STEFANIA ARGEANU, INTERVIU CU IASMINA LOREDANA GROZA, LOGOPED & AUTOAREA CARTII " AVENTURILE LUI BECKY SI BLACKY"

Desi este tanara, are o experienta consistenta, atat umana, cat si profesionala. Invitata mea la dialogul de astazi este Iasmina Loredana Groza, specialist in domeniul Psihologiei, logoped de mai bine de 10 ani, o iubitoare de carti si copii, in egala masura. De curand, a devenit si autoarea unei trilogii despre pronuntia sunetelor, din dorinta de a-i ajuta pe copiii care intampina dificultati in acest sens. Cartea care ii poarta numele se numeste " Aventurile lui Becky si Blacky" si a fost publicata in 2022, la Editura Eurostampa, in Timisoara. Sursa inspiratiei in alegerea personajelor principale i-au fost proprii motani, pigmentati cu irizatiile intense ale murelor, catifelati si mustaciosi, spre deliciul micilor ei cititori. Autodidacta din fire, s-a implicat in domenii diverse, intre care amintim : muzica, televiziunea, make-up, reusind sa se afirme prin exemplul propriu si sa fie un reper de " Asa da! " si pe YouTube, unde se remarca printr-un continut de calitate, sub semnul decentei, educatiei absolvite si a celei in formare, pentru ca se autodepaseste continuu, feminitatii, elegantei. Va invit sa-i descoperim povestea Iasminei Loredana Groza. Merita, va asigur ! :) ________________________________________________________________________________________ " La 16 ani, am descoperit psihologia ... Cred ca ea m-a descoperit pe mine, pentru ca am fost singura eleva din clasa atat de interesata de aceasta materie, incat absorbeam, efectiv, toate cuvintele profesoarei, iar cand ajungeam acasa, cautam informatii in plus despre aceasta materie. La inceput, era o materie, iar in viitor am descoperit ca mi-a devenit vocatie... " " (...) Ce poate fi mai frumos decat un copil care citeste, alaturi de parintii lui care citesc ? " Iasmina Loredana Groza, logoped _________________________________________________________________________________________ Stefania Argeanu : Stiu ca iubesti cartile, iubesti sa le citesti, sa le cumperi, sa le daruiesti si ca ti-ai construit o frumoasa biblioteca, in acest sens. Mai tii minte ce poveste are intalnirea ta cu o prima carte din existenta, care continua si acum, in clipa prezenta, sa ramana intr-un spatiu aparte al memoriei tale afective ? Descrie-mi, te rog, infatisarea cartii respective . Care a fost reactia ta atunci cand ai vazut-o, ai deschis-o, ai citit-o, ti-a fost fost citit din ea ? Iasmina Loredana Groza : O carte cu insemnatate pentru mine a fost cea pe care am primit-o de la preotul din sat, cadou de final de clasa, nu stiu sa-ti spun exact care clasa, dar probabil nu clasa I sau a II -a, pesemne ca stiam sa citesc...A fost o Bbilie a copiilor, care avea si ilustratii, pe care o am si acum... Are coperti albastre, are imagini si mi-a placut foarte mult ca am regasit in carte lucruri pe care le tot auzeam la biserica si asta m-a facut sa cred ca, ceea ce este in carti, se aplica si in viata reala. Astazi, in continuare, ma fascineaza atat cartile, cat si filmele care au aplicabilitate in viata reala . Sunt mult mai atrasa de cartile non science fiction, de o poveste inspirata dintr-un caz real, din care pot sa invat, decat de cele science fiction. Cu timpul, mi-am mai cumparat inca una, mi-a fost frica sa nu se deterioreze, dar din fericire, ambele biblii se pastreaza foarte bine . S. A. : In ce consta puterea cartilor ( citite, descoperite, apreciate, daruite ), in viziunea ta, Iasmina ? I. L. G. : Puterea cartilor cred ca este despre a descoperi oameni, in primul rand, povesti de viata si despre a invata din ele, ca nu avem sansa sa cunoastem 500 000 de oameni, dar putem citi cat mai multe carti si sa cunoastem mai multe tipologii umane, cu diferite intamplari... S. A. Cum au ajuns Becky si Blacky sa devina personajele cartii tale, pe care ai scris-o si publicat-o in 2022 ? Povesteste-mi despre acel moment - instant cand ai realizat trecerea de la ipostaza de cititor la cel de scriitor . Ce ai simtit cand primul exemplar a vazut lumina tiparului ? I.L.G. : Cochetez, de mai mult timp, cu pasiunea de a scrie. Am caiete intregi cu jurnale pe care le tineam, caiete cu poezii, cu diverse povestiri, iar de undeva din 2014 - 2015 am inceput sa scriu constant pe blogg, asta dupa ce aveam diverse postari pe facebook, care era la mare cautare la vremea aceea...Cred ca era si singura platforma atat de populara, astfel ca aveam foarte multi cititori si multi interactionau cu mine, raspundeau la postarile mele de pe facebook si mi-au spus: << OK, ar fi foarte tare daca ti-ai deschide un blogg, stii ? Asa, oamenii ar sti ca te lasi ghidata de inspiratie, asa, pe facebook, ei inteleg ca azi esti fericita, maine esti trista... Poate ca nu e cel mai bun loc pentru a scrie... >> Prin urmare, i-am ascultat si mi-am deschis o pagina pe wordpress si blogg-ul acela chiar a avut succes, pot sa spun...Doar ca, eu am inceput sa scriu cand bloggul era asa, intr-o oarecare decadere, si YouTube-ul isi intra in drepturi, alaturi de instagram. Ulterior, am renuntat la blogg si am continuat cu YouTube-ul. Eu in 2017 am adoptat doua pisicute pe care le-am botezat Becky si Blacky, pentru ca amandoua sunt negre si sunt frati (baiat si fata). Asadar, copiii de la cabinet, vazandu-i, s-au indragostit de ei si vroiau sa-i ia acasa . Si eu le dadeam, mereu, cate o poza, ceva legat de pisicute, eram tot timpul in cautare de ceva nou, care sa faca parte din experienta lor de la cabinet cu necuvantatoarele . La un moment dat, fetita prietenei mele cele mai bune, care se numeste Anca, iar fetita ei, Sara, mi-a spus : " Cred ca ar fi foarte tare sa scrii o carte despre ele, ca tu si asa scrii foarte mult si ar fi si foarte placut ! " Atunci, mi-am spus : " Wow, chiar ar fi o idee foarte buna, dar cum facem cu ilustratiile, ca nu ma pricep ?" M-am lasat inspirata de cartile Pupo, am contactat autorul acestor carti pentru copii si l-am intrebat cum pot lua legatura cu ilustratorul, pentru ca este pachetul de carti care imi place cel mai mult din Romania, din punctul de vedere al iustratiei. Mi-am spus ca trebuie sa jung la dna Mirela (n.r. Mirela Pete ), mi-am spus ca daca ajung in etapa de a scrie pentru copii, doar dna Mirela doresc sa ilustreze cartea mea . Am facut acest proiect nu ca pe un business, pentru ca daca ar fi fost asa, as fi fost pe pierdere . Tiparirea, ilustrarea, editarea le-am facut in regim privat, asa mi-am dorit. Am investit foarte mut, la mine s-au intors foarte multe aprecieri, foarta multa bucurie din partea copiilor, astfel ca pentru mine, aceasta e cea ma buna (ras)plata. Nici macar nu doresc sa fiu numita scriitor, autor, ci fauritor de povesti frumoase si de experiente placute pentru copilasi . Sa vad primul volum tiparit, editat, corectat, sa il tin in mana a fost realmente ceva greu de descris in cuvinte, pentru ca am simtit ca am facut eu ceva de la zero, ca am gandit un proiect de la zero, ca atunci cand dai nastere unui copil, poate e prea mare comparatia, insa eu asa am simtit. A fost o senzatie unica si bucuria s-a pastrat si la volumul al doilea, si la cel de-al treilea... Iar astazi, iata, avem o carte cu doua povesti, cu zeci de pagini care contin un ghid logopedic,in care detaliez pronuntia fiecarui sunet, urmeaza alte pagini de colorat, iar la final sunt poze reale cu pisicutele mele. La sfarsit, ne bucuram de o poezie scrisa chiar de Sara, omuletul care m-a inspirat in scrierea acestor volume . __________________________________________________________________________________________________ " Nici macar nu doresc sa fiu numita scriitor, ci fauritor de povesti frumoase si de experiente placute pentru copilasi . " ____________________________________________________________________________________________________ S.A. : Cum a ajuns Psihologia in viata ta ? Ce anume te-a motivat sa urmezi o specializare in acest domeniu ? I.L.G . : De cand ma stiu, am fost deschisa fata de oameni . Am avut oportunitatea de a creste la sat, in primii paisprezece ani de viata, astfel ca vecinii erau, cumva, parte din familie. Comunitatea era mica, toata lumea se stia cu toata lumea. Am fost foarte activa in a merge la biserica, duminica de duminica, in a spune Crezul, in a citi Apostolul, in a rosti Plangerile Prohodului Sfant in Vinerea Mare, Vinerea Patimilor. De asemenea, am cantat colinde in ziua de Craciun si chiar in Ajunul Craciunului prin sat, impreuna cu preotul si cu celelalte fete . Cumva, am stiu mereu ca am o latura deschisa pentru oameni, doar ca eu am crezut gresit, foarte mult timp, vreme de 16 ani, ca ea se va manifesta prin calea muzicii, pentru ca Dumnezeu mi-a daruit glas, ureche muzicala si bucuria de a canta. Am crezut, la randul meu, ca voi reusi si eu sa aduc bucurie in casele oamenilor...Si asta am si facut, am venit in Timisoara, la 14 ani, pentru a studia muzica, iar la 16 ani am inceput studiul la Scoala de Arta populara. Am decis sa-mi parasesc casa, pentru 5 zile pe saptamana, cuibul atat de cald si de primitor al mamei, sa-mi las prietenii, pana in weekend, si sa incep o viata noua, din dragoste pentru muzica . Insa, din fericire, aceasta a fost doar prima mea dragoste. La 16 ani, fix in clasa a zecea, cand incepeam si studiul muzicii, am descoperit psihologia . Cred ca ea m-a descoperit pe mine, pentru ca am fost singura eleva din clasa atat de interesata de aceasta materie, incat absorbeam, efectiv, toate cuvintele profesoarei, iar cand ajungeam acasa, cautam informatii in plus despre aceasta materie. La inceput, era o materie, iar in viitor am descoperit ca mi-a devenit vocatie . Sunt cativa oameni, in acest sens, care mi-au deschis mintea si mi-au acompaniat viata, doua dintre cele mai dragi doamne profesoare ale mele : dna profesor emerit dr. Anca Munteanu si dna profesor dr. Mona Vintila . Ele mi-au devenit exemplu, atat in viata profesionala, cat si in cea personala, sunt femei puternice, datorita carora m-am descoperit pe mine si am aflat ce imi doresc sa fac in viata . S.A. Unde ai gasit resursele necesare infiintarii propriului cabinet de logopedie ? I.L.G. : Resursele interioare ale infiintarii propriului cabinet le-am gasit, bineinteles, in mine, tot ce tine de motivatie, rabdare... Logopedia m-a ales pe mine, iar de atunci, din 2015, eu i-am dedicat ani... Insa, resursele financiare cred ca m-au gasit tot ele pe mine, pentru ca in anul al treilea de facultate, o alta profesoara draga, dna. Iuliana Costea, a postat un anunt despre un concurs de proiecte, de dosare, care se finaliza prin finantare europeana. Eu am participat doar din dorinta de a mai invata lucruri noi, stiind cumva ca nu am cum sa concurez cu ceilalti colegi, mai mari, de la Facultatea de Economie, de la master-urile acestei Facultati, eu fiind singura fata participanta de la Psihologie, din afara mediului de economie si afaceri . Concurand cu sute de astfel de studenti, din partea de nord-vest a tarii, am reusit sa fiu una din cei cincizeci de castigatori.

______________________________________________________________________________________________________ " (...) Dupa ce termeni Facultatea de Psihologie, iti spun sincer, nu poti sa te angajezi undeva si, gata, sa muncesti. Pasii sunt multi si de durata..." ________________________________________________________________________________________________________ S.A. : Cum a fost tot acest proces ? In ce a constat ? Care au fost adjuvantii tai spre destinatia reusitei ? Doresc sa aprofundam ce s-a intamplat dupa ce ai deschis cabinetul de logopedie, ai profesat de indata ? I.L.G. : Am avut oportunitatea de a participa la acest concurs, mentionat cu putin timp in urma, insa, cumva, realizez ca a fost si alegerea mea. Anuntul a fost adresat si colegilor mei, dar dintre sute de studenti, doar eu am fost cea care a aplicat si am fost atat de manata de reusita, sa invat lucruri noi, pentru ca dupa ce termeni Facultatea de Psihologie, iti spun sincer, nu poti sa te angajezi undeva si, gata, sa muncesti. Mai trebuie sa faci masterul, sa iti iei dreptul de libera practica, sa intri in supervizare, sa mai faci o formare... Pasii sunt multi si de lunga durata, iar viitorul meu apropiat era sa devin vanzatoare, cel mai probabil, intr-un mall. Era foart greu sa ma intretin din bursa, pe care nici nu stiam daca urma sa vina la master sau nu, mamei ii era foarte greu sa ma sustina, asa ca trebuia sa continui sa lucrez, asa cum faceam, deja, din timpul facultatii, doar ca nu ma mai puteam limita sa lucrez 4 ore... Pentru acest proiect, am invatat lucruri noi, am citit carti si am invat notiuni pe care alti colegi le-au parcurs in 3 sau in 5 ani de facultate, eu am fost determinata de context sa le asimilez in doar cateva saptamani, la inceput, care s-au transformat in luni. Ma bucura acest fapt, pentru ca am reusit, apoi, sa ma descurc singura, doar alaturi de un contabil. Proiectul ma obliga, cumva, sa incep sa lucrez si, desi eu nu am avut voie sa profesez si am angajat pe cineva, am devenit voluntar in cabinetul meu si am stat pe langa aceasta persoana pe care am angajat-o si am inceput sa invat ce inseamna sa lucrezi cu copilul, ce inseamna, practic, munca de logoped. Cand am putut sa imi iau licenta, sa imi deschid cabinet, oficial, la Colegiul Psihologilor, pentru ca, initial, deschisesem doar un s.r.l., am continuat pe acest drum avand mentor pe partea de logopedie, mentor pe partea de psihologie si am continuat sa invat in stil autodidact . Nu o sa iti spun ca am fost un proces usor, nu o sa iti spun ca m-am descurcat de minune si ca am fost cel mai usor lucru pe care l-am facut vreodata, pentru ca nu a fost asa. A fost ceva, totalmente nou, nu a fost ceva pentru care m-am pregatit foarte mult timp, cum a fost muzica, de exemplu, cantand de mica, eu aveam experienta deja...Insa, pot sa iti spun ca tot ce am invatat despre psihologie si logopedie m-a ajutat in ce am facut, ulterior, in viata : ca am lucrat cu copiii, ca am participat in mai multe activitati de voluntariat, m-a ajutat sa fiu deschisa, sa reusesc sa imi exprim emotiile, ceea ce a ajutat copiii, la randul lor, sa fie deschisi in fata mea, si ajutandu-ma sa fiu stapana pe ceea ce stiu, pe ceea ce sunt, chiar daca nu stiam tot, chiar daca nu eram cea mai buna din oras sau cea mai cautata, reuseam sa inspir incredere parintilor si sa le transmit speranta ca voi reusi sa produc macar o schimbare. Astazi, ma bucur de recomandarile acestor parinti si ma bucur sa aud ca sunt cautata, asteptata si ca vin oamenii si din alte parti pentru mine. Din alte cabinete, din alte localitati. Se inscriu pe o lista de asteptare si au rabdare, pentru a ma elibera, fie eu, fie una din colegele mele pe care le instruiesc dupa aceeasi conduita si aceleasi valori in care am fost formata, pentru a sti ca acesti copii ajung la terapie pe maini bune, scopul nostru fiind sa tratam eficient copiii, nu sa-i tinem cat mai mult timp in terapie. Fiecare succes al micilor pacienti ne bucura, in mod personal, si pe noi, specialistii.Nu voi uita niciodata primii zece parinti care au avut incredere in mine, la inceput, si care, astazi, poate, formeaza cea mai solida baza de recomandari, motivul pentru care nu am fost niciodata nevoita sa apelez la reclame. Ma bucur ca am reusit sa gasesc aceasta "portita" a Psihologiei, Logopedia. Ma regasesc cu totul in ea, meseria aceasta m-a ales pe mine, am iubit dintotdeauna copiii, doar ca nu am stiut ca voi putea sa-i si ajut, intr-un fel. Sunt implinita ca am devenit un ajutor pentru ei si cred ca nu exagerez cand spun ca le-am devenit si un prieten. Ma intalnesc cu multi copii care au venit, in terapie, la mine, in urma cu 1 an, 3, 7, 13 ani, care imi alearga in brate, unii sunt adolescenti acum...Impreuna cu parintii, am ajutat la dezvoltarea lor armonioasa si am pus o piatra solida la increderea pe care si-au format-o in ei si la felul in care privesc, astazi, spre lume. Asadar, nu pot sa fiu decat recunoscatoare acelor parinti care au avut incredere in mine la inceput, pentru ca e greu la inceput, nu deschizi cabinetul si, dintr-o data, este plin. Lucrurile acestea vin in timp. Cred ca nu exagerez cand spun ca imi sunt recunoscatoare si mie, pentru ca am avut rabdare de a astepta ca lucrurile sa se schimbe, am stiut dintotdeauna ca lucrurile vor evolua, am stiut unde voi fi acum. Imi doresc sa ajut copiii si mai mult decat o fac in prezent, sa lansez un curs on-line, un ghid care sa fie plin de exemple practice, pentru ca parintii vor sa treaca de tot ce tine de definitii si sa fructifice cat mai mult partea practica. S.A. : Cu toate ca a fost destul de dificil sa le aleg doar pe urmatoarele citate referitoare la carti, biblioteca, citit, iata-le, sunt aici pregatite. Te asteapta sa le citesti si am rugamintea de a impartasi din ceea ce semnificatiile lor declanseaza in sufletul tau, pentru fiecare in parte . Sper sa iti placa si tie, sa iti ofere acea clipa de reflexie, de care avem atat de mare nevoie... ❤️🤗 " Cartile sunt avionul, trenul si drumul . Sunt destinatia si calatoria . Sunt acasa . " Anna Quindlen " De cate ori citesti o carte buna, undeva, in lume, o usa se deschide, pentru a lasa sa intre mai multa lumina." Vera Nazarian " O carte este un dispozitiv care iti aprinde imaginatia. " Alan Bennett " Cititul este o conversatie . Toate cartile vorbesc, dar o carte buna si asculta . " Mark Haddon " O carte buna reprezinta un mare eveniment in viata mea. " Stendhal " Cartile sunt o forma unica de magie portabila . " Stephen King O biblioteca e infinitul sub un acoperis... autor necunoscut " O carte e un vis pe care-l poti tine in maini . " Neil Gaiman I.L.G. : Sunt de acord cu fiecare din aceste citate. Cand am citit primul motto, ma gandeam ca da, intr-adevar, cartile sunt acasa, sunt destinatia si calatoria. Intotdeauna, ma simt confortabil, atunci cand am o carte cu mine. Cartile deschid usi, atat spre oameni, cat si spre univers. Sunt de acord si cu al treilea citat, as mai adauga ca ele, cartile iti contureaza si iti dezvolta creativitatea. Fiecare din noi putem citi acceasi carte si sa plecam cu un mesaj diferit din ea. Cartile reusesc sa te transporte in acea lume a lor, fara sa te deplasezi si sa te faca sa te simti ca faci parte din acea atmosfera. Iata ca am ajuns sa simt ca propria mea carte este un vis pe care il tin in maini, visul era un vis nedescoperit, pana la acel moment. Da-mi voie sa-ti spun un secret, sa ti-l impartasesc in premiera : momentan imi fac curaj sa imi deschid aripile si sa ma duc mai departe, sa trec de la cartile pentru copii la o carte pentru adulti, pentru ca, nu-i asa, ce poate fi mai frumos decat un copil care citeste, alaturi de parintii lui care citesc ? In momentul de fata, lucrez la primul meu roman de dragoste, daca as putea sa-i spun asa, un roman plin de tumulturi, de scantei, un roman arzator, care iese din tiparele basmelor, nu te astepti la un final fericit sau nu la "acel final fecirit", insa inspirat de viata, in care sper ca se vor regasi foarte multe doamne si domnisoare, si, poate, chiar si domni. Mi-ar face foarte mare placere ca acest roman, care, momentan, e ca un vis ascuns, sa iasa la lumina, sa fie, sa se gaseasca intr-o forma fizica, in cat mai multe case, a cat mai multor oameni. Ar fi, cu adevarat, o bucurie pentru mine si eu il vizualizez ca fiind un cadou potrivit pentru orice prieten drag. Este o carte care vrea sa ofere experienta traita de alte personaje, din care sa se poata invata ce sa faci, ce sa nu faci pentru a ajunge / a nu ajunge in diferite ipostaze. E mult mai bine sa invatam de la ceilalti, pentru ca asa cum spunea cineva, nu avem in viata asta atat de mult timp, incat sa facem noi toate greselile. Cartile sunt cel mai bun mod din care putem invata astfel de lucruri, efectiv din experienta celorlalti. Toate aceste motto-uri m-au atins, dar cred ca ultimul are o insemnatate autentica : " O carte e un vis pe care il poti tine in maini. " pentru ca fie ca am scris noi sau nu, aceasta carte, ea reuseste sa ne transporte in dimensiuni, in locuri la care nu ne-am fi gandit ca putem ajunge si poate trezi in noi trairi, despre care nu stiam ca sunt acolo. Iti multumesc foarte mult pentru timp, pentru interes si, de asemenea, si cititorilor Info Ploiesti City, pe care ii astept cu mult drag pe paginile mele, indiferent de intrebarile pe care le au, fie pe Logoped Help, fie pe Iasmina Loredana Groza, pe facebook, instagram, e-mail. Multumesc pentru aceasta experienta si pentru ca mi-ai dat sansa sa reflectez la ce a fost si ce va urma in viata mea ! _______________________________________________________________________________________________________ Interviul cu Iasmina Loredana Groza este pregatit de Stefania Argeanu, in exclusivitate pentru publicatia InfoPloiesti City, mai 2024 Sursa foto : din arhiva personala a invitatei la dialog, Iasmina L. Groza

Zilele de nastere ale interviurilor

Un dialog, o intalnire printre paginile cartilor, avand ca fundal sonor ceea ce aduce, in traseul sau, un tramvai epocal care staruie sa se mai plimbe prin memoria inimilor cititorilor... Interviul acesta va aduce intotdeauna soare pe strada amintirilor mele. Multumesc, cu toata inima, Andreea Rasuceanu, pentru sansa de a cunoaste, de a simti, de a aprecia si de a transmite, mai departe, o poveste atat de autentica, cum este cea care scrie geografia literara, puterea fascinanta a memoriei, oamenilor, teritoriilor launtrice. Sunt recunoscatoare pentru accesul la : "Bucurestiul lui Mircea Eliade", lumina de pe frunzele castanilor mantulesceni, adevarata geografie... si nu numai. In curand, primul nostru dialog inregistreaza 4 ani. La multi ani! 

 🌹🌹🌹🌹🌹😍🎵💕

http://ceascadecultura.ro/ServesteArticol.aspx?idart=4409

Cu admiratie,

Stefania A. de la Ceasca de Cultura

Stefania Argeanu in dialog cu Ioana Maria Lupascu, la o Ceasca de Cultura

Ioana Maria Lupascu : “Iubindu-ne, ne luam unii pe altii ca atare,

asa cum suntem”

Partea I a interviului

Intalnirea cu pianista Ioana Maria Lupascu pastreaza ceva aparte, inedit, miraculous,
inaltator, in sensul parcurgerii saltului propriei autocunoasteri. Ceva din savoarea
esentelor fructate, abundent – florale, catifelate, cu dorite accente exotice. Ti se
dezvaluie increzatoare, profunda, misterioasa, cu o abilitate colosala de a imprima,
forta, clapelor pianului, si de a o transmite, inspre public, conform ritualului
simetriei compozitionale, cu o gingasie impregnata de o vioiciune atipica, in care se
imbina zapada timida cu un imens, solar, calduros curcubeu de vara, dansul
picaturilor de ploaie cu frenezia boabelor de cafea care se preschimba, pe parcursul
intalnirii cu duritatea rasnitei, devenind, din prezente galagioase, o pudra fina,
abundent aromata. La fel cum, in urma buchetului de seva al boabelor de cafea,
proaspat rasnite, ramane dara de note olfactive, urma, care anunta o delicioasa,
caramelizata, calda licoare, la orizontul mic - dejunului rasfatat, tot asa, in urma
auditiei unui concert sustinut de talentata Ioana Lupascu, memoria launtrica se
imbogateste, de fiecare data, altfel, pe un palier distinct si atat de ofertant, de generos
pentru evantaiul de emotii sonore, definit de bucurie, liniste, acuratete purificatoare,
de care inima, spiritul au atata nevoie! Ceea ce s-a si simtit in spectacolele recente,
sustinute de indragita pianista - “Greatest Love Songs” (14 februarie), Recitalurile
extraordinare“Mozart” si “Mozartissimo” ( din 30 ianuarie si 3 februarie), “Pianul cu
poeme” (3 februarie), ce s-au desfasurat la Filarmonica Paul-Constantinescu –

Ploiesti, Opera Brasov si la Centrul Cultural Reduta.

______________________________________________________________________
“Imi doresc mereu ca, atunci cand cant, mama si tata sa fie mandri de mine si sa le placa. Este,
deci, vorba de un spatiu ceresc, pentru ca ei, amandoi, nu mai sunt pe pamant. Si, imi mai doresc,
ca si ingerasului meu sa ii placa ce fac. De fiecare data.”
Ioana Maria Lupascu
______________________________________________________________________



Stefania Argeanu :  - Iti propun, sa dam startul acestui dialog, cu denumirea titlului unui
spectacol de teatru radiofonic, pe care l-am ascultat recent, in premiera, care mi-a sustras
atentia si, care, deschide multe usi, multe chei de intrare in oceanul descoperirii sinelui :
“Diamantele sunt carbuni care s-au pus pe treaba”, de Paweł Demirski.
Tie ce iti transmite aceasta insiruire de logosuri : “Diamantele sunt carbuni care s-au pus
pe treaba”?

Ioana Maria Lupascu : - Iti raspund prin alt citat…..Aurul in foc se caleste. Si apoi prin altul, care este finalul poeziei “Stergarul”, pe care o recita, mereu, Daniela Nane, in spectacolele noastre : “ pe cale orice lucrare este buna, dar cine ia stergarul, acela … ia cununa. “



S. A. - Exista vreo diferenta de perceptie, de atmosfera si comunicare, atunci cand sustii un
concert cu pianul in aer liber, in comparatie cu acelasi program artistic sustinut, insa, intrun
cadru inchis ( ca de ex. spatiul de desfasurare al unui teatru, al unui muzeu, al unui
palat)?
I.M.L. -In aer liber, am mai putin perceptia publicului, conteaza foarte mult sonorizarea, lucruri care nu se intampla intr-o sala inchisa. Dar, asta nu inseamna ca nu imi place sa cant in aer liber, ba chiar foare mult. Simt un anumit sens al libertatii, care ma incanta, enorm, in concertele care nu sunt limitate de pereti. Pe de alta parte, eu sunt obisnuita sa controlez totul, din varful degetului si din clapa, iar in aer liber, controlul il impart cu cel de la butoane si depind de nivelul lui de experienta, de cunoastere, care rar este pe masura experientei mele.


S.A. - Copacii, aerul, soarele, trilurile pasarilor cantatoare sunt adjuvantii unui spectacol
cultural, atunci cand acesta are ca spatiu de intindere, decorul natural al unui parc, al unei
gradini impregnate de buchete de iarba proaspata si felurite flori?
I.M.L. - Sunt intotdeauna. Tin minte, acum doi ani am inaugurat, impreuna cu Daniela Nane,
amfiteatrul Casei Artelor Bucuresti. Era sfarsitul lunii august, eram pe inserat in aer liber si
ea recita Balada Margaritarului, de Victor Eftimiu . Cand a spus “ Si pasarile-i canta durerea
mea de veci”, s-au auzit pasari tipand.
Uneori, soarele nu e neaparat un adjuvant si, nu atat din punctul de vedere al caldurii, cat al
ochilor. Am cantat cu ochelari de soare la ochi. Vantul, alte dati, darama partiturile . .. Iarba si
florile bucura ochii si inima. Adierea vantului, in copaci, mangaie.


S.A. - Daca ar fi sa te gandesti la urmatorul tau proiect muzical, ce loc, care sa rezoneze cu
mesajul a ceea ce doresti tu sa transmit, ai alege?
I.M.L. - O sala mare, cu siguranta!


S.A. - Exista vreun loc, vreo arhitectura mai mult sau mai putin urbana, pe teritoriul careia ti-ai dori, cu predilectie, sa inscrii unul din momentele tale artistice?
I.M.L. - Sa stii ca eu sunt deschisa oricarei provocari, insa, imi place sa cant pe piane adevarate si, mai ales, pe piane bune. Si nu toate spatiile permit aceasta. Eu insami am povestit, deseori, ceea ce spunea maestrul meu, Lazar Berman si, anume, ca nu exista piane proaste, ci doar pianisti prosti, insa, evident, aceasta era o replica dura si reala, data pentru vesnicii nemultumiti, cei care isi gasesc scuze pentru incompetenta lor, gasind vina pianelor. Stii, cei care se scuza, n-am facut cutare sau cutare lucru, ca nu poate pianul. Nu este adevarat, daca ai scoala, ai control si stii, din orice pian, sa faci ce trebuie.Scoala rusa, cea invatata de mine in cei cinci ani de studiu cu Lazar Berman, te invata asta si, crede-ma, am cantat pe tot soiul de …cazaturi, sa le spun asa, si am reusit sa fac mult peste ceea ce parea ca poate pianul. Este scoala
touchéului. Dar, in realitate, un pian bun te inspira, face orice iti doresti si, ce nu faci, nu faci
doar ca nu poti tu sau nu ti-ai imaginat, caci pianul este capabil de orice.
Totusi, sa raspund si mai exact…. Mi-as dori si imi doresc mereu ca, atunci cand cant, mama si
tatal meu sa fie mandri de mine si sa le placa. Este, deci, vorba de un spatiu ceresc, pentru ca
ei amandoi nu mai sunt pe pamant. Si, imi mai doresc, ca si ingerasului meu sa ii placa ce fac.
De fiecare data.


S.A.  - Ce corelatie dainuie intre starea de spirit a artistului-concertist in timpul daruirii unui
concert publicului si “starea de spirit” a (profilul) locului in care va performa?
I.M.L.  - Ca si oamenii, locurile sunt impregnate cu o anumita energie, energia celor care il
frecventeaza, energia intamplarilor, sentimentele lasate de cei ce au trecut pe acolo. Cel mai
adesea, in timpul concertului se face destul de usor si repede conectarea cu divinul, dar sunt si
sali incarcate de umbre, unde nu este atat de usor si ai de invins acest intuneric nevazut, dar,
clar, prezent. Exista, uneori, si oameni extrem de negativi cu care trebuie sa canti; nu ma refer
la cei pe care ii aleg, ci la cei care vin la pachet cu locul sau cu concertul respective, si nici asta
nu este usor. Pana acum, multumesc ajutorului lui Dumnezeu, am reusit, de fiecare data,
chiar in conditii de lucru, extrem de vitrege.
Dar, cel mai des, ma imprietenesc cu sala, cu publicul si cu pianul, si totul se percepe ca o
oprire a timpului. Pare ca timpul sta pe loc si o vibratie inalta ii ia locul, acea vibratie este cea
care ii face pe cei din sala sa plece mult mai fericiti acasa, descatusati, emotionati, cu o
alta stare. Multi avem sufletul acoperit de tracasarile zilnice, ca sa nu mai simtim neplacerile,
ne-am inchis si in fata bucuriilor, dar asta inseamna ca traim anesteziati si avem nevoie atat
de bucurii, cat si de descatusarea emotiilor, de plans, de o lacrima . O lacrima face atat de
mult, il inmoaie si pe Domnul. Iar in timpul concertelor, eu caut sa trezesc emotia in sufletul
ascultatorilor, este o terapie.


S.A. - Care sunt spatiile geografice in care preferi sa concertezi?
I.M.L. - Iubesc fiecare loc pentru amintiri, pentru emotiile ce mi le ofera, pentru frumusetea sa.
Fiecare loc are frumusetea si unicitatea sa, deci mi-ar fi greu sa aleg.


S.A. - Ce dialog, ce conexiune se infiripa intre universul tau interior si natura?
I.M.L. - Eu iubesc natura, dar i-am vazut si puterea. Noi avem impresia ca suntem puternici si stapani 
ai pamantului, ca putem cotrola natura. Cand natura se dezlantuie, suntem mai neajutorati
decat niste furnici, dar orgoliul ne impiedica sa vedem asta. Orgoliu care, pentru artisti
creeaza un zid intre public si scena, orgoliu care creeaza un zid intre orice doi oameni, in
orice relatie, orgoliu care l-a coborat si pe diavol din Rai. Echilibrul naturii este absolut
sublim, frumusetea naturii este o slava continua adusa Creatorului a tot si a toate, este creatie
asa cum suntem si noi, dar nici unii, nici altii nu suntem creatori, acela este doar Dumnezeu.

S.A. - Ai sustinut, impreuna cu contratenorul Cezar Ouatu, un recital extraordinar, pigmentat de prea-plinul receptarii lui Mozart, marti, 30 ianuarie 2018, la Filarmonica Paul
Constantinescu din Ploiesti.
I.M.L. - O da, minunat recital, tot ce am facut de-a lungul timpului cu Cezar a fost minunat, el fiind un artist atat de talentat! Proiectul din acest an a fost mai greu, pentru ca Mozart, desi spumos si mai lesne de inteles, pentru orice tip de public, nu este usor si pentru interpret. Ne-am bucurat tare mult ca am prezentat acest proiect, care a avut un impact foarte mare, poate si pentru ca 
am cantat arii care, nu cred ca s-au mai cantat, in Romania, in varianta originala si, anume, de
catre un contratenor. De obicei, ele se canta de catre soprane sau mezzo soprane in travesti,
dar Cezar, datorita vocii sale exceptionale, le-a cantat in felul in care au fost compuse de catre
Mozart. Plus ca, vocea lui, timbrul sau este atat de placut, tehnica vocala este exceptionala si
sa –ti mai spun ceva, el fiind la baza bariton….de fapt, canta in toate registrele, ceea ce nu stiu
daca mai face cineva. Nu in acele arii de care vorbeam, dar in restul repertoriului sau, el trece
prin toate registrele: bariton, tenor, contratenor, cu o usurinta incredibila.


S.A. - In ce a constat, pentru tine, Ioana, sa pregatesti acest recital mozzartian?
 I.M.L. - Multa grija si lucru in detaliu, dar si bucuria muzicii pure. In timp ce ariile alese de Cezar faceau parte din creatia lui Mozart tanar, piesele mele de pian solo intrau in zona matura sau chiar de final de viata a lui Mozart si, astfel, eu cantand mereu, am facut un fel de trecere
muzicala prin toata viata lui Mozart. Mie imi plac mult lucrarile sale din ultimii ani de viata,
dramatismul din ele, acceptarea si cautarea lui Dumnezeu dinauntrul lor.


S.A. - Dar pe cel din “Mozartissimo” din 3 februarie, ora 18: 30, la Opera din Brasov?
 I.M.L. - Ambele au fost spectacole Sold Out, ceea ce ne-a bucurat pe amandoi foarte tare, aprecierea si
interesul publicului fiind, pentru noi, un feedback important, un marcaj ca facem bine ce
facem. A fost frumos sa aducem aceste arii si lieduri de Mozart si in sala unei opere!
Aplauzele, care nu mai conteneau, au venit in intampinarea entuziasmului nostru.
La Opera Brasov am fost invitati, cu spectacolul nostru, in cadrul Festivalului Mozart, o
manifestare de mare importanta si care dureaza o luna, unind concerte importante si felurite.


S.A. - Cum a fost atmosfera la repetitii?
I.M.L. - Asa cum e mereu cu Cezar. Lucru in detaliu , rafinamente muzicale, dar degajati, cu glume si
idei frumoase.


S.A. - Ce descoperi, parcurgandu-l, sonor, pe Mozart? Si in duet cu un contratenor deosebit de
talentat, cum este Cezar Ouatu?
 I.M.L. - Pe Dumnezeu. Asa cum descoperi cu cei mai multi dintre compozitori, dar in mod diferit. In
Beethoven, il gasesti pe Dumnezeu care da rost destinelor grele, pentru o menire mai inalta.Cu
Bach, il gasesti pe Dumnezeu al armoniei si echilibrului. In Liszt, este Dumnezeu mai presus de
toate, invingator suprem al teribilei lupte dintre Bine si Rau, care se da in si asupra sufletului
omului, dar ajutor intotdeauna acestuia.
Cezar este mereu altfel, extrem de inspirat datorita talentului sau efervescent si, atunci,
lucrurile nu sunt niciodata statice.


S.A. - Ce –mi poti impartasi despre povestea colaborarii tale cu Cezar Ouatu?
I.M.L. - A inceput in urma cu cativa ani, la Ploiesti , caci suntem amandoi solisti ai Filarmonicii Paul
Constantinescu. Am facut mai multe recitaluri, fiecare cu alta tematica. Primul, in urma cu
patru sau cinci ani, a fost o trecere din baroc pana la muzica de film, apoi am avut un proiect
jazz, a urmat un recital dedicat muzicii baroce, si, apoi, alte recitaluri imbinand mai multe
perioade si, iata, in acest an, un recital integral Mozart.


S.A. - Daca ar fi sa nominalizezi un aspect care echivaleaza spiritul mozartian, asupra caruia te-ai opri, intrucat este definitoriu pentru ceea ce este esential sa cunoastem si sa retinem din
viata marelui artist?
Dorinta de a nu se lasa incadrat in tipare si permanenta fluiditate a discursului muzical.
Mozart este mereu in schimbare, nu sta pe loc, precum un peste inotand intr-o apa rapida de
munte. Dar, pe de alta parte, Mozart este si cel din Recviem…


S.A. - De la Mozart si Mozartissimo, sa migram spre celebrarea iubirii, in pasii pianului si ai vocii umane. GREATEST LOVE SONGS este proiectul muzical pe care il (re)initiezi alaturi de
Violeta Barac – Visarion, in anotimpul iubirii, anticipand, totodata, instalarea primaverii,
miercuri 14 februarie 2018, la Filarmonica “Paul Constantinescu”, din Ploiesti…
I.M.L. - Este al treilea recital de dragoste alaturi de Violeta, fiecare an gasindu-ne cu un nou proiect,
insa mereu cantand dragostea. Mie imi place sa trec, prin proiecte total diferite, in scurt timp.
Practic, m-am obisnuit in ultimii ani cu aceasta versatilitate, care a devenit si un fel de marca a
mea. Gandeste-te ca, in noiembrie, am luat parte in proiectul lui Stefan Ignat cu Enescu, in care
cant Oedip si Sonata a treia de pian si vioara, in caracter popular romanesc, un proiect cu
care mi-am invins niste limite personale si am mai crescut o treapta si, de aceea, a insemnat si
inseamna enorm pentru mine, atat profesional cat si personal. Dupa o luna intreaga de Oedip
si Enescu, am sarit, in doua zile, la solistica, la Momentul muzical de Kirculescu, Warsaw
Concerto, Lie Ciocarlie si alte lucrari, alaturi de cateva orchestra din tara, apoi, imediat, am
plecat spre “Pianul cu Poeme”, cu Daniela Nane. Stagiunea trecuta a fost chiar si mai
diversificata.


S.A. - Ce contine recitalul pian – voce GREATEST LOVE SONGS?
I.M.L. - Muzica pentru pubilcul larg : Charlie Chaplin, Norah Jones, Elvis Presley, Judy Garland,
Lara Fabian, insa, toate, cantate de mine intr-o maniera care sa justifice prezenta mea la pian.
Nu pot canta aceste partituri precum le auzi in orice café bar. Eu trebuie sa le cant ca un
concertist si atunci le-am reinterpretat, le-am adaugat solo-uri de virtuozitate, am amplificat
acompaniamentul si l-am diversificat, l-am adus la nivelul meu muzical si pianistic si, sa stii ca,
a fost un spectacol extrem de apreciat si publicul a plecat efectiv fericit si entuziasmat acasa.
Au uitat de toate grijile si supararile.


S.A. - Stii, ador o vorba privitoare la fenomenul iubirii, care spune ca : A iubi cu adevarat
presupune, in esenta, sa continui sa iubesti persoana draga sufletului, chiar si dupa ce ai
cunoscut-o, in profunzimile ei, cu aspecte cenusii si elemente colorite, si chiar mai mult, mai
intens, mai matur, decat inaintea fenomenului acesta, de cunoastere aproape in totalitate,
insa, cu ambele fatete asupra-i : si cu cele pe care le etichetam ca fiind bune si cu cele pe
care le consideram, subiectiv si conform experientei de viata, automatismelor si
asteptarilor, mai putin bune, si cu ceea ce ne incanta, si cu ceea ce ne displace, din punctul
nostru de vedere. In ce masura rezonezi (si) cu aceasta paradigma?
I.M.L. - Nimeni nu este perfect, toti avem calitati si defecte si, sa iubesti pe cineva, inseamna sa il iubesti
asa cum este, cu bune si rele, aceasta este iubirea reala. Asta sta la baza unei relatii de durata,
calitatile celuilalt sa conteze, pentru tine, mai mult decat defectele si sa poti convietui cu ele,
poate chiar sa te si amuze . Dar iubirea inseamna acceptare, este o pornire gresita si
nesanatoasa, incercand sa il schimbi pe cel de alaturi . Probabil, este vorba de o iubire imatura.
Daca nu iti place, nu ramane, intrucat de schimbat nu are sens. Daca sunt defecte cu care nu te
impaci, nu sta. Iubindu-ne, ne luam unii pe altii ca atare, asa cum suntem.
Dar acum, sa stii, ca nu m-am referit la acele defecte care ne fac rau si ne ranesc, acelea nu
sunt de acceptat, in fata oricarei toxicitati exista doar renuntarea si inchiderea acelei usi.


S.A. - La ce te gandesti, de ce anume iti amintesti atunci cand citesti urmatoarele cuvinte
imprimate pe o coala de hartie : “Follow your heart, but take your brain with you” ?
I.M.L. - Imi vine sa zambesc, gandindu-ma la anumite momente, cand nu mi-am luat creierul cu mine.
Revenirea creierului vine odata cu trezirea la realitate. Insa, eu cred puternic in intuitie,
chiar si cand analiza ratiunii imi spune ceva, eu merg pe glasul intuitiei si, in mometele de
rascruce, am ales intotdeauna bine, cand am ales intuitia. Chiar si cand a iesit rau, de fapt, era
o treapta de cunoastere prin care trebuia sa trec si, care, m-a adus la un nou nivel de
constientizare.


S.A. - Exista “o intelepciune a creierului si o intelepciune a inimii” (asa cum aprecia scriitorul
Charles Dickens"?
I.M.L. - Da, dar ele se unesc. Cu fiecare experienta de viata, se naste si creste intelepciunea.


S.A. - Cum se manifesta fiecare dintre ele?
I.M.L. - Eu cred ca intelepciunea creierului este analitica si logica, capacitatea de a face conexiuni, iar
a inimii este intuitiva si emotionala.


S.A. - Cum dobandim uneltele necesare sondarii in propria existenta, fie conform creierului, fie
conform inimii?
I.M.L. - Fiecare din noi inclina balanta spre una sau alta. Eu cred in combinatia celor doua. Daca
prin inima intelegi suflet, atunci este bunul nostru cel mai de pret, este locul in care
deschidem usa Sfantului Duh sa intre, spre a ne lumina si mintea, apoi, este lacasul unde il
primim pe Iisus Hristos. Sau nu. Insa, in ADN- ul nostru, inca din vechime, este incriptata
credinta si dragostea de Dumnezeu, deci nedeschizand usa, ne saracim existenta si ne chinuim,
si ajungem a fi mereu in cautarea a ceva, fara sa ne dam seama a ce, caci nimic nu pare sa ne
satisfaca, Si este firesc sa fie asa. Nici nu ne poate satiface, decat pe termen scurt, caci orice
inlocuitor am fi gasit, este un surogat si …ce anume il poate inlocui pe Dumnezeu? Nimic.
Asa ca as raspunde ca, de fapt, dobandim acestea prin credinta, ascultare si iubire de
Dumnezeu.


S.A. - De unde stim cand este indicat sa alternam viziunea cognitiv- rationala, cu cea afectiva,
orientata spre emotii si sentimente?
I.M.L. - Nu stii. Simti. Uneori, simtirea e alterata, dar aici intervine rugaciunea si credinta. Cand eu nu
stiu, stie Dumnezeu, totul e sa ii fac loc si sa ii acord credit, si sa il rog sa vina sa ma ajute .


S.A. - Cum ti se dezvaluie, tie, iubirea, Ioana?
I.M.L. - Asa cum ni se dezvaluie tuturor, in toate felurile. Stii, in spectacolul nostru principal, “Pianul
cu poeme”, care este unul dedicat dragostei, Daniela Nane si cu mine trecem prin mai multe
feluri de dragoste : cea adolescentina, cea imposibila, cea impartasita, cea frivola, cea care
tradeaza, pentru a ajunge, la final, la dragostea de Dumnezeu. Cam asa ni se dezvaluie tuturor,
este povestea fiecaruia din noi, nu degeaba publicul plange la acest spectacol. Traim iubirea ca
femei, ca mame, ca fiice, ca artisti dedicati artei si publicului, ca prieteni, ca fapturi create de
Dumnezeu. Cum spunea si Sfantul Ioan Gura de Aur, “iubirea este singura care poate
schimba insasi natura lucrurilor. In mana dragostei, toate devin bune. “


_________________________________________________________________________________

Dialogul cu pianista Ioana Maria Lupascu a fost pregatit de Stefania Argeanu, pentru Ceasca de Cultura.

Sursa text : Stefania Argeanu
Autor : Stefania Argeanu

Sursa foto : din arhiva personala a pianistei Ioana Maria Lupascu

In dialog cu actorul Alin Potop, la Ceasca de Cultura

Alin Potop : " Spectacolul - laborator iti cere sa te pui intr-o conditie de permanenta cautare, conditie care, de fapt, iti hraneste si cultiva fiinta creatoare! " Bine v-am gasit in 2018, fericitilor, care indragiti sa va savurati zilnica ceasca de inspiratie, citindu-ne si, astfel, intalnindu-ne visurile, dorintele, emotiile bogate in bunastare la Ceasca de Cultura! Am un mesaj foarte important pe care doresc sa vi-l impartasesc la inceput de an, cu energie si recunostinta.

Gaseste ceva care te face sa te simti bine, care rezoneaza cu inima ta. Urmeaza-ti fericirea si universul iti va deschide usi, acolo unde erau doar ziduri. Inainteaza! Gandeste-te doar la ce iti doresti! Atrage experiente de viata, care sa te ajute sa decizi ce iti doresti. Adevarata ta munca este sa decizi ce iti doresti si, apoi, sa te concentrezi sa faci tot ce este posibil sa se indeplineasca. Sa inseram doze echilibrate de timp, intelepciune, blandete in evolutia, asezarea si manifestarea interogatiilor urmatoare, care, pentru fiecare dintre dvs., vor dobandi semnificatiile, culorile, reflexele, sunetele proprii. Ce iti doresti cu adevarat? In ce consta fericirea ta? Suntem fiinte creative, creatoare, bogate, nelimitate, stralucitoare, abundente, talentate, inzestrate, puternice, cu surse imense de vointa, bucurie, dragoste, libertate, bunastare, intelepciune, fericire, zambete, prietenie, blandete, daruire, generozitate, noblete, frumusete, maiestrie, gingasie, iubire, mister. De fiecare data cand pornesc intr-o noua calatorie umana, pe aripile dezvoltarii profesionale si personale, indragesc sa fiu insotita, calauzita, de prezenta si bucuria acestor stari de spirit. De curand, am resimtit vapaia entuziasmului tonic, generator de portii sanatoase de motivatie, ludicul implicarii, acutul simt de seriozitate si res-ponsabilitate, in egala masura, pentru mesajul de intampinare a publicului. Si asta, multumita unui dialog deplin cu Alin Potop, pe care, initial, l-am descoperit in spectacolul de teatru radiofonic “Pisica verde”, productie care poarta semnatura Radio Romania Cultural. Atunci, la primul interviu, atentia si memoria inimii erau concentrate, cu predilectie, la: analiza microscopica a fiintei umane. Transmit(em) acum, din universul hamletian, din laboratorul rolurilor pe care Alin Potop le imbraca sub semnul daruirii launtrice, al sentimentelor statornice, de durata, care protejeaza glasul bland, creativ, intuitiv si curajos al profesiei nobile de actor. Si pentru ca, asa cum chiar el se confesa data trecuta, spunandu-mi ca: ”lucrul asupra unui rol nu se opreste niciodata, pentru ca tu esti altul, in fiecare seara, si aceasta variabila nu face decat sa te ajute sa descoperi noi profunzimi”, am reinitiat rolurile, de intervievat si intervievator, din dorinta de a genera sensuri noi, pornind de la geografia aceleiasi bucurii: cea de a trasmite din materia sufleteasca a binelui, a frumusetii, a sensibilitatii artistice care, o data descoperita, devine cea mai puternica resursa de care dispunem. Si, da, Alin, continui sa citez din tine si afirm ceea ce deja mi-ai marturisit si care, pentru mine, constituie cheia dialogului nostru:  “E foarte frumos cand poti sa traiesti asemenea experiente! E foarte frumos cand descoperi un actor nou sau cand redescoperi un actor, un regizor sau un text!”

Multumesc, Alin Potop, pentru acest dialog miraculos, impregnat de un remarcabil entuziasm tonic! Interviul complet a fost publicat, astazi, in Ceasca de Cultura 🎤: http://ceascadecultura.ro/ServesteArticol.aspx?idart=5138

DANIELA YANAY : “Cand lucrurile au prins contur in mintea mea, asez florile pe planseta si dau startul la joc ”

Sa te regasesti in profesia ta zi de zi si sa initiezi fiecare activitate din agenda carierei tale sub semnul multiplu al bucuriei, al curiozitatii intelectuale care soarbe si asimileaza, in maniera intrinseco - nutritiva, tot ceea ce constituie noutate benefica,  la nivelul pregatirii, documentarii, finisarii a ceea ce ai de transmis din locul de unde emiti catre ceilalti, alaturi de infuzii tonice de jovialitate, entuziasm, implicare ludica, este o binecuvantare, una din cele mai dorite realizari pentru care rostirea unui "Multumesc!" nu mai este doar o simpla verbalizare, intrucat devine o oxigenare vitalizanta a oricarui parcurs initiatic pe care, daca in trecut abia - abia il (intre)zareai la capatul unor sustinute si indelungate eforturi intr-o departare informationala, in prezent este realitate, scanteie, sentiment perpetuu, culoare care dainuie. Care este mereu acolo sa te sustina launtric, fizic, motivational si sa-ti reconfirme ceea ce se mai intampla, uneori, sa uiti : adevarul in ceea ce priveste starea contului tau bancar, transferabil in afecte, si anume, faptul ca este : incomensurabil, infinit, inepuizabil. Si ca realimentarea lui porneste de la sediul pasiunii, al jocului, al surasului si al responsabilitatii pe care le dovedesti, investind, in permanenta,   respect, reciprocitate, frecventa, prezenta activa, acolo unde te afli. Si, mai ales, daruind, transmitand, cu blandete si rabdare, din aceasta atmosfera, din acest prea-plin si celorlalti. Pentru ca, pe o periodata nedeterminata, ramanem cu ceea ce daruim, prin impartasire, din contul nostru bancar emotional si, mai putin, cu un card supraponderal non-stop. Iar acolo unde exista, cardul, bancnota, recompensa financiara, fie ea si cu cele mai multe zerouri dungate (compromise), nu vor reusi sa suplineasca niciodata ceea ce porneste din suflet, din inima.

Pledoarie :  Jocul ca forma de activitate, ca forma cu talc si ca functie sociala

Am citit, de curand, cartea istoricului, profesorului si eseistului olandez, Johan Huizinga, publicata in 1938,  Homo ludens : incercare de determinare a elementului ludic al culturii.  Din bucuria stratificata pe care am simtit-o cu fiecare noua conexiune, cu fiecare noua trimitere la domeniile mele de interes (psihologia, literatura, biologia, filosofia), am gasit, la randul meu, prilejul identificarii si semnalarii unor alte conexiuni, unor alte inceputuri, pe care le consider esentiali moderatori ai introducerii la interviul care abia asteapta sa fie citit.

“ Ce loc ocupa jocul printre celelalte fenomene de cultura? In ce masura are cultura insasi caracter de joc?

Cum integram notiunea de joc in cea de cultura?”

“ Din ce cauza si cu ce scop se practica joaca? (…) Raspunsurile care se dau la aceasta intrebare nu se exclud, catusi de putin, unul pe altul. Cele mai multe dintre aceste stradanii de a da o explicatie nu se preocupa decat in a doua instanta de intrebarea :   Ce si cum este jocul, in sine? Ce inseamna el pentru jucatorii insisi? Ele abordeaza nemijlocit jocul cu unitatile de masura ale stiintei experimentale, fara sa acorde, in primul rand, atentia necesara calitatii lui estetice profunde.”

“Bine, dar ce este de fapt <> jocului? “

“ Acest din urma element, “hazul” jocului, se impotriveste oricarei analize, oricarei interpretari logice. Termenul olandez “aardigheid” (“haz”) ni se pare foarte semnificativ in aceasta privinta : este derivat din cuvantul aard (care inseamna “fel”, “gen”, dar si “natura”, “esenta”); apoi, procesul etimologic nu mai poate fi continuat. Pentru simtul nostru lingvistic modern, acest caracter de radical nu apare nicaieri in mod atat de izbitor ca in cuvantul englez “fun” . Cuvintelor olandeze <> si <>, care inseamna ambele, “haz”, le corespund aproximativ, dar pe linii diferite, cuvintele germane Spass si Witz. Lucru serios : limba franceza nu are nici un echivalent pentru aceasta notiune. Si tocmai acest element este cel care determina esenta jocului.”

“Orice fiinta care gandeste isi poate aduce imediat in fata ochilor aceasta realitate : joaca, joc, ca pe ceva independent, distinct, chiar daca limba lui nu poseda nici o entitate lexicala generala corespunzatoare. Jocul nu poate fi contestat. Aproape tot ceea ce este abstract poate fi contestat : dreptatea, frumusetea, adevarul, bunatatea, spiritul, Dumnezeu, Seriozitatea poate fi contestata. Jocul nu. “

“ Odata cu jocul recunoastem, cu sau fara voie, spiritul. Pentru ca jocul, oricare i-ar fi esenta, nu este materie. El sparge limitele existentei fizice. In raport cu o lume de idei determinata, care are efecte pur mecanice, jocul este, in cel mai deplin sens al cuvantului, o superabundans. 

Abia prin afluxul spiritului, care suspenda determinativitatea absoluta, prezenta jocului devine posibila, imaginabila, inteligibila. Existenta jocului confirma fara incetare, si in sensul cel mai inalt, caracterul supralogic al situatiei noastre in cosmos.  ” 

“Cel care isi indreapta privirea asupra functiei jocului in cultura, este indreptatit sa preia notiunea de <> , de acolo de unde biologia si psihologia au parasit-o. Acela gaseste jocul in cultura ca pe o marime data, existenta inaintea culturii insesi, insotind-o si strabatand-o, de la inceputul inceputului si pana in faza de cultura pe care o traieste el insusi. Acela gaseste jocul prezent pretutindeni, ca pe o calitate determinata a actiunii si care se deosebeste de viata “obisnuita”. Jocul ca forma de activitate, ca forma cu talc si ca functie sociala – acesta este obiectul lui,”

“Mie, cel putin, terminologia indeobste uzuala referitoare la joc nu mi s-a parut suficienta. Am simtit tot timpul nevoia sa dispun de un adjectiv corespunzator substantivului “joc” si care sa insemne pur si simplu “ceea ce tine de joc si de joaca”. Jucaus nu poate servi in acest scop, pentru ca are o valoare semantica prea speciala.  De aceea, fie-mi ingaduit sa introduc cuvantul ludic. Cu toate ca, in latina, presupusa forma primitiva este necunoscuta, in franceza cuvantul ludique se intalneste in scrierile de psihologie. “

“ Jocul este mai vechi decat cultura…”

“Jocul este mai mult decat un fenomen pur fiziologic sau decat o reactie psihica determinata pur fiziologic. El depaseste, ca atare, limitele unei activitati pur biologice sau, cel putin, pur fizice.  Jocul este o functie plina de talc.”

HUIZINGA, JOHAN

Homo ludens : incercare de determinare a elementului ludic al culturii; traducere : H.R. Radian; prefata si nota biobibliografica : Gabriel Liiceanu. – Editia a 5 –a – Bucuresti : Humanitas, 2012.

Numar pagini : 348

Infobiografic Daniela Yanay

Nascuta in 1965, a absolvit cursurile Universitatii Bucuresti, Facultatea de Drept, in anul 1988 si a profesat in domeniul juridic pana in anul 2013. Din anul 2013, a  hotarat sa transforme pasiunea pentru bijuteria handmade intr-o “mica afacere”. Asa a inceput povestea Abysor.

In septembrie 2015, participa la o expozitie de grup, impreuna cu alti trei artisti romani in Franta, la Saint-Genis-Pouilly, Centrul Cultural Jean Monnet.

Planuri de viitor :  sa urmeze cursurile unei scoli de bijuterie contemporana.

https://www.breslo.ro/abysor

 … Locul acesta are culoarea dudelor coapte, semetia daliilor si aroma dulcetii de gutui. Si e plin de povesti rostite cu glas molcom…

Cand lucrurile au prins contur in mintea ei,  aseaza florile pe planseta si da startul la joc.

 Povestea pe care o scrie(m) astazi cu cerneala emotiilor sale, la o veritabila Ceasca de Cultura, contine jocuri de culori si de atmosfere, perpetue, durabile. Asadar, va aduc in lumina reflectoarelor acestui soare tomnatic, care abia asteapta sa deschiza sezonul recoltelor,"un alchimist ascuns in turnul unui castel medieval", asa cum se descrie chiar invitata mea la dialog, Daniela Yanay. Despre un Bucuresti pe care, initial, il respinge, dar care o tenteaza in etape, si pe care invata, treptat, sa-l iubeasca, prin descoperirea cromaticii florilor de cais, aromei teilor infloriti si a freamatului neintrerupt al frunzelor de plop. Cum se traduce, cautarea si, totodata, intalnirea continua dintre autorul de emotii, stari, sentimente si flori, buchete de flori puse la uscat, (alte) flori puse la presat, frunze, semințe, scoarță de copac, mușchi, licheni, săruri colorate, scoici ? Coup de foudre, bineinteles ! Povestea  se transforma in bijuterie, cu ajutorul unui mulaj si a catorva picaturi de rasina, chiar acum. Urmariti-ne, incepe jocul de energii creatoare !

 Stefania Argeanu : Care sunt sensurile urmatoarelor definitii, pentru dvs.?

 Ma refer la : " Bijuteriile sunt ceva care au de-a face cu emotiile. Acel aspect al bijuteriilor ma intereseaza, de fapt."

Ann Demeulemeester

"Cea mai scumpa bijuterie a omului e mana lui de aur. "

Tudor Musatescu

Daniela Yanay : Bijuteriile se nasc din emotiile creatorului. Cautarea elementelor materiale si imbinarea acestora intr-un obiect ornamental care sa adauge un plus de frumusete fapturii care il va purta este un proces bazat, in cea mai mare parte, pe aptitudinea creatorului de a da expresie emotiilor sale. Daca fara emotie nu se naste o bijuterie, fara puterea de a crea emotii, aceasta nu va fi nici admirata si nici purtata.

Un alt element important care intervine in procesul de creatie: poti avea o idee, dar daca nu stii cum sa o pui in practica, n-ai facut nimic.

Punerea in practica nu e usoara, trebuie sa acumulezi cunostintele necesare, sa fii atent la detalii, sa nu pierzi niciodata din vedere scopul practic al creatiei tale. Dobandesti experienta prin exercitiu repetat si, la un moment dat, ajungi sa poti parcurge unele faze ale procesului de creatie cu ochii inchisi…

Va propun sa initiem dialogul nostru de la premisa ca orasul are o consistenta vizuala pregnanta si se citeste, se traduce asemenea unui colier. In acest context, ce coordonate are imaginea orasului dvs. de suflet? (puteti face trimitere si la numele unor strazi sau la culori, arome, senzatii auditive, olfactive, etc)

N-as putea spune ca sufletul meu apartine unui singur loc. Iar primul din aceste locuri nu este un oras, ci un sat de campie cu ulite prafuite, cu case aliniate de o parte si de alta a strazii principale, cu bancute pentru povesti in fata fiecarei case. Locul acesta are culoarea dudelor coapte, semetia daliilor si aroma dulcetii de gutui. Si e plin de povesti rostite cu glas molcom. Acolo eu eram cea mai frumoasa Dalie din gradina.

Al doilea este un orasel de munte. Aceeasi strada principala, denumita pompos «Republicii», de-a lungul careia faceau de straja case semete. Locul acesta are culoarea trandafirilor boltiti pe zidul casei si aroma merelor coapte si a boabelor de cafea abia prajite. Nici aici nu lipsesc povestile, citite pe indelete, din carti fara coperti, intr-un balconas suspendat deasupra gradinii.

Al treilea este Bucurestiul. Acela delimitat de strazi cu nume de plante si anotimpuri, cu case care ar avea de spus fiecare o poveste, daca ar avea cine sa le asculte. Multa vreme l-am hulit, mi-as fi dorit sa traiesc oriunde altundeva decat aici. Am invatat, treptat, sa-l iubesc. Are culoarea florilor de cais, aroma teilor infloriti si freamatul neintrerupt al frunzelor de plop.

In ce masura orasul adevarat nu e cel geografic, obiectiv, identificabil pe harta, ci acela transfigurat prin filtrul rememorarii, reaccesarii atmoferei unui spatiu, unui teritoriu?

In sufletul meu se amesteca toate aceste emotii, iar in locul in care traiesc azi se regaseste cate putin din spiritul locurilor care mi-au marcat existenta – gradina cu dalii si trandafiri, nelipsitele povesti (doar ca, de data aceasta, eu sunt cea care povesteste), aroma dulcetii de gutui si a merelor coapte…

Cine scrie, de fapt, adevarata geografie? Care sunt coordonatele sale?

Eu, cu cerneala emotiilor mele.

Si daca imaginile olfactive sunt povesti, ce sunt povestile pentru dvs.?

E un punct sensibil. Povestile sunt sursa mea de energie creatoare.

Ce ati aflat, ce ati invatat despre propria persoana, gratie bijuteriilor pe care le infaptuiti, le imblanziti si le purtati?

M-am regasit pe mine insami.

Cum ajunge sa fie redata, in continuturi reale, o pereche de cercei, o bratara, un colier ce ia nastere, initial, in laboratorul mintii si al sufletului?

Totul se naste in jurul unei flori sau al unei pietre. Un parfum, o textura, o combinatie cromatica. Oricare din aceste elemente poate da nastere unei povesti. Povestea se transforma in bijuterie cu ajutorul unui mulaj si a catorva picaturi de rasina. Sau cu o bucatica de sarma si un cleste. Uneori, simt nevoia sa-mi compun o schita. De multe ori, lucrez, insa, sub impulsul momentului.

De la ce a pornit povestea Abysor? Ce semnificatii are «Abysor» pentru dvs.?

Mi-am redescoperit latura creativa odata cu maternitatea. Incercarile mele de a ocupa timpul copiilor intr-un mod placut, mi-au redeschis dorinta de a crea. Oare ce pot face eu? Asa a inceput jocul cu margelele de piatra. Intai, am creat pentru noi, apoi pentru prieteni. La un moment dat, am realizat ca nu ma pot opri si am deschis magazinul. Dupa vreun an, am descoperit rasina. A fost un adevărat coup de foudre. De atunci sunt într-o căutare continuă: flori, frunze, semințe, scoarță de copac, mușchi, licheni, săruri colorate, scoici, schlagmetal, nimic din ceea ce ar putea da farmec unei bijuterii nu scapă ochiului meu vigilent. Balconul e plin de buchete de flori puse la uscat, pe masă sunt alte flori puse la presat, curtea e plină de ghivece cu flori colorate, care își așteaptă cuminți dreptul la nemurire.

Se spune ca, pentru partea nevazuta, ascunsa, a lumii, avem la dispozitie fantasticul, magicul, fantezia... Care este codul dvs. personal de interpretare a fantasticului in procesul de zamislire a creatiilor Abysor?

Cateodata ma simt ca un alchimist ascuns in turnul unui castel medieval. Pot oferi oricui o plimbare la brat cu anotimpul preferat.

Va mai amintiti care a fost acea comanda sau acel proiect artistic, aparut din proprie initiativa, care v-a solicitat cel mai intens, de cand a luat fiinta Abysor?

Fiecare proiect este solicitant. La inceput, imi era teama de comenzile personalizate. Si astazi am retineri in a le accepta, dar am inteles ca omul, care lanseaza o astfel de comanda, isi doreste foarte mult o anume bijuterie. Va fi o bijuterie iubita si purtata. Daca sta in puterea mea, o fac. In general, oamenii doresc un anumit tip de insertii, cu o incarcatura emotionala puternica – fire de par din coama cailor, flori din buchetul de mireasa, fire de muschi din padurea proprie, flori din gradina bunicii… Acum am terminat niste bratari in care am inserat o bucata dintr-un metru de croitorie. Am o clienta foarte multumita, iar asta imi umple sufletul de bucurie!

Dincolo de dozele substantiale de exuberanta, frenezie, atemporalitate, opulenta, mister, incapsulate in matricea lor fiintiala, ce mesaje transmit bijuteriile fiintelor umane?

Fiecare bijuterie transmite purtatorului o frantura din emotia creatorului ei. Bijuteriile au puterea de a ne schimba starea de spirit. Cat despre bijuteriile din pietre pretioase sau semipretioase, exista credinta ca acestea pot imbunatati starea de sanatate a omului. Dorinta inexplicabila de a purta o anume piatra poate semnifica nevoia de echilibru, resimtita de un anume organ intern cu care acea piatra rezoneaza.

Ce elemente definesc atmosfera granitei dintre accesoriu si bijuterie?

Bijuteria poate fi elementul definitoriu al unei tinute, elementul care reflecta cel mai bine caracterul purtatorului si il scoate din anonimat.

Ce afla Daniela Yanay de la bijuteriile olfactive/senzoriale, inrasinate, pe care le ofera clientilor?

Ca nu poti reusi sa transmiti emotie, daca nu iubesti ceea ce faci.

In ce consta procedeul de transpunere, in rasina, a florilor care devin bijuterii?

Florile trebuie complet uscate pentru a putea fi inserate in rasina. De obicei, lucrez cu flori uscate prin presare. Cea mai simpla metoda – presarea intre filele unei carti vechi. Sigur, nu vreau sa distrug cartea, asa ca, intre floare si fila cartii, va exista intotdeauna o alta hartie absorbanta, de genul filtrelor de cafea, care sa preia umiditatea excesiva. Procesul poate dura pana la trei sptamani, timp in care verific, in permanenta, starea florilor.

Cateodata, poate fi util sa am la indemana niste flori uscate,  in forma lor naturala, de pilda, boboci de trandafir, flori de tei, capsule cu seminte de mac… Pe acestea le usuc in cutii de carton, asezate intr-un loc uscat si bine aerisit. Uneori, in zilele toride de vara, usuc rapid buchete intregi de flori, legate pe o scara de lemn in balcon.

Tot timpul sunt in cautare de flori. Nu e zi in care sa nu vin acasa macar cu un fir de iarba. Nici in vacante nu plec fara instrumentarul necesar recoltarii si uscarii florilor, caci ma gasesc de multe ori in zone cu flori salbatice de o frumusete aparte, pe care nu le-as putea gasi in vreo gradina sau florarie din oras.

Odata incheiat procesul de uscare, pot trece la pasul urmator : aleg o tema pentru viitoarea bijuterie. Inspiratia vine din ceea ce ma inconjoara, din tot ce imi poate crea o emotie de moment : o zi ploioasa de toamna, o frunza ingalbenita de arsita soarelui, albul delicat al primilor ghiocei, amintirea sunetului marii. Cand lucrurile au prins contur in mintea mea, asez florile pe planseta si dau startul la joc.

Care sunt florile compatibile cu "modul de existenta" al rasinei? Pietrele veritabile sau cele semipretioase pot fi, si ele,  incapsulate in matricea rasinei?

Nu toate florile isi pastreaza frumusetea in procesul de uscare. Unele oxideaza si isi schimba culoarea, altele isi pierd forma, se zbarcesc ca o mana imbatranita. Altele ar putea fi inserate, cu conditia sa intervii asupra culorii. Sunt flori care isi pierd culoarea in contact cu rasina. La unele, efectul este imediat, asupra altora schimbarea este vizibila in timp. De pilda, trifoiul – desi nu e o problema sa-i pastrez culoarea prin uscare, odata inserat in rasina incepe sa se ingalbeneasca. Nu e numai constatarea mea, ci si a altor creatori cu care am corespondat. In general, toti creatorii lucreaza cu flori a caror rezistenta au testat-o in timp. Sau cu flori asupra carora intervin, fie printr-un adaos de culoare, fie printr-un proces de izolare.

Si pietrele semipretioase pot fi inserate in rasina. Asa sunt realizati orgonii, dar nu exista nici un impediment sa fie folosite ca insertii in bijuteriii de rasina. Cunosc o creatoare care obisnuieste sa insereze in bijuteriile ei de rasina chipsuri de chihlimbar. Si eu am experimentat si rezultatul m-a incantat.

In ce context ati descoperit rasina, ca adjuvant al jocurilor de culori si de emotii perpetue, durabile?

Din intamplare. Asa cum deja v-am spus, cautam ceva ca sa ma joc cu copiii. Mi-am amintit de martisoarele copilariei mele, asa ca am decis sa facem impreuna cateva, pentru a le oferi colegilor de clasa –  intr-o casa cu trei scolari «se consuma» anual o mare cantitate de

martisoare. Acesta a fost inceputul. Foarte repede am descoperit ca pot face si altceva din rasina si flori. Mi-am cumparat primul mulaj de bratara si am inceput sa experimentez. Am parcurs un drum lung de la prima bratara pana azi. Nu stiam nimic despre rasina, in afara indicatiilor producatorului inscrise pe ambalaj. Nu stiam mai nimic despre uscarea florilor. Am testat, am consumat multa rasina, am stricat mult, dar toate acestea m-au ajutat sa evoluez. Inca mai invat. Am incercat toate tipurile de rasina pe care le-am gasit pe piata. Desi scumpe si recomandate calduros de distribuitori ca potrivite pentru realizarea de bijuterii, multe sunt de proasta calitate. In ultimii doi ani, am lucrat cu rasini cu timp lung de polimerizare (72 de ore). A fost un salt calitativ. Dezavantajul e ca mulajele se distrug mai repede, iar timpul de executie al unei bijuterii este mult mai lung. De ceva mai bine de un an, am descoperit rasina ecologica. A fost o adevarata aventura sa descopar un distribuitor european pentru acest tip de rasina, care sa si livreze in Romania, iar la inceput am fost nevoita sa apelez la toti prietenii, care tranzitau Europa cu masina, ca sa intru in posesia potiunii magice…

Cum a inceput acest demers creativ? Ce ati simtit atunci cand ati facut trecerea de la cariera juridica la cea artistica, de autor de emotii, stari, amintiri?

A inceput sub forma unui joc si a fost ca o eliberare. Limbajul juridic este rigid si impiedica orice manifestare creativa.

Care este, de fapt, menirea, rostul bijutierului?

Acela de a crea emotie.

Ce pretuiti, ce conteaza cel mai mult pentru dvs., in prezentul continuu/ pe perioada nedeterminata?

Familia, relatia cu copiii mei. Apoi bucuria creatiei si interactiunea cu alti colegi de breasla. E placut cand reusesti sa schimbi impresii cu alti bijutieri. Majoritatea sunt dornici sa-si impartaseasca experientele si am invatat multe, in acest fel. Nu am simtit niciodata o atitudine de genul « esti un novice, nu am de ce sa stau de vorba cu tine ». De la un novice entuziasmat, chiar si un creator consacrat poate invata ceva.

Obisnuiesc sa cumpar si sa port bijuterii create de altii. Dar nu cumpar decat acele bijuterii in care se simte emotia fiintei care le-a zamislit…

Care sunt activitatile care va inspira, reusind sa va bucure ochii, inima, mintea?

Plimbarile in aer liber, vanatoarea de flori, fotografia si povestile.

Interviul este realizat de subsemnata, Stefania Argeanu, pentru Ceasca de Cultura.

Autor : Stefania Argeanu

Sursa text : Stefania Argeanu

Sursa foto : din arhiva personala a Danielei Yanay