vineri, 8 octombrie 2021
P.S : Trimit vedere din bucătăria toamnei
In locuri magice, întâlnești făpturi, sunete, culori din aceeași tagmă, a magicului, miraculosului ...Cum ar fi : cel mai frumos cal alb, pe care abia atunci l-ai privit pentru prima dată și a fost mai mult de atât, pentru că te - a privit și el, iar mai apoi a fost un schimb de caldă luminozitate între cele două perechi de gene arcuite, care te - a dus, preț de câteva secunde dolofane, într-un alt timp și într-un alt spațiu... De pildă, generoasa lui coamă argintie și, de altfel, întreaga apariție maiestuoasă, ți-a amintit de unicornii și licorile existente în adâncurile pădurilor fantastice surprinse, cândva, in paginile retro - galbui ale basmelor de demult... După ce mai numeri, nenumarand cu intenție, ci doar în sensul triplicarii (așa cum apare consemnat, in viziunea criticului literar Tzvetan Todorov, in studiul său "Despre originile basmului"), vreo trei secunde de zbateri de gene , ți se întâmplă să vezi și să auzi, și apoi iar să auzi, și iar să vezi, cu o claritate citrino - opalina : un porumbel, o ceată de motani , dintre care unul se remarcă, îndeosebi,dormitand pe -un vechi acoperiș al curții îmbrăcate în crizanteme intens colorate și trandafiri cu petale grele, de catifea burgundie, croncanitul ciorilor, îmbrățișarea ramurilor copacilor care, pe măsură ce înaintează cu al lor tandru gest, din coroană se desprind frunzele chipsuri, în culori chihlimbarii, aramii, rubinii, cu firisoare ametistii...Și-apoi cerul, pe care îl găsești de - un albastru latte liniștitor, echilibrat, generos încât să cuprindă întreg văzduhul într-o armonie, într-o perpetuă succesiune de dimineți tonice anticipând sosirea brumei, după - amiezi miezos - dogoritoare , seri răcoroase de - a binelea, in care ai impresia că însuși cerul se transformă intr-o înghețată pe băț, glazurata cu un dublu strat de ciocolată albă, trecută printr-un pat din fulgi de cocos .
În tot timpul acesta, bineînțeles că uiți de ceașca ta dolofana de pumpkin latte cremos , însă are ea grijă să- ți reamintească de acest răsfăț al tomnaticelor tale dimineți, cu ale ei mreje parfumate, ce au vizitat : nucsoara, scorțișoara, zahărul brun, caramelul topit, nastureii de vanilie...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu