LUCY GLASER, președinta Forumului Local German din Gura Humorului & fondatoarea Ziarului VREMURI HUMORENE : " Dacă faci ceva cu toată dragostea și inima ta, îți iese ! "

Materialul este realizat de ȘTEFANIA ARGEANU, în exclusivitate, pentru Info Ploiești City (click aici ) ,
iulie 2025

Pentru mine, Ziarul Vremuri Humorene este o bijuterie, a cărei  creatoare, doamna Lucy Glaser, are acest inedit har, de a valorifica oamenii trecutului și istoriile lor personale, prelungindu-le astfel existența, cu fiecare nouă ediție, care vede lumina tiparului .

Am început să îndrăgesc și să cunosc Bucovina datorită actorului Vladimir Găitan, pe care am avut șansa de a-l întâlni într-un interviu pe care l-am realizat cu domnia sa în 2012 . Între timp, acest demers de cunoaștere a ținutului bucovinean se amplifică, se ramifică, curiozitățile mele jurnalistice capătă un nou sens cultural, ceea ce este posibil grație doamnei Lucy Glaser, pe care mărturisesc, o admir pentru minuțioasa, perpetuă ei muncă de a întipări atât în paginile fermecatorului Ziar humorean, unicul de altfel, cât și în memoria cititorilor, parfumul unui altfel de timp, „suspendat”, parcă, în sacralitatea lui ( precum în opera scriitorului Mircea Eliade ), care concentrează o intensă trăire interioară,  cu emoțiile, încercările, tragismele lui, în egală măsură, cu măreția, frumusețea, senzația de permanentizare a sentimentului că și tu ai acces la atmosfera unei întâmplări, care chiar a avut loc . Senzația persistă în ține, iar emoția se descătușează.  Doamna Lucy Glaser, cu abilitatea ei uluitoare de a persevera în documentarile sale, extrage esența, dorindu-și mereu să redea cât mai fidel, cât mai veridic și aproape de adevărul trăit, trăirile acestor oameni și lăcașuri, despre care citim în paginile Vremuri Humorene : profesori,  scriitori, pictori, muzicieni, primari, biserici, etnii, comunități, străzi  – ființe și elemente purtătoare de povești .

A fost o după amiază inedită de vară,  în care am avut acces la istorisirile membrilor Forumului German din Gura Humorului despre două personalități remarcabile ale comunitățîi bucovinene : artistul George Gavrileanu și învățătoarea Varvara Căliman . În sala Steinbacher, arhiplină,  a Casei germane, în 22 iunie 2025, începând cu ora 15 : 00,  s-a celebrat deopotrivă emoția trecutului și reflectarea trecutului în prezent, cu ocazia aniversării a doi ani de zile ai ziarului Vremuri Humorene .

Amfitrioana evenimentului a fost doamna Lucy Glaser, președinta Forumului Local German din Gura Humorului și, în același timp, fondatoarea publicației Vremuri Humorene, care mi-a mărturisit : ” Orașul Gura Humorului și împrejurimile sale a avut și are o aura bună pentru toate persoanele cu simt artistic. Aici, dacă te-ai născut cu un talent, Humorul îți oferă posibilitatea să te dezlănțui, să te dezvolți . De-a lungul timpului, mai multe personalități, cunoscute și mai puțin cunoscute, s-au desfășurat, aici, la noi . Printre ele, se numără și George Gavrileanu . În viziunea mea, a fost unul dintre cei mai complexi artiști ai orașului nostru . Ne aducem aminte de el că a fost pictor, așa îl cunoaștem toți, că a pictat, unii mai știu că a scris și poezii… Așa este, a scris poezii, a pictat, a făcut grafică, a făcut caricatură, a pictat în ulei pe șevalet, a pictat icoane, mănăstiri…

Necazul este că a plecat prea curând dintre noi și nu a apucat să își expună toată arta să . Știm că a participat la foarte multe festivaluri, competițîi, concursuri, în țară și în străînătate… Are 43 premii internaționale câștigate până la 49 ani ! Nici nu împlinise 49 de ani , când George ne-a părăsit… „

Despre desfășurarea parcursului sau profesional, dna Glaser a mai spus : ” A fost educat în respectul față de oameni, i-a respectat pe toți oamenii, buni, răi, săraci, bogați, frumoși, mai puțin frumoși… A început liceul aici, în Gura Humorului, l-a urmat timp de 2 ani, după care a fost luat la Iași de fratele mai mare, Dimitrie Gavrileanu ( profesor universitar ), care l-a înscris la Liceul ” Octav Băncilă „, din Iași . Acolo a dat și bacalaureatul și a revenit în orașul lui natal. Mereu era preocupat de lucru, era foarte harnic și devotat . S-a angajat la Combinatul minier, care l-a și trimis la specializare, pentru că mâna lui dovedea că poate să facă proiecte grele în industria minieritului. George Gavrileanu a fost unul dintre cei mai buni proiectanți, lucrând 20 ani la Combinatul minier . În timpul asta, George picta, scria poezie, nu pierdea vremea, continuu făcea ceva, după ce venea de la slujbă  , mergea acasă și lucra, și lucra… La solicitarea verișorului său, Nicolae Gavrileanu, începe să picteze biserici . Așa pictează 10 biserici, împreună cu el, și, altele 4, singur . Acestea au rămas… Între instituțiile pictate de artistul George Gavrileanu, se numără ” Biserica Sfințîi Arhangheli Mihail și Gavriil ” și Sala mare, de ședințe, a Primăriei Gura Humorului . "

” … după 25 ani de lipsă , dar de neuitare… „

În acest context, a avut loc lansarea cărții postume, al artistului George Gavrileanu, din al cărei conținut, o dată citit și descoperit,  se accentuează și ipostaza lui de scriitor, de artist liric, care rezonează cu sensibilitatea -i profundă, definitorie, fie că ne referim la poeme sau la proză, ambele pigmentate de ” certitudinea ” trecerii ireversibile a timpului, de fragilitatea condiției umane, conștiința propriei valori…

La întrebarea ” Cum a apărut cartea ” Din manuscrise ” ? Lucy Glaser, pe același ton calm, didactic, dezvăluie povestea din spatele lansării postume : ” Responsabil de apariția cărții este autorul Ion Dragusanul care, în Analele Bucovinei, își exprimă regretul cu privire la << … cât de multă proză scrisă de George Gavrileanu a rămas nepublicată…>>

Soția artistului George Gavrileanu, doamna Hortensia a omagiat si ea personalitatea marcantă a acestuia, dezvăluind momente – cheie din existența amândurora, menite să-i completeze imaginea, portretul lui . Astfel, menționează că : ” Prezența dumneavoastră astăzi, aici, într-un număr atât de mare, vorbește foarte mult despre evenimentul la care participăm… Nu știu ce ar fi spus George, la un asemenea eveniment dedicat lui, însă știu ce v-aș spune eu despre el, după 25 ani de lipsă  , dar de neuitare . George și-a asumat, într-un mod foarte personal, ancorarea lui într-o lume ce i-a fost dată să o accepte, cu sinceritatea aceea menită numai ochilor săi și nimeni, absolut nimeni nu bagă de seama ce eforturi depunea să pară un om normal asemenea tuturor, un om obișnuit… El avea universul lui, din care, prin poezie și prin celelalte talente ale lui, evada din realitate . A dăruit oamenilor gândurile, trăirile și stările lui, încercând să creeze un alt mod de comunicare, legături între oameni , dorind că aceștia să se cunoască, să multiplice această cunoaștere, și asta i-a dat o bogăție interioară . În planul relațiilor interumane, George nu s-a dezis de principiile bazate pe : sinceritate, franchețe, corectitudine, verticalitate, care nu de puține ori, a stârnit animozități . Mulți îl cunosc, pe George, altfel, din lucrările realizate la maturitate și prezentarea lui, cu ani în urmă, a început invers, de la sfârșit spre începuturi . Va propunem astăzi că, prin volumul de față, să găsim un adolescent care bate la ușa consacrării : curajos, uneori, șovăielnic, alteori, bântuit de mituri arhaice, grăbit câteodată, sigur pe el , altădată… îndrăgostit de cuvinte pe care el le-a așezat și reașezat în jocuri numai de el imaginate, iubindu-le la disperare… Atât de mult și-a dorit să reușească, încât timpul, pentru el, nu mai avea limite : scria zilnic, mult, poezii pe care le și ilustra. Imaginația lui bogată i-a permis să cocheteze și cu proză scurtă, proză care nu este altceva decât un strigat disperat pentru omenire, pentru a face totul pentru om, pentru binele lui , pentru aprecierea justă . În anul 1982, revista Bucovina literară acordă premii anuale băieților. Într-o zi, George primește invitația de a participa la Suceava, pentru a-și ridică premiul I pentru originalitate și alte calități pe care juriul le-a considerat meritorii pentru George . Ajungem acolo împreună,  sala era arhiplină și când a început decernarea premiilor, cu totul altcineva a fost chemat pentru premiul I, cu toate că lui îi era dedicat . A fost clasat pe locul al II -lea…După încheierea festivitățîi, a venit cel care a organizat activitatea, cu scuzele de rigoare, că trebuia să-i dea respectivului premiul I, pentru că era nepotul nu știu cui și trebuia să deschidă niște uși. Timp de o săptămâna a suferit crunt, ca un câine, acasă… Iar pe mine mă pune păcatul să îi spun : Lasă, George, ai să fii celebru după moarte… Și așa a fost ! Celebritatea lui a venit mult prea târziu. El a știut sigur că talentul fără muncă nu este de ajuns, și și-a impus un ritm alert al muncii. De fapt, talentul nu poate fi cântărit, nici fabricat, este sau nu este ! Important este să intri în matca firescului, să ai un echilibru între bucuria muncii și rezultat, și asta a realizat George prin truda sa . Ceea ce el a început din copilărie, ca un hobby, s- a dovedit a fi constructiv, motivant, plăcut,  proiectandu-l lângă persoanele care și-au câștigat demnitatea de simbol al spațiului în care a trăit . "

În sală, a fost prezent și domnul Radu Bercea, pictor, în vârstă de 86 ani, născut și dumnealui, tot în Gura Humorului, despre care doamna Lucy Glaser consideră : ” Avem un mare exemplu în orașul nostru, pe domnul Radu Bercea, care lucrează zilnic . Îi mulțumim pentru că el a rămas reprezentantul artiștilor plastici din oraș . Domnul Bercea este cel care ține, încă , sus steagul artei plastice în oraș. ”

  Fiecare ediție a Ziarului Vremuri Humorene ajunge la abonați însoțit de un gest de atenție, de un semn suplimentar că într-adevăr expeditorului îi pasă de mine, de ține, de fiecare destinatar în parte, gest care înseamnă, în planul concretului : fie un mărțișor, un bețișor parfumat, un șervețel pentru ochelari, sau un suport pentru cană de ceai / cafea, un ornament pentru brad, o insignă cu două pisicuțe… Elemente care îmi înveselesc ziua, trezind instant sentimentul că acolo, undeva dintr-un orășel de munte, există cineva care se gândește cu drag la mine, fiind interesat de menținerea conexiunii umane, luna de luna. Ceea ce îmi amintește, totodată, valoarea lucrurilor simple, să prețuiesc ceea ce sunt, să fiu recunoscătoare pentru ceea ce am, chiar acum, în acest moment . În aceste timpuri comerciale, materialiste, superficiale, există un buchet de oameni definiți de o generozitate a gândului și a sufletului, orientată spre rădăcini, spre recunoașterea și aducerea în prim -plan a binelui, frumosului, adevărului, educației trainice, culturii definitorii…  Acum, după ce alții au închis demult redacțiile ziarelor și, implicit, au anulat printarea fizică,  mutându-se în online sau schimbându-și domeniul de activitate, în acest context digital supralicitat și hiperstimulat, în care accentul este dat de titlurile șocante, frivole, încă mai există persoane dăruite cu har, care celebrează calitatea umană, istoria, tradițiile, obiceiurile de altădată, atmosfera locală a orașului Gură Humorului, prin tipărirea lunară a  acestui ziar remarcabil prin conținutul de epoca, sub semnul rafinamentului, a bunului gust și a unui simt estetic cu mesaj, cu substanță .

Cine dorește, poate deveni abonat prin achitarea sumei de 60,00 lei, aferentă pentru 6 ediții ale Ziarului, în Contul IBAN al Forumului German Gura Humorului : RO19BTRLRONCRT0241018901 . Virament bancar și trimitere mesaj cu numele și adresa poștală, la telefon : 0737 012 202

       Am ales următoarele două citate pentru publicarea materialului despre Vremuri Humorene  Parafrazându-le, pot spune că și Ziarul poate visa și avea vise, la rându-i, mai ales dacă vorbim despre unul iubit, atent alcătuit și redactat, bazat pe o documentare aleasă, cu un format cultural, cum se remarcă periodicul Vremuri Humorene, pe care îl primesc de fiecare dată, cu emoție și entuziasm, simțind că din momentul în care îl deschid, o ușa se deschide și, deodată, intră mai multă lumina…

” O carte visează . Cartea este singurul obiect neînsuflețit care poate avea vise . ”

Ennio Flaiano

” De câte ori citești o carte bună, undeva, în lume, o ușa se deschide , pentru a lasă să între mai multă lumina . ” Vera Nazarian

 

STEFANIA ARGEANU, INTERVIU CU IASMINA LOREDANA GROZA, LOGOPED & AUTOAREA CARTII " AVENTURILE LUI BECKY SI BLACKY"

Desi este tanara, are o experienta consistenta, atat umana, cat si profesionala. Invitata mea la dialogul de astazi este Iasmina Loredana Groza, specialist in domeniul Psihologiei, logoped de mai bine de 10 ani, o iubitoare de carti si copii, in egala masura. De curand, a devenit si autoarea unei trilogii despre pronuntia sunetelor, din dorinta de a-i ajuta pe copiii care intampina dificultati in acest sens. Cartea care ii poarta numele se numeste " Aventurile lui Becky si Blacky" si a fost publicata in 2022, la Editura Eurostampa, in Timisoara. Sursa inspiratiei in alegerea personajelor principale i-au fost proprii motani, pigmentati cu irizatiile intense ale murelor, catifelati si mustaciosi, spre deliciul micilor ei cititori. Autodidacta din fire, s-a implicat in domenii diverse, intre care amintim : muzica, televiziunea, make-up, reusind sa se afirme prin exemplul propriu si sa fie un reper de " Asa da! " si pe YouTube, unde se remarca printr-un continut de calitate, sub semnul decentei, educatiei absolvite si a celei in formare, pentru ca se autodepaseste continuu, feminitatii, elegantei. Va invit sa-i descoperim povestea Iasminei Loredana Groza. Merita, va asigur ! :) ________________________________________________________________________________________ " La 16 ani, am descoperit psihologia ... Cred ca ea m-a descoperit pe mine, pentru ca am fost singura eleva din clasa atat de interesata de aceasta materie, incat absorbeam, efectiv, toate cuvintele profesoarei, iar cand ajungeam acasa, cautam informatii in plus despre aceasta materie. La inceput, era o materie, iar in viitor am descoperit ca mi-a devenit vocatie... " " (...) Ce poate fi mai frumos decat un copil care citeste, alaturi de parintii lui care citesc ? " Iasmina Loredana Groza, logoped _________________________________________________________________________________________ Stefania Argeanu : Stiu ca iubesti cartile, iubesti sa le citesti, sa le cumperi, sa le daruiesti si ca ti-ai construit o frumoasa biblioteca, in acest sens. Mai tii minte ce poveste are intalnirea ta cu o prima carte din existenta, care continua si acum, in clipa prezenta, sa ramana intr-un spatiu aparte al memoriei tale afective ? Descrie-mi, te rog, infatisarea cartii respective . Care a fost reactia ta atunci cand ai vazut-o, ai deschis-o, ai citit-o, ti-a fost fost citit din ea ? Iasmina Loredana Groza : O carte cu insemnatate pentru mine a fost cea pe care am primit-o de la preotul din sat, cadou de final de clasa, nu stiu sa-ti spun exact care clasa, dar probabil nu clasa I sau a II -a, pesemne ca stiam sa citesc...A fost o Bbilie a copiilor, care avea si ilustratii, pe care o am si acum... Are coperti albastre, are imagini si mi-a placut foarte mult ca am regasit in carte lucruri pe care le tot auzeam la biserica si asta m-a facut sa cred ca, ceea ce este in carti, se aplica si in viata reala. Astazi, in continuare, ma fascineaza atat cartile, cat si filmele care au aplicabilitate in viata reala . Sunt mult mai atrasa de cartile non science fiction, de o poveste inspirata dintr-un caz real, din care pot sa invat, decat de cele science fiction. Cu timpul, mi-am mai cumparat inca una, mi-a fost frica sa nu se deterioreze, dar din fericire, ambele biblii se pastreaza foarte bine . S. A. : In ce consta puterea cartilor ( citite, descoperite, apreciate, daruite ), in viziunea ta, Iasmina ? I. L. G. : Puterea cartilor cred ca este despre a descoperi oameni, in primul rand, povesti de viata si despre a invata din ele, ca nu avem sansa sa cunoastem 500 000 de oameni, dar putem citi cat mai multe carti si sa cunoastem mai multe tipologii umane, cu diferite intamplari... S. A. Cum au ajuns Becky si Blacky sa devina personajele cartii tale, pe care ai scris-o si publicat-o in 2022 ? Povesteste-mi despre acel moment - instant cand ai realizat trecerea de la ipostaza de cititor la cel de scriitor . Ce ai simtit cand primul exemplar a vazut lumina tiparului ? I.L.G. : Cochetez, de mai mult timp, cu pasiunea de a scrie. Am caiete intregi cu jurnale pe care le tineam, caiete cu poezii, cu diverse povestiri, iar de undeva din 2014 - 2015 am inceput sa scriu constant pe blogg, asta dupa ce aveam diverse postari pe facebook, care era la mare cautare la vremea aceea...Cred ca era si singura platforma atat de populara, astfel ca aveam foarte multi cititori si multi interactionau cu mine, raspundeau la postarile mele de pe facebook si mi-au spus: << OK, ar fi foarte tare daca ti-ai deschide un blogg, stii ? Asa, oamenii ar sti ca te lasi ghidata de inspiratie, asa, pe facebook, ei inteleg ca azi esti fericita, maine esti trista... Poate ca nu e cel mai bun loc pentru a scrie... >> Prin urmare, i-am ascultat si mi-am deschis o pagina pe wordpress si blogg-ul acela chiar a avut succes, pot sa spun...Doar ca, eu am inceput sa scriu cand bloggul era asa, intr-o oarecare decadere, si YouTube-ul isi intra in drepturi, alaturi de instagram. Ulterior, am renuntat la blogg si am continuat cu YouTube-ul. Eu in 2017 am adoptat doua pisicute pe care le-am botezat Becky si Blacky, pentru ca amandoua sunt negre si sunt frati (baiat si fata). Asadar, copiii de la cabinet, vazandu-i, s-au indragostit de ei si vroiau sa-i ia acasa . Si eu le dadeam, mereu, cate o poza, ceva legat de pisicute, eram tot timpul in cautare de ceva nou, care sa faca parte din experienta lor de la cabinet cu necuvantatoarele . La un moment dat, fetita prietenei mele cele mai bune, care se numeste Anca, iar fetita ei, Sara, mi-a spus : " Cred ca ar fi foarte tare sa scrii o carte despre ele, ca tu si asa scrii foarte mult si ar fi si foarte placut ! " Atunci, mi-am spus : " Wow, chiar ar fi o idee foarte buna, dar cum facem cu ilustratiile, ca nu ma pricep ?" M-am lasat inspirata de cartile Pupo, am contactat autorul acestor carti pentru copii si l-am intrebat cum pot lua legatura cu ilustratorul, pentru ca este pachetul de carti care imi place cel mai mult din Romania, din punctul de vedere al iustratiei. Mi-am spus ca trebuie sa jung la dna Mirela (n.r. Mirela Pete ), mi-am spus ca daca ajung in etapa de a scrie pentru copii, doar dna Mirela doresc sa ilustreze cartea mea . Am facut acest proiect nu ca pe un business, pentru ca daca ar fi fost asa, as fi fost pe pierdere . Tiparirea, ilustrarea, editarea le-am facut in regim privat, asa mi-am dorit. Am investit foarte mut, la mine s-au intors foarte multe aprecieri, foarta multa bucurie din partea copiilor, astfel ca pentru mine, aceasta e cea ma buna (ras)plata. Nici macar nu doresc sa fiu numita scriitor, autor, ci fauritor de povesti frumoase si de experiente placute pentru copilasi . Sa vad primul volum tiparit, editat, corectat, sa il tin in mana a fost realmente ceva greu de descris in cuvinte, pentru ca am simtit ca am facut eu ceva de la zero, ca am gandit un proiect de la zero, ca atunci cand dai nastere unui copil, poate e prea mare comparatia, insa eu asa am simtit. A fost o senzatie unica si bucuria s-a pastrat si la volumul al doilea, si la cel de-al treilea... Iar astazi, iata, avem o carte cu doua povesti, cu zeci de pagini care contin un ghid logopedic,in care detaliez pronuntia fiecarui sunet, urmeaza alte pagini de colorat, iar la final sunt poze reale cu pisicutele mele. La sfarsit, ne bucuram de o poezie scrisa chiar de Sara, omuletul care m-a inspirat in scrierea acestor volume . __________________________________________________________________________________________________ " Nici macar nu doresc sa fiu numita scriitor, ci fauritor de povesti frumoase si de experiente placute pentru copilasi . " ____________________________________________________________________________________________________ S.A. : Cum a ajuns Psihologia in viata ta ? Ce anume te-a motivat sa urmezi o specializare in acest domeniu ? I.L.G . : De cand ma stiu, am fost deschisa fata de oameni . Am avut oportunitatea de a creste la sat, in primii paisprezece ani de viata, astfel ca vecinii erau, cumva, parte din familie. Comunitatea era mica, toata lumea se stia cu toata lumea. Am fost foarte activa in a merge la biserica, duminica de duminica, in a spune Crezul, in a citi Apostolul, in a rosti Plangerile Prohodului Sfant in Vinerea Mare, Vinerea Patimilor. De asemenea, am cantat colinde in ziua de Craciun si chiar in Ajunul Craciunului prin sat, impreuna cu preotul si cu celelalte fete . Cumva, am stiu mereu ca am o latura deschisa pentru oameni, doar ca eu am crezut gresit, foarte mult timp, vreme de 16 ani, ca ea se va manifesta prin calea muzicii, pentru ca Dumnezeu mi-a daruit glas, ureche muzicala si bucuria de a canta. Am crezut, la randul meu, ca voi reusi si eu sa aduc bucurie in casele oamenilor...Si asta am si facut, am venit in Timisoara, la 14 ani, pentru a studia muzica, iar la 16 ani am inceput studiul la Scoala de Arta populara. Am decis sa-mi parasesc casa, pentru 5 zile pe saptamana, cuibul atat de cald si de primitor al mamei, sa-mi las prietenii, pana in weekend, si sa incep o viata noua, din dragoste pentru muzica . Insa, din fericire, aceasta a fost doar prima mea dragoste. La 16 ani, fix in clasa a zecea, cand incepeam si studiul muzicii, am descoperit psihologia . Cred ca ea m-a descoperit pe mine, pentru ca am fost singura eleva din clasa atat de interesata de aceasta materie, incat absorbeam, efectiv, toate cuvintele profesoarei, iar cand ajungeam acasa, cautam informatii in plus despre aceasta materie. La inceput, era o materie, iar in viitor am descoperit ca mi-a devenit vocatie . Sunt cativa oameni, in acest sens, care mi-au deschis mintea si mi-au acompaniat viata, doua dintre cele mai dragi doamne profesoare ale mele : dna profesor emerit dr. Anca Munteanu si dna profesor dr. Mona Vintila . Ele mi-au devenit exemplu, atat in viata profesionala, cat si in cea personala, sunt femei puternice, datorita carora m-am descoperit pe mine si am aflat ce imi doresc sa fac in viata . S.A. Unde ai gasit resursele necesare infiintarii propriului cabinet de logopedie ? I.L.G. : Resursele interioare ale infiintarii propriului cabinet le-am gasit, bineinteles, in mine, tot ce tine de motivatie, rabdare... Logopedia m-a ales pe mine, iar de atunci, din 2015, eu i-am dedicat ani... Insa, resursele financiare cred ca m-au gasit tot ele pe mine, pentru ca in anul al treilea de facultate, o alta profesoara draga, dna. Iuliana Costea, a postat un anunt despre un concurs de proiecte, de dosare, care se finaliza prin finantare europeana. Eu am participat doar din dorinta de a mai invata lucruri noi, stiind cumva ca nu am cum sa concurez cu ceilalti colegi, mai mari, de la Facultatea de Economie, de la master-urile acestei Facultati, eu fiind singura fata participanta de la Psihologie, din afara mediului de economie si afaceri . Concurand cu sute de astfel de studenti, din partea de nord-vest a tarii, am reusit sa fiu una din cei cincizeci de castigatori.

______________________________________________________________________________________________________ " (...) Dupa ce termeni Facultatea de Psihologie, iti spun sincer, nu poti sa te angajezi undeva si, gata, sa muncesti. Pasii sunt multi si de durata..." ________________________________________________________________________________________________________ S.A. : Cum a fost tot acest proces ? In ce a constat ? Care au fost adjuvantii tai spre destinatia reusitei ? Doresc sa aprofundam ce s-a intamplat dupa ce ai deschis cabinetul de logopedie, ai profesat de indata ? I.L.G. : Am avut oportunitatea de a participa la acest concurs, mentionat cu putin timp in urma, insa, cumva, realizez ca a fost si alegerea mea. Anuntul a fost adresat si colegilor mei, dar dintre sute de studenti, doar eu am fost cea care a aplicat si am fost atat de manata de reusita, sa invat lucruri noi, pentru ca dupa ce termeni Facultatea de Psihologie, iti spun sincer, nu poti sa te angajezi undeva si, gata, sa muncesti. Mai trebuie sa faci masterul, sa iti iei dreptul de libera practica, sa intri in supervizare, sa mai faci o formare... Pasii sunt multi si de lunga durata, iar viitorul meu apropiat era sa devin vanzatoare, cel mai probabil, intr-un mall. Era foart greu sa ma intretin din bursa, pe care nici nu stiam daca urma sa vina la master sau nu, mamei ii era foarte greu sa ma sustina, asa ca trebuia sa continui sa lucrez, asa cum faceam, deja, din timpul facultatii, doar ca nu ma mai puteam limita sa lucrez 4 ore... Pentru acest proiect, am invatat lucruri noi, am citit carti si am invat notiuni pe care alti colegi le-au parcurs in 3 sau in 5 ani de facultate, eu am fost determinata de context sa le asimilez in doar cateva saptamani, la inceput, care s-au transformat in luni. Ma bucura acest fapt, pentru ca am reusit, apoi, sa ma descurc singura, doar alaturi de un contabil. Proiectul ma obliga, cumva, sa incep sa lucrez si, desi eu nu am avut voie sa profesez si am angajat pe cineva, am devenit voluntar in cabinetul meu si am stat pe langa aceasta persoana pe care am angajat-o si am inceput sa invat ce inseamna sa lucrezi cu copilul, ce inseamna, practic, munca de logoped. Cand am putut sa imi iau licenta, sa imi deschid cabinet, oficial, la Colegiul Psihologilor, pentru ca, initial, deschisesem doar un s.r.l., am continuat pe acest drum avand mentor pe partea de logopedie, mentor pe partea de psihologie si am continuat sa invat in stil autodidact . Nu o sa iti spun ca am fost un proces usor, nu o sa iti spun ca m-am descurcat de minune si ca am fost cel mai usor lucru pe care l-am facut vreodata, pentru ca nu a fost asa. A fost ceva, totalmente nou, nu a fost ceva pentru care m-am pregatit foarte mult timp, cum a fost muzica, de exemplu, cantand de mica, eu aveam experienta deja...Insa, pot sa iti spun ca tot ce am invatat despre psihologie si logopedie m-a ajutat in ce am facut, ulterior, in viata : ca am lucrat cu copiii, ca am participat in mai multe activitati de voluntariat, m-a ajutat sa fiu deschisa, sa reusesc sa imi exprim emotiile, ceea ce a ajutat copiii, la randul lor, sa fie deschisi in fata mea, si ajutandu-ma sa fiu stapana pe ceea ce stiu, pe ceea ce sunt, chiar daca nu stiam tot, chiar daca nu eram cea mai buna din oras sau cea mai cautata, reuseam sa inspir incredere parintilor si sa le transmit speranta ca voi reusi sa produc macar o schimbare. Astazi, ma bucur de recomandarile acestor parinti si ma bucur sa aud ca sunt cautata, asteptata si ca vin oamenii si din alte parti pentru mine. Din alte cabinete, din alte localitati. Se inscriu pe o lista de asteptare si au rabdare, pentru a ma elibera, fie eu, fie una din colegele mele pe care le instruiesc dupa aceeasi conduita si aceleasi valori in care am fost formata, pentru a sti ca acesti copii ajung la terapie pe maini bune, scopul nostru fiind sa tratam eficient copiii, nu sa-i tinem cat mai mult timp in terapie. Fiecare succes al micilor pacienti ne bucura, in mod personal, si pe noi, specialistii.Nu voi uita niciodata primii zece parinti care au avut incredere in mine, la inceput, si care, astazi, poate, formeaza cea mai solida baza de recomandari, motivul pentru care nu am fost niciodata nevoita sa apelez la reclame. Ma bucur ca am reusit sa gasesc aceasta "portita" a Psihologiei, Logopedia. Ma regasesc cu totul in ea, meseria aceasta m-a ales pe mine, am iubit dintotdeauna copiii, doar ca nu am stiut ca voi putea sa-i si ajut, intr-un fel. Sunt implinita ca am devenit un ajutor pentru ei si cred ca nu exagerez cand spun ca le-am devenit si un prieten. Ma intalnesc cu multi copii care au venit, in terapie, la mine, in urma cu 1 an, 3, 7, 13 ani, care imi alearga in brate, unii sunt adolescenti acum...Impreuna cu parintii, am ajutat la dezvoltarea lor armonioasa si am pus o piatra solida la increderea pe care si-au format-o in ei si la felul in care privesc, astazi, spre lume. Asadar, nu pot sa fiu decat recunoscatoare acelor parinti care au avut incredere in mine la inceput, pentru ca e greu la inceput, nu deschizi cabinetul si, dintr-o data, este plin. Lucrurile acestea vin in timp. Cred ca nu exagerez cand spun ca imi sunt recunoscatoare si mie, pentru ca am avut rabdare de a astepta ca lucrurile sa se schimbe, am stiut dintotdeauna ca lucrurile vor evolua, am stiut unde voi fi acum. Imi doresc sa ajut copiii si mai mult decat o fac in prezent, sa lansez un curs on-line, un ghid care sa fie plin de exemple practice, pentru ca parintii vor sa treaca de tot ce tine de definitii si sa fructifice cat mai mult partea practica. S.A. : Cu toate ca a fost destul de dificil sa le aleg doar pe urmatoarele citate referitoare la carti, biblioteca, citit, iata-le, sunt aici pregatite. Te asteapta sa le citesti si am rugamintea de a impartasi din ceea ce semnificatiile lor declanseaza in sufletul tau, pentru fiecare in parte . Sper sa iti placa si tie, sa iti ofere acea clipa de reflexie, de care avem atat de mare nevoie... ❤️🤗 " Cartile sunt avionul, trenul si drumul . Sunt destinatia si calatoria . Sunt acasa . " Anna Quindlen " De cate ori citesti o carte buna, undeva, in lume, o usa se deschide, pentru a lasa sa intre mai multa lumina." Vera Nazarian " O carte este un dispozitiv care iti aprinde imaginatia. " Alan Bennett " Cititul este o conversatie . Toate cartile vorbesc, dar o carte buna si asculta . " Mark Haddon " O carte buna reprezinta un mare eveniment in viata mea. " Stendhal " Cartile sunt o forma unica de magie portabila . " Stephen King O biblioteca e infinitul sub un acoperis... autor necunoscut " O carte e un vis pe care-l poti tine in maini . " Neil Gaiman I.L.G. : Sunt de acord cu fiecare din aceste citate. Cand am citit primul motto, ma gandeam ca da, intr-adevar, cartile sunt acasa, sunt destinatia si calatoria. Intotdeauna, ma simt confortabil, atunci cand am o carte cu mine. Cartile deschid usi, atat spre oameni, cat si spre univers. Sunt de acord si cu al treilea citat, as mai adauga ca ele, cartile iti contureaza si iti dezvolta creativitatea. Fiecare din noi putem citi acceasi carte si sa plecam cu un mesaj diferit din ea. Cartile reusesc sa te transporte in acea lume a lor, fara sa te deplasezi si sa te faca sa te simti ca faci parte din acea atmosfera. Iata ca am ajuns sa simt ca propria mea carte este un vis pe care il tin in maini, visul era un vis nedescoperit, pana la acel moment. Da-mi voie sa-ti spun un secret, sa ti-l impartasesc in premiera : momentan imi fac curaj sa imi deschid aripile si sa ma duc mai departe, sa trec de la cartile pentru copii la o carte pentru adulti, pentru ca, nu-i asa, ce poate fi mai frumos decat un copil care citeste, alaturi de parintii lui care citesc ? In momentul de fata, lucrez la primul meu roman de dragoste, daca as putea sa-i spun asa, un roman plin de tumulturi, de scantei, un roman arzator, care iese din tiparele basmelor, nu te astepti la un final fericit sau nu la "acel final fecirit", insa inspirat de viata, in care sper ca se vor regasi foarte multe doamne si domnisoare, si, poate, chiar si domni. Mi-ar face foarte mare placere ca acest roman, care, momentan, e ca un vis ascuns, sa iasa la lumina, sa fie, sa se gaseasca intr-o forma fizica, in cat mai multe case, a cat mai multor oameni. Ar fi, cu adevarat, o bucurie pentru mine si eu il vizualizez ca fiind un cadou potrivit pentru orice prieten drag. Este o carte care vrea sa ofere experienta traita de alte personaje, din care sa se poata invata ce sa faci, ce sa nu faci pentru a ajunge / a nu ajunge in diferite ipostaze. E mult mai bine sa invatam de la ceilalti, pentru ca asa cum spunea cineva, nu avem in viata asta atat de mult timp, incat sa facem noi toate greselile. Cartile sunt cel mai bun mod din care putem invata astfel de lucruri, efectiv din experienta celorlalti. Toate aceste motto-uri m-au atins, dar cred ca ultimul are o insemnatate autentica : " O carte e un vis pe care il poti tine in maini. " pentru ca fie ca am scris noi sau nu, aceasta carte, ea reuseste sa ne transporte in dimensiuni, in locuri la care nu ne-am fi gandit ca putem ajunge si poate trezi in noi trairi, despre care nu stiam ca sunt acolo. Iti multumesc foarte mult pentru timp, pentru interes si, de asemenea, si cititorilor Info Ploiesti City, pe care ii astept cu mult drag pe paginile mele, indiferent de intrebarile pe care le au, fie pe Logoped Help, fie pe Iasmina Loredana Groza, pe facebook, instagram, e-mail. Multumesc pentru aceasta experienta si pentru ca mi-ai dat sansa sa reflectez la ce a fost si ce va urma in viata mea ! _______________________________________________________________________________________________________ Interviul cu Iasmina Loredana Groza este pregatit de Stefania Argeanu, in exclusivitate pentru publicatia InfoPloiesti City, mai 2024 Sursa foto : din arhiva personala a invitatei la dialog, Iasmina L. Groza

Literele AuGust ii transmit Doinei Rusti : La Multi Ani ! ❤️

De Ziua Nationala a Lecturii, o sarbatorim pe regina romanelor fanariote & fantastice, Doina Rusti 🥳❤️❤️❤️❤️❤️🥳 sau ... Atunci cand in propria zi de nastere, este inregistrata menirea vietii tale... Astazi, 15 februarie, este ziua de nastere a unei fiinte adorabile, o romanciera care se remarca prin harul inepuizabil de a transmite atmofera de poveste si, astfel, de a (in)scrie cele mai tainice pagini de literatura, fantastice si infuzate de o luminozitate aparte, incandescenta . Buchetele de litere care compun colierele manuscriselor ei vrajite sunt aduse la viata printr-o clipire a genelor, dintr-un extract nemaiintalnit de polen stelar, ascultand fosnetul matasos al unei rochii galbene precum chihlimbarul... Din varful turcoz -smarald al penitei stiloului ei izvorasc cuvinte - diamante, imbratisate cu scene, personaje, situatii, garderobe, parfumuri, miresme, juxtapuneri de senzatii, texturi, culori, sunete, trairi de o intensitate crescanda, ce bucura sufletul si inima ! E o incantare sa calatoresti prin paginile romanelor ei, e un privilegiu sa ai acces la un asemenea nivel de creativitate, unicitate, veridicitate, toate aceste nuante rare oferind temperatura, consistenta, profunzime in spatiul cel mai ravnit : memoria infinita a cititorilor, intrucat acolo e punctul in care povestea cartii devine memorie a timpului inimii . La multi, multi ani, draga Doina Ruști ! Iti multumesc pentru clipele de fericire pura, pe care le experimentez cu fiecare noua (re) lectura a cartilor scrise si iubite de tine . In acest sens, amintesc de "Mata Vinerii" , " Homeric" , " Manuscrisul fanariot" , " Paturi oculte", " Lizoanca" , "Depravatul din Gorgani"... V-ati intrebat, macar o data, in ce masura, felul in care este imbracat un personaj il face de neuitat in pupilele cititorului, animand pana si trecerea timpului, dilatand minutele, clipele? Sau ati avut curiozitatea de a afla prin ce se aseamana, prin ce difera Bucurestiul geografic, obiectiv, identificabil pe harta, de cel transfigurat prin filtrul literaturii, prin „aburii adormitori ai fiecarui cuvant”? Va marturisesc ca am dat curs unor asemenea ganduri si le-am impartasit cu indragita scriitoare Doina Rusti, care a fost de fiecare data generoasa si a raspuns curiozitatilor mele literaro - atipice . Ii sunt recunoscatoare pentru timpul daruit conversatiilor noastre, pentru latte-urile savurate imediat dupa ce boabele intrebarilor au fost rasnite si se pregateau sa fiarba in ibricul soptitor . Unul din dialogurile noastre febrile, ce ramane in memoria Cestii de Cultura este acesta : http://ceascadecultura.ro/ServesteArticol.aspx?idart=5077 Consemnat : Stefania Argeanu, 15 februarie 2024

Ștefania Argeanu în dialog cu elevul multipremiat, de la Colegiul Național de Artă "Octav Băncilă", din Iași, Darius Eduard Petrișor : " Este foarte important să fii îndrumat de oameni dedicați care cred în potențialul tău și se implică în formarea ta . "

Fagotul conține în el o istorie aparte, veche, cu miresme dulcege și intensități de-o profunzime inegalabila. Astăzi, vă împărtășesc o poveste despre fagot impreună cu tânărul artist ieșean, multipremiat, Darius Eduard Petrișor, elev în clasa a VII - a la Colegiul Național de Artă " Octav Bancila ", secția muzică, clasa de fagot . La cei 13 ani ai lui, deține deja un palmares impresionant, derivat al muncii susținute, al dorinței de a transmite din frumosul descoperit în armonia sunetelor pe marile scene ale concursurilor și masterclass-urilor, demonstrând totodată că este doritor să asimileze experiențe esențiale, decisive, în descifrarea misterelor pe care universul bogat al muzicii i le oferă. Deosebitele performanțe obținute de Darius Eduard Petrișor sunt : ° Premiul 1, finalist Olimpiada Nationala de Interpretare Instrumentala, 25-27 Martie, Suceava ° Premiul 1, finalist Olimpiada Nationala de Interpretare Instrumentala, Piatra Neamt, 16-17 03 2023 ° Premiul 1, Concursul International de Interpretare Muzicala „Emanuel ELENESCU", 2022 ° Premiul 1, Classical and Folk Music International Competition ,TIMISOARA 2022 ° Premiul 2, Olimpiada Nationala de Interpretare Muzicala DEVA, 14-16. 04 2022 ° Masterclass Constantin Barcov (fagotist opera Malmo Suedia),in cadrul programului „Classix in ART , parrticipare activa 13-19 februarie 2022 ° Masterclass Alexandru Ioan Chirica (solo basson Malmo Symfoniorkestret), participare activa 15-17 decembrie 2022 ° Masterclass Antti Salovaara(Finlanda ,menbru al Ansamblului Esbjerd)participare activa in cadrul proiectului „Classix in Art.27-02 2022 ° Masterclass conv.univ.dr Godri Orban (Proiect Performart 24-11 2022 UNMB participare activa. ° Concert cameral (Proiect Performart Sala George Enescu 8-12 2022 ° Recital clasa de fagot al Colegiului de Arta Octav Bancila Iasi, 10-12 2022 ° Concert extraordinar Sala „Unirii(membru in orchestra de suflatori a Colegiului de Arta Octav Bancila Iasi. Dirijor Sergiu Sandu )17-11 2022 ° Festivalul Fillit- Intalnirile Alecart, moment muzical Prof.dr.Florin Loghin si Petrisor Darius Eduard ° Premiul 2 Olimpiada Nationala de Interpretare Instrumentala Zalau, 5-7 04 2022 ° Premiul 1, finalist Concursul International Muzical „Emanuel Elenescu" (particopare in gala concursului ), Piatra Neamt, 24-27. 11. 2022 ° Premiul 1 Concursul National „Primavara Artelor editia XXIV Bacau 24. 03 2023 ° Premiul 1 Concursul International de Interpretare Vocal Instrumentala „Classical and Folk International Competition ( participare în gala), 12-14. 05 2022, Timisoara ___________________________________________________________________________ " Trăirea sufletului tău este singura muzică pe care o pot asculta ceilalți... și doar atunci când ei te ascultă, sufletul tău cântă și el." ... citat pe care il consider relevant pentru deschiderea dialogului prezent...

Ștefania Argeanu : - Cine ești tu, Edi ? Darius Eduard Petrișor : - Sunt o persoana foarte norocoasa, deoarece am ocazia sa experimentez si sa invat de la oameni extraordinari, din domeniul muzical, secretele fagotului . - Ce reprezintă fagotul pentru tine ? Te rog să îmi faci cunoștință cu universul tău artistic. - Acest instrument deosebit, nobil, ma ajuta sa-mi exprim personalitatea . Atunci când cant, dezvalui ascultatorului limbajul care ma defineste . Câteodată, când cânt, în mintea mea nu este nici o notă, însă degetele au memorie, ele știu notele și redau întocmai partitura, melodia. - Ce ai descoperit despre tine, in această perioadă de învățare, de antrenament scenic, de participare la olimpiade, concursuri muzicale tematice și chiar la spectacole propriu-zise ? - O, este fantastica lumea aceasta ,a muzicii! Am descoperit si am invatat cum sa-mi controlez emotiile, cum sa interactionez mai bine cu oamenii, cu publicul. Muzica ma ajuta sa-mi dezvolt imaginatia, sa cunosc satisfactia ce vine ca urmare a orelor de studiu. - Povesteste-mi, te rog, despre ce simți atunci când știi că vei avea un spectacol la care spectatorii vor achiziționa bilet în mod deosebit pentru a te asculta, te pregătești pentru acest deosebit moment și, iată, sosește seara dedicată evenimentului. Cum ți se dezvăluie spațiul scenei atunci când ești în prim-planul ei, împreună cu fagotul ? - Sentimentul care ma ghideaza atunci când cant la fagot este cel de mandrie. Acest instrument are in spate sute de ani de capodopere muzicale, iar eu ma simt privilegiat sa continui aceasta traditie. Scena pentru mine este locul unde simt ca trebuie sa fiu! - Pentru cineva care citește rândurile transcrise ale dialogului nostru și care nu a avut, inca, șansa de a audia un concert al fagotului, transmite un mesaj referitor la sunetele care îl definesc, cum sunt acestea, cum le traduci tu... Împărtășește-i , de asemenea, care este acel element distictiv, definitoriu, specific doar lui, fagotului, conferindu-i unicitate între celelalte instrumente dintr-o orchestră. - Fagotul se apropie foarte mult de vocea umana (barbateasca), chiar daca are un ambitus foarte larg, adica poate canta atât notele de sus, cat si notele de jos. Fagotul are un timbru cald, dulce atunci când canta pasaje lente si il pot numi, in acelasi timp, si jucaus cu pasajele in staccato, adesea auzite pe fundalul sonor din desene animate. - Care este parcursul tău de învățare la acest instrument ? - Etapele de invatare cuprind ore de studiu individual, ore la clasa, masterclassuri,teorie muzicala, o deschidere cat mai mare spre a cunoaste si a invata cat mai multe . - Cât de important este, în viziunea ta, să fii ghidat de profesioniști în domeniul ales ? Există, în acest sens, o întâlnire memorabilă, pe care dorești să o împărtășești ? - Consider ca, indiferent de drumul pe care alegi sa mergi in viata, este foarte important sa fii indrumat de oameni dedicati care cred in potentialul tau si se implica in formarea ta . In luna decembrie a anului 2022, mai exact pe 8 decembrie, am avut ocazia de a participa in cadrul proiectului "Performart", organizat de UNMB, care s-a finalizat cu un concert cameral la Universitatea de Muzica din Bucuresti. Avusesem, anterior, o intalnire in cadrului unui masterclass cu domnul conf.univ.dr. Godri Orban, un om deosebit, care mi-a insuflat incredere ca pot sa reusesc! - În ce măsură contează studiul teoriei muzicale, în această etapă a devenirii tale ? Cât timp ii dedici ? În privința accesului la instrument, din ipostaza elevului aflat in clasa a VII -a, ce îmi poți spune ? - La fel ca studiul la instrument, invatarea teorie muzicale este esentiala, este alfabetul muzicii. Referitor la accesul la instrument, din pacate, lipsa unor instrumente calitative impiedica un parcurs firesc, instrumentele sunt foarte vechi, este mare nevoie de instrumente, de accesorii, costurile sunt foarte ridicate si fondurile inexistente... - Cum îmbini teoria și practica, care este sensul celor două noțiuni pentru tine, Edi ? - Este foarte important ca, atunci când studiez, sa inteleg lucrarea din punctul de vedere al teoriei muzicale. Acest lucru ma ajuta sa descifrez structura lucrarilor, ceea ce va duce la o interpretare fireasca .Fara a intelege teoria muzicala, as canta precum un robot. - Cum a fost prima întâlnire cu fagotul ? Ce ai simțit ? Ce te-a impresionat, în mod deosebit ? - Primul contact cu fagotul m-a speriat, deoarece mi s-a parut foarte greu de cantat la el. Multe gauri, multe clape care straluceau, o inaltime considerabila, in mintea mea era un singur scenariu si, anume, ca nu voi reusi vreodata sa invat sa cant la el. - Cum ai ajuns, de fapt, la fagot ? - Am ales fagotul in urma unei intrebari si sunt fericit pentru alegerea facuta.Nu stiam cum va fi, ceea ce stiam sigur era ca imi doream sa fac muzica. Ghidul, mentorul, omul care m-a facut sa iubesc si sa descoper la fiecare ora din tainele fagotului este profesorul meu de la clasă, dr. Florin Loghin, caruia ii sunt profund recunoscator! - Cât de importantă este calitatea instrumentului la care studiezi, exersezi, în vederea exprimării unor sunete de calitate, armonioase ? - Calitatea instrumentului poate facilita sau frana evolutia artistica, este ca si cum te-ai duce la o cursa de masini cu un audi, versus o dacia 1310. Toti specialistii recomanda faptul ca, in etapa de invatare a unui instrument, este absolut necesar un instrument calitativ. Un instrument bun iti creeaza o stare de bine si o siguranta care va conduce la marirea orelor de pregatire, de studiu si, automat, catre performanta. - Din toată povestea lui, ce mesaj esențial consideri că îți transmite ție acest instrument ? - Pentru mine, este o importantă parte din viață, este drumul pe care am ales sa merg, este sunetul ce il ador si iubesc sa experimentez, sa descopar, sa transmit muzica sufletului meu in acordurile dulci si jucause ale fagotului. Dialogul este realizat de subsemnata, Ștefania Argeanu, pentru Ziarul Info Ploiești City, în exclusivitate, mai 2023 : http://infoploiesticity.ro/interviu/12687-stefania-argeanu-in-dialog-cu-elevul-multipremiat-de-la-colegiul-national-de-arta-octav-bancila-din-iasi-darius-eduard-petrisoreste-foarte-important-sa-fii-indrumat-de-oameni-dedicati-care-cred-in-potentialul-tau-si-se-implica-in-formarea-ta.html

Alaturi de Adrian Berinde, sub semnul iubirii, sub semnul umanului

Alaturi de Adrian Berinde, sub semnul iubirii, sub semnul umanului

Adrian Berinde are nevoie urgenta de un tratament cu substanta nucleara, care este posibil doar
intr-o clinica din Germania.De mai bine de un an, se confrunta cu un cancer care a metastazat pe
oase. Durerile pe care le resimte sunt intense, iar in prezent, traieste cu morfina.Cant-autorul este
imobilizat in pat din luna decembrie. Exista o sansa de a se interna in Germania pe data de 13
mai, dar pentru ca aceasta sansa sa se materializeze, sa devina palpabila, este necesara
contributia fiecaruia dintre noi, a noastra, celor care il cunoastem deja, ii iubim si apreciem
muzica,versurile,picturile,intreg demersul artistic si a dvs., celor care abia acum aflati de
existenta acestui om deosebit. Sa-i fim alaturi, sub semnul iubirii, sub semnul umanului!
Astazi, 27 aprilie 2018, artistul Adrian Berinde a impartasit urmatoarele randuri cu fanii :


"Dragii mei,

În ultima vreme starea mea de sănătate s-a înrăutățit. De mai bine de un an mă bat cu un cancer care a metastazat pe oase. Durerile sunt cumplite, trăiesc cu morfină. Am ezitat mult să public aceste rânduri, dar nu mai am soluții. Sunt imobilizat în pat din Decembrie. Acum a apărut o șansă de tratament cu substanță nucleară într-o clinică din Germania. Aș putea să mă internez acolo pe data de 13 Mai, dar acest tip de operațiune costă, iar eu nu dispun de sumele necesare.

Vă scriu aceste rânduri în speranța că voi găsi înțelegere și ajutor din partea voastră.

Numerele de cont unde puteți dona cât doriți sunt:

Cont Lei: RO56BTRLRONCRT0V10821201 - Banca Transilvania
Cont Euro: RO14BTRLEURCRT0V10821202 - Banca Transilvania (SWIFT: BTRLRO22)
Titular: Berinde Adrian

Vă mulțumesc și vă port în suflet ca până acum.

Adrian Berinde"

Textul “Alaturi de Adrian Berinde, sub semnul iubirii, sub semnul umanului”, este pregatit de
Stefania Argeanu.

Sursa text : Stefania Argeanu
Autor : Stefania Argeanu

Adrian Berinde este nominalizat la Premiile Radio România Cultural

Excelenta veste pe care doresc sa o impartasesc cu dvs., la Ceasca de Cultura de astazi,
anunta ca : Adrian Berinde este nominalizat la Premiile Radio România Cultural. Artistul
este nominalizat la categoria „muzică” pentru albumul ARCAN, împreună cu volumul de
poezii „Dumnezeu râde singur”. Echipa Republic Production a înregistrat și produs acest
album in ianuarie 2017.
Ediția a XVIII-a Galei Premiilor Radio România Cultural va avea loc pe 19 martie 2018, la
Teatrul Odeon din București și va marca cele mai importante reușite ale culturii din anul 2017.
Felicitări, cu toata inima, pentru aceasta nominalizare, maestre Adrian Berinde!
_________________________________________________________________________________


Radio România Cultural va premia luni, 19 martie, pe scena Teatrului Odeon, cele mai
importante reuşite ale culturii din anul 2017.
Juriul de specialitate a făcut cunoscute nominalizările la cele opt categorii de premii
(literatura, teatru, film, arte vizuale, stiinta, educatie, muzica, implicare civica) care vor fi
acordate în cadrul celei de-a XVIII-a ediţii a Galei Premiilor Radio România Cultural :
https://radioromaniacultural.ro/gala-premiilor-radio-romania-cultural-2018-nominalizarile/

_________________________________________________________________________________

  

   

 Serveste textura, aroma, gustul direct din Ceasca de Cultura :      http://ceascadecultura.ro/ServesteArticol.aspx?idart=5144


Primul martisor al primaverii 2018 vine in intampinarea inimilor noastre cu o veste care
transmite o colosala bucurie, atat publicului, audientei, grupurilor de fani si ascultatori, cat si
noua, redactorilor, jurnalistilor, reprezentantilor mass-media care iubim sa scriem, din pasiune,
cu energie tonica, despre fiintele daruite cu har si cu o extra-capacitate emotionala, sociala,
psihologica, de a traduce cu intelepciune, sensibilitate si profunzime realitatile inconjuratoare,
imediate, frecventate, pe intelesul tuturor. O astfel de fiinta este traducatorul, terapeutul,
pictorul, scriitorul, inepuizabilul Adrian Berinde, despre care imi doresc sa scriu continuu,
perpetuu.
De indata ce ajunge la tine, universul muzical berindian declanseaza, in matricea fiintei, dorinta
de progres in fenomenul auto-cunoasterii, de a initia, de a sonda, de implicare, cu toate fortele
infinitului, in munca “de-a vaslitul impreuna, prin a vietilor val”, intalnind “aprinsa faclia”, in
timp ce “ O ploaie de soare inundă câmpia”, aducand, pe “celestele maluri” motivatia de a
continua explorarea sinelui si la alte etaje, ghidati fiind de constientizarea resurselor, energiilor
inepuizabile de care dispunem. Citind si, ulterior, recitind cartea de poeme “Dumnezeu rade
singur”, pentru ca este inevitabil sa nu-ti doresti sa te reintorci intr-un loc luminos,
incandescent, preferat, cum este “taramul – lumina”, simti culoare, soare, sunete benefice,
curcubee imense care emana parfum de stele, ceruri albastre-smarald, cu reflexii movii,
trimitandu-ti vorbe, conexiuni, regasiri, identificari, o multitudine de intrebari si raspunsuri
care ti se articuleaza echilibrat, sonor, concis.


Cant-autorul se autodefineste astfel : "M-am născut la graniţa dintre colinde şi ceardaş, la 5 ani
după moartea lui Stalin. Pe mine nu m-a deranjat chestia asta, pentru că era o duminică însorită
în Oradea la acel început de Mai. Unde mai pui că eram şi primul născut dintre cei trei băieţi pe
care ai mei au considerat de cuviinţă să-i aducă în călătoria asta prin viaţă.
M-au dat la şcoală, dar nu mi-a plăcut pentru că mă plictiseam. Şi mă tot gândeam cum să fug:
de la şcoală, de acasă, din ţară. Până la urmă am făcut Artele Plastice la Cluj şi am fugit.
Ceauşescu trăia.
M-am oprit tocmai în Elveţia, ştiam bine franceză, aşa că mi-am aşezat cartierul general la
Moudon pentru vreo 20 de ani. În Elveţia, totul e aliniat la boloboc, oamenii, regulile, casele,
peisajul, tot. Şi printre elveţienii orânduiţi perfect, ce puteam eu să fac, nepricepându-mă nici la
vaci, nici la ceasuri?! Am făcut ce-am ştiut eu mai bine. Am pictat.
La un an după acomodare, am făcut prima expoziţie personală la o galerie din centrul
Lausanne-ului. În 3 săptămâni s-a vândut toată şi am câştigat mai mulţi bani decât puteam să
îmi imaginez la ora aia. Aşa am înţeles că nu am dat cu oiştea-n gard, dimpotrivă, sunt pe
drumul meu cel bun. Am trăit cu, pentru şi din pictură o bună bucată de viaţă, mai bine de 20
de ani. Şi mi-a plăcut. Făceam aproape în fiecare an câte o expoziţie personală la Lausanne,
Estavayer-le Lac sau Avry Fribourg. Doi ani mai târziu, am expus pentru Amnesty Internaţional
la Payerne, Paris. La o expoziţie-concurs la Vevey, la care au fost artişti plastici din mai multe
ţări, mi-au dat Premiul I. Participam la expoziţii internaţionale de grup, nici nu mai ţin minte
câte. Mâncam pictură pe pâine. Centrul Cultural Francez George Pompidou mi-a scos şi o carte
poştală cu un an înainte de lovitura de stat din România. Eram doar în creştere.
Numai că într-o bună zi, mi-am dat seama că nu mai îmi vine să pictez, mă săturasem cumva.
Aşa că m-am sucit în cap, am luat un creion şi am început să scriu. A ieşit poezie.
A ieşit şi muzică şi la 5 ani după primul zâmbet al lui Iliescu a ieșit Absent, primul meu album
de muzică, pe care l-am înregistrat în studioul pe care îl construisem între timp în Cluj-Napoca,
Studioul Taurus. Aşa am început cu muzica … Şi dacă tot m-am apucat, trebuia să o fac ca
lumea, nu? Anul următor, am lansat al doilea CD, Negru de fum, apoi au urmat Vertical, Captiv
în inutil, Albaştri după ploi şi, în sfârşit, în zilele noastre, Azil.
Am cântat pe scene mici şi mari, în club, în aer liber, la festivaluri, în concerte televizate aproape
un an, la începutul acestui secol, am cântat în Cirque du Soleil în Canada, în spectacolul
Varekai. M-am întors şi muzica mea s-a auzit pe radio, la televizor, în case de oameni cu sufletul
deschis spre lumea pe care o imaginez eu. Prietenii mi-au spus că se fac şi băieţi frumoşi pe
muzică mea
Nu pot decât să îi cred pe cuvânt, pentru că eu între timp am mai avut ceva treaba: am făcut
nişte emisiuni de radio, am scos un volum de versuri – Captiv în inutil, am regizat o piesă de
teatru după o nuvela a lui Cehov – Salonul 6 şi un videoclip, am condus câţiva ani Clubul
Prometheus, am făcut prima mea expoziţie de pictură în ţară la invitaţia Delegaţiei ONU în
România, am mai manageriat ceva evenimente culturale, campanii publicitare, gale. "
La categoria MUZICĂ au fost făcute următoarele nominalizări: soprana Adela Zaharia, pentru
vocea excepțională și pentru reușitele ei, la nici 30 de ani, pianista Dana Ciocârlie pentru
lansarea integralei pieselor pentru pian solo, de Robert Schumann, și compozitorul și
poetul Adrian Berinde pentru albumul ARCAN, împreună cu volumul de poezii „Dumnezeu
râde singur”.



“ARCAN

Secunde se zbat
Să devină o oră
Și orele curg
Înspre capăt de zi.
În chinuri se nasc
Anii prinși într-o horă,
Ca un dans de ninsoare,
Peste tâmple-argintii.
Și în cercuri de viață,
Măsluite de stele,
Curg poveștile noastre
Înnădite-n noian,
Ca un val care sparge
Capul strâns de zăbrele,
Ce de veacuri își plânge
Trupul prins în Arcan.
Suntem sclavi pe Pământ,
Îmbătați de himere,
Suntem carne-n ființă,
Cu miros de absurd,
Deopotrivă iubim
Dansul jalnic de iele
Și cerșim îndurare
De la Zeul cel Surd.
Vise cad, vise vin
Și se vând în Lumina
Milenarilor aștri,
Ce se sting an de an.
Vise vin, vise cad,
Se aruncă-n Nimic,
Să-și acopere vina
C-au rămas prizonieri în Arcan.
Făcători de-ntuneric
Și ciopliți din speranțe,
Năuciți de oglinda
Ce ne-nvăluie-n Sine,
Ne-aruncăm înspre ceruri,
Care sunt mai albastre,
Ca scăparea să vină
De la Cel Ce Nu Vine.
E jale în ceruri
Când zeii se ceartă,
Ca a sorții izbândă
Peste oameni să fie.
Rând pe rând, se aruncă
Pe-a Pământului poartă
Și ne joacă la cărți
Moartea care ne-nvie.
Ne-au creat fără scop,
Fără țintă-n destin
Și acum trag de noi.
Cine poate să scape?!
De-nvieri, și de morți,
Și de suflet ne țin,
Prin grămada de vremi,
Prinse-n tolbă la spate.
Ei ne spun când e bine
Sau când totul e-n van,
Ei ne țin prinși cu sfoară
În a teatrului viață
Și mai râd, când ne zbatem
În celestul Arcan,
Doar sătui mai adorm,
Prefăcându-ne-n gheață.”


“Extatic

O ploaie de soare inundă câmpia,
Vâslim împreună ale vieților valuri,
La capăt de drum stă aprinsă faclia
Ce ne-așteaptă de mult pe celestele maluri.
Rătăcit-am prin Soare și prin burtă de Lună
Și-am țesut nemurirea în al inimii scâncet,
Încercând mii de vieți, pentru una mai bună,
Din portalul ceresc - în al mamelor pântec.
Și acum respirăm, învățând să iubim,
Corpul nostru-i o mască care râde când plânge,
Răscolind existența într-un singur sublim,
Pân’ la ultima clipă, ce Eternul o stinge.
Ochii noștri se-nchid în tărâmul Lumină,
Doar atunci prindem aripi și gândim infinit
Și zburăm înspre Cel-Ce-Așteaptă să vină,
Căutându-l pe Eu într-un rând nesfârșit.
Și atunci, împreună, prin a vieților val
Vom vâsli stropi de soare ce inundă câmpia,
Regăsi-ne-om cu toții pe-a tărâmului mal,
Întregindu-ne-n Unul, ce născu nemurirea.”


“Memento

Coboară pe scara ce duce în tine
Și caută locul din care-ai venit!
Nu-i doar un vis – e drumul spre Sine
Prin ghearele Umbrei ce te-a împietrit.
În tine sunt toate ce-au trecut și vor fi,
Picătura de rouă te-a iubit, ca să doară.
Coborând mai adânc, vei vedea și vei ști
Cum din Soare te-ai smuls și-ai fost Tu, prima oară.
Și apoi, grațios, ai venit pe Pământ,
Să înveți să iubești drumul zilei spre seară,
Iar în noapte să arzi, prin al tău legământ,
Întunericul alb, ca din trup să-ți dispară.
Coboară pe scara ce duce-n Lumină!
Vei găsi inimi sparte de-ale vieților valuri.
Printre lacrimi vei ști că nu-i nimeni de vină
Și-ți vei smulge destinul, ce-i strivit între maluri.
Pune-ți săbii și scuturi în căruța de gheață
Și înalță-ți privirea înspre Cel-Care-Ești,
Ca în lupta cu Umbra-ți, să învingi dimineață
Și pe suflet să-ți scrii mii și mii de povești.
Să înveți că nu-i Soare mai puternic ca tine,
Tu ești Totul din toate care-au fost și-au să vie,
Că Iubirea ți-e mama ce în brațe te ține
Și-un drum nou să-ți croiești, călărind pe vecie.
Ești Secundă și Spirit, care bat deopotrivă
Cu a ceasului cheie atârnată de gât.
Ora ta-i cât o viață, ce din viață te strigă,
Tu ești totul din toate care sunt pe Pământ.
Iar când crezi c-ai ajuns în a lumii căldare
Și vezi umbrele Umbrei care-ți mușcă din mațe,
Nu uita că ai fost și vei fi cel mai tare
Dintre cei care dorm cu Lumina în brațe.”


“ÎNTÂLNEȘTE-MĂ

Mă îmbrac într-o umbră nevăzută de soare,
Ca să prind vântu-n brațe,
Luna-n cap să-mi coboare,
Să mă vezi fără ochi, cum miroase a mare,
Cum miroase și vara, adunată-n căldare.
Ne vom scrie pe urmă amintiri ce-or să fie,
Iar pe cele trăite ți le las numai ție.
Corpul meu e-ntuneric,
Gândul meu e lumină.
Cad păsări albastre și se sting fără vină,
Cad și vorbe din nouri, care-s plânse pe față,
Se întorc înspre ceruri și apoi se răsfață.
Să mă tragi înspre marea
Cea din valuri dospită,
Că-i atât de frumoasă, că se cere vorbită.
Întâlnește-mă-n apă, întâlnește-mă-n rouă,
Întâlnește-mă-n iarba care râde când plouă!
Ia-mă, Soare, de mână și tu, Lună, pe umăr!
Să dansăm printre stele,
Care ard fără număr.
Vom fi stele pe cer sau ploaia de vară,
Vom fi roșul din maci într-un lan de secară,
Vom fi zâmbet de prunc în pântec de mamă,
Ce se roagă de îngeri, să le ceară pomană.
Răscolind în adâncuri, mirosind a văpaie,
Vom fugi din orașul care-i cât o odaie.”
_________________________________________________________________________________

Adrian Berinde, cant – autor


Va propun sa ne imblanzim asteptarile, ascultand muzica sub semnul careia se imbratiseaza
frezia si anasonul verde, pigmentand, cu generozitate, cosmosul, rasaritul vietii cu extractul de
absint, marca a glasului inconfundabil a lui Adrian Berinde.

Dumnezeu rade singur 

  Sa nu ma-ntrebi...

Cine stie?

_________________________________________________________________________________

Textul “Adrian Berinde este nominalizat la Premiile Radio România Cultural” este
pregatit de Stefania Argeanu pentru Ceasca de Cultura.


Sursa text : Stefania Argeanu
Autor : Stefania Argeanu
Sursa foto : din arhiva personala a domnului Adrian Berinde & Radio Romania Cultural

Terapeutul regasirilor : ADRIAN BERINDE

Poetica vorbelor gaseste un bland corespondent in poetica muzicii din inima lui, acolo unde intalnesti: literatura, dans, filozofie, pictura, teologie, armonii sonore, creatie si compozitie artistica, formule de matematica superioara, interogari divine, linii fine, discrete de dialog, amplificate de viata autentica a cuvintelor, care declanseaza, pornind din timpane si ajungand pana la arterele sufletului, capacitatea de a asculta povestea cartii, dublata de capacitatea, rabdarea, disponibilitatea de a-i simti starea.
Intre cele doua coperti azurii ale spatiului de desfasurare, texturat de corpul parfumat al paginilor, care poarta si acum semnul olfactiv al intalnirii proaspete cu tiparul, intre cele doua aripi-rotocoale de fum interstelar ale cartii DUMNEZEU RADE SINGUR.
Aici regasesti nu doar 24 ani muzicali, 24 de ani literari, 24 de ani din existenta luminoasa a omului si artistului Adrian Berinde, ci si insasi viata sa launtrica, viata cuvintelor berindiene, exteriorizata cu generozitatea-i si iubirea-i definitorie, pana la vederea maxima a esentialului si dincolo de vazutul nevazutului, ajungand la destinatia verbului substantivizat al propriei deveniri: a vedea cu inima - vederea inimii.
Starile sufletesti ale universului liric berindian, profund sonorizant(e), sunt surprinse gradat, in etape, ca-ntr-o devenire, trecand, vietuind, calatorind treptat, prin statiile: Absent, Negru de fum, Vertical, Captiv in inutil, Albastri dupa ploi, Azil, Atat de bine, Arcan, Dansul din oglinda, Cuvinte cioplite in fum, pentru a se reintoarce in POEME, aspect sustinut si de numele dat capitolelor cuprinsului si ordinea in care acestea intra in scena cartii.

Opera, creatia artistica a lui Adrian Berinde depaseste infinitul interpretarilor literare, muzicale, antropologice, fiind cea mai suava, mai plina de viata, de soare si culoare, dar si cea mai veridica, rezonanta, autentica, durabila declaratie de dragoste a fiintei catre fiinta insasi, a artistului catre artist, a omului catre Dumnezeu. Ascultandu-l, intalnesti cosmosul, cu cele mai ravnite galaxii, cu un alfabet irepetabil al exprimarii sentimentelor, trairilor, emotiilor universale, in care se vor regasi succesorii astri milenari. Este un artist-scriitor, un terapeut al regasirilor (de sine si nu numai), un pianist al cuvintelor desavarsite, pline de duh, pe care doar el are abilitatea de a le darui, de a le picta sonor sub semnul cheii sol, de a le rosti, de a le numi si denumi, de a le da o identitate si de a le reda, prin recuperare si constientizarea propriilor sensibilitati cromatice inaltatoare, o alta identitate, in acelasi timp, de a le face recognoscibile printre destinele infinitului. Ritmul cu care intelesurile unei singure melodii ti se developeaza pe traseul geografic al neuronilor si afectelor, echivaleaza cu registrul parcurgerii unei carti bune, cu substanta. Cu fiecare noua si distincta auditie, mai adaugi o noua carte umana la radacinile devenirii, o carte, ale carei pagini le-ai parcurs cu voluptate, in maniera sinestezica -vizual, olfactiv, gustativ, kinestezic, rational, emotional -, de ale carei personaje te-ai simtit (inter)conectat, vrajit, atras, sedus, indragostit, regasindu-te. Imbratisat cu Muzica. Multumita lui Adrian Berinde.

Adrian Berinde este cea mai recenta intalnire a mea- hotaratoare, esentiala, muzicala, literara, psihologica, din primii mei 25 de ani culturali de viata, de existenta, de traire si adulmecare a vazduhurilor anotimpurilor. Marea mea descoperire. Marea mea intalnire. Marea mea regasire. Da, declar: nu ma mai satur ascultandu-l, ascultandu-i muzica, versurile, sutele de pagini de poeme, parfumul glasului inconfundabil: profund, persistent, picant, seducator, in care se resimte intens, sub semnul luminozitatii dulcege-amarui, extractul de absint, imbratisarea calda a freziei si-a anasonului verde. De aceea vi-l recomand si dvs., la Ceasca de Cultura de astazi. Cu reverente si aprecieri inmiite, cu toata inima, pentru Adrian Berinde, de la Stefania Argeanu.

http://ceascadecultura.ro/ServesteArticol.aspx?idart=5139

 UNDE ERAI?

MAI DEPARTE...

BUZUNARUL CU VREMI

SA NU MA-NTREBI

DIMINEATA

_______________________________________________________________


Fiinta ta din mine


Doar umbra ta pe perna si pasii tai prin casa

Imbraca o secunda din ce putea sa fie.

Ca zgomotul Luminii ce-si face loc pe masa,

Ne-mprastiem prin lume, ca nimeni sa nu stie.


Dansam acelasi vals pe Cartea Vietii Noastre –

O rescriam cu-o mana si cu-alta ne iubeam.

Si daltuiam in mintea cioplita-n alabastre

Atatea lumi ascunse, ce numai noi stiam.


Prin corpurile noastre destainuiam secrete,

Cu-a inimilor cantec ne zbenguiam pe Soare -

Si nu ne era somn, si nu ne era sete,

Doar asteptam Lumina pe noi sa se pogoare.


Si am zburat de mana spre-a cerului menire,

Ne-am transformat in vulturi si-n munti de diamante.

Cu fiecare clipa am stins o nemurire

Ce si-a plouat balsamul pe serile galante.


Cand inima-ti batea, a mea statea deoparte,

Prin ochii tai traiam tot ce putea sa fie,

Doua perechi de aripi, captive intr-o Carte,

Asteapta inceputul, cand toate-or sa invie.


Nu stiu pe unde esti, nu te-am vazut de-o viata,

Doar sufletul ti-l port lipit de mana stanga.

Si-asa vom hoinari pana spre dimineata,

Cand fiinta ta din mine in brate-o sa ma stranga.




Pe drumul meu


O mie de ingeri imi arata cararea

Ce-am deschis-o in suflet, ca un drum spre apus.

Din senin, un fior imi surprinde uitarea,

Cum ca toate sunt spuse, cand nimic nu s-a spus.


Cu umbre de ingeri desenate pe fata,

Deapan ghemul de viata inceput de demult,

Diamante-n culori atarnate pe ata

Imi vorbesc de iubire, iar eu tac si le-ascult.


Mii de ingeri vazut-am, susotind intre ei,

Cu urechea tintita inspre cantecul meu.

E un cant despre toate, despre noi, daca vrei,

Despre cat suntem Oameni si cat Dumnezei,


Despre soare si viata, ca un dans intr-o roata,

Despre zambetul meu, presarat cu mistere,

Infinitul din suflet mai incearca sa poata

Sa adune acum toate vietile mele.


Si-am pleacat spre apus cu desaga in spate,

Calarind cai albastri, ce scuipau foc si para.

Infinitul sunt Eu si gonesc spre Departe,

Mii de umbre m-asteapta sa le fac sa dispara.


Vor mai trece si veacuri, vor mai trece milenii,

Pan’ trezi-ne-om cu totii intr-un Sine sublim,

Doar atunci vom calca pe-ale mortii vedenii,

Ca in vis s-o uitam si in foc s-o topim.



Saruta-ma


Saruta-ma, acum cat mai e vreme!

Pamantul se cutremura sub noi,

Un pumn de explozibil

Se-mprastie prin vene,

A-ntepenit si timpul... si s-a oprit la doi.



Celalalt


Cine esti tu, care-mi spui cum sa merg,

Cum sa umblu prin viata si cum sa petrec,

Cum sa ard, cum sa cant pe silabe de gand,

Cum sa fluier la stele far' sa scot un cuvant?

Cine esti tu?



Unde erai?


Acum am invatat sa zbor

Si sa visez ca-s rupt din Soare,

Nimic din ce-a fost nu mai doare,

Suntem doar stele calatoare.

  


EA

In capul meu e-o lume ce-i muta fara tine,

In strai de sarbatoare se-aduna cand vorbesti.

Din corpul stramt mai plec spre mana ce ma tine,

Sa-mi deseneze chipul, atunci cand ma iubesti.


Nu mai e niciun zgomot, doar timpul sta pe loc,

Incremenit e cerul, prin pleoape te respir,

Te-as vinde mie toata, de-am fi la iarmaroc

Si m-as trai in tine, si m-as trezi-n delir.



Cartea lumii


Cu picioarele-n mare si cu capul in nori,

Las nisipuri celeste sa ma spele pe fata,

Luna-mi stinge in par un sarut inspre zori

Si cu Soarele-n maini, rasarim dimineata.


Campu-i verde pe Luna, ceru-i galben pe Marte,

Niciun zgomot nu cade din astralul abis,

Doua pietre-planete pe ascuns scriu o Carte,

Susotind intre ele despre... care ce-a scris.


Si ma lasa sa vad Cartea Lumii deschisa,

Inceputuri ce-au fost, inceputuri ce-or fi.

Le citesc de o viata - cea din viata desprinsa

Si-o respir in fiinta-mi, cate vreme-oi mai sti.


Daruitu-mi-au mie Cartea Inimii-Soare,

Ca s-o scriu mai departe, far’ sa sar un cuvant.

„Aminteste-ti de ziua cand erai doar o floare

Si cu-a stelelor lacrimi te stropeam pe Pamant!”


Si-o voi scrie in foc, si-o voi scrie in apa,

O voi spune pe gura, chiar si mut am s-o cant,

S-o auda o lume ce din tremur se-adapa,

Ca din toti cati Am Fost, tu esti ceea ce Sunt.


Viata ta mi-o traiesti si pe-a mea ti-o respir,

Impreuna vom scrie Cartea fara-nceput.

Stransi in brate-om trai viata asta-n delir

Si pleca-vom spre Casa, fiindca-Aici n-am mai vrut.

SIMPLU, DOI


Prin vene imi curge din sangele tau,

Privirea mi-e stinsa de ceea ce vezi,

O inima alba se-arunca in hau,

Nimic din ce simt nu e ceea ce crezi.


Dinainte sa fim, te traiesc, respirand

Parfumul de stele ce miroase a tine.

De-o mie de ori ne-am nascut, incercand,

Ratacindu-ne goi prin a lumii destine.


M-am ascuns printre stropi, ca sa-ti vad intruparea,

Eram ploaia de vara dinainte sa fii.

Si vasleam printre nori, sa-ti respir rasuflarea,

Primul gand pe Pamant, eu ti-am fost - ca sa stii!


Ard cercuri de foc, stranse-n ochi, intre pleoape,

Ne gasim pe pamanturi innoptate de val,

Pieptul tau strange-n el pulsul meu care bate

Si din toti, numai noi numaram abisal.


Scrie-ti pasii pe suflet si-ntre aripi ma strange,

In a pietrei vorbire vom fi Unul din nou!

Inceputul nu doare, inceputul nu plange,

E mai simplu in doi prin a vietii ecou.



Atat de bine


Am ochii inchisi de-atata lumina

Si-n capul meu doarme un fluture alb.

Mi-e somnul prin preajma

Si-asteapta sa vina.


Mi-e inima soare si-n stropi de cristal

Se prelinge o clipa ce n-o mai vedem

Si se-mprastie-n valuri,

Ca lovita de val.


Am ochii inchisi de-atat de aproape,

In capul meu zboara un fluture alb.

Sunt eu,

Ma grabesc sa-mi adorm pe pleoape.


Atat mi-e de dor de secunda ce vine,

O clipa ce trece si-o asteapta pe alta.

Mi-e atata de dor de un bine de bine,

Ma impinge din spate si spre soare ma salta.


si departe in zare se mai vede colina

De pe care zburam, cand eram doar un fulg.

Ma trezeam in lumina

Ce vorbea s-o ascult.


Sunt o parte din nemarginirea albastra,

Sunt o fata de Om din o mie de stele

Si de mult ma-mpletesc

Printre florile mele.

Acel calator


M-a trezit intamplarea intr-un tren parasit,

Era trenul cu ani,

Anii care-au apus si cei care-au venit,

Calator fara bani,

Calator fara ani.


Prin fereastra murdara si manjita de maini,

M-am vazut alergand.

Fugaream cerbii mei si cadeau printre nori

Porumbeii arzand.

Eram inca plapand.


Soarele ma tinea cu o mana de cap,

Mai crescusem o zi,

Eram pruncul-minune si le veneam de hac

Celor care taceau orice-ar fi,

Orice-ar fi.


Calaream animale desenate de foc –

Erau prietenii mei.

Fiindca-n barca lui Noe nu mai aveam loc

M-am ascuns printre Ei,

In caruta cu Zei.


M-au tras la sorti, ca-ntr-un joc de noroc

Si-am cazut pe Pamant,

Ochii mei s-au aprins din vazutul in foc

Si cititul in gand.

Eram inca plapand.


Trenul se napustea prin padurea de ierni,

Obosit si mirat,

Ca mai creste in el cineva adormit

De atata zburat,

De atata visat.


Dar de fiecare data, mai cresc o mie de flori,

Mai trec o mie de nori,

Mai numar o mie de ploi.

Sufletul imi este apa,

Culoare din umarul stang,

Pe o mie din noi incercand,

De o mie de ani alergand.


Adrian Berinde, cant-autor


_______________________________________________________________

Textul "Terapeutul regasirilor: ADRIAN BERINDE" este pregatit de Stefania Argeanu pentru Ceasca de Cultura.

http://adrianberinde.ro/

Sursa text : Stefania Argeanu
Autor : Stefania Argeanu  
Sursa foto : din arhiva personala a domnului Adrian Berinde