat orice implicare ȋn aceste ȋntȃmplǎri-3D, 4D...Mi-am prelungit plǎcerea de a citi o carte
Vladimir Gǎitan: Trebuie sǎ-ți mǎrturisesc cǎ eu nu am deschis ȋn viața mea un computer și nici mǎcar un laptop.Nu sunt dușmanul acestor lucruri, copiilor mei le-am luat de-acum 10 ani, la primele apariții.Dar, efectiv, mi-am prelungit plǎcerea de a citi o carte.Referitor la ce se ȋntamplǎ cu acest domeniu: sunt atehnic.Mi-am refuzat orice implicare ȋn aceste ȋntȃmplǎri-3D, 4D, ecran tactil, miniatural. M-am retras ȋn cochilia mea și mǎ uit la filme normale.Am vǎzut Avatar, care a fost mai ciudat pentru mine, l-am acceptat ca atare, dar, ȋn general, mǎ feresc de zona asta, pentru cǎ din punct de vedere profesional o consider foarte falsǎ, artificialǎ.În curȃnd se va renunța la noi, probabil…Unde va mai fi Dustin Lee Hoffman, unde va mai fi Robert De Niro, Pacino(Alfredo James)?Aceștia sunt cȃțiva din actorii uriași a cǎror interpretare m-a fascinat dintotdeauna.Consider aceste tehnici nocive, mai ales pentru copii.Aș introduce un program foarte bine controlat asupra acestui fenomen despre care aud cǎ se vorbește tot mai des și care se poate rǎzbuna foarte urȃt pe noi toți: acum se bat recorduri, prin toate mijloacele, avȃnd ca miza violența.Acest gen de cinematografie duce la infantilitate, la imbecilitate.
S-a uitat de Alain Delon, Lino Ventura, Jean Gabin, Michel Serrault…
Chiar dacǎ este de acord cu afirmația despre cinematograf a criticului de film, Jean Serroy, Gǎitan nu ezitǎ sǎ fie sincer, pǎstrȃndu-și calmitatea și diplomația definitorii.Astfel, ne ȋmpǎrtǎșește opinia sa: “ Eu am depre critici o pǎrere destul de rezervatǎ, pentru cǎ ei nu au o operǎ proprie și se ocupǎ cu a fi contra muncii celuilalt.”
"Cinematograful este un mijloc de a spune ceea ce nimeni nu poate spune prin cuvinte, ȋn afarǎ poate de poezie.El este ȋn sine un limbaj, care e combinația mai multor arte, un limbaj infinit de frumos, infinit de profund și care poate nara orice poveste."( afirma, ȋntr-un interviu, criticul de film, Jean Serroy)
Coordonatele amintirilor domniei sale conțin nume sonore ale cinematografiei italiene și nu numai, mǎrturisind:
Vladimir Gǎitan: “Eu nu am sǎ uit niciodatǎ filmele rusești excepționale, care mi-au bucurat tinerețea sau cinematograful italian, despre care tȃnǎra generație nu știe: Alberto Sordi, David Kaufman…
Din punctul meu de vedere, cinematografia americanǎ a fǎcut foarte mult rǎu Europei, pentu cǎ a venit cu o forțǎ financiarǎ uriașǎ, iar Europa nu a putut sǎ ținǎ pasul.Vorbesc de marile industrii de fim, gen Cinecittà (care a fost unul din cele mai mari studiouri de film din lume și, totodatǎ, supranumit"Orașul filmului" )
Urmǎtoarea generație s-a opit la Depardieu și cam atȃt!Dar s-a uitat de Alain Delon, Lino Ventura, Jean Gabin, Michel Serrault…Actori minunați, minunați…!!!Vorbim de niște vremuri care s-au cam dus și trist este cǎ nu vine nimic ȋn loc.Iar despre ceea ce vine, pot spune cǎ sunt niște accidente.E puțin! Înainte vorbeam de o școalǎ, iar acum vorbim de niște accidente.”
Înainte de a afla ce lipsește acestei ere a cumulului, ce ȋnregistreazǎ transformǎri profunde, resimțite, mai ales, la nivelul formei originale, prototipice a sǎlii de spectacol, i-am adresat ȋntrebarea:
La ce tip de ecran ar trebui sǎ revinǎ cinema
tograful, astfel incȃt sǎ aibǎ loc o diminuarea consistentǎ a mutației culturale ?
“Fenomenul mutației culturale afecteazǎ, astǎzi, tot mai multe aspecte ale creației, dar și ale existenței ȋnsǎși. Voi fi sincer.Eu consider cǎ ar tebui sǎ revenim la ecranul clasic, normal, la așa-zisul ecran plat.Sunt un bun spectator de cinema, prefer sǎ mǎ deplasez din fotoliul meu pentru un film bun, un film de calitate, la ecranul actual din sǎlile de cinema, care mǎ satisface, dar nu-mi prea place nici acest sunet foarte eficient, dat foarte tare.Am ȋntȃlnit aceastǎ realitate a sunetului dat la maxim, ȋn ultimele mele vizionǎri(The Ladykillers, de Tom Hanks), dar cred cǎ acest apect ține și de operator, care realizeazǎ setǎrile ȋntr-o asemenea manierǎ.Am fost și ȋn alte sǎli de cinematograf unde acest sunet dolby surround era prezent, dar era plǎcut, nu era agresiv.Sunt genul de spectator care vrea mǎsurǎ și-atȃta tot”.
Vladimir Gǎitan a mai spus si ceea ce scapǎ, de fapt, acestui univers, aflat ȋntr-o continuǎ expansiune:” Simplitatea… ador și, ȋn același timp, ȋmi este dor de acest cuvȃnt, pe care am ȋnceput cu toții sǎ-l uitǎm foarte mult! Simplitatea si normalitatea.Dorința asta permanentǎ de epatare, de agresivitate, dorința asta exasperantǎ, indusǎ, de a fi ȋn pas cu…Dar nu mai vreau sǎ fiu ȋn pas cu..!Mi-e dor de lucrurile retro, de tehnicile mai puțin avansate de altǎdatǎ!Sunt lucruri care țin de plǎcerea, intimitatea noastrǎ și nu de a fi ȋn pas cu ceva anume.”
Îndrǎgitul actor Vladimir Gǎitan le pregǎtește cinefililor o ȋntȃlnire cu Pescǎrușul, invitȃndu-ne, ȋn acest sens, la frumoasa premierǎ a piesei cehoviene, din luna aprilie, ȋn aceeași locație: Teatrul de Comedie, din București.
....2013, in PESCĂRUŞUL de A.P. Cehov, regia Claudiu Goga
foto: Carmen Tănase, Vladimir Găitan
...........................................................................................................................................
Alex Iordachescu: Imaginile și-au pierdut substanța și legǎtura cu sacrul
L-ați cunoscut ȋn Periferic( ȋn regia lui Bogdan George Apetri), unde a fǎcut parte din distribuție alǎturi de Ana Ularu, Andi Vasluianu, Mimi Brănescu, ȋn 2010. A regizat scurtmetrajul Andreea şi tramvaiul ȋn 2004.Este producǎtorul filmelor: La cosmétique du bonheur (2013), Lullaby to My Father (2012), Ryna (2005) și L'enfance d'Icare / Copilăria lui Icar (2009).Cea din urmǎ producție menționatǎ a stȃrnit interpretǎri controversate din partea mass-mediei romȃnești, care neȋnțelegȃnd dorința umano-regizorialǎ de a traduce o viziune interioarǎ, a spus despre debut cǎ este “pretențios” .
Regizorul Alex Iordǎchescu mi-a spus, ȋn interviul acordat ȋn mai 2011 despre"Copilǎria lui Icar" cǎ ” Este un film relativ ermetic, nu pentru cǎ mi-am dorit sǎ fie așa, ci pentru cǎ am privilegiat intuițiile pe care le-am avut pe moment, formelor mai convenționale. Nu e neapǎrat o calitate, idealul este sǎ le imbini ȋn mod armonios. Am remarcat cǎ filmul a atins deseori oameni foarte sensibili și / sau cu o educație care ȋi face sǎ-și punǎ ȋntrebǎri ( științe sociale, filozofie, etc..).
A explicat ce ȋnseamnǎ, ȋn viziunea sa, “discursul despre cinema”, printr-o trimitere eficientǎ și practicǎ la filmul realizat, Copilǎria lui Icar:
Alex Iordǎchescu: “Am lucrat intuitiv pe aspectul cinematografic, cu dorința de a traduce o viziune interioarǎ. Am scris note de intenții, dar ce e important, pȃnǎ la urmǎ, este ce aduce acest film ȋn lume, fie micǎ sau mare contribuția lui. Cred cǎ el este bogat la nivel de interpretare. Și ȋmi place cȃnd fiecare poate sǎ-și croiascǎ filmul lui, sǎ existe o plasticitate a "materiei" filmului. Mi se pare cǎ lumea ȋn care trǎim nu e linearǎ sau binarǎ și ȋmi doresc sǎ fac filme care sǎ traducǎ "țesutul" acesta. Cel puțin, ȋmi place ideea asta, mǎ face sǎ mǎ simt mai liber și ȋmi permite sǎ fac lucruri neașteptate.”
...În stare de dependențǎ, nevoia de a satisface pulsiunea scopicǎ depǎșește capacitatea de a ȋnțelege și a asimila imaginile
De asemenea, regizorul Iordǎchescu a menționat cǎ:
“S-a trecut de la ecran la ecrane, mai mici, mai multe. raporturile s-au inversat, atȃt ȋn talie, cȃt și ȋn proiecție / emisie. Prin multiplicarea lor, imaginile și-au pierdut substanța și legǎtura cu sacrul, au devenit "iluzii adevǎrate", "realitate virtualǎ", droguri ieftine. În stare de dependențǎ, nevoia de a satisface pulsiunea scopicǎ depǎșește capacitatea de a ȋnțelege și a asimila imaginile, care trebuie sǎ-și ȋndeplineascǎ funcțiunea din ce ȋn ce mai repede, din ce ȋn mai intens ( ȋn sensul: violent, vulgar, etc ).
Cinematograful despre care vorbești nu cred cǎ va mai "reveni" ca atare, sau, ȋn orice caz, nu ȋn civilizația noastrǎ. Trebuie imaginat un nou mod de a rezista, nu prin imagini, ci dincolo de imagini. Altfel zis, dat fiind cǎ imaginea nu va mai regǎsi dimensiunea sacrului, ( sau cel puțin nu va mai fi recunoscutǎ ca atare ) devine urgent sǎ- i luǎm puterea nocivǎ de a se prezenta sub chipul realitǎții, deci sǎ o "dezvǎluim" ca iluzie. Ultimul film al lui Amos Gitai, "Lullaby to my father", merge pe linia asta. Asta nu ȋnseamnǎ cǎ nu e poezie și "cinema" ȋn filmul lui, dar reușește sǎ se desprindǎ de orice fascinație pentru imagini și, tocmai, prin cinematografie ( cadraj, montaj, alternanța ficțiune / documentar ), sǎ meargǎ"dincolo" de imagini. Este inutil sǎ precizez cǎ majoritatea oamenilor nu ȋnteleg nimic din filmul ǎsta sau nu le place... Dar cred cǎ e calea cea bunǎ pe care Amos o exploreazǎ.”
Ștefania Agnes
studentă, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale
Educaţiei, specializarea Psihologie, UAIC, Iaşi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu