Dansul
degetelor ei pe clapele fiecarui pian prezent la intalnirile cu
Muzica, este un dans floral, vioi, tonic, exuberant, entuziasmat, o
pornire ludica a sufletului care se unduieste intr-o permanenta
bucurie si gratitudine existentiala, ca si cum ar dori sa
marturiseasca, zilnic, un semn de apreciere, in egala masura, pentru:
glasul soarelui, tacerea noptii, zumzetul diminetilor, dulcea
lentoare a amiezilor toride, blandetea si, totodata, imensitatea
albastrului cerului. Despre miezul libertatii sonore a pianului,
trecerea suava a violoncelului la un timbru puternic, momentele
in care pianul solist dialogheaza tematic cu violoncelul, despre
greutatea si sublimul fiecarui instrument, emotia de moment,
gandurile ce impanzesc o clipa. Dar, mai ales, despre Rodin Moldovan,
artistul care “cauta
in muzica frumusetea de care el, personal, are nevoie si o transmite,
mai departe, ascultatorilor”,
in interviul de astazi, 10 august 2016, cu pianista Ioana Maria
Lupascu.
”… Pianul
are o libertate sonora mai mare alaturi de violoncel, tocmai pentru
ca violoncelul poate trece de la suav la un timbru puternic,
permitand astfel si pianului sa se exprime in acelasi mod…”
Stefania
Argeanu: Ce semnificatii launtrice are confesiunea dintre un pian si
un violoncel, in viziunea ta?
Ioana
Maria Lupascu: Pianul face duet cu toate instrumentele, intrucat
toate au nevoie de a fi acompaniate, insa pianul nu are aceasta
nevoie. Nu este o necesitate pentru pian, ci…o alegere, sa spunem.
Fiecare duet are specificul sau si mie mi –a placut sa experimentez
mult, sa cant cam cu toate instrumentele, pornind de la vocea umana
si ajungand la corn. Violoncelul are, poate, sonoritatea cea mai
apropiata de vocea, de sufletul nostru, poate vibra intr-o maniera
pur umana, dar mult inaltata, la un nivel de conexiune superior.
Stefania Argeanu: Ce
asemanari, ce deosebiri, ce linii de dialog comune exista intre
universul pianistic si cel violoncelistic?
Ioana Maria Lupascu: Cred
ca pianul
are o libertate sonora mai mare alaturi de violoncel, tocmai pentru
ca violoncelul poate trece de la suav la un timbru puternic,
permitand astfel si pianului sa se exprime in acelasi mod, sa
fie prezent chiar si in acompaniament. Acum, desigur, conteaza foarte
mult instrumentistul sau, mai bine zis, instrumentistii.
“...Cand am o
colaborare buna cu prim violoncelul unei orchestre, felul in care
acest instrument prefigureaza ce urmeaza sa cant eu, ma inspira...”
Stefania Argeanu: Care
este mesajul pe care simti ca il transmite violoncelul oceanului
muzical de ieri, de astazi, dintotdeauna?
Ioana Maria Lupascu: Eu
vad in violoncel determinare si hotarare, are ceva masculin numai
prin faptul ca, fata de vioara, ajunge in registrul specific vocilor
masculine. In
concertele cu orchestra, exista multe momente in care pianul solist
dialogheaza tematic cu violoncelul . Liszt
are o predilectie pentru asta, dar nu numai. Sunt mesaje profunde
interesate sa afle care dintre toate instrumentele suna cel mai bine
la violocel. In primul concert de pian si orchestra de Franz Liszt,
pe care eu il iubesc si il cant des, este un moment care trece prin:
lumesc –carnal – profund – filozofic, iar aceasta trecere o
face violoncelul cu un enunt ce este, apoi, preluat de mine, de
pianul solist. Cand
am o colaborare buna cu prim violoncelul unei orchestre, felul in
care acest instrument prefigureaza ce urmeaza sa cant eu, ma inspira.
“...Fiecare
instrument are greutatea si sublimul sau. Vioara, de exemplu, poate
avea un timbru subtire si deranjant, dar poate fi si dulce, depinde
cine o struneste. Instrumentul, in sine, nu poate face nimic, totul
este in mainile celui ce il manuieste. Si in sufletul si talentul
sau. Ce are de spus acel cineva, cum stie sa (se) exprime, astfel
incat sa transmita si cum realizeaza efectiv acest demers...”
Stefania Argeanu: In
ce consta unicitatea sa si in ce maniera traduci felul "irepetabil"
de a fi, de a simti, de a emotiona, al violoncelului?
Ioana Maria Lupascu: Conteaza
cine canta la violoncel. Fiecare
instrument are greutatea si sublimul sau. Vioara,
de exemplu, poate avea un timbru subtire si deranjant, dar poate fi
si dulce, depinde cine o struneste. Iti dau acest exemplu pentru ca
am cantat cu multi violonisti, fiecare diferit - in felul sau. Pavel
Berman, fiul maestrului meu, este un muzician de forta, de
virtuozitate, de pasiune rusa. Ladislau Horvath care este concert
maestro la Maggio Fiorentino, celebra orchestra Toscana si a cantat
solist, chiar si sub bagheta lui Zubin Mehta, este extraordinar de
fin si dulce in sunet, divers in culori si neasteptat in muzica.
Florin Paul aduce rigoare si claritate muzicii. De la fiecare am luat
si am invatat ceva. Mari solisti, revenind la intrebarea ta si
continuand cu violoncelul care, de asemenea, poate fi cald si
timbrat, dar poate suna si ragusit sau ca un lemn gol . De asemenea,
pianul poate fi o cununa de timbre si sonoritati, dar poate fi si gol
de incarcatura sau, si mai rau, sa sune ca un calculator sau la
nuantele mari sa fie batut si, astfel, sa aiba sonoritati urate.
Instrumentul in sine, chiar daca este construit de o casa mare, nu
poate face nimic, totul este in mainile celui ce il manuieste. Si in
sufletul si talentul sau. Ce are de spus acel cineva, cum stie sa
exprime, astfel incat sa transmita si cum realizeaza efectiv acest
demers.
“...La Rodin
Moldovan am gasit aceeasi pasiune de expresie in muzica. Este un
artist care se daruieste fara retinere publicului si muzicii, si
atunci intensitatea interpretarii sale este de neuitat, chiar daca il
consuma pana in strafundurile cele mai adanci. Ascultandu-l, iti dai
seama cat de rar ai mai auzit asa ceva, un asemenea talent si o
dorinta atat de deplina, de a se darui cu totul publicului! Apoi, el
este si un om foarte sensibil si delicat, si - atunci cauta in muzica
frumusetea de care el personal are nevoie si o transmite, mai
departe, ascultatorilor...”
Stefania Argeanu: Cum
a inceput, de fapt, ideea/dorinta de a colabora cu violoncelistul
Rodin Moldovan?
Ioana Maria Lupascu: Cred
ca a venit momentul, lucrurile s-au legat. Asa se intampla mereu. Cei
care ne-au ascultat, ne-au spus ca ne potrivim foarte bine, din punct
de vedere muzical, si, intr-adevar, imi este foarte la indemana sa
cant cu el si colaborarea este deloc complicata. Eu mai am colaborari
frumoase cu cei cu care mi se pare ca seman, cum este si actrita
Daniela Nane, intrucat sensibilitatea noastra este asemanatoare.
Daniela si cu mine ne imbinam ca spicul de grau in spectacolele
noastre. La
Rodin am gasit aceeasi pasiune de expresie in muzica. Si
viata stie mereu sa faca lucrurile sa se intample.
“...Eu, in
ultimii ani, mi-am schimbat foarte mult repertoriul, incercand sa
sparg zidul dintre artistul clasic si omul care este jenat, poate, ca
nu intelege ceea se intampla pe scena. Am vrut sa cant muzica
clasica, dar accesibila tuturor, pentru ca eu cred ca noi, pe scena,
suntem acolo pentru public si nu invers, iar un concert trebuie sa
aduca alinare tuturor celor care asculta, nu dar unei mici elite...”
Stefania Argeanu: Ce este esential
sa retina publicul roman despre confesiunea dintre un pian si un
violoncel, dar despre Ioana Maria Lupascu si Rodin Moldovan?
Ioana Maria Lupascu: Sinceritatea
actului scenic si interpretativ. Eu sunt atat un om, cat si un artist
foarte sincer si deschis. Pe scena, daruiesc intru totul sufletul meu
si trairile mele. Am gasit in Rodin un artist si mai sincer, un
muzician care se daruieste fara retinere publicului si muzicii, si
atunci intensitatea interpretarii sale este de neuitat, chiar daca il
consuma pana in strafundurile cele mai adanci. Ascultandu-l, iti dai
seama cat de rar ai mai auzit asa ceva, un asemenea talent si o
dorinta atat de deplina, de a se darui cu totul publicului! Apoi, el
este si un om foarte sensibil si delicat, si - atunci cauta in muzica
frumusetea de care el personal are nevoie si o transmite, mai
departe, ascultatorilor. Sunt trairi pe care un spectator, care vine
in sala, nu le poate uita si, evident, se intoarce cu o anumita
stare, nu se mai intoarce acasa cu acelasi nivel de energie cu care a
plecat.
Stefania Argeanu: Care
au fost criteriile decisive pentru alegerea repertoriului?
Ioana Maria Lupascu: Amandoi
am venit cu idei si ne-am gandit si la ce anume ar placea publicului.
Eu, in ultimii ani, mi-am schimbat foarte mult repertoriul,
incercand sa sparg zidul dintre artistul clasic si omul care este
jenat, poate, ca nu intelege ceea se intampla pe scena. Am vrut sa
cant muzica clasica, dar accesibila tuturor, pentru ca eu cred ca
noi, pe scena, suntem acolo pentru public si nu invers, si cum traim
vremuri… - nu vreau sa spun un truism, dar, intr-adevar, traim
vremuri destul de stresante, - cred ca un concert trebuie sa aduca
alinare tuturor celor care asculta, nu dar unei mici elite. Si dupa o
zi de probleme, de alergatura, de framantari, nu cred ca multi ar
mai veni la un concert unde se canta ceva teribil de greu, de
complicat, de dens sau de lung. Programele cu miniaturi, desi aparent
mai usoare, sunt mai grele pentu noi, prin diversitate, dar mai
placute publicului. De asemenea, programele cu piese cunoscute si
frumoase ce indeamna la visare, la bucurie, care inspira, sunt cele
spre care ma duc eu, in ultimii ani, si am vazut ca au succes tocmai
pentru ca aduc atata bucurie si energie cu care publicul rezoneaza.
Cu Rodin am mers pe aceeasi reteta, iar cum sonoritatile lui sunt
atat de vibrante si colorate, acest fapt se potriveste cu atat mai
bine.
“...Totul
ne poate inspira, ca artisti. Se spune ca este usor sa te lasi
inspirat, este insa mai greu sa fii inspiratie. Ma inspira
“intanirea” mea cu pianul , cu fiecare pian, este o dragoste care
se reinnoieste cu fiecare instrument pe care il descopar...”
Stefania Argeanu: Colaborarea
ta cu violoncelistul Rodin Moldovan se va concretiza intr-un nou
album muzical?
Ioana Maria Lupascu: Poate
ca da. Noi putem sa ne facem planuri, dar este Dumnezeu cel care stie
si cel care alege ce vom face si ce se intampla, unde merg planurile
noastre. De asemenea, Dumnezeu stie, adesea, mai bine ca noi si
deschide usi nebanuite noua. Eu m-am obisnuit sa imi doresc, sa
vreau, sa imi propun, apoi sa fac ce depinde de mine, dar din acel
punct, pe mai departe, sa il las pe Dumnezeu sa aleaga ce crede El ca
trebuie sa se intample.
Stefania Argeanu: Publicul
din România va avea ocazia de a se bucura de armonia sonoră
reactivată de memoria sensibila a violoncelului și dansul
interior al pianului și de a se întâlni cu voi în cadrul unui
turneu sau a unor serii de concerte?
Ioana Maria Lupascu: Va avea ocazia. Este vorba atat de seri camerale, cat si de un proiect simfonic, noi primind o partitura extrem de pretioasa de la un mare muzician roman, dirijor si compozitor, o legenda vie a muzicii, Sabin Pautza. Eu sunt extrem de fericita de increderea pe care maestrul Pautza mi-o si ne-o acorda. Acest fapt ma onoreaza, ne onoreaza.
Ioana Maria Lupascu: Va avea ocazia. Este vorba atat de seri camerale, cat si de un proiect simfonic, noi primind o partitura extrem de pretioasa de la un mare muzician roman, dirijor si compozitor, o legenda vie a muzicii, Sabin Pautza. Eu sunt extrem de fericita de increderea pe care maestrul Pautza mi-o si ne-o acorda. Acest fapt ma onoreaza, ne onoreaza.
Cat
priveste serile camerale si aici am primit cateva partituri ce ne-au
fost compuse, una dintre ele fiind o superba partitura romantica,
muzica unui film cunoscut hollywoodian si chiar compozitorul, Guy
Bacos, ne-a orchestrat-o pentru violoncel si pian. Este o muzica atat
de frumoasa si romantica, incat nu poti sa nu cazi subjugat de
incantare, sa nu ramai vrajit! Si, bineinteles, ramane si colaborarea
mea cu Ioan Dobrinescu, ale carui orchestratii le cant deja de ani
buni.
“Intalnirea
mea cu pianul, cu fiecare pian, este o dragoste care se reinnoieste
cu fiecare instrument pe care il descopar. Toti ceilalti
instrumentisti au cu ei vioara, clarinetul, flautul sau violoncelul
si canta doar la acela, obisnuindu-se in ani. Noi, pianistii, de
fiecare data facem cunostiinta cu alt pian si, pentru mine, fiecare
astfel de intalnire are magia sa, asemanatoare cu dragostea, dar si
cu prietenia. Dar si fiecare interpretare are unicitatea si
irepetabilitatea sa, intrucat conteaza emotia de moment, ceea ce s-a
intamplat in acea zi, gandurile ce au impanzit acea clipa.”
Stefania Argeanu: Locația
în care au avut loc înregistrările este una de poveste. Ce impact
au istoria și geografia spațiului în care urmează să susții un
moment artistic asupra modului în care reușești să rezonezi cu
pianul, mărturisind cu sinceritate, generozitate, plenar,
emoțiile, gândurile, sentimentele?
Ioana Maria Lupascu: Locul
inspira intotdeauna, asa cum ziua inspira, pianul, muzica si cum te
simti in acea perioada a vietii. Totul ne poate inspira, ca artisti.
Se spune ca este usor sa te lasi inspirat, este insa mai greu sa fii
inspiratie. Acel loc ma inspira mereu, tot ce am inregstrat acolo
(nr.: Domeniul Manasia) a avut o patina speciala, un suflu mai
romantic, adus, evident, de ceea ce ma inconjura. Apoi, sigur,
conteaza “intanirea” mea cu pianul , cu fiecare pian, este o
dragoste care se reinnoieste cu fiecare instrument pe care il
descopar. Toti ceilalti instrumentisti au cu ei vioara, clarinetul,
flautul sau violoncelul si canta doar la acela, obisnuindu-se in ani.
Noi, pianistii, de fiecare data facem cunostiinta cu alt pian si,
pentru mine, fiecare astfel de intalnire are magia sa, asemanatoare
cu dragostea, dar si cu prietenia. Dar si fiecare interpretare are
unicitatea si irepetabilitatea sa, intrucat conteaza emotia de
moment, ceea ce s-a intamplat in acea zi, gandurile ce au impanzit
acea clipa.
Stefania Argeanu: Îți
propun, să descrii Domeniul Manasia, gândindu-te la cei care încă
n-au ajuns acolo, dar care vor călători acum, cu ochii minții,
grație evocării tale.
Ioana Maria Lupascu: Domeniul
Manasia este, in primul rand, o poveste, cel putin pentru mine, un
loc de suflet. Pasind pe coridoarele incarcate atat de istorie, dar
si de rafinament, te cufunzi in viata pe care locul a trait-o odata,
in povestile de dragoste si de viata… Parca il vezi pe Cuza
indragostindu-se aici, parca auzi chicoteli in foisor, parca ai in
urechi muzica balurilor de odinioara, si, apoi, pasind in gradina,
poti sa crezi ca esti intr-o vila pe colinele toscane. Rafinamentul
cu care a fost renovat te inconjoara fara sa te copleseasca, insa te
imbata si te poarta in alta lume, una de vis si totusi reala.
Consider o binecuvantare ca am cunoscut acest loc. Cat despre familia
Lowendal-Danila, care detine Domeniul Manasia, pot spune ca le port o
calda consideratie si deplina admiratie pentru tot ce au facut acolo
si nu numai. In timp, m-am apropiat de toti si, in sufletul meu,
fiecare om ce are un rol in acel conac - are locusorul lui special.
Toate prieteniile legate acolo au povestea lor speciala si sunt
cadourile pe care viata mi le-a facut.
Stefania Argeanu: Pavel
Berman, Ladislau Horvath, Florin Paul, Lucas Dario Molina Perez,
Daniela
Nane, Sabin Pautza, Guy Bacos, Ioan Dobrinescu, Rodin Moldovan. Sunt
nume prestigioase ale universului artistic, pe care le-ai adus in
armoniile tale sonore, iar, recent, ai crosetat un nou proiect
muzical, alaturi un pianist si compozitor din Turcia. Fructele
povestii muzicale inedite au nume precum: “ A Train Ride in the
Moonlight”, “Kayo’s Journey “, ‘The Window above the
Clouds”, “Namukun & Seonnyeo”… Poti sa-mi dezvalui cateva
picaturi de roua din conotatiile colaborarii tale cu Deniz Inan,
care, de altfel, se regaseste deja pe YouTube si a primit ecouri
imbucuratoare?
Ioana Maria Lupascu: Deniz
este un muzician complex, de asemenea, pianist, si un compozitor
extrem de talentat. Cand m-a cautat si mi-a prezentat piesele sale,
m-am indragostit imediat de ele si de scriitura lui melodica si
senina. Tot ce am cantat a placut imediat, tocmai pentru ca imbina
melodia, armonia, cu imagistica sonora, povestile lui sunt fluide si
parca vezi personajele, parca iti amintesti cand ti se intampla tie
ce graieste muzica, parca dragostea de acolo e aievea. El compune
muzica de film si, poate, de aceea piesele lui exprima imagini sau
sentimente, atat de clar!
Interviul
a fost realizat de Stefania Argeanu
Sursa
foto: Lixandru Dumitru si Mihai Patrascu; Mentionez ca imaginile sunt
surprinse la Domeniul Manasia – in crama domeniului si in salonul
de pian Claire Hagianoff.
Sursa
text: Stefania Argeanu
Autor:
Stefania Argeanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu