Sa te regasesti in profesia ta zi de zi si sa
initiezi fiecare activitate din agenda carierei tale sub semnul multiplu al
bucuriei, al curiozitatii intelectuale care soarbe si asimileaza, in maniera
intrinseco - nutritiva, tot ceea ce constituie noutate benefica, la nivelul pregatirii, documentarii,
finisarii a ceea ce ai de transmis din locul de unde emiti catre ceilalti,
alaturi de infuzii tonice de jovialitate, entuziasm, implicare ludica, este o
binecuvantare, una din cele mai dorite realizari pentru care rostirea unui
"Multumesc!" nu mai este doar o simpla verbalizare, intrucat devine o
oxigenare vitalizanta a oricarui parcurs initiatic pe care, daca in trecut abia
- abia il (intre)zareai la capatul unor sustinute si indelungate eforturi
intr-o departare informationala, in prezent este realitate, scanteie, sentiment
perpetuu, culoare care dainuie. Care este mereu acolo sa te sustina launtric,
fizic, motivational si sa-ti reconfirme ceea ce se mai intampla, uneori, sa
uiti : adevarul in ceea ce priveste starea contului tau bancar, transferabil in
afecte, si anume, faptul ca este : incomensurabil, infinit, inepuizabil. Si ca
realimentarea lui porneste de la sediul pasiunii, al jocului, al surasului si
al responsabilitatii pe care le dovedesti, investind, in permanenta, respect, reciprocitate, frecventa, prezenta
activa, acolo unde te afli. Si, mai ales, daruind, transmitand, cu blandete si
rabdare, din aceasta atmosfera, din acest prea-plin si celorlalti. Pentru ca,
pe o periodata nedeterminata, ramanem cu ceea ce daruim, prin impartasire, din
contul nostru bancar emotional si, mai putin, cu un card supraponderal
non-stop. Iar acolo unde exista, cardul, bancnota, recompensa financiara, fie
ea si cu cele mai multe zerouri dungate (compromise), nu vor reusi sa
suplineasca niciodata ceea ce porneste din suflet, din inima.
Pledoarie
: Jocul ca forma de activitate, ca forma
cu talc si ca functie sociala
Am citit, de curand, cartea istoricului,
profesorului si eseistului olandez, Johan Huizinga, publicata in 1938, Homo
ludens : incercare de determinare a elementului ludic al culturii. Din bucuria stratificata pe care am simtit-o
cu fiecare noua conexiune, cu fiecare noua trimitere la domeniile mele de
interes (psihologia, literatura, biologia, filosofia), am gasit, la randul meu,
prilejul identificarii si semnalarii unor alte conexiuni, unor alte inceputuri,
pe care le consider esentiali moderatori ai introducerii la interviul care abia
asteapta sa fie citit.
“ Ce loc
ocupa jocul printre celelalte fenomene de cultura? In ce masura are cultura
insasi caracter de joc?
Cum
integram notiunea de joc in cea de cultura?”
“ Din ce
cauza si cu ce scop se practica joaca? (…) Raspunsurile care se dau la aceasta
intrebare nu se exclud, catusi de putin, unul pe altul. Cele mai multe dintre
aceste stradanii de a da o explicatie nu se preocupa decat in a doua instanta
de intrebarea : Ce si cum este jocul,
in sine? Ce inseamna el pentru jucatorii insisi? Ele abordeaza nemijlocit jocul
cu unitatile de masura ale stiintei experimentale, fara sa acorde, in primul
rand, atentia necesara calitatii lui estetice profunde.”
“Bine,
dar ce este de fapt <> jocului? “
“ Acest
din urma element, “hazul” jocului, se impotriveste oricarei analize, oricarei
interpretari logice. Termenul olandez “aardigheid” (“haz”) ni se pare foarte
semnificativ in aceasta privinta : este derivat din cuvantul aard (care
inseamna “fel”, “gen”, dar si “natura”, “esenta”); apoi, procesul etimologic nu
mai poate fi continuat. Pentru simtul nostru lingvistic modern, acest caracter
de radical nu apare nicaieri in mod atat de izbitor ca in cuvantul englez “fun”
. Cuvintelor olandeze <> si <>, care
inseamna ambele, “haz”, le corespund aproximativ, dar pe linii diferite, cuvintele
germane Spass si Witz. Lucru serios : limba franceza nu are nici un echivalent
pentru aceasta notiune. Si tocmai acest element este cel care determina esenta
jocului.”
“Orice
fiinta care gandeste isi poate aduce imediat in fata ochilor aceasta realitate
: joaca, joc, ca pe ceva independent, distinct, chiar daca limba lui nu poseda
nici o entitate lexicala generala corespunzatoare. Jocul nu poate fi contestat.
Aproape tot ceea ce este abstract poate fi contestat : dreptatea, frumusetea,
adevarul, bunatatea, spiritul, Dumnezeu, Seriozitatea poate fi contestata.
Jocul nu. “
“ Odata
cu jocul recunoastem, cu sau fara voie, spiritul. Pentru ca jocul, oricare i-ar
fi esenta, nu este materie. El sparge limitele existentei fizice. In raport cu
o lume de idei determinata, care are efecte pur mecanice, jocul este, in cel
mai deplin sens al cuvantului, o
superabundans.
Abia
prin afluxul spiritului, care suspenda determinativitatea absoluta, prezenta
jocului devine posibila, imaginabila, inteligibila. Existenta jocului confirma
fara incetare, si in sensul cel mai inalt, caracterul supralogic al situatiei
noastre in cosmos. ”
“Cel
care isi indreapta privirea asupra functiei jocului in cultura, este
indreptatit sa preia notiunea de <> , de acolo de unde biologia
si psihologia au parasit-o. Acela gaseste jocul in cultura ca pe o marime data,
existenta inaintea culturii insesi, insotind-o si strabatand-o, de la inceputul
inceputului si pana in faza de cultura pe care o traieste el insusi. Acela
gaseste jocul prezent pretutindeni, ca pe o calitate determinata a actiunii si
care se deosebeste de viata “obisnuita”. Jocul ca forma de activitate, ca forma
cu talc si ca functie sociala – acesta este obiectul lui,”
“Mie,
cel putin, terminologia indeobste uzuala referitoare la joc nu mi s-a parut
suficienta. Am simtit tot timpul nevoia sa dispun de un adjectiv corespunzator
substantivului “joc” si care sa insemne pur si simplu “ceea ce tine de joc si
de joaca”. Jucaus nu poate servi in
acest scop, pentru ca are o valoare semantica prea speciala. De aceea, fie-mi ingaduit sa introduc
cuvantul ludic. Cu toate ca, in latina, presupusa forma primitiva este
necunoscuta, in franceza cuvantul ludique
se intalneste in scrierile de psihologie. “
“ Jocul
este mai vechi decat cultura…”
“Jocul
este mai mult decat un fenomen pur fiziologic sau decat o reactie psihica
determinata pur fiziologic. El depaseste, ca atare, limitele unei activitati
pur biologice sau, cel putin, pur fizice.
Jocul este o functie plina de talc.”
HUIZINGA, JOHAN
Homo ludens : incercare de
determinare a elementului ludic al culturii; traducere : H.R. Radian; prefata
si nota biobibliografica : Gabriel Liiceanu. – Editia a 5 –a – Bucuresti :
Humanitas, 2012.
Numar pagini : 348
Infobiografic Daniela Yanay
Nascuta in 1965, a absolvit
cursurile Universitatii Bucuresti, Facultatea de Drept, in anul 1988 si a
profesat in domeniul juridic pana in anul 2013. Din anul 2013, a hotarat
sa transforme pasiunea pentru bijuteria handmade intr-o “mica afacere”. Asa a
inceput povestea Abysor.
In septembrie 2015, participa la
o expozitie de grup, impreuna cu alti trei artisti romani in Franta,
la Saint-Genis-Pouilly, Centrul Cultural Jean Monnet.
Planuri de viitor : sa urmeze cursurile unei scoli de bijuterie
contemporana.
… Locul acesta are
culoarea dudelor coapte, semetia daliilor si aroma dulcetii de gutui. Si e plin
de povesti rostite cu glas molcom…
Povestea pe care o scrie(m) astazi cu cerneala
emotiilor sale, la o veritabila Ceasca de Cultura, contine jocuri de culori si
de atmosfere, perpetue, durabile. Asadar, va aduc in lumina reflectoarelor
acestui soare tomnatic, care abia asteapta sa deschiza sezonul
recoltelor,"un alchimist ascuns in turnul unui castel medieval", asa
cum se descrie chiar invitata mea la dialog, Daniela Yanay. Despre un Bucuresti
pe care, initial, il respinge, dar care o tenteaza in etape, si pe care invata,
treptat, sa-l iubeasca, prin descoperirea cromaticii florilor de cais, aromei
teilor infloriti si a freamatului neintrerupt al frunzelor de plop. Cum se
traduce, cautarea si, totodata, intalnirea continua dintre autorul de emotii, stari,
sentimente si flori, buchete de flori puse la uscat, (alte) flori puse la
presat, frunze, semințe, scoarță de copac, mușchi, licheni, săruri colorate,
scoici ? Coup de foudre, bineinteles ! Povestea se transforma in bijuterie, cu ajutorul unui
mulaj si a catorva picaturi de rasina, chiar acum. Urmariti-ne, incepe jocul de
energii creatoare !
Stefania Argeanu : Care sunt sensurile
urmatoarelor definitii, pentru dvs.?
Ma refer la : " Bijuteriile sunt ceva care au de-a face cu emotiile.
Acel aspect al bijuteriilor ma intereseaza, de fapt."
Ann Demeulemeester
"Cea mai scumpa bijuterie a omului e mana lui
de aur. "
Tudor Musatescu
Daniela Yanay : Bijuteriile se nasc din emotiile creatorului.
Cautarea elementelor materiale si imbinarea acestora intr-un obiect ornamental
care sa adauge un plus de frumusete fapturii care il va purta este un proces
bazat, in cea mai mare parte, pe aptitudinea creatorului de a da expresie
emotiilor sale. Daca fara emotie nu se naste o bijuterie, fara puterea de a
crea emotii, aceasta nu va fi nici admirata si nici purtata.
Un alt element
important care intervine in procesul de creatie: poti avea
o idee, dar daca nu stii cum sa o pui in practica, n-ai facut nimic.
Punerea in
practica nu e usoara, trebuie sa acumulezi cunostintele necesare, sa fii atent
la detalii, sa nu pierzi niciodata din vedere scopul practic al creatiei tale.
Dobandesti experienta prin exercitiu repetat si, la un moment dat, ajungi sa
poti parcurge unele faze ale procesului de creatie cu ochii inchisi…
Va propun sa initiem dialogul nostru de la premisa
ca orasul are o consistenta vizuala pregnanta si se citeste, se traduce
asemenea unui colier. In acest context, ce coordonate are imaginea orasului
dvs. de suflet? (puteti face trimitere si la numele unor strazi sau la culori,
arome, senzatii auditive, olfactive, etc)
N-as putea spune
ca sufletul meu apartine unui singur loc. Iar primul din aceste locuri nu este
un oras, ci un sat de campie cu ulite prafuite, cu case aliniate de o parte si
de alta a strazii principale, cu bancute pentru povesti in fata fiecarei case.
Locul acesta are culoarea dudelor coapte, semetia daliilor si aroma dulcetii de
gutui. Si e plin de povesti rostite cu glas molcom. Acolo eu eram cea mai
frumoasa Dalie din gradina.
Al doilea este un
orasel de munte. Aceeasi strada principala, denumita pompos «Republicii», de-a
lungul careia faceau de straja case semete. Locul acesta are culoarea
trandafirilor boltiti pe zidul casei si aroma merelor coapte si a boabelor de
cafea abia prajite. Nici aici nu lipsesc povestile, citite pe indelete, din
carti fara coperti, intr-un balconas suspendat deasupra gradinii.
Al treilea este
Bucurestiul. Acela delimitat de strazi cu nume de plante si anotimpuri, cu case
care ar avea de spus fiecare o poveste, daca ar avea cine sa le asculte. Multa
vreme l-am hulit, mi-as fi dorit sa traiesc oriunde altundeva decat aici. Am
invatat, treptat, sa-l iubesc. Are culoarea florilor de cais, aroma teilor
infloriti si freamatul neintrerupt al frunzelor de plop.
In ce masura orasul adevarat nu e cel geografic,
obiectiv, identificabil pe harta, ci acela transfigurat prin filtrul
rememorarii, reaccesarii atmoferei unui spatiu, unui teritoriu?
In sufletul meu se
amesteca toate aceste emotii, iar in locul in care traiesc azi se regaseste
cate putin din spiritul locurilor care mi-au marcat existenta – gradina cu
dalii si trandafiri, nelipsitele povesti (doar ca, de data aceasta, eu sunt cea
care povesteste), aroma dulcetii de gutui si a merelor coapte…
Cine scrie, de fapt, adevarata geografie? Care sunt coordonatele sale?
Eu, cu cerneala emotiilor mele.
Si daca imaginile olfactive sunt povesti, ce sunt
povestile pentru dvs.?
E un punct
sensibil. Povestile sunt sursa mea de energie creatoare.
Ce ati aflat, ce ati invatat despre propria
persoana, gratie bijuteriilor pe care le infaptuiti, le imblanziti si le
purtati?
M-am regasit pe mine insami.
Cum ajunge sa fie redata, in continuturi reale, o
pereche de cercei, o bratara, un colier ce ia nastere, initial, in laboratorul
mintii si al sufletului?
Totul se naste in
jurul unei flori sau al unei pietre. Un parfum, o textura, o combinatie
cromatica. Oricare din aceste elemente poate da nastere unei povesti. Povestea
se transforma in bijuterie cu ajutorul unui mulaj si a catorva picaturi de
rasina. Sau cu o bucatica de sarma si un cleste. Uneori, simt nevoia sa-mi
compun o schita. De multe ori, lucrez, insa, sub impulsul momentului.
De la ce a pornit povestea Abysor? Ce semnificatii
are «Abysor» pentru dvs.?
Mi-am redescoperit
latura creativa odata cu maternitatea. Incercarile mele de a ocupa timpul
copiilor intr-un mod placut, mi-au redeschis dorinta de a crea. Oare ce pot
face eu? Asa a inceput jocul cu margelele de piatra. Intai, am creat pentru
noi, apoi pentru prieteni. La un moment dat, am realizat ca nu ma pot opri si
am deschis magazinul. Dupa vreun an, am descoperit rasina. A fost un adevărat coup
de foudre. De atunci sunt într-o căutare continuă: flori, frunze, semințe,
scoarță de copac, mușchi, licheni, săruri colorate, scoici, schlagmetal, nimic
din ceea ce ar putea da farmec unei bijuterii nu scapă ochiului meu vigilent.
Balconul e plin de buchete de flori puse la uscat, pe masă sunt alte flori puse
la presat, curtea e plină de ghivece cu flori colorate, care își așteaptă
cuminți dreptul la nemurire.
Se spune ca, pentru partea nevazuta, ascunsa, a
lumii, avem la dispozitie fantasticul, magicul, fantezia... Care este codul
dvs. personal de interpretare a fantasticului in procesul de zamislire a
creatiilor Abysor?
Cateodata ma simt
ca un alchimist ascuns in turnul unui castel medieval. Pot oferi oricui o
plimbare la brat cu anotimpul preferat.
Va mai amintiti care a fost acea comanda sau acel
proiect artistic, aparut din proprie initiativa, care v-a solicitat cel mai
intens, de cand a luat fiinta Abysor?
Fiecare proiect
este solicitant. La inceput, imi era teama de comenzile personalizate. Si astazi
am retineri in a le accepta, dar am inteles ca omul, care lanseaza o astfel de
comanda, isi doreste foarte mult o anume bijuterie. Va fi o bijuterie iubita si
purtata. Daca sta in puterea mea, o fac. In general, oamenii doresc un anumit
tip de insertii, cu o incarcatura emotionala puternica – fire de par din coama
cailor, flori din buchetul de mireasa, fire de muschi din padurea proprie,
flori din gradina bunicii… Acum am terminat niste bratari in care am inserat o
bucata dintr-un metru de croitorie. Am o clienta foarte multumita, iar asta imi
umple sufletul de bucurie!
Dincolo de dozele substantiale de exuberanta,
frenezie, atemporalitate, opulenta, mister, incapsulate in matricea lor
fiintiala, ce mesaje transmit bijuteriile fiintelor umane?
Fiecare bijuterie
transmite purtatorului o frantura din emotia creatorului ei. Bijuteriile au
puterea de a ne schimba starea de spirit. Cat despre bijuteriile din pietre
pretioase sau semipretioase, exista credinta ca acestea pot imbunatati starea
de sanatate a omului. Dorinta inexplicabila de a purta o anume piatra poate
semnifica nevoia de echilibru, resimtita de un anume organ intern cu care acea
piatra rezoneaza.
Ce elemente definesc atmosfera granitei dintre
accesoriu si bijuterie?
Bijuteria poate fi
elementul definitoriu al unei tinute, elementul care reflecta cel mai bine
caracterul purtatorului si il scoate din anonimat.
Ce afla Daniela Yanay de la bijuteriile
olfactive/senzoriale, inrasinate, pe care le ofera clientilor?
Ca nu poti reusi
sa transmiti emotie, daca nu iubesti ceea ce faci.
In ce consta procedeul de transpunere, in rasina,
a florilor care devin bijuterii?
Florile trebuie
complet uscate pentru a putea fi inserate in rasina. De obicei, lucrez cu flori
uscate prin presare. Cea mai simpla metoda – presarea intre filele unei carti
vechi. Sigur, nu vreau sa distrug cartea, asa ca, intre floare si fila cartii,
va exista intotdeauna o alta hartie absorbanta, de genul filtrelor de cafea,
care sa preia umiditatea excesiva. Procesul poate dura pana la trei sptamani,
timp in care verific, in permanenta, starea florilor.
Cateodata, poate
fi util sa am la indemana niste flori uscate,
in forma lor naturala, de pilda, boboci de trandafir, flori de tei,
capsule cu seminte de mac… Pe acestea le usuc in cutii de carton, asezate
intr-un loc uscat si bine aerisit. Uneori, in zilele toride de vara, usuc rapid
buchete intregi de flori, legate pe o scara de lemn in balcon.
Tot timpul sunt in
cautare de flori. Nu e zi in care sa nu vin acasa macar cu un fir de iarba.
Nici in vacante nu plec fara instrumentarul necesar recoltarii si uscarii
florilor, caci ma gasesc de multe ori in zone cu flori salbatice de o frumusete
aparte, pe care nu le-as putea gasi in vreo gradina sau florarie din oras.
Odata incheiat
procesul de uscare, pot trece la pasul urmator : aleg o tema pentru viitoarea
bijuterie. Inspiratia vine din ceea ce ma inconjoara, din tot ce imi poate crea
o emotie de moment : o zi ploioasa de toamna, o frunza ingalbenita de arsita
soarelui, albul delicat al primilor ghiocei, amintirea sunetului marii. Cand
lucrurile au prins contur in mintea mea, asez florile pe planseta si dau
startul la joc.
Care sunt florile compatibile cu "modul de
existenta" al rasinei? Pietrele veritabile sau cele semipretioase pot fi,
si ele, incapsulate in matricea rasinei?
Nu toate florile
isi pastreaza frumusetea in procesul de uscare. Unele oxideaza si isi schimba
culoarea, altele isi pierd forma, se zbarcesc ca o mana imbatranita. Altele ar
putea fi inserate, cu conditia sa intervii asupra culorii. Sunt flori care isi pierd culoarea in contact cu rasina. La unele, efectul este imediat, asupra
altora schimbarea este vizibila in timp. De pilda, trifoiul – desi nu e o
problema sa-i pastrez culoarea prin uscare, odata inserat in rasina incepe sa
se ingalbeneasca. Nu e numai constatarea mea, ci si a altor creatori cu care am
corespondat. In general, toti creatorii lucreaza cu flori
a caror rezistenta au testat-o in timp. Sau cu flori asupra carora intervin, fie printr-un adaos de culoare, fie
printr-un proces de izolare.
Si pietrele
semipretioase pot fi inserate in rasina. Asa sunt realizati orgonii, dar nu
exista nici un impediment sa fie folosite ca insertii in bijuteriii de rasina.
Cunosc o creatoare care obisnuieste sa insereze in bijuteriile ei de rasina
chipsuri de chihlimbar. Si eu am experimentat si rezultatul m-a incantat.
In ce context ati descoperit rasina, ca adjuvant
al jocurilor de culori si de emotii perpetue, durabile?
Din intamplare.
Asa cum deja v-am spus, cautam ceva ca sa ma joc cu copiii. Mi-am amintit de
martisoarele copilariei mele, asa ca am decis sa facem impreuna cateva, pentru
a le oferi colegilor de clasa – intr-o
casa cu trei scolari «se consuma» anual o mare cantitate de
martisoare. Acesta
a fost inceputul. Foarte repede am descoperit ca pot face si altceva din rasina
si flori. Mi-am cumparat primul mulaj de bratara si am inceput sa experimentez.
Am parcurs un drum lung de la prima bratara pana azi. Nu stiam nimic despre
rasina, in afara indicatiilor producatorului inscrise pe ambalaj. Nu stiam mai
nimic despre uscarea florilor. Am testat, am consumat
multa rasina, am stricat mult, dar toate acestea m-au ajutat sa evoluez. Inca
mai invat. Am incercat toate tipurile de rasina pe care le-am gasit pe piata. Desi scumpe si recomandate calduros de distribuitori
ca potrivite pentru realizarea de bijuterii, multe sunt de proasta calitate. In
ultimii doi ani, am lucrat cu rasini cu timp lung de polimerizare (72 de ore).
A fost un salt calitativ. Dezavantajul e ca mulajele se distrug mai repede, iar
timpul de executie al unei bijuterii este mult mai lung. De ceva mai bine de un
an, am descoperit rasina ecologica. A fost o adevarata aventura sa descopar un
distribuitor european pentru acest tip de rasina, care sa si livreze in
Romania, iar la inceput am fost nevoita sa apelez la toti prietenii, care
tranzitau Europa cu masina, ca sa intru in posesia potiunii magice…
Cum a inceput acest demers creativ? Ce ati simtit
atunci cand ati facut trecerea de la cariera juridica la cea artistica, de
autor de emotii, stari, amintiri?
A inceput sub
forma unui joc si a fost ca o eliberare. Limbajul juridic este rigid si impiedica
orice manifestare creativa.
Care este, de fapt, menirea, rostul bijutierului?
Acela de a crea
emotie.
Ce pretuiti, ce conteaza cel mai mult pentru dvs.,
in prezentul continuu/ pe perioada nedeterminata?
Familia, relatia
cu copiii mei. Apoi bucuria creatiei si interactiunea cu alti colegi de
breasla. E placut cand reusesti sa schimbi impresii cu alti bijutieri.
Majoritatea sunt dornici sa-si impartaseasca experientele si am invatat multe,
in acest fel. Nu am simtit niciodata o atitudine de genul « esti un novice, nu
am de ce sa stau de vorba cu tine ». De la un novice entuziasmat, chiar si un
creator consacrat poate invata ceva.
Obisnuiesc sa cumpar
si sa port bijuterii create de altii. Dar nu cumpar decat
acele bijuterii in care se simte emotia fiintei care le-a zamislit…
Care sunt activitatile care va inspira, reusind sa
va bucure ochii, inima, mintea?
Plimbarile in aer
liber, vanatoarea de flori, fotografia si povestile.
Interviul este realizat de subsemnata, Stefania Argeanu, pentru Ceasca de Cultura.
Autor : Stefania Argeanu
Sursa text : Stefania Argeanu
Sursa foto :
din arhiva personala a Danielei Yanay
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu