Diferit si fericit!

Mai mult timp pentru documentarea misterului mintii omenesti : 

" sclipiri de tandrete si de poezie, de speranta si de frumusete"

"In scolile noastre, copiii invata "din toate cate ceva", dar prea putin despre ei. Daca
dascalii nostri ar acorda mai mult timp copiilor de a cerceta misterul mintii omenesti,
poate ca, formandu-se in cunoasterea de sine, am avea mai putine frunti incruntate si
mai putina ingrijorare autodistrugatoare. Fara tagada, omul zilelor noastre se zbate
intre doua capcane pagubitoare: Crede inainte de a cerceta si critica inainte de a
intelege...ori intelegerea este prima regula a strategiei de viata, dupa Phillip
C.McGraw " 

Dorel Visan, capitolul Fiecare moare singur... din cartea Cine-i pazeste pe paznici,
pagina 67


Deseori auzim, intr-o pauză de trecere grăbită dintr-o stație de context intr-altă stație de context, expresia : " din fericire, suntem diferiți", respectiv  " din fericire, suntem unici". Suntem oare tratați, respectați, învățați, formați ca oameni, ca profesioniști, în funcție de propriul nivel de creativitate, dezvoltare fizică, psihică, emoțională, ținându-se cont de gradul personal de creștere psihologică, lăuntrică, rațional - cognitivă? Instituțiile care pretind a avea sigiliul experienței, rezultate remarcabile, un nume prestigios și "valoare", îndeosebi cele care ar trebui să se ocupe de îndrumarea, consilierea și formarea educației celor ce vor fi profesorii, oamenii de cultură, jurnaliștii, psihologii de mâine (... și lista rămâne deschisă... ), se hrănesc din plămădirea confuziei, din îndepărtarea persoanei în curs de inițiere de la bunele practici, de la obiectul de studiu al facultatii pe care a ales-o, retezându-i constant abilitățile, curiozitățile, spiritul proactiv, plăcerea de a investiga teoretic si/sau practic un subiect, o ipoteza ce tine de sfera lui de interes.
Cu aceeași măsură cu care îl îndepărtează de toate acestea care constituie esența personalității și a vocației sale, îi deformează si chemarea, îi îndreaptă pașii în întunericul șubred al principiului de a sustine 10/100/1000 de activitati intr-una, iar timpul avut la dispozitie incape, deseori, intr-o clipire. Astfel, esti incurajat la  practici fara continut, fara scop, care nu duc in nici un caz pe taramul binelui, ci pe cel al formarii unui comportament scindat : sa citesti printre randuri si nu din carti, ci folosind un arhicunoscut motor de cautare internautic, sa decupezi farame de puncte dintr-un articol,  dintr-un text, incat pe drumul acesta ingust se pierd si cuvintele-cheie si, mai ales, cheile cuvintelor.

Cu alte cuvinte, în loc să înveți în profunzime despre 3 paradigme, 3 autori de specialitate, 3 momente - cheie din istoria mitului originar, din introducerea in psihoterapie, astfel încât să ai timpul fizic, psihic, afectiv necesar asimilării și, de ce nu, extinderii numărului de surse destinat interpretării fenomenului în cauză, ti  se impune să faci precum ceilalți 300, 500, 11 000 (din anul universitar) care au trecut prin aceeași situație și s-au resemnat să rămână la fel și nu unici, mulțumindu-se cu o nota mare, care, in momentul in care este privita cu lupa sinceritatii, piere in neantul etichetelor si al evaluarilor din ce in ce mai subiective, distantate la mii si mii de ani lumina de realitatea persoanei incoronate pe criterii si de persoane care nu tin cont de bun simt, efort intelectual sustinut, de cartile citite si recite dintr-o motivatie intrinseca, dintr-o dorinta de (auto)cunoastere... , cu o  diplomă de studii, cu o funcție, cu un număr de cifre în plus în contul bancar. O dată ce au dat mâna și au semnat pactul cu multiplele fețe și ipostazieri cameleonice ale compromisului, au uitat de un alt cont, de cel care conține : stări de spirit, emoții, sentimente, conștiință, mulțumire sufletească. Chiar dacă ai înfăptuit un singur lucru, chiar dacă ai citit o singură pagină, chiar dacă ai învățat o singură lecție de gramatică existențială ori ai rezolvat un singur exercitiu matematic intr-o zi, important este că "pe acel ceva" l-ai făcut bine, în tihnă, că experimentezi bogăția informatiei, a (re)cunoasterii  în felul tău, distinct de majoritatea acceptată din punct de vedere statistic, că te bucuri de simplitate, că prețuiești viața, brățara colorată de secunde compuse din ea, important este că ești recunoscător pentru ceea ce primești, că dăruiești  zâmbete, o flori, îmbrățișari atunci când cineva are cea mai mare nevoie de ele. Din fiecare astfel de activitate, învățam cum și ce : să fim, să simțim, să preluam, să reacționăm, să imităm, ce anume să adunăm,   din ce se merită să facem colecții, ce înseamnă să privești din alt unghi un punct...

In loc de a citi, de a ni se citi, de a recita versuri, pasaje din tratate, memorii, carti de interviuri, carti de specialitate care ne transmit un mesaj, care au o insemnatate pentru resortul fiintei noastre, noua, elevilor, studentilor, practicienilor aflati la inceputul tainei carieristice ni se rostesc mai tot timpul cifre de catre oameni a caror atitudine si (micro-macro) expresii faciale,corporale, verbale, nonverbale si paraverbale deopotriva, iti spun pe un ton grav ca el/ea este detinatorul adevarului suprem si ca tu, tocmai pentru ca ai dorit sa inveti, esti nevoit sa te supui regulilor (mai mult celor nescrise) si sa fii un martor tacit la prohodul scolii. Si cand spun scoala nu ma refer la un bloc de pereti care ia diverse fete si forme geometrice, ma refer la bucuria deschiderii cartii si la delectarea privirii cu invataturile transmise uneori explicit, alteori subtil, la curiozitatea si motivatia care se reactiveaza la cote umaniste atunci cand constati ca fiinta din fata multimii este un maestru al cuvintelor, al constructiei de cognitii si afecte, cunoscator si practicant al dreptatii, profunzimii gandirii, constiintei de sine, responsabilitatii civice.

S-a adus candva, undeva in discutie si a fost vreodata dublata de practica, ideea de saturatie in fata unor institutii care deformeaza si invata constant fiecare noua generatie, promotie  sa isi compromita devenirea, memoria, istoria personala? Un inceput bun porneste de la initiativele formultate in randurile ce urmeaza si, mai ales, daca ele ar avea un prezent si un viitor din partea a cat mai multor adepti:

- studentii refuza sa mai cumpere carti, fursecuri, bauturi alcoolice profesorilor universitari pentru a trece un examen

- studentii refuza sa mai contribuie la plicurile cu bani care se strang, periodic, pentru o nota compusa, adesea, din doua cifre

- studentii refuza sa dea curs propunerilor sexuale care sunt aduse în discuție și nu numai atunci când se accepta invitatia profesorilor de a veni in cabinetele lor, iar in loc de motivatia recurenta :  notele la examene si bonusul  dat de  primirea bursele de studiu si a unui loc fruntas intr-o lista de la avizier, sa fie asezata constiinta propriei valori si stradania pentru pastrarea valorilor pe cai oneste, legislative, cum este, de exemplu : dreptul de a contesta nota primita

-studentii refuza sa mai primeasca note de 8, 9 si 10, ca urmare  a unei inlantuiri patologice de copy-paste-uri, metoda promovata la cursuri si seminarii

Unii studenti nu se regasesc in ideea turmei, ideea sablonului, ideea furtului intelectual, a calcarii pe cadavre si a compromiterii libertatii, demnitatii, pentru ca, pentru genul acesta extraterestric de studenti, primeaza calitatea umana, a lor si a profesorului, calitatea pregatirii unui proiect de catre ei insisi, prin forte proprii, articulate de bunul-simt al documentarii pe baza de carti cu tematica disciplinara si interdisciplinara. Pentru ca acest procedeu tine de un firesc al dezvoltarii, de o psihologie a normalitatii, de psihologia umana care are surse si resurse inepuizabile de oameni, de intalniri fiintiale din care pot fi citite si parcurse, in deplinatatea lor, nume, tehnici, modele de bune practici. In locul orarelor extremiste contemporane - care fac parte din tabloul parterului oricarei facultati iesene,  lipsite de continut in adevaratul sens al cuvantului, insa pline de numele unor profesori, decani, conferentiari care nici nu binevoiesc sa se prezinte in amfiteatre, sali de curs sau laboratoare, iar dintre cei care se prezinta,  fie isi povestesc vizitele in strainatate cu o aroganta  voluptoasa a celui care se bucura de trecerea timpului, de nefolosirea lui, fie se dovedesc a fi agresivi verbal fata de studenti, apostrofandu-i in fel si chip -, propun : ca aceste cursuri si seminarii din facultatile cu profil umanist, artistic și lista rămâne deschisă ( Litere, Psihologie, Sociologie, Filozofie, etc) sa-i aiba ca amfitrioni pe acei oameni daruiti cu har, cu tact pedagogic in primul rand, cu sensibilitate creatoare, simtire, cuget, taina, pentru care bucuria contemplarii cerului constelat este un obicei de limpezire a sinelui, cum sunt : Dorel Vișan, Alexa Visarion, Matei Vișniec, Solomon Marcus, Andrei Oișteanu, Herta Müller. Eugenia Vodă, Vladimir Găitan.

Daca citesti lista  acesta de oameni care au vocatia intelepciunii si a capacitatii de a o transmite celorlalti, vei avea impresia ca atat timp cat vei ramane cu ei in gand, in suflet, utopiile si confuziile nu vor mai avea putere de a fi un univers, pentru ca ar exista timp si ar fi prezenta, la nivel profund, constientizarea ca oamenii, asemeni universului contin " sclipiri de tandrete si de poezie, de speranta si de frumusete". -  constatare regasita in cartea lui Matei Vișniec, aparuta in 2010, la Editura Polirom :  "CRONICA IDEILOR TULBURATOARE sau despre lumea contemporana ca enigma si amaraciune".

O intrebare in stil retoric se tot aude din ochii in nuante dilatate care anunta, parca, iesirea lor din orbite: Ce legatura poate fi intre psihologie, literatura, jurnalism si matematica/statistica?

Poate ca, inainte de a ne raci privirile, ar trebui sa admitem ca exista si o geometrie a lecturii... La fel cum ar fi bine sa fim curiosi atunci cand ni se propune o conexiune intre doua elemente, doua domenii, doua profesii, doua specializari ce difera prin denumire, istoric, paradigme, localizari geocritice, geografice, insa ceea ce le apropie e cu adevarat esential de aflat, investigat. 

Insasi intrebarea nu are urechi atunci cand strigatul multimii este concentrat pe nominalizarea diferentelor dintre a si b, rosu si verde, minte si suflet: "Psihologie. Literatura. Psihologie si literatura???!!! Intre ele exista ceva?"

E o reticenta ce ia locul firescului, din partea celor ce obisnuiesc sa-i evalueze pe cei de langa ei prin prisma  corespondentei intre profilul facultatii pe care o persoana il urmeaza si activitatile extracurriculare in care este implicat/a, in calitate de colaborator, voluntar, etc. Perceptia unor astfel de  "personaje" (reale) e ocupata cu punerea intr-un oarecare con de umbra a fiintelor care aleg sa studieze, de cele mai multe ori, autodidact o disciplina. Lansarea susotelilor pe la colturi sau fata in fata are la baza neintelegerea motivatiei pentru care cineva ar fi dispus sa studieze un anumit numar de ore, fara a fi constrans. Cu alte cuvinte, citesc pentru ca imi face placere sa descopar, sa ma regasesc, sa cunoasc povesti de viata, trairi umane, situatii similare si nicidecum pentru ca maine am examen la Teoria Literaturii. Dar cum majoritatea nu are acelasi sistem de referinta, va fi suspicioasa si impotriva unui astfel de demers, motivat preponderent intrinsec. Pentru majoritate, normal e sa citeasca si sa manifeste interes cu o saptamana inainte de examen, pentru ca atunci se primesc recompensele si, implicit, evaluarile in cadrul formal. Ceea ce inseamna ca, orice interventie care deviaza de la regula si se constituie in exceptie, va fi privita prin lentila patologica a criteriului  statistic. Pentru ca ai preocupari distincte, alte aspiratii, alte idei, pentru ca indraznesti sa vezi litere acolo unde unii iti impun  tabele, grafice, coloane... Daca am invocat patologicul, a fost gratie intentiei de a nu-l dizloca de oglindirea sa, normalul. Sa fim sinceri si sa recunoastem ca doar daca evocam dihotomic cuplul terminologic "normal-patologic", abia atunci devine clara ceata. Atat de clara, incat poate fi scanata, cititta si filtrata prin sensurile acceptarii. Astfel, reamintesc cititorului ca un prim criteriu care a fost propus pentru a delimita normalul de anormal (patologic) a fost cel statistic. Conform acestui principiu statistic, invocat de literatura de specialitate 
( Delay si Pichot), "normal inseamna ceea ce aproximeaza media populatiei, adica ceea ce fac cei mai multi oameni". Un contra-argument este dat de Daniel David, in lucrarea sa, Castele de nisip, care insista asupra faptului ca : "Desi un criteriu util, cel statistic nu este satisfacator de unul singur.Caria este o prezenta frecventa la majoritatea populatiei, fara ca aceasta sa o faca stare de normalitate."


Insasi intrebarea nu are urechi atunci cand strigatul multimii este concentrat pe nominalizarea diferentelor dintre a si b, rosu si verde, minte si suflet: "Psihologie.Literatura.Psihologie si literatura???!!! Intre ele exista ceva?" 

In primul rand, celor care nu simt, nu intuiesc, nu vad ce asemanari sunt intre literatura si psihologie, le dau o referinta: cautati si cititi cartea profesorului  Nicolae Margineanu, Psihologie si literatura. (care, apropos, se gaseste si in format electronic)

In al doilea rand, aceasta carte, care constituie un veritabil suport empiric, demonstreaza ceea ce, inainte de a ne raci privirile, ar trebui sa admitem, si anume ca : 

1.exista si o psihologie a lecturii

2.psihologia are constiinta literara

3.intre literatura si psihologie se cristalizeaza raporturi subtile


Descoperi capodopere in tinuturi miniaturale care iti pregatesc cadrul potrivit pentru a fotografia imagini din interiorul inimii unei litere, care este mereu secondata de alte litere. Din cititor devii fotograf de povesti umane, colectionar de cuvinte, stari de har, esente - idealuri despre receptarea unui mesaj literar, existențial la modul absolut,  doze de optimism chihlimbarian. Stabilesti intensitatea luminii in functie de propriile afinitati cromatice si te opresti atunci cand vrei, pentru a reveni, ori de cate ori iti era dor de acest itinerar, in care esti de mana cu litera si intotdeauna pregatit sa surprinzi cu lupa fina a simturilor :  trairile, gandurile, emotiile personajului tau preferat, cu care nu doar ca te identifici, dar pe care il porti pe degetul drept al privirii, aducandu-l in universul tau real, in care parca toti privitorii curiosi, toti, locuitori ai orasului, au uitat sa asculte, sa citeasca si sa transmita povesti celor de langa ei, celor din apropierea si din departarea lor, deopotriva.
Doar cand citesti si acest fapt reprezinta, pentru tine, o stare benefica, descoperi ca nu mai obosesti, ca nu te mai dor ochii, ca nu mai ai nevoie de ochelari, ca timpul are timp cu tine si ca, surprinzator, pana si tu, care erai cel mai ocupat om al planetei pana sa te intalnesti cu acea carte, cu acel buchet de carti florale...pana si tu ai timp cu timpul, dar mai ales ai timp cu tine. Citind, de fapt, ai timp sa recunosti ce/cine te face sa zambesti prelung, ce te face sa gasesti in tine insuti magia de care ai nevoie pentru a continua si  a nu da unda libera renuntarii la visul tau maret, din cauza unor piedici.
Cartile apropie departarea, anuleaza limitele (auto)impuse (de cele mai multe ori), te invata sa vii in fata oamenilor cu povesti despre tine, in care ei sa se simta acasa, te invata sa ai curajul si rabdarea de a reveni la situatii de viata, fiinte, pagini pe care tu le consideri importante, ori de cate ori este nevoie.

In incheiere, va las cu ceea ce afirma poetul chilian Mario Castro Navarrete despre revenirea la aceeasi carte si despre darurile care ne insotesc cu fiecare lectura a aceleiasi carti, care, in esenta, ni se pare, distincta, cu fiecare noua descifrare. Poate si pentru ca ajungem sa ne cunoastem in permanenta si sa mai adaugam un nivel de referinta. Prin urmare, "Exista carti la care revii si cand revii la ele inseamna ca ceva, ceva este acolo: un semn. Aceste carti, despre care ai crede ca au zis totul, dar cand revii mai descoperi cate ceva, chiar lasa o amprenta, altfel nu ai re-reveni la ele.(...)O carte, daca ramane inchisa nu are nici o valoare, dar daca iei cartea in mana si o deschizi, descoperi esenta: ea capata viata."