Podul de flori: „l'éternelle retour"

Unirea cuvintelor  prin „l'éternelle retour" sau cum sa daruim boabe de flori, vocabulelor, primenind Limba romana

Sursa foto: arhiva personala, iulie 2015

“Limba română la sine acasă e o împărăţie bogată, căreia multe popoare i-au plătit banii în aur. A o dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de 1000 de ani, înseamnă a o face din împărăteasă cerşetoare…” (Mihai Eminescu)

“Am fost mereu uimită de varietatea lingvistică a limbii române, de metaforele pe care le conţine. E o altă dimensiune a sinelui, pe care ţi-o conferă, de parcă aş avea două staţii, una a limbii pe care o întrebuinţez, alta, cea oferită de cuvântul echivalent al celeilalte limbi, care oferă o altă imagine. Limba română mă însoţeşte permanent, o am în cap, chiar dacă scriu în limba germană. Mă însoţesc, întotdeauna, în paralel, imaginile celeilalte limbi.” (Herta Muller)

“Trăiască frumoasa şi cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfinţenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie.” (Ion Luca Caragiale)

..............................................................................................................................................

In luna iulie a acestui an s-a refacut, simbolic,  Podul de flori, marcandu-se 25 de ani de la manifestarea acestui eveniment istoric, savarsit in '90. Cu aceasta ocazie, s-au reinnoit juramintele de unire, s-au rostit, in public, declaratiile de iubire pentru patria mama,  marturie palpabila fiind talpile batatorite a sutelor de participanti si felul in care, uitandu-se de oboseala fizica si de senzatia de discomfort, s-a sarbatorit granita pe care o avem si pe care o pastram, la Prut, cu un soi nemaintalnit de pretuire.Sonoritatea Podului de flori de la Ungheni,  parcurs in cursul zilei de sambata, 11 iulie 2015, a atins, cu subtilitate, puncte nevralgice ale graiului.In acest sens, imperativul : "Limba romana, unica stapana! "  imi reaminteste de interogatia lingvistica : "A cui limba vorbesc moldovenii?", care este chiar titlul unui amplu material jurnalistic, impregnat cu generozitate de trimiteri intertextuale ce se constituie in veridice exemple, enuntate lucid si dublate de ironie, intentia auctoriala purtand numele lui Mihai CONŢIU.Mentionez ca articolul pe care il invoc face parte din arhiva  mnezica a cititorului fidel al ziarului Moldova Suverana, fiind publicat in urma cu 7 ani. 

Asadar, s-a strigat : Unire!!! Dar,  oare ce vrea sa spuna, prin toti porii lui, acest cuvant format din doua vocale si  alte 3 litere respirand diferit, in stil consonantic, UNIRE?Poate si faptul ca aceasta granita, delimitata geografic, are semnificatii launtrice care ascund o comoara a glasului, a auzului, a simtirii depline a zicerii...Daca am reveni la origini, am distila imagini si harti matriceale, alaturi de  complicitati stilistice ale vocabularului, unire ar fi si primenirea limbii romane, atat de incercata de fel si fel de registre (artistice, stiintifice, publicistice  sau cele cu rol documentaristic), de fel si fel de anglicisme ("rating", "e-book", "cover"), frantuzisme ("rezon", "per toujours", "parol!") facebookisme ("like", "share", "tag").Cu alte cuvinte, am fi uniti si daca am folosi cu prudenta "imprumuturile lexicale" (care se prefac mai mult sau mai putin, insa, esential este ca se prefac ca denumesc noi realitati sociale), preferand   revenirea la  arhaisme, la intrebuintarea acelor cuvinte iesite din uzul general al limbii, dar atat de bogate prin continut, prin  ceea ce reusesc sa (ne) transmita la nivel verbal, vizual, auditiv, prin urmare, la rang sinestezic! S-ar uni (pluri)sensurile cuvintelor invechite cu actualele obiceiuri de exprimare, ceea ce cu siguranta ar fi un plus pentru noi, ca vorbitori ai limbii romane, indiferent de sursa motivationala: fie ea "un caprit", urma discreta sau nu a unei "ambit" sau dovada vreunui "pamplezir".Daca sursa are reflexii caragialiene, cuvintele sunt cu atat mai mustoase! Cum ar fi, daca ne-am intoarce la sintagme si formule precum: "Ei! iac-asa m-a fiert  fara apa toata seara...", "ceferticat medical", "moftangiul", "Adicatele, cum vine vorba asta?", "Bravos, musiu Spiridoane! Ce-ti mai pasa: tutun ai tras destul, acum te-ai pus sa tragi la aghioase; trai, neneaco, cu banii babachii!..."

Raspunsul la intrebarea "A cui limba vorbesc moldovenii?" este o reusita din puctul de vedere al demersului jurnalistic insusit si al unghiului de scanare ales, care fac dovada autenticitatii prin tonul alternant al expresiei,  cand redentiv, cand  persiflator, insa in nici un caz agresiv : "o problema atit de complexa si delicata cum e problema limbii intr-un stat polietnic, nu poate fi solutionata peste noapte." Solutia, pentru adaptarea gradata a societatii la noul context lingvistic, ( pe care o propune jurnalistul Mihai CONŢIU) are in vedere : "chibzuinta, rabdare, bunavointa."

De la o curiozitate se trece, aproape desuet, la "gustul sarmant al buterbroadelor cu icre rosii". "cozonac de pomana", "strachina", neuitandu-se, intre aceste paranteze culinare, adevarul drept, convingere si certitudine, sustinuta atat literar, cat si istoric: "Limba moldoveneasca din Rim se trage", constructie frazeologica ce rezoneaza cu spusele cronicarului Grigore Ureche, (d)in Letopisetul Tarii Moldovei: "De la Rim ne tragem." (argumentare sustinuta de identificarea asemanarilor etimologice intre cuvintele romanesti si cele latinesti).Astfel:

"E un fapt foarte curios: unde se aflau acesti „aparatori” zanatici ai limbii noastre (cea a moldovenilor, se intelege!), alde Leonida Lari, Nicolae Dabija et Co., pe vremurile cind ea avea nesimulata nevoie de aparare si protejare? Da’unde sa se afle? Ii puteai gasi la Moscova, cu fundurile adinc insurubate 

in fotolii moi de deputati ai Sovietului Suprem al URSS, unde de limba aveau nevoie numai la bufet, in timpul recreatiilor dintre sedinte, pentru a savura gustul sarmant al buterbroadelor cu icre rosii... 

Scuzati, caviar!"

"Cit de gratioase sint expresiile: „un papanas murat”, „un harbujel copt”. Si cit de stingace si urite sint variantele lor romanesti: castravetel (castravetas) murat”, pepene verde copt”. Sau „pepene verde verde”, adica necopt.

Oare poti sa-ti inchipui un tablou mai viu si mai pitoresc, care sa-ti trezeasca sentimente mai frumoase, mai nostalgice decit cele exprimate prin aceste cuvinte: „Se duc, se duc cucorii...”. Chiar de esti distrat sau impovarat de grijile vietii, aceasta expresie indata iti readuce in fata ochilor imaginea unei zile racoroase de toamna, cu vreme inca frumoasa, iar in inaltul cerului senin plutesc stoluri de pasari mari din legenda, in rinduri minunat ordonate de un instinct  misterios, vislind agale ca o escadra de corabii albe in oceanul albastru si croncanind maiestuos cuvinte pasaresti de adio... Oare cu aceeasi putere te poate coplesi (frapa, daca vreti mai straineste-romaneste!) fraza: „Se duc, se duc barzele”.... E o imbinare de cuvinte care nu te impresioneaza, te lasa nepasator („ei si ce daca se duc?”)...

Iata un alt exemplu. Un episod obisnuit:

-          Ce face Ion?

-          Da ce sa faca? Sede pe prispa ca un lenes si rontaie rasarita...

(Comparati cu expresia: „Rontaie floarea soarelui” (!?). Nu e nevoie sa fii dotat cu un simt rafinat al limbii ca sa-ti dai sama ca termenul romanesc „floarea soarelui” nu e prea potrivit in cazul de fata."

Se cuvine, asadar, o unire si o primenire a graiului, a limbii romane si o cantare a scrisului, totodata, mai ales daca cel care orchestreaza sunetele in litere si literele in cuvintele metaforii este "poetul neminiei", Grigore Vieru: 

Cintare scrisului nostru

Sunt un om al nemîniei, 
Lumii astea nestrain.
Vin din muntii latiniei, 
Deci, si scrisul mi-i latin!
Zis-a cerul: „Fiecare
Cu-al sau port, cu legea sa!“
Scrisul ei si rîma-l are, 
Eu de ce nu l-as avea?!
Ah, din sîngele fiintei
Ni l-ati smuls si pîngarit
Si pe lemnul suferintei
Ca pe Crist l-ati rastignit!
Ochii lui cei ai uimirii, 
Cînd i-ati scos si nimicit, 
Ati scos ochii nemuririi
Ce pre noi ne-au îndragit.
Ne-ati vroit schimba chiar teasta, 
Sufletul, stravechiul grai, 
Învatîndu-ne ca asta
E un bine, e un rai.
Dar din… mare „paradisul“
Iata ce-nvataram noi:
Cine-ntîi îti fura scrisul, 
Celelalte-ti ia apoi!
Vremuri alte vin sa nasca
Omul unui nou destin.
Cum mintintu-m-ai, strîmb dascal, 
Scrisul meu ca mi-i strain.

Si din gura si din carte
Cum mintitu-m-ai mereu, 
Cum urîtu-m-ai de moarte
Cînd aflai ca-i scrisul meu!
Stiu: esti gata sa ma rumegi
În slugarnicii tai clesti
Cînd ma uit cu ochii umezi
Catre crinii latinesti.
Stiu ca pasii tai ma latra
Cînd, durut, la el revin.
Ci va arde - da! - în vatra
Focul scrisului latin!
Foc de care mult mi-i sete, 
Care, -ndurerat si sfînt, 
Grîul altor alfabete
N-a aprins si ars nicicînd.
Deci, lasati-ne în firea
Mostenita din strabuni
Si-ti primi în loc iubirea, 
Pacea unor oameni buni.
Nu-i o vina, Doamne iarta, 
Floarea lui ca o vazum, 
Ca ne-am fost iubit odata
Si ne mai iubim si-acum.
Sunt un om al nemîniei, 
Lumii astea nestrain.
Vin din muntii latiniei, 
Deci, si scrisul mi-i latin!

Autor: Stefania Agnes