"Conversații cu Dumneuzeu "
Neale Donald Walsch
filosof şi scriitor american, fondator al unei fundaţii non-profit de evoluţie şi înţelegere spirituală
"Nu există "ar trebui" şi "nu ar trebui" în lumea lui Dumnezeu. Fă ce vrei. Fă ceea ce te reflectă, ceea ce te reprezintă ca o versiune mai grandioasă a Sinelui tău. Dacă vrei să te simţi prost, simte-te prost. Dar nu judeca şi nu condamna, pentru că tu nu ştii de ce se întâmplă un lucru şi nici ce scop are el."
"Dragostea este energia care se extinde, se deschide, trimite departe, stă pe loc, scoate la iveală, împarte cu alţii, vindecă."
"Întreaga viaţă fizică funcţionează în concordanţă cu legile naturale. În clipa în care-ţi aminteşti aceste legi şi le aplici, stăpâneşti viaţa la nivel fizic. Ceea ce ţie îţi pare a fi pedeapsă - sau ceea ce numeşti rău sau ghinion - nu este altceva decât o lege naturală care se manifestă."
"Toate acţiunile oamenilor sunt motivate la nivelul cel mai profund de una din cele două emoţii - frica sau dragostea. Există, într-adevăr, numai două emoţii - numai două cuvinte în limbajul sufletului."
"Frica ne înfăşoară corpurile în haine. Dragostea ne permite să stăm goi. Frica înhaţă şi acaparează tot ce avem, dragostea dăruieşte tot ce avem. Frica îmbrăţişează averi, dragostea îmbrăţişează pe cel iubit. Frica ţine strâns, dragostea dă drumul. Frica înveninează, dragostea mângâie. Frica atacă, dragostea iartă."
"Dragostea este realitatea supremă. Este singura realitate. Realitatea completă".
"Ascultă-ţi sentimentele. Ascultă-ţi gândurile cele mai înalte. Ascultă-ţi experienţa. Ori de câte ori oricare dintre ele diferă de ceea ce ţi s-a spus de către un profesor sau ai citit în cărţile tale, uită cuvintele".
"E foarte romantic să spui că, din clipa în care a intrat cineva special în viaţa ta, te simţi desăvârşit. Totuşi, scopul unei relaţii nu este de a avea o altă persoană care să te desăvârşească, ci de a avea pe cineva cu care să împărtăşeşti desăvârşirea ta".
"Dacă un fulg de zăpadă are o formă absolut perfectă, nu crezi că acelaşi lucru s-ar putea spune despre ceva atât de minunat cum ar fi viaţa ta?
"Când treci în absolut, treci în iubire."
"Emoţia este puterea care atrage."
"Dumnezeu îţi cere ca tu să te incluzi pe tine însuţi printre cei pe care-i iubeşti."
"Într-un moment critic din orice relaţie umană există o singură întrebare: Ce ar face dragostea acum?"
"Sufletul îţi vorbeşte prin sentimente. Ascultă-ţi sentimentele. Urmează-ţi sentimentele. Preţuieşte-ţi sentimentele."
"Dacă vrei să ştii ce adevăr găseşti tu într-o anumită situaţie, gândeşte-te ce simţi faţă de ea."
"Cel mai Înalt Gând este întotdeauna acel gând care conţine bucurie."
"Pentru suflet, este foarte clar că scopul lui este evoluţia. Acesta este singurul lui scop. Pe el nu-l interesează realizările trupului sau dezvoltarea minţii. Toate acestea nu au nici un înţeles pentru suflet."
"În momentul în care tu făgăduieşti dragostea cea mai înaltă, îţi recunoşti, de fapt, cea mai mare frică. Pentru că primul lucru care te îngrijorează după ce spui "te iubesc" este dacă ţi se va răspunde la fel. Şi, dacă ţi se răspunde la fel, începi imediat să-ţi faci griji că vei pierde dragostea pe care abia ai găsit-o."
"Pasiunea este dragostea de a face ceva."
"Facem să fie real lucrul căruia îi dăm atenţie."
"Totul este viaţă şi viaţa este darul suprem; o comoară de nedescris; sfânta sfintelor."(Neale Donald Walsch-Conversatii cu D-zeu, volumul 1)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu