"Adevaratii medici sunt creatori de generatii"

Dr. Popovici Anton Teodor: Discipolii sunt ca și copiii proprii pe care ȋi ȋnveți, ȋi ajuți și le dai drumul sǎ zboare spre ȋnǎlțimi pentru a fi de miliarde de ori mai buni decȃt pedagogul lor

Avertisment!
Acest text, scris din proprie initiativa, se adreseaza in primul rand celor ce il cunosc pe d-nul dr.Popovici Anton Teodor.Va intrebati de ce va intampina inceputul unui material cu un "avertisment"?Poate pentru ca privirile incrucisate, cuvintele soptite unora  la colturi de incaperi nu isi au rostul aici.In schimb, un om care a invatat pe cei aflati in seria primilor pasi ce inseamna sa salvezi vieti cu responsabilitate, sacrificii si daruire merita respect.Stiu ca astazi, pentru cei mai multi dintre noi, a multumi cuiva, a-i spune simplu, dar din inima si plin de recunostinta "Multumesc!" nu mai face parte din vocabularul inimii, cu atat mai mult daca e sa ne referim la indrumatorii, profesorii nostri.Insa, in ciuda ideilor preconcepute conform carora nu e facil, nu-si are rostul un gest de multumire gasesti, daca vrei, momentul adecvat si persoane carora sa le vorbesti, care iti permit sa le cunosti(intr-o anumita masura) si...Asa incepe dorinta de a scrie despre intalnirea cu  oamenii de impact, asa cum ii numesc eu.

           Are principii statornice si o luminozitate launtrica pe care o exteriorizeaza sub semnul firescului,  cum rar intalnesti, care misca muntii indiferentei din loc. Se remarca prin munca pe care o construieste zi de zi, din dragoste pentru oameni și medicinǎ. Este un artist desǎvȃrșit ȋn sala de operații, un chirurg cu experiențǎ ȋn toate palierele domeniului Chirurgiei  și ortopediei pediatrice.

Materialul curent, despre un maestru al medicinei romȃnești, s-a lǎsat așteptat ȋndelung, dacǎ mǎ raportez strict la intervalul cronologic ce a trecut de la prima mea ȋntȃlnire cu domnul doctor și ziua de astǎzi-momentul in care acesta este accesibil cititorilor. Mǎ refer la aproximativ 2 ani. În tot acest timp, cred cǎ ne-am vǎzut de 4, 5 ori. Și a fost deajuns pentru ca impresia sǎ devinǎ imagine statornicǎ. Așadar, vǎ invit sǎ priviți cu rǎbdare, prin ochi de arlechin, o poveste de viațǎ, ale cǎrei semnificații conțin ferestre de adevǎr profund, poate și pentru cǎ e firesc, e esențial sǎ admitem cugetarea autorului Niels Bohr : ”Opusul unei afirmații corecte este o afirmație incorectǎ. Însǎ, opusul unui adevǎr profund poate fi foarte bine un alt adevǎr profund.''

Formula de calcul a unui destin nobil, aflat sub semnul chirurgiei ortopedice:

Munca = Cinste = OM = Progres = Civilizație

Luminozitatea sa lǎuntricǎ, din care izvorǎsc blȃndețe, bunǎtate, dǎruire pentru pacienții sǎi -"micuții iepurași", așa cum obișnuiește sǎ-i alinte cu duioșie - transformǎ cele 3 cuvinte magice din "Binele ȋnvinge ȋntotdeauna!": un substantiv, un verb și un adverb de timp, dintr-o iluzie efemerǎ a secolului XXI, ȋntr-o convingere a realitǎții. Condiția sine qua non este sǎ ȋl ȋntȃlnești. Dupǎ, ȋți vei dori sǎ stai cȃt mai mult ȋn preajma sa și sǎ ȋl cunoști. Într-un moment socotit TABU de unii, am curaj sǎ vorbesc despre un OM de sorginte neasemuitǎ, un smarald unic ȋn felul sǎu, atȃt de luminat de bunǎtate, rǎbdare, ȋnțelepciune! Are o capacitate subtilǎ de a-și continua calea poveștii de viațǎ, chiar dacǎ au fost momente ȋn care umilințele ce i-au fost adresate au sǎrit de la cel mai inalt etaj al inumanului. Este un ȋnvingǎtor prin curajul perseverent arǎtat ȋn fața nedreptǎților. Este OM: ȋși iubește profesia de medic de mai bine de 45 de ani modești, cu aceeași mǎsura cu care alinǎ suferința copiilor. Un artist desǎvȃrșit ȋn sala de operații, un chirurg cu experiențǎ ȋn toate palierele domeniului CHIRURGIEI și ORTOPEDIEI PEDIATRICE. Pentru domnul dr. Popovici Anton Teodor din Iași, ȋntreaga existențǎ umanǎ stǎ sub semnul cuvintelor: MUNCA = CINSTE = OM = PROGRES = CIVILIZAȚIE.

“Oamenii au nuanțe diferite”

Un om-pasǎre, al cǎrui zbor desǎvȃrșit a mai fost ȋntrerupt și de pietre grele, dureroase. Un om care nu ȋnceteazǎ sǎ spunǎ tuturor și sǎ creadǎ ȋn ideea cǎ Binele invinge intotdeauna!: “Dacǎ te intreabǎ cineva dacǎ l-ai ȋntȃlnit pe cel mai fericit om din lume, sǎ-i spui de mine. Eu sunt cel mai fericit, dar și cel mai nefericit om… Omul cu viața chinuitǎ este Doctorul Iepuraș “. Acestea au fost cuvintele pe care mi le-a ȋncredințat ȋn decursul convorbirii secunde. De altfel, mi-a mǎrturisit cǎ diminutivul “iepuraș”, ce ȋi este atribuit și ȋn momentul actual cȃnd acordǎ consultații, a apǎrut ȋn timp, ca un alint al copilului bolnav, ȋn a suporta mai ușor durerea ortopedico-chirurgicalǎ.Este uimitor sǎ observi, sǎ simți atȃta bunǎtate, respect, iubire pentru semeni și profesie, atȃta optimism și blȃndețe, ȋntr-un singur om.Oferǎ necondiționat consultații copiilor și nu acceptǎ compromisurile, considerȃnd cǎ “sǎnǎtatea este un domeniu cu ofertǎ totalǎ, fǎrǎ a aștepta și a dori recunoștințǎ.”

 Aproape cǎ nici nu l-am privit ȋn decursul celei de-a doua ȋntrevederi, de la Librǎria ceainicelor aburinde. Despre ființa aceasta valoroasǎ aflasem,  de la un coleg de breaslǎ binevoitor,  cǎ este un artist cu suflet cald ȋn sala de operații. De fiecare datǎ cȃnd vorbesc cu Dr. Iepuraș particip la un dialog al cuvintelor ȋnțelepte. Dumnnealui ȋmi spune, cu zȃmbetul sǎu blajin,neobosit cǎ asta se datoreazǎ faptului cǎ este uns cu toate alifiile, adicǎ are experiențǎ. Îl priveam la un anumit interval de timp, stabilit de necesitatea rostirii urmǎtoarei ȋntrebǎri , dornice de a primi un rǎspuns. E esențial sǎ mǎrturisesc cǎ mi-aș fi dorit sǎ pot ȋnregistra cu un mecanism ultraperformant, de la momentul intrǎrii noastre ȋn ceainǎria care citea,  parcǎ,  ȋn inimile celor ce intrau povești de viațǎ , așezarea la masa cuvintelor, gesturi, emoții, pauze de priviri, zȃmbete și pȃnǎ la idei nespuse, nedeclarate, și asta pentru cǎ ideile stau la rȃnd. Cȃnd aveam pixul ȋn mȃnǎ,  simțeam cǎ pot nota orice cuvȃnt, orice expresie a feței, orice detaliu din ȋncǎpere, astfel ȋncȃt rȃndurile acestei convorbiri sǎ fie așa cum le-am receptat, eu ȋnsǎmi, de la sursǎ. Cu toate cǎ nu l-am privit de mai multe ori, privirea mea rǎsfoia  activ atȃt omul - prezent acolo, așezat ȋn stȃnga mea, cȃt și rememorǎrile sale. ”Sunteți o ființǎ rarǎ!”, am rostit cu o nuanțǎ de curaj, preluatǎ chiar de prezența Dr. Iepuraș. Aveam ȋn fața mea o operǎ de artǎ, o nestematǎ, o carte vie, o carte cu suflet și nu știam cum ar fi cel mai potrivit sǎ reacționez, cum sǎ-mi exprim cu subtilitate admirația, cum sǎ rǎmȃn obiectivǎ, echidistantǎ, știind cǎ mǎcar o picǎturǎ de subiectivitate va rǎmȃne acolo.

“Nu mint, nu fur niciodatǎ, cȃștig ȋntotdeauna!”

M-a ȋntrebat, la un moment dat, despre ce ȋmi doresc sǎ scriu: despre drama unei istorii trecute (sau drama trecutului), despre figura unei personalitǎți sau despre o viațǎ chinuitǎ…Iar eu nu pot trece peste semnificația unei vieți chinuite fǎrǎ sǎ extrag a ei sclipire diamantinǎ de duratǎ… Cred cǎ vi s-a ȋntȃmplat, fie și pe furiș sǎ zǎriți, sǎ pǎtrundeți ȋn fȃșii de povești recompuse, reasamblate dupǎ ce și-au spus oful, cu sau fǎrǎ batista din apropierea ochilor  martori. Sǎ cunoașteți dramele oamenilor buni, care au dǎruit, au iubit sincer și frumos, au ajutat semenii și, drept rǎsplatǎ li s-au pus piedici in toate incheieturile devenirii, pentru a intarzia si anula rezultatul muncii asidue. Apoi, au fost marginalizați, așezați pe marginea prǎpastiei. Cine mai știe ce s-a ȋntȃmplat cu ei? Nu pot sǎ nu schițez o jumǎtate de surȃs zvȃcnind a puncte de ironie cȃnd mǎ ȋntreb: dar oare cine i-a cunoscut cu adevǎrat? cine a ȋndrǎznit sǎ-i cunoascǎ, lǎsȃnd cȃt mai departe prejudecǎțile și critica? Cine s-a oprit ȋntr-o zi, pe o stradǎ obișnuitǎ, pentru a le privi munca din suflete? Cine le-a odihit, mǎcar cu dorința de a le ști versiunea despre viața lor, sufletele aceastea bune, calde, umane, obosite ȋn adȃncurile inimii?…

Sǎ revenim la povestea pe care am ȋnceput-o ȋmpreunǎ, de altfel.

“Conduita, ȋn medicinǎ, urmeazǎ ȋntotdeauna ideea unei maxime alerte, chiar dacǎ pacientul are cea mai simplǎ sau cea mai gravǎ afecțiune din lume.”

“Omul serios nu are, ȋn viața lui, de ce a se plȃnge!”, continuǎ d-nul dr.Popovici cu o seriozitate aparte, pe care, de altfel,  o poți citi ȋn ochii lui, ce se aseamǎnǎ cu douǎ boabe de afine scȃnteind de prea-plinul albastrului.L-am ȋntrebat ce crede despre vȃrtejul aparențelor și dacǎ are o strategie proprie ȋn a cunoaște fața realǎ a oamenilor.Despre omul mascat din noi ȋnșine care joacǎ un rol  și despre cum e cumpǎtat sǎ se comporte un om cu celǎlalt, tot om, considerǎ cǎ:”Lecția oamenilor este negativǎ, oricȃt de bine le faci.În arta vieții, ȋncepi sǎ-ți dai seama și, treptat, ȋi excluzi pe cei negativi.Dacǎ nu alegi sǎ-i excluzi, ar fi ca și cum, ȋn cunoștințǎ de cauzǎ, ai oferi mǎrgǎritare ȋn fața porcului.Dar oamenii nu sunt numai buni și rǎi, pozitivi și negativi, darnici și egoiști.Ei au nuanțe diferite.Cred cǎ tot ce este  rǎu și negativ, poate fie educat.Orice ființǎ umanǎ, chiar și cel mai mare rǎufǎcǎtor, tot are o fǎrȃmǎ de bunǎtate care, prin educație și rǎsplatǎ/pedeapsǎ, poate fi dezvoltatǎ ȋn detrimentul procentajului rǎului.Omul sǎ fie cu cel de lȃngǎ el, cu celǎlalt-strǎinul, ȋn relație de egalitate totalǎ, adicǎ de respect.Și nu este greu.Din contra, este o datorie, o onoare.Aici intervine stofa persoanelor respective.”

“Aș alege tot medicina, pentru cǎ viața mea este o dorințǎ care privește  la starea de sǎnǎtate a semenilor”

Cum ar fi traseul dacǎ ar putea ȋntoarce acele timpului ȋntr-o anumitǎ zi, dar și dacǎ și-ar mai dori tot medicina ȋn suflet, ȋn rȃndurile ce urmeazǎ:

“Toatǎ viața este plinǎ de schimbarea macazului, cu evoluția ulterioarǎ care diferǎ.Evoluǎm.În concluzie, datoritǎ hazardului, destinului.Da, aș alege tot medicina, pentru cǎ viața mea este o dorințǎ care privește nu doar ȋnspre aspectele personale, ci și la starea de sǎnǎtate a semenilor.De aceea,  am ȋncercat ca drumul meu ȋn viațǎ sǎ fie cȃt mai calitativ.Consider cǎ ȋntotdeauna am urmat drumul corect,  chiar dacǎ am fost acuzat de multe aspecte ȋntrucȃt am dorit sǎ efectuez numai lucruri bune pentru umanitate și abia la urmǎ, pentru mine.De la profesia de medic am ȋnvǎțat cǎ bunǎtatea și curajul sunt absolut necesare pentru dǎruirea totalǎ.Conduita, ȋn medicinǎ, urmeazǎ ȋntotdeauna ideea unei maxime alerte, chiar dacǎ pacientul are cea mai simplǎ sau cea mai gravǎ afecțiune din lume.Pentru el, boala este boalǎ și,  ȋn anumite circumstanțe,  poate deceda din cea mai simplǎ afecțiune sau poate supraviețui din cea mai gravǎ boalǎ.”

Majoritatea tinerilor care rȃvnesc la o carierǎ ȋn medicinǎ, se gȃndesc , mai cu seamǎ la atmosfera relaxantǎ a gǎrzilor.Ei primesc un mesaj acum ȋn acest sens.

În cadrul acestui itinerar al semnelor de ȋntrebare care primesc ȋntotdeauna rǎspunsuri la momentul adecvat, chirurgul mǎrturisește cǎ:” La ȋnceput, fǎceam 25 din 30 de zile ale lunii doar gǎrzi.Apoi, au urmat ani ȋntregi ȋn care am fost medic de noapte pe salvare.Cȃnd toatǎ lumea dormea, eu examinam circa 30 de bolnavi,  fațǎ de care nu aveam voie sǎ greșesc ȋn nici un fel.Altfel, “ieșea mortu’”.În cadrul operațiilor am fost copilul clinicii, urmașul clinicii.Intram ȋn sala de operații uneori  și continuam 48 de ore, adicǎ douǎ zile și douǎ nopti, cu mici pauze, atȃt cȃt sǎ pot sǎ respir.Viața a fost chinuitǎ, pentru cǎ a fost cu dǎruire totalǎ.N-am dorit pentru mine nimic personal, iar activitatea avea stresul total ȋn a nu greși niciodatǎ nimǎnui.In educația medicalǎ, ca și ȋn pedagogie, trebuie muncit 24 de ore din 28 de ore, adicǎ oricȃnd și ȋn totalitate, pentru a fi cȃt mai bun pentru tine, pentru a nu greși, pentru a nu-ți permite sǎ greșești vreodatǎ.”Iar ca maximǎ spre perfecțiune, d-nul doctor subliniazǎ  importanța colaborǎrii dintre medici pentru reușita unui caz.”Ce știu eu, bine.Ce nu, cǎutǎm un alt doctor pe moment, pentru a salva pacientul și a nu-l pierde.Medicina este enormǎ și nu mai poate ȋncǎpea ȋntr-un singur cap de doctor.Și cel mai greu este sǎ știi ce nu știi, de fapt.

“În timp, diminutivul “Iepuraș”s-a contopit cu mine, ȋn diferite nuanțe de exprimare”

Semnificația jurǎmȃntului lui Hipocrate are, ȋn vedere, ȋn accepția sa, relația profesor-discipol.Astfel, “Mai tatǎ ȋți este profesorul ȋn medicinǎ decȃt tatǎl tǎu.Discipolii sunt ca și copiii proprii pe care ȋi ȋnveți, ȋi ajuți și le dai drumul sǎ zboare spre ȋnǎlțimi pentru a fi de miliarde de ori mai buni decȃt pedagogul lor.”Rostește cuvintele “modelul profesorului” și “conștiința” cu aceeași convingere a vieții care apare ȋn fiecare zi, luminȃnd striațiile curcubeului și a ploii, ȋn egalǎ mǎsurǎ.Și grație lor, binele ȋnvinge, soarele apare ȋntotdeauna:” Modelul de profesori universitari pe care l-am avut(ex: prof.Vȃțǎ de la secția de boli contagioase, prof.Gavrilescu de la maternitate, prof.Dobrescu de la dermatologie) nu ține cont de tipul de specialitate ȋn care erau formați, pentru cǎ adevǎrații medici sunt creatori de generații.Despre conștiința acestei profesii pot spune cǎ doctorul fǎrǎ conștiințǎ este un criminal, omoarǎ oameni voit sau nevoit.Moartea unui bolnav nu poate fi echivalatǎ niciodatǎ, nici cu toți banii din lume, pentru cǎ o viațǎ dispare.”

Finalul materialului ȋl surprinde, printre picǎturi de luminǎ, tot pe diminutivul Iepuraș, despre care mi s-a mai spus cǎ:” Iepuraș nu doar cǎ este un alint al copilului bolnav, pentru a suporta mai ușor afecțiunea care,  pentru el,  este o dramǎ ortopedico-chirurgicalǎ.În timp, situația s-a schimbat și acest cuvȃnt s-a contopit cu mine, ȋn diferite nuanțe de exprimare, ca de exemplu:”Mǎi, Iepurilǎ” venit de la un copil de 7 ani, ȋn timp ce mǎ tȃrguiam cu el cum sǎ-l lǎmuresc cǎ e necesar sǎ-l reexaminez-de aceastǎ datǎ la control.Pentru cǎ deja ȋl operasem și lui ȋi rǎmǎsese ȋn minte cǎ nenea Iepuraș i-a fǎcut rau.”

  Aceasta informatie le este destinata celor care, dintr-un motiv sau altul, doresc sa reia legatura cu domnul doctor: in prezent, realizeazǎ gǎrzi ȋn cadrul departamentului Chirurgie generalǎ, la Spitalul Municipal de Urgențǎ "Elena Beldiman" din Bȃrlad.

A consemnat: Ștefania Agnes,

studentǎ, anul III,  Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, (Univ.Al.I.Cuza),

Specializarea Psihologie