Traim intr-o carte, in care, in acest
moment, vedem doar o singura fila?
Suntem observatorii sau exploratorii
propriilor noastre existente? Suntem dispusi sa vedem si in alte directii,
pentru o farama sigura de adevar?
Testam sau nu : inventii, ipoteze, povesti?
Cat de mult le confundam pe acestea cu istoria insasi? Cum ajungem la adevar?
Ajungem, la adevar, prin descifrarea energiilor istoriei si reaccesarea propriilor
intuitii? Care sunt uneltele, din ce este format instrumentarul de care avem
nevoie pentru a ne trezi memoria, constiinta, gandul limpede si privirea clara,
pentru a sti, a cunoaste, a percepe, la adevarata valoare, semnificatiile
evenimentelor din trecut? Aspectele vietii sociale si culturale, prezente,
releva, o raportare, o necesitate vitala de traducere, facand apel la codul,
semnele, simbolurile din paginile istoriei? Cine sunt sursele de la care ne
intoarcem cu informatii precise, reale, necosmetizate?
___________________________________________________________________________
Tablitele de la Tartaria detin un record mondial, ele sunt
primele dovezi de scriere din Istoria omenirii.
___________________________________________________________________________
Cat de mult sau cat de putin stim
despre noi, despre cine suntem? Cata substanta, cata veridicitate si
certitudine predomina, din concentratia adevarului autentic, nemasluit, in
cadrul discursurilor, prelegerilor, orelor predate, evenimentelor organizate
mai degraba pompos, decat festiv,
actiunilor sustinute, trambitate de cadre didactice si personalul
auxiliar? Exista sincope, exista constientizarea unor derapaje in ceea ce am
invat, in ceea ce ni s-a transmis, robotic, sub forma dresajului impus, in
scoala, despre romani si despre Romania? Exista o etica profunda in
desfasurarea acestor fenomene, in orele de la clasa, care au un impact
semnificativ in design-ul orarului individual, personal ce il succede pe cel formal? De ce avem acces doar la
picaturi istorice, picaturi cronologice, la secvente discontinue in parcurgerea
fenomenului istoric, care se hraneste din viata, din prezentarea faptelor reale?
Intrebari, a caror aparitie, este
privilegiata de acel moment…CAND
PAMANTUL (iti) VORBESTE.
Va propun sa primiti cu ochii inimii
dialogul cu pianista Ioana Maria Lupascu,
care semneaza coloana sonora a filmului documentar CAND PAMANTUL VORBESTE , ceea ce a generat o introducere masiva de
intrebari din partea mea, in momentul pregatirii interviului pentru Ceasca de
Cultura.
Trailer “Cand pamantul vorbeste”
Stefania
Argeanu : Este prima data cand semnezi coloana sonora pentru un film
documentar? Cum traduci aceasta experienta? Ce reflexii, conotatii are pentru
forul tau interior?
Ioana
Maria Lupascu : Nu este prima oara, ci chiar a treia, dar este cea mai complexa.
Pentru primul film, doar am trimis piese deja inregistrate. Era un documentar
depre Andrei Blaier. Al doilea a implicat mai mult din mine. “Povestea unui
ciob de lut” s-a numit si a fost transmis de multe ori de canalul Digi World,
este vorba despre marea cetate dacica de la Siret, despre care se stie mai nimic
si care a fost un punct central in acea perioada. Era un mare punct de intalnire,
un fel de bursa a marfurilor care veneau din toate colturile lumii, cei care au
trait acolo erau civilizati evident.Oamenii din zona gasesc, si acum, vestigii dacice,
sapand prin curtile lor. Revenind la subiectul documentarului, a venit un moment
cand pamantul s-a surpat si dacii de acolo s-au mutat cativa zeci de kilometri,
mai departe, dar nu au plecat nicaieri, nu au parasit cu adevarat zona.
Cercetatori si
arheologi adevarati raspund la intrebarea daca acolo a fost sau nu a fost
continuitate. Pentru acel documentar, am improvizat prima oara in viata mea si a
fost tare frumos, pentru ca trebuia sa fac un pasaj muzical original pornind de
la Mocirita lui Ioan Dobrinescu si, care, sa fie fond sonor imaginilor cu
razboaiele daco-romane, sa pastreze franturi si din Mocirita, apoi sa se
reintoarca la ea. Nu stiam minutaje exacte , am inchis ochii si am cantat ,
apoi cand m-am dus cu inregistrarea la editare, s-a potrivit perfect
imaginilor. Cand este sa fie ….
In 2017, a urmat
Cand Pamantul Vorbeste. Si sa stii ca vorbeste. Mult, tare si
raspicat. Si, de
data aceasta, implicarea mea a fost mult mai mare. Am lucrat
secunda de secunda,
am ascultat ce se vorbea, m-am uitat inainte - dupa , inainte -dupa, si am
folosit empatia cu care ma sintonizez atunci cand am un partener pe
scena, pentru a
gasi muzica potrivita fiecarui fragment din film. Am gasit, de
fiecare data,
fragmentul potrivit si, de data aceasta, aria instrumentala folosita este
mult mai larga si
paleta sonora, mult mai colorata.
Cum
a inceput colaborarea ta cu o echipa de arheologi, istorici,
cercetatori,
dispusi sa prezinte istoria, filmic, si, totodata, altfel, fata de cum
este
predata in scoli?
Colaborarea a
inceput cu Viorel Costea, producatorul filmului, si echipa lui,
de tineri minunati,
talentati si entuziasti. Imi sunt tare dragi! Ei au fost cei care au
“vanat” cei mai
mari cercetatori, istorici si arheologi din toata Europa. Lucrul lor la
acest film a
inceput cam acum doi ani, timp in care au filmat, au strans material, au
citit zeci de carti
si mii de pagini de istorie, au vorbit cu toti cei care contau si
aveau ceva de spus.
Eu sunt atat de mandra sa fac parte din echipa lor, sa fi semnat
muzica!... Faptul
ca filmul, deja, calatoreste la Festivalul Astra, va fi prezentat de 1
decembrie la Alba
Iulia, si va avea multe alte calatorii, este o emotie extrem de
mare pentru mine.
Semnul este ca, ce am facut noi, toti, este bine si ne aflam pe
drumul cel bun.
Acea istorie adormita, care cerea sa iasa la suprafata, este ADN -ul
nostru, care ne
cheama.
S-a
schimbat ceva in felul tau de percepere a istoriei, dupa aceasta
experienta?
Lentilele tale pianistice ce-ti spun despre firul istoriei, cum il simt,
cum
il vizualizeaza, in traseul lui sinuos, mereu penduland intre mit si
realitate,
intre bezna si claritate, intre necrutarile inumane si sublimul
umanului?
Nu s-a schimbat,
dar s-a consolidat. Istoria este cruda oricum, insa, cea
corecta, nu se
invata in scoala. La scoala, invatam lucruri cosmetizate, in cel mai
bun caz. Eu am
cautat mereu raspunsuri si am citit, asa ca am gasit singura. Deja
stiam, iar ceea ce
am aflat acum, a confirmat, a intensificat si a adaugat informatii
pe baza deja aflata
de mine.
Sa-ti dau un
exemplu de istorie invatata la scoala. Nu va fi un exemplu romanesc,
tocmai pentru a nu
fi “acuzata” de subiectivism sau patriotism, desi patriotismul
este absolut
firesc. Lipsa lui este grava, nu si prezenta . Toti invatam, la scoala,
despre reforma
religioasa in Anglia, facuta de Cromwell.Despre ce reforma
religioasa vorbim?
Justificarea sangeroasa , transformata in genocide, in serie, la
fiecare nevasta pe
care Henry al VIII- lea voia sa o omoare, penru a se casatori cu
urmatoarea. Asta
este istoria. Daca vrei sa stii, cauti singur si citesti. Asa si despre
istoria Romaniei,
mai ales perioada : inainte si dupa Dacia. Si, desigur, perioada
interbelica, o alta
perioada la fel de atinsa de inventii.
In
ce consta sa acorzi sonoritate, glas, identitate unui film documentar?
Muzica trebuie sa
fie butonul on/off al imaginilor.Trebuie sa le completeze,
sa spuna ce,
uneori, ele doar sugereaza. Muzica ajuta imaginile, trimite mesajul
direct catre
spectator, dar nu trebuie sa o simti ca este acolo. Vorba producatorului,
Viorel Costea : sa
nu simti muzica, dar sa o fredonezi, cand iesi din sala.
__________________________________________________________________
Ioana Maria Lupascu : “Stii cum e?….Dumnezeu
da cuiva
inspiratia de a face
ceva, pentru ca a venit momentul. Persoana respectiva simte
cum este macinata
de acea idee, cum infloreste, si, daca o fructifica, toate
auspiciile ii sunt
favorabile si totul infloreste ca intr-o gradina mirifica, pentru ca
este voia divina,
este momentul care se cerea scos la suprafata.”
__________________________________________________________________
Coloana
sonora constituie identitatea muzicala a unui moment, a unei
biografii,
a unei amintiri care, doar astfel, poate fi readus(a) in memoria
prezentului
personal, in memoria prezentului universal?
Uneori, cand este
suficient de plastic gasita, pentru a se lipi pur si simplu.
Muzica este mesajul
ce ajunge direct in inima noastra. Daca ai trait ceva puternic
pe o melodie, de
cate ori o vei auzi iti vei aminti ce ti s-a intamplat. De multe ori,
nu ne mai aducem
aminte persone, dialoguri, locuri, insa, ne amintim cum ne-am
simtit, sentimentul
nu se uita, iar sentimentele sunt legate de muzica, emotia este
ce se transmite si
traieste prin muzica.
Ce
istorie/istoric are povestea coloanei sonore?
Fiecare coloana
sonora are, in ea, bucuria mea si entuziasmul de a face parte
din proiect. S-a
intamplat la fel ca anul trecut, cand am cantat anumite piese, am
colaborat cu
muzicieni de exceptie si mici fragmente s-au potrivit ca o manusa. Nu
o sa spun acum
ingredientele secrete, dar, de exemplu, in iulie am facut premiera
unei piese, Ave
Maria de Ioan Dobrinescu, impreuna cu soprana Raluca Oprea, si
este un moment, in
documentar, in care se vede o biserica, apoi sunt filmate, de
aproape,
vitraliile, si, exact atunci, canta Raluca “Ave Maria”. A fost potrivire? S-a
nimerit? Nu cred ca
s-a nimerit, nu s-a intamplat, a fost sa fie, trebuia sa fie!
Ce
sonoritati, dau forma si continut, intalnirii dintre muzica si istorie?
Multe : Porumbescu,
Caccini, Dobrinescu, Ave Maria, Ciocarlia, diferite
improvizatii,
Schumann, pentru ca si istoria din film se intinde pe o perioada vasta.
Sunt niste momente
superbe, care succed informatii puternice si, pret de cateva
secunde, nu se
vorbeste. Sunt doar imagini si muzica, secunde in care spectatorul
sa poata, cumva,
metaboliza, ceea ce tocmai a aflat, iar cum sunt convinsa ca
impactul va fi
imens, se simte nevoia acelor clipe de pauza, in care informatia sa se
aseze si sa se
pregateasca spectatorul pentru ceea ce va afla, iar si iar. Tin sa
mentionez ca Viorel
Costea are un simt extraordinar, pentru ca au fost momente
cand mi-a cerut
ceva anume si, acel ceva anume, a schimbat totul!
Prin
ce tonuri, nuante, fuziuni, se remarca acest ADN identitar, tesut
din
stari, emotii, senzatii, recuperari (cronologice) ?
Am fost si suntem
un popor puternic si n-avem cum sa nu ne mandrim cu
cine am fost si
cine suntem inca, sunt date care nu se schimba. Suntem un popor
mistic, avem asta
in fire si nu este o intamplare ca, din acel limbaj, s-a pastrat
tocmai mesajul unei
preotese. Acestea nu sunt intamplari, nu sunt coincidente.
De
unde provine aceasta tendinta de a ascunde realitatile istoriei? Este o
intentie
voita in acest demers, de umbrire a circuituilui real, de blocare a unui
flux
de energii benefice doar in momentul descifrarii?
Este, cu siguranta,
o intentie voita, dar si adevarul cerea de mult sa iasa la
suprafata. Urla,
pur si simplu urla. De mult. Stii cum e?….Dumnezeu da cuiva
inspratia de a face
ceva, pentru ca a venit momentul. Persoana respectiva simte
cum este macinata
de acea idee, cum infloreste, si, daca o fructifica, toate
auspiciile ii sunt
favorabile si totul infloreste ca intr-o gradina mirifica, pentru ca
este voia divina,
este momentul care se cerea scos la suprafata. Daca, insa, nu face
nimic, ideea moare,
inspiratia il paraseste si omul acela ramane, brusc, sterp, dar,
in acelasi timp,
acel suflu divin de inspiratie se muta la altcineva. Si, tot mutanduse
asa, ajunge la cine
trebuie si, atunci, toate isi dau mana in ajutorul ideii. Cam asa
si cu blocarea si
deblocarea energiilor. Venise momentul cu mult timp inainte,
acum, in sfarsit,
s-a infaptuit! Sabin Luca, directorul Muzeului Bruckental, a spus
despre acest
documentar ca ar trebui sa se invete in scoli, la istorie, si sa stii ca ar
trebui. Am afla cu
totii cine suntem, de unde venim, ne-am respecta si stima mai
mult, ca natie,
multe s-ar transforma, pentru ca totul porneste din interior. Te
jigneste cineva,
pentru ca ii permiti. Multe, noi n-am mai permite, am avea
demnitatea de
natie, demnitatea aceea pe care o avea taranul roman odinioara: era
demn in fata lumii
si smerit doar in fata lui Dumnezeu. Statea drept in fata oricui,
in genunchi doar in
fata Domnului. Si, iar, revenim la misticismul poporului
roman, care face
parte din ADN- ul lui. Asta e romanul adevarat. Asta este natia
noastra, sa stim a
sta drepti in fata lumii. Ori, intr-o perioada in care convenim
ingenunchiati, cum
sa stam drepti? Deci, intentia fost voita.
Pe
cine, de cine sa ascultam? Din ce carti sa citim, de unde stim, cu
certitudine,
care din sursele pe care le accesam, in cadrul documentarii, sunt,
intr-adevar,
veridice?
In ziua de azi,
informatiile sunt extrem de raspandite si multe se bat cap in
cap sau prezinta
jumatati de adevaruri si, restul, minciuni. Dar verificarea sursei,
verificare
posibilului interes al sursei este calea buna, cred eu. Cine este cel care
zice asta? De ce o
face? Ce posibil interes ar putea avea? Cui ii foloseste? Pentru
cine lucreaza? Ar
putea fi real? Cum se potriveste asta cu ce mai stiu eu, de la x si
y? Pe mine, una,
m-a interesat foarte mult sa aflu cum a ajuns Romania in punctul
in care este azi,
cum au reusit comunistii sa ajunga la putere, cum s-au rasturnat
valorile, cum de
mentalitatea care se afla azi, la baza, este atat de eronata. Si m-am
intors un pic in
trecut, inainte de instaurarea comunismului, la cea mai masluita
perioada in istorie
. Ei bie, nu cea mai, caci poate la fel de masluita sau apropiat de
masluita, mai este
si perioada dacilor. Am citit la inceput orice, am citit minciuni,
am citit franturi
de adevar, pana am gasit adevarul. Informatia corecta se gaseste
mereu, daca o
cauti. Nu stii, prima data, unde sa o cauti, dar … bate si ti se va
deschide, cere si
ti se va da. Cautand, o carte poate iti da un raspuns si iti ridica alte
cinci intrebari.
Incercand sa iti raspunzi la ele si, tot asa, ajungi si unde trebuie.
Daca ar mai fi
trait tata, l-as fi intrebat pe el, dar cum atunci cand interesul meu era
axat pe acest
subiect, n-am mai avut pe cine sa intreb... Mie imi place sa judec cu
capul meu, sa am
parerea mea, a mea, si nu bucatele de gandire date de altii, pentru
ca eu am incredere
in extrem de putina lume. Toti avem discernamant, eu am
pornit la drum cu
asta. Se intampla, uneori, sau mai des, poate, ca discernamantul
sa ne fie acoperit
de praf, din cauza nefolosirii, insa, daca il lucram, zi dupa zi, el
se retrezeste si
este o carma, cu adevarat iluminatoare. Discernamantul are si
forma sa inalta,
numita trezvie, dar aceasta este alta discutie. Pentru ca trezvia,
fara induhovnicire,
nu poate exista. Ei, si de fapt, nici discernamantul. Ca sa stii sa
desparti binele de
rau, trebuie ca Sfantul Duh sa fie prezent, sa te lumineze.
Cum
dobandim abilitatea de a citi in semnele invizibilului, in aparentele
esentei
si in esentele aparentei, dincolo de tipare, ierarhii, incadrari rigide?
Aici mai intervine
si intuitia. Si, pe asta, cred ca o avem toti, dar si ea este
acoperita de praful
nefolosirii. Aici nu stiu ce sa spun, pentru ca eu, fiind artist,
lucrez cu emotia,
zi de zi, si intuitia mea este foarte dezvoltata. De cate ori am
neglijat semnalele
ei, am gresit si, de cate ori am ascultat, chiar in situatii in care
analiza, ratiunea
imi spuneau contrariul, am facut bine.
Dar eu lucrez cu
emotia, o las sa creasca, am nevoie de ea , nu o incatusez, nu ma
feresc de ea. Asta
este si o vulnerabilitate, desigur, in realitatea noastra de azi. Este
greu sa fii inchis
in tine, in viata de zi cu zi, si, in schimb, deschis doar in fata
pianului. Emotia nu
este buton pe care apesi. Asa ca, asta aduce cu sine o mare
sensibilitate, este
mult mai usor sa fii ranit, intrucat nu poti sa spui ca nu iti pasa.
Iti pasa, ca te
hranesti cu emotii, dar inveti sa te descurci cu treaba asta.
Cand
punem totul sub semnul intrebarii, ce sens capata existenta? Care
sunt
avantajele acestei viziuni?
Tot discernamantul
vorbeste aici. Multe sunt de pus sub semnul intrebarii, altele….
Este acea intrebare
: ai nevoie sa vezi pentru a crede? Unii vor spune da, altii vor
spune nu, altii vor
spune : depinde. Eu spun depinde. Si discernamentul imi spune
care este cazul, de
fiecare data.
Dar mai sunt si
momente, in viata, cand lasi totul deoparte: si intrebarile, si
semnele de
intrebare, si, pur si simplu, traiesti. Te arunci cu capul inainte si mai
vezi tu, apoi, daca
te tine franghia. In viata, mai si traiesti!
Unde
suntem noi, atunci CAND PAMANTUL VORBESTE?
Noi suntem,
fiecare, cu treaba lui. Unul vizualizeaza cum face miliarde, altul
face proiecte, fata
de la multinationala isi petrece noptile la birou, crezand ca asta
este cheia care
deschide usa progresului in cariera, pe cel de la etajul patru l-a
parasit iubita,
vecinul lui se joaca la calculator, altul alearga, altul se plimba, unul
plange, altul rade…
Soarele rasare oricum si ceea ce trebuie sa se intample, se
intampla oricum. Cu
cat tii blocat mai mult, ceea ce trebuie sa iasa afara, cu atat
acel lucru va iesi,
la suprafata, mai abitir. Ca un elastic. Il intinzi, el vine inapoi si
te loveste, cand
exagerezi. Cand Pamantul Vorbeste, energiile tinute pe loc se
deblocheaza. Si
ceva, ce noi nu luam in seama, se reinstaleaza in sufletele noastre.
Faptul ca lipsea,
de acolo, ne aducea, noua, o stare in care nu se simteam bine, desi
nu ne dadeam seama
ca de acolo ni se tragea. Orice piesa de puzzle, pusa la locul
ei, aduce usurare.
CAND
PAMANTUL VORBESTE, PIANUL …..............................................
As spune : tace,
pentru frumusetea frazei, insa, in realitate nu tace, amplifica
ceea ce pamantul
spune. Face ca mesajul pamantului sa ajunga, emotional, in
inimile
spectatorilor. Si sunt momente, de multa emotie, in film.
La avanpremiera, o
sala plina de cineasti s-a rdicat in picioare si a aplaudat, multi
avand lacimi in
ochi.
ISTORIA...............................................,
CAND PAMANTUL VORBESTE.
Ha, sa vedem! Sunt
de netagaduit datele, dar sa vedem ce fac oamenii. Oamenii au
capacitatea
incredibila de a vedea ce le convine. Fiecare masoara ceea ce vede
dupa interiorul
sau. Filmul raspunde la intrebarea cine suntem. Stim ca am fost
daci. Dar cine au
fost cei de dinainte de daci, cu mult inainte de daci si ce erau ei?
Erau o civilizatie?
Nu o sa spun eu acum raspunsul, el se afla in film, se afla in
pamant, a fost scos
la suprafata si, acum, a venit momentul sa fie adus in fata lumii
intregi, acest fapt
cunoscut de marii istorici europeni. Este un limbaj acela de pe
Tablitele de la
Tartaria? Este o scriere? Ei, iata niste mici divulgari despre ce veti
afla. Raspunsul nu
il dau cativa exaltati, si isterici, sau semidocti, ci : Marco
Merlini, Harold
Haarman, Sabin Luca, Adrian Cioroianu, Joan Marler,
academicianul Ioan
Aurel Pop, Gheorghe Lazarovici, Prof. Ursu…..
Interviul este realizat de subsemnata, Stefania Argeanu, pentru Ceasca de Cultura.
Sursa
text : Stefania Argeanu
Autor
: Stefania Argeanu
Sursa foto : Ioana Maria
Lupascu & Dragos Cristescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu