DOINA RUȘTI : IUBIREA CONTRIBUIE ȘI LA AUTODEFINIRE, E PERIOADA ÎN CARE IȚI PUI ÎNTREBĂRI DESPRE TINE, ÎN RAPORT CU CELĂLALT

 

DOINA RUȘTI : IUBIREA CONTRIBUIE ȘI LA AUTODEFINIRE, E PERIOADA ÎN CARE IȚI PUI ÎNTREBĂRI DESPRE TINE, ÎN RAPORT CU CELĂLALT

Dialogul cu romanciera DOINA RUSTI este realizat de Stefania Argeanu , in exclusivitate , pentru publicatia Info Ploiesti City & blogul personal Literele, bucuria sufletului , mai 2026 . 

• STEFANIA ARGEANU : Cu puțin timp înainte să ajungi tu la Iași, se stinsese din viață doamna profesoară, conf. univ. dr. Noemi Bohmer, de la Facultatea de Litere a Universității „Al. I. Cuza”. Ai vorbit despre ea și am simțit că a fost acel profesor cu har de care te-ai atașat, de la care ai învățat și pe care ni l-am dori(t) cu toții în parcursul nostru de formare intelectuală și umană. Cine a fost doamna Noemi Bohmer pentru promoția ta, în general, și pentru tine, în mod particular? Ce se cuvine să știm, să reținem despre ea? Cum a fost să o faci și personaj al cărții tale?

DOINA RUSTI : Noemi Bohmer a fost cel mai tânăr profesor pe care l-am avut în facultate, o sursă bibliografică importantă, un om foarte generos. Era la curent cu toate noutățile literare. Înființase în facultate un studio de poezie și teatru, o prelungire a școlii. Inteligentă, inventivă și mai ales democrată, într-o lume restrictivă, opresivă. Despre ea ar fi multe de spus, dar las romanul Nas de bulgar s-o facă.

• STEFANIA ARGEANU : Știu că ai mărturisit următoarele despre doamna profesor: „A fost cel mai bun profesor al meu de la Facultatea de Litere din Iași. Dacă voiai să afli noutățile din Occident, o întrebai pe ea. Noemi a fost un profesor cult, avea acea calitate și îți aducea o carte care era interzisă, te căuta noaptea, te chema într-o stație de autobuz și ți-o împrumuta, pentru câteva ore. Era o oază…” La ce an/ani faci referire?

DOINA RUSTI : Toți. Cu Noemi am făcut în fiecare an măcar un seminar : Teoria literaturii, istoria literaturii interbelice, estetică, antropologie, sociologie literară etc., dar mergeam săptămânal la studioul ei de poezie ori acasă la ea, unde era mereu lume și discuții foarte libere .

STEFANIA ARGEANU : Ce însemna, în acel context, eticheta de „carte interzisă”? Dar să ai acces la o carte pe care îți dorești s-o citești, preț de doar câteva ceasuri?

DOINA RUSTI : Prima carte pe care mi-a dat-o Noemi a fost De Zalmoxis à Gengis-Khan, apărută în Franța în 1970. La noi nu se vorbea despre ea. Cu vreun deceniu înainte, unii făcuseră pușcărie pentru că citiseră cărți de Eliade. Prin ’76 nu se mai punea problema asta, dar numele lui Eliade era rostit în șoaptă, cărțile lui nu se editau, nu se găseau. Când am terminat liceul, nu auzisem de Eliade. În anul I de facultate mă învârteam prin bibliotecă și adeseori era pe-acolo un coleg ceva mai mare, despre care circula zvonul că este informator al Securității și că trebuia să avem grijă ce vorbim cu el. Evident, cu timpul mi-am dat seama că orice „se spunea” făcea parte din programul Securității și că adevărul era labil în lumea comunistă. În fine, acest „informator” venea tiptil prin bibliotecă să vadă ce citești. Cum am spus, mă învârteam fără un plan clar, iar tipul ăsta m-a întrebat în șoaptă: „Nu cumva ai venit să citești Eliade?” Cum nu mai auzisem numele, am întrebat cine e, dar n-am primit răspuns decât de la Noemi, care mi-a dat cartea învelită într-o hârtie albă (să nu se vadă titlul) și mi-a zis că e „venită”, adică intrată subversiv în țară. Evident, m-am îndrăgostit de Eliade, iar prima carte pe care am publicat-o a fost despre el.

• STEFANIA ARGEANU : La întâlnirea de vineri după-amiază, 8 mai 2026, de la Biblioteca Academiei Române, Iași, ai spus că: „Despre titlu trebuie să vorbești în fiecare pagină a cărții, altfel e o improvizație.” Regula pe care ai respectat-o cu sfințenie, de altfel, în toate romanele tale. Despre ceea ce conține și semnificațiile lui, îmi doresc să vorbim și, astfel, să deschidem o primă ușă din „casa” romanului tău, Nas de bulgar.

DOINA RUSTI : Titlul acesta vorbește despre identitate și construcția ei complexă, adică tocmai tema principală a romanului. În sensul acesta am spus că pe fiecare pagină este vorba despre titlu, îl evocă, te leagă de el. E un roman despre fibra balcanică, despre identitate națională și personală. Asta nu înseamnă că-l menționez ca atare. Cred că nici nu-l pomenesc integral, dar este vorba într-un fel sau altul despre el.

STEFANIA ARGEANU : Îți amintești de o carte, întâlnită de tine din ipostaza de lector, al cărei titlu nu era neapărat menționat (des) în paginile ei, dar care s-a dovedit totuși a fi o carte bună, pe care ai recomanda-o?

DOINA RUSTI : Nu. Literatura e un melanj simbolic.

STEFANIA ARGEANU : „Nas de bulgar” – invocarea nasului se referă și la un fel anume de a mirosi faptele, personajele, locurile? La un inedit mod de a percepe și chiar de a anticipa temperatura evenimentelor, culoarea locală a scenelor cărții, dinamica temperamentală a personajelor, psihologia acestora?

DOINA RUSTI : Categoric, este o metaforă care pornește de la simțul meu olfactiv. În esență, am o memorie vizuală foarte bună și o sensibilitate aparte la mirosuri. Celelalte simțuri sunt mai slabe. De aceea am creat în Ferenike un roman despre văz, iar aici unul despre nas, ca organ al intuiției, dar și al detectării lumii după parfumurile ei.

STEFANIA ARGEANU : Este nasul un meta-personaj al romanului recent publicat de tine?

DOINA RUSTI : Nu chiar. E doar pretextul de a vorbi despre moștenirile mele. L-am moștenit de la bătrânul Bandula, de la Veliku și alți aromâni veniți din Muntenegru. Dar, simbolic, intuițiile mele au rădăcini balcanice și mereu am trăit tentația originilor, a scormonirii genealogiilor.

STEFANIA ARGEANU : Îți propun să vorbim despre psihologia îndrăgostitului în literatură. Cum trăiesc iubirea personajele romanelor tale?

DOINA RUSTI : Asta ar trebui s-o spui tu. În ceea ce mă privește, povestea de dragoste din Nas de bulgar se produce în condițiile „lagărului” comunist. Prin urmare, este un act de alteritate într-o lume în care alteritatea era amputată, falsificată. De aceea am plasat povestea într-un campus asaltat de violatori, de asasini, de primejdii considerate parte din viața noastră. Dar chiar și dincolo de mesajul social, există psihologia generică: iubirea presupune renunțarea la sine, generează modificări de mentalitate, comportament etc. Mai ales prima iubire seamănă cu prima plecare de acasă.

• STEFANIA ARGEANU : Există un dialog între geografia literară, această paradigmă, și spațiul cărții tale recente? Ce viziune ai despre conceptul de „geografie literară”, ce îți transmite ție?

DOINA RUSTI : Sintagma s-a cam banalizat, teoreticienii pendulând între universalul romanului și realitățile geografice ale autorului. Pentru mine contează doar geografia balcanică, definitorie pentru identitatea națională și pentru propria personalitate.

STEFANIA ARGEANU : Ai simțit vreodată că propria geografie – și aici mă refer la orașul natal – nu te vrea? Și că realizarea ta ține de a-ți lua tălpășița și a-ți croi o nouă identitate?

DOINA RUSTI : În romanul Nas de bulgar pornesc de la istoria arhaică, marcată de numeroase călătorii și prigoniri la sud și la nord de Dunăre, și dezvolt ideea că o astfel de moștenire a lăsat urme decisive, a generat nehotărâri numeroase. Povestea de dragoste este alcătuită din indecizii și evadări.

• STEFANIA ARGEANU : Ce fel de dinamică a existat între perioada adolescenței și anii de facultate de la Iași, între tine și harta ta natală? Ce perspectivă accesezi, în prezent, când te gândești la acel timp?

DOINA RUSTI : Iașiul a fost primul spațiu necunoscut pe care l-am atins, a fost pentru mine plecarea în lume, contactul cu „străinătatea”. Prin urmare, aici am trăit numeroase probleme de adaptare, de maturizare, care m-au dus la redefinirea originilor. În alt sens, școala ieșeană de filologie se bazează în mare pe tezele lui Al. Philippide. De aceea, în Nas de bulgar am asociat perioada mea de formare intelectuală cu originea românilor, prin 11 istorii bazate pe fapte reale. Dar toate aceste istorii ating balcanismul, dimensiune importantă a operei mele, dar și a ființei mele.

STEFANIA ARGEANU : Am notat, printre altele, ce ai afirmat la un moment dat, în cadrul întâlnirii Clubului de Carte „Cuibul Visurilor”, despre Nas de bulgar, și anume că este: „romanul aventurii mele de dragoste, aventurii mele intelectuale…” Scriitorul are nevoie de iubire pentru a scrie, a citi, a-și imagina, a visa, pentru a pune în pagină trăiri, sentimente, fapte, realități interioare? În ce mod devine experiența iubirii adjuvantul, aliatul lui fidel?

DOINA RUSTI : Ca perioadă a ieșirii din sine, iubirea contribuie și la autodefinire: e perioada în care îți pui întrebări despre tine în raport cu celălalt. Tocmai de aceea, o altă teză a romanului Nas de bulgar este că a iubi înseamnă a afla cine ești. În mare, povestea mea de dragoste e și un act de cunoaștere.