LA MULTI ANI, ADRIAN BERINDE!

LA MULTI ANI, ADRIAN BERINDE!

Dupa ce traiesti pe deplin, fie si un crampei din marturisirile artistului Adrian Berinde sau din
melodiile, poemele, imbratisarile luminoase ale culorilor pe panzele ce-i poarta numele (depinde de pe ce palier al chemarilor incepi propriile-ti cautari), sub semnul identificarii, regasirii, rezonarii intense, la nivelul constiintei si constientizarii sinelui, matricei sufletului, ceva din configuratia ta launtrica se modifica, pentru totdeauna, cu aceeasi precizie pe care o ai in clipa in care trasezi delimitarile si distingi intre o pagina alba de hartie si o pagina locuita,traita, simtita, pe teritoriul careia, ai exersat litere, cuvinte, insiruirea unei povesti, pulverizarea esentelor fructate, abundent-floral-lemnoase, cu accente albastre, ca dupa o insiruire de ploi albastre, trecerea unei culori, pastrarea vie a unui sentiment, caruia doar asa i-ai gasit durata si sens, in efemeritatea, fragilitatea existentei si a volumului de intrebari si raspunsuri, pe care le simti cum stau la coada vietii tale, nemaidandu-ti pace. Transmitandu-ti ca ceva important pentru tine, pentru propria ta cunoastere cu instrumentarul sufletului, are intaietate si ca, undeva, in miezul acestui proces captivant, de (re)intalnire si privire ochi in ochi cu celalalt din tine, se gaseste rostul a ceea ce indelung cautai.

_________________________________________________________________________


“Experienta vietii iti ascute simturile mai mult decat parcurgerea volumelor din zece biblioteci.”


“Sa vorbim despre cea de-a doua pasiune a dvs.: muzica. Cum a inceput?
- Intr-un mod absolut intamplator. Ma-ntorsesem odata acasa (acolo, la mine, in Elvetia), era
intr-o duminica dupa-amiaza, si m-am dus in atelier, sa pictez. In atelierul meu de pictura - unde miroase tot timpul a uleiuri si a vopseluri, lucru care e foarte "excitant" pentru mine - am
descoperit ca toate pensulele mele erau uscate, pentru ca, asa cum niciodata nu mi se intamplase, uitasem sa le spal de vopsea inainte de a pleca. Si atunci, ca sa fac ceva, am luat un creion si, in loc sa desenez, am inceput sa scriu. Toate piesele de pe primul meu album - "Absent" - s-au scris acolo, in duminica aceea, si chiar daca nu stiu muzica, am auzit in mintea mea cum suna fiecare piesa. Cand scriu versurile, aud deja si muzica.”

Secvente citate din interviul realizat de Corina Pavel, impreuna cu Adrian Berinde, pentru
Formula As, anul 1999, numarul 351


"Menirea mea este ceea ce urmeaza. Si tot ce fac de acum înainte vine de la sine. Nu fac nici un
fel de efort. Pentru că dacă e efort, e bai. Efortul şi concentrarea îţi iau energia. Te fură. De ce să faci greu, când poţi să faci simplu? Am învăţat să stau la coadă, am învăţat să nu mă mai bag cu maşina, am învăţat să nu mai înjur, am învăţat să iubesc, am învăţat să mă deschid, am învăţat să trăiesc, să simt oamenii (râde: aici sunt profesor), am învăţat să iau de mână, am învăţat să mă las luat de mână. Astea le-am învăţat. Şi-atunci e simplu. Şi mi-e mult mai bine".


Marturisire a cant-autorului Adrian Berinde, din interviul acordat in 2011, cu ocazia lansarii
povestii muzicale “Azil”, Magdei Brebenel, autor Certitudinea
_____________________________________________________________________________


A fi prezent acum si a iubi deplin, cu generozitate si cu o daruire profunda, rezolvarea ecuatiei
numita experienta-pamant


Te afli, din nou, fata in fata cu desfasuratorul tau de zi cu zi, care alterneaza cu suportul plin de
viata al paginilor aburind de atata traire, cunoastere de sine, versuri care dispun de o libertate
totala, care ofera aripile, incurajarile si increderea de care sufletul tau are nevoie, sub forma unei imbratisari line, pentru a invata cum sa-ti decodifici propria lume interioara. Poate ca de-aici rasare si sursa dilemei : nimeni nu ti-a mai scris, nu ti-a mai vorbit, nu ti-a mai cantat si nu ti-a mai pictat atat de clar, atingand, in dansul vorbelor sale culminante, apogeul "i"-ului, cu toate simtirile, cu toate starile, definirile, descrierile, creionarile senzatiilor, certitudinilor,
nesigurantelor, fricilor, acceptarilor, chiar daca cunoasterea acestora, in adevarul si profunzimea lor, doare, sfasie, tranteste, tasneste, provoaca negatii, schimbari bruste ale atitudinii interioare, tocmai acolo unde daruirea, implicarea, iubirea, sunt mai mari, mai infinite, casa sufletului si casa vietii tale. In fata unor asemenea tablouri, scoase la viata prin sinceritatea, claritatea, precizia cuvintelor folosite, ceea ce acorda densitate substantei cromatice care locuieste penita si directia ei, in geografia tainica a paginii, a panzei, se iveste prilejul pentru ca tacerile de altadata sa ti se destainuie, dupa ce ti-au dansat destul la tine in cap, declansand cascade, avalanse, ecouri. Cu o iubire imensa. Din inima unei iubiri imense.
Nu intotdeauna ne apropiem de ceea ce conteaza cu adevarat pentru noi, atunci cand ne aflam
sub semnul unor stari comode. Mai degraba, iritatiile, nedumeririle sufletului, percutantele,
recurentele stari de incomoditate, ne ofera startul intr-un asemenea demers. De cele mai multe
ori, suntem atat de orbi si de surzi, incat ascundem esentialul, tot ce stim despre noi, preferand
incertitudinea.
Te afli, din nou, fata in fata cu miezul cartii de poeme preferate. Si nu stii cum sa reactionezi.
Cum sa imbraci, in sunete, scrisul a ceea ce simti si doresti sa transmiti. Fiziologia timpilor de
reactie, care ar trebui externalizati, acuza o somnolenta, o latenta, un blocaj (pr)intre etajele
sinelui, in sensul de amutire, care iti aminteste de switch-urile inchise din ADN-ul nostru, cu
toate ca, paradoxal, in microcosmosul fiintei tale, ritmurile isi accelereaza intensitatea, vocea,
timbrul de emisie. Si, astfel, te regasesti "adormit/ de atata zburat,/de atata visat", trecand printr-un ocean de emotii, reverii, contemplari.
Si daca am inversa "vremea tacerii din urma", chemarile, uitarile, molesirile, in asa fel incat sa
predomine "timpul destul de iubit si de oameni", reactivand iubirea sanatoasa a cristalelor de
soare, din adancuri, la suprafata rasaritului vietii?
Se prea poate, cu siguranta, sa impingem intunericul cu mii de vieti inapoi, accesand energia
Pamantului benefic!...Iar pentru ca binele, bunatatea, bunastarea spiritului sa devina realitate,
avem nevoie incontinuu de inca "o mie de flori", de inca "o mie de ploi", "o mie de nori", de
"apa si culoare" din..."umarul stang", de prietenia cerbilor, de gingasia, nobletea porumbeilor si  de toate celelalte "animale desenate de foc", revenite in vazduhul plapand. Cheia salvarii, iesirii din Apocalipsa este la indemana, in vers, in verb, in realitatea actiunii pornite cu sufletul, in a fi prezent acum si a iubi deplin, cu generozitate si cu o daruire profunda. Este ceea ce imi transmite universul liric, literar si sonor berindian, iar dupa o asemenea intalnire nu ai cum sa mai ramai la fel. Continui existenta: dar altfel, DOAR ALTFEL. Descoperind, in tonurile solare, picante, luminoase, proaspete, de frezie, agar, cafea, mosc alb, in notele-inima ale florilor de portocal, insotite de pigmentii cedrului, coacazelor negre, iasomiei si in notele de varf ale extractului de absint si a anasonului verde, cand frumusetea devine un gest, cand parfumul, culoarea, sunetul, cuvantul redevin o singura energie, se-ngâna si-ti raspund. 
La multi ani, Adrian Berinde! Cu reverente si aprecieri infinite, cu toata inima, pentru Adrian
Berinde, de la Stefania Argeanu.
______________________________________________________________________________


fiecare chip își va găsi locul

Frumusețea ne vindecă de dezastru.
Tămăduire mult prea îndepărtată...
Cuvânt privit, fără să fie auzit,
care acum capătă culoare...
Pustiului ne redau nenumite ruine,
ca și cum n-am fi părăsit niciodată această esență fără chip.
Instabilitate, dorință, apropiere...
O nouă naștere ne face să ne întoarcem
și ne amintește urletul tăcerilor noastre.
Nemurirea nu mai știe unde să se ascundă.
O privire de copil, care nu mai știe unde se găsește
într-un pustiu care își înțelege absența...
În abisul fără margini, fiecare chip își va găsi locul.
O nouă naștere ne face să ne întoarcem
și ne amintește unde duc tăcerile noastre.



OMUL-ÎNGER

O rană în aripa stângă
Mă ține captiv pe Pământ.
În zbor, m-am lovit de o stâncă
Și-aștept dimineața, plângând.

Voisem a fi printre oameni,
Să-nvăț să iubesc și să râd,
Să adun din culorile lumii,
Ca apoi să le țes într-un gând,

Mă îmbăt din lumina Luminii,
Splendoare căzută din Soare,
Iar noaptea să prind cornul Lunii,
Lunecând, împreună, pe mare.

Nu e nimeni să-mi vindece rana,
Ca apoi toate astea să-ntâmple,
Desenate cu sânge pe pana
Ce-mi coboară alene pe tâmple.

Ochii mei au albit neputința
De zburare spre ceruri din nou,
Înspre somn mă-ngăduie ființa
Și mă strigă pe nume-n ecou.

Dimineața-i aici! Și mirarea
M-a trezit, fără aripi, la viață.
Din oglindă-mi zâmbește cătarea
Unui înger, ce-n om se răsfață.

Suntem oameni și-n visele noastre
Vom fi îngerii nopții din noi,
Adormiți, vom zbura înspre astre,
Amintindu-ne drumu’-napoi.



ÎNTÂLNEȘTE-MĂ

Mă îmbrac într-o umbră nevăzută de soare,
Ca să prind vântu-n brațe,
Luna-n cap să-mi coboare,
Să mă vezi fără ochi, cum miroase a mare,
Cum miroase și vara, adunată-n căldare.
Ne vom scrie pe urmă amintiri ce-or să fie,
Iar pe cele trăite ți le las numai ție.
Corpul meu e-ntuneric,
Gândul meu e lumină.
Cad păsări albastre și se sting fără vină,
Cad și vorbe din nouri, care-s plânse pe față,
Se întorc înspre ceruri și apoi se răsfață.
Să mă tragi înspre marea
Cea din valuri dospită,
Că-i atât de frumoasă, că se cere vorbită.
Întâlnește-mă-n apă, întâlnește-mă-n rouă,
Întâlnește-mă-n iarba care râde când plouă!
Ia-mă, Soare, de mână și tu, Lună, pe umăr!
Să dansăm printre stele,
Care ard fără număr.
Vom fi stele pe cer sau ploaia de vară,
Vom fi roșul din maci într-un lan de secară,
Vom fi zâmbet de prunc în pântec de mamă,
Ce se roagă de îngeri, să le ceară pomană.
Răscolind în adâncuri, mirosind a văpaie,
Vom fugi din orașul care-i cât o odaie.



Îngeri soldați
Ca un praf de trăire ce-mi furtună în suflet,
Văd a lumii scânteie, petrecându-ne viața.
Nu e țipăt de rouă să nu-i simt întruparea,
În pădure sau munte, ce-mi acoperă fața.
Cântă cercuri de cer cu Pământul în brațe
Și, odată cu noi, ni-l învârte spre stele.
Suntem îngeri-soldați cu lopata în spate
Și, săpând după Soare, rătăcim printre ele.
Sarcini mari am primit, pogorându-ne aici,
Mii de vieți am topit pentru ceea ce vine.
Doar oglinzile Terrei ne-au făcut foarte mici
Și dormim vălul Umbrei ce în gheare ne ține.
Dar trezi-ne-om cândva, poate nu acum, nu aici,
Vom simți frații noștri cum prin sânge ne umblă
Și spăla-vom Pământul de dureri și de frici.
‘Poi, topi-vom prin foc orice urmă de Umbră.
Suntem îngeri-soldați prinși în straturi de viață,
Semănați printre oameni, făr’ ca nimeni să știe,
Și-asudăm cu năduf să desprindem din gheață
Tot ce-i mort, ce la viață își dorește să-nvie.


Un simplu nod pe ață
Secretul dimineții m-aduce treaz la viață,
Șoptindu-mi la ureche: „Nu te culca la loc!
Rămâi în echilibru pe firul tău de ață!
A fi-ul tău de-acum nu-i parte dintr-un joc.”
Așa-mi șoptește gândul ce mintea-l găzduiește:
„Ai Soarele în tine. De ce să-ți fie frică?”
Doar să închid un ochi și marea îmi vorbește
Și mă înaltă-n mine, în lumea asta mică.
„Descalță-te de dogme și de-amintiri cărunte!
Sunt doar al umbrei scâncet, ’napoi să te întoarcă,
Să nu-ți vezi strălucirea ce-o porți la tine-n frunte
Și albul infinit din suflet să ți-l stoarcă.
Iubirea-ți fie casă și zâmbetul – lumină,
Pe-al existenței drum să nu te poticnești!
Sunt râuri, mări și munți ce-n fața ta se-nchină
Și lumii-ntregi, în brațe, să i te dăruiești.
Acum înseamnă Tot... și toate-s pentru tine.
Trăiește-l și respiră-l cu tot ce va veni!
Ființa ta e locul unde-i Atât de Bine
Și drept rămâi ca stânca, până se va sfârși.
Apoi vei fi din nou a Sursei bucurie.
Secretul dimineții te-aduce iar la viață
Și vei urla la inimi, ce inima ta știe,
Că moartea nu-i decât un simplu nod pe ață.”



Memento
Coboară pe scara ce duce în tine
Și caută locul din care-ai venit!
Nu-i doar un vis – e drumul spre Sine
Prin ghearele Umbrei ce te-a împietrit.
În tine sunt toate ce-au trecut și vor fi,
Picătura de rouă te-a iubit, ca să doară.
Coborând mai adânc, vei vedea și vei ști
Cum din Soare te-ai smuls și-ai fost Tu, prima oară.
Și apoi, grațios, ai venit pe Pământ,
Să înveți să iubești drumul zilei spre seară,
Iar în noapte să arzi, prin al tău legământ,
Întunericul alb, ca din trup să-ți dispară.
Coboară pe scara ce duce-n Lumină!
Vei găsi inimi sparte de-ale vieților valuri.
Printre lacrimi vei ști că nu-i nimeni de vină
Și-ți vei smulge destinul, ce-i strivit între maluri.
Pune-ți săbii și scuturi în căruța de gheață
Și înalță-ți privirea înspre Cel-Care-Ești,
Ca în lupta cu Umbra-ți, să învingi dimineață
Și pe suflet să-ți scrii mii și mii de povești.
Să înveți că nu-i Soare mai puternic ca tine,
Tu ești Totul din toate care-au fost și-au să vie,
Că Iubirea ți-e mama ce în brațe te ține
Și-un drum nou să-ți croiești, călărind pe vecie.
Ești Secundă și Spirit, care bat deopotrivă
Cu a ceasului cheie atârnată de gât.
Ora ta-i cât o viață, ce din viață te strigă,
Tu ești totul din toate care sunt pe Pământ.
Iar când crezi c-ai ajuns în a lumii căldare
Și vezi umbrele Umbrei care-ți mușcă din mațe,
Nu uita că ai fost și vei fi cel mai tare
Dintre cei care dorm cu Lumina în brațe.


ATÂT DE BINE
Am ochii închişi de-atâta lumină
Şi-n capul meu doarme un fluture alb,
Mi-e somnul prin preajmă
Și-aşteaptă să vină.

Mi-e inima soare şi-n stropi de cristal
Se prelinge o clipă ce n-o mai vedem
Şi se-mprăştie-n valuri,
Ca lovită de val.

Am ochii închişi de-atât de aproape,
În capul meu zboară un fluture alb.
Sunt eu,
Mă grăbesc să-mi adorm pe pleoape.

Atât mi-e de dor de secunda ce vine,
O clipă ce trece şi-o aşteaptă pe alta.
Mi-e atâta de dor de un bine de bine,
Mă împinge din spate şi spre soare mă saltă.

Şi departe în zare se mai vede colina
De pe care zburam, când eram doar un fulg.
Mă trezeam în lumina
Ce vorbea s-o ascult.

Sunt o parte din nemărginirea albastră,
Sunt o faţă de Om din o mie de stele
Şi de mult mă-mpletesc
Printre florile mele.


Am selectat din frumoasa carte de poeme a cant-autorului Adrian Berinde, “DUMNEZEU
RADE SINGUR”, publicata in 2017, la Editura Media Image.

___________________________________________________________________________

Textul “La multi ani, Adrian Berinde!” este pregatit de Stefania Argeanu pentru Adrian
Berinde.

Din resturi de timp

Bun venit

Ana

Sursa text : Stefania Argeanu
Autor : Stefania Argeanu
Sursa foto : din arhiva personala a artistului Adrian Berinde