DOINA RUȘTI : IUBIREA CONTRIBUIE ȘI LA AUTODEFINIRE, E PERIOADA ÎN CARE IȚI PUI ÎNTREBĂRI DESPRE TINE, ÎN RAPORT CU CELĂLALT

 

DOINA RUȘTI : IUBIREA CONTRIBUIE ȘI LA AUTODEFINIRE, E PERIOADA ÎN CARE IȚI PUI ÎNTREBĂRI DESPRE TINE, ÎN RAPORT CU CELĂLALT

Dialogul cu romanciera DOINA RUSTI este realizat de subsemnata , Stefania Argeanu , in exclusivitate , pentru publicatia Info Ploiesti City & blogul personal Literele, bucuria sufletului , mai 2026 . 

https://infoploiesticity.net/doina-rusti-iubirea-contribuie-si-la-autodefinire-e-perioada-in-care-iti-pui-intrebari-despre-tine-in-raport-cu-celalalt/

Ador cartea Nas de bulgar, scrisa de inegalabila DOINA RUSTI, care readuce la viata clasa a X-a de liceu , primul an de facultate in Orasul Pieilor Albe, starile trepidante, mistery prin care trece Puskinul, cu fiecare scena care se desfasoara pe teritoriul lui sau in proximitatea-i . Romanul acesta autobiografic este definit de vizual, iar imaginea – imaginile alcatuiesc cu fiecare nou rand, cu fiecare nou paragraf un film – oglinda a materialului epic , dens, concentrat, fluid, matasos, pe fundalul caruia se aude freamatul Copoului, iar zulii vin si ei, topaind energic in spatii, de ei special alese .

Comosteni - Iasi , Iasi - Comosteni, Liceul G. Ibraileanu,  Biblioteca de la Fundatii, Copou, OPA, Puskin, Filarmonica,  Caminele C6, C5, C8 ; Cafeneaua din centru : Varice, Cantina, Sararie - Ticau - Balcani... Statii ale devenirii pe care Nasul bulgar le consemneaza cu o rara atentie, a celei care stie ca fiecare denumire este captusita de o poveste trainica, al carei parfum a ramas acelasi, chiar daca anii au trecut doar din punct de vedere cronologic, intrucat in spatiul desfasurarii afective aburul literelor este proaspat, semnatura recenta . Toc inmuiat in calimara albastra, intr-o nuanta profunda de lapis lazuli...

Exista tendinta de a cauta o carte, dupa ce i-ai vazut ecranizarea, iar impactul asupra fiintei tale a fost atat de profund, incat doresti sa aprofundezi contextul, scenele, replicile - cheie, sa imbraci personajele interpretate de actori in continut literar, din care sa faca parte : descrierile, comparatiile, epitetele, metaforele, replicile indragite si cate si mai cate... Insa, exista si exceptii de la aceasta regula . Astfel, se intampla sa intalnesti cartea care contine in paginile - i catifelate si filmul, iar citindu-i randurile, capitolele sa ti se desfasoare, simultan, in spatiul imaginatiei, de la " Actiune ! " la "  Stop cadru " si final , fundalul sonor pe care il simti obsesiv, ca pe o chemare ,  punctele culminante care te motiveaza sa urmaresti episod -scena dupa scena - episod, dilatand spatiul, determinandu-te sa uiti sa mai privesti ceasul. Capitolele  cartii gliseaza cu realitatea anilor '70, '80 autentic, veridic, ceea ce face ca povestile filmice la care asisti ca spectator - cititor observator sa fie intr-o armonie deplina, incat bucuria e nemasurata, simti ca in timp ce deschizi si redeschizi cartea ceva unic, irepetabil se intampla, cartea te poarta in spatii " n" la puterea " k ",   povestile ei devin vehicul cu puteri infinite, gadget de ultima ora,  ale carei baterii interne si externe sunt incarcate din propria lectura, de fiecare rand in parte si de toate intalnite ca intr-un buchet .  O asemenea carte este romanul publicat recent de inegalabila Doina Rusti, scriitoarea din a carei penita literele devin nestemate, iar cuvintele - povesti, la randul lor, diamante veritabile . 

_________________________________________________________

" Dintre toate bunurile sale, pe primul loc ramanea nasul . (...) Era nasul neamului Bandula, care dusese multa lume departe, in vaile mocirloase ale nemultumirii . Aparuse pe cand Cetinje era doar Tetine, o vagauna inconjurata de stanci, iar vlahii erau niste uriasi pe care nimeni nu putea sa-i doboare, barbati tacuti, cu palme mari, imposibil de ignorat . Dar daca toate astea erau la vedere , nasul parea aproape normal . Poate ceva mai carnos, dar atat . In aparenta era banal, desi in strafundul lui colcaiau armate intregi, mici zuli, diferiti de toti zulii, care stiau sa adune de la mari departari nu doar mirosurile, ci si intamplarile legate de ele, istorii moarte de mult, dar care avusesera taria de a duce mai departe esenta unui parfum fara moarte . " 

" Era caldut inca, plutea o ceata anemica,in care se pastra amintirea painilor calde, a azimei grabite, a colaceilor impletiti si mozoliti cu prune strivite . " 

" Strada se umpluse de mirosuri amestecate, de la pielea incinsa a cizmelor lungi, la parfumurile femeiesti ramase in haine . "

Citatele sunt extrase din romanul publicat de DOINA RUSTI, Nas de bulgar, in luna mai, 2026, la Editura Humanitas . 

___________________________________

• STEFANIA ARGEANU : Cu puțin timp înainte să ajungi tu la Iași, se stinsese din viață doamna profesoară, conf. univ. dr. Noemi Bohmer, de la Facultatea de Litere a Universității „Al. I. Cuza”. Ai vorbit despre ea și am simțit că a fost acel profesor cu har de care te-ai atașat, de la care ai învățat și pe care ni l-am dori(t) cu toții în parcursul nostru de formare intelectuală și umană. Cine a fost doamna Noemi Bohmer pentru promoția ta, în general, și pentru tine, în mod particular? Ce se cuvine să știm, să reținem despre ea? Cum a fost să o faci și personaj al cărții tale?

DOINA RUSTI : Noemi Bohmer a fost cel mai tânăr profesor pe care l-am avut în facultate, o sursă bibliografică importantă, un om foarte generos. Era la curent cu toate noutățile literare. Înființase în facultate un studio de poezie și teatru, o prelungire a școlii. Inteligentă, inventivă și mai ales democrată, într-o lume restrictivă, opresivă. Despre ea ar fi multe de spus, dar las romanul Nas de bulgar s-o facă.

• STEFANIA ARGEANU : Știu că ai mărturisit următoarele despre doamna profesor: „A fost cel mai bun profesor al meu de la Facultatea de Litere din Iași. Dacă voiai să afli noutățile din Occident, o întrebai pe ea. Noemi a fost un profesor cult, avea acea calitate și îți aducea o carte care era interzisă, te căuta noaptea, te chema într-o stație de autobuz și ți-o împrumuta, pentru câteva ore. Era o oază…” La ce an/ani faci referire?

DOINA RUSTI : Toți. Cu Noemi am făcut în fiecare an măcar un seminar : Teoria literaturii, istoria literaturii interbelice, estetică, antropologie, sociologie literară etc., dar mergeam săptămânal la studioul ei de poezie ori acasă la ea, unde era mereu lume și discuții foarte libere .

STEFANIA ARGEANU : Ce însemna, în acel context, eticheta de „carte interzisă”? Dar să ai acces la o carte pe care îți dorești s-o citești, preț de doar câteva ceasuri?

DOINA RUSTI : Prima carte pe care mi-a dat-o Noemi a fost De Zalmoxis à Gengis-Khan, apărută în Franța în 1970. La noi nu se vorbea despre ea. Cu vreun deceniu înainte, unii făcuseră pușcărie pentru că citiseră cărți de Eliade. Prin ’76 nu se mai punea problema asta, dar numele lui Eliade era rostit în șoaptă, cărțile lui nu se editau, nu se găseau. Când am terminat liceul, nu auzisem de Eliade. În anul I de facultate mă învârteam prin bibliotecă și adeseori era pe-acolo un coleg ceva mai mare, despre care circula zvonul că este informator al Securității și că trebuia să avem grijă ce vorbim cu el. Evident, cu timpul mi-am dat seama că orice „se spunea” făcea parte din programul Securității și că adevărul era labil în lumea comunistă. În fine, acest „informator” venea tiptil prin bibliotecă să vadă ce citești. Cum am spus, mă învârteam fără un plan clar, iar tipul ăsta m-a întrebat în șoaptă: „Nu cumva ai venit să citești Eliade?” Cum nu mai auzisem numele, am întrebat cine e, dar n-am primit răspuns decât de la Noemi, care mi-a dat cartea învelită într-o hârtie albă (să nu se vadă titlul) și mi-a zis că e „venită”, adică intrată subversiv în țară. Evident, m-am îndrăgostit de Eliade, iar prima carte pe care am publicat-o a fost despre el.

• STEFANIA ARGEANU : La întâlnirea de vineri după-amiază, 8 mai 2026, de la Biblioteca Academiei Române, Iași, ai spus că: „Despre titlu trebuie să vorbești în fiecare pagină a cărții, altfel e o improvizație.” Regula pe care ai respectat-o cu sfințenie, de altfel, în toate romanele tale. Despre ceea ce conține și semnificațiile lui, îmi doresc să vorbim și, astfel, să deschidem o primă ușă din „casa” romanului tău, Nas de bulgar.

DOINA RUSTI : Titlul acesta vorbește despre identitate și construcția ei complexă, adică tocmai tema principală a romanului. În sensul acesta am spus că pe fiecare pagină este vorba despre titlu, îl evocă, te leagă de el. E un roman despre fibra balcanică, despre identitate națională și personală. Asta nu înseamnă că-l menționez ca atare. Cred că nici nu-l pomenesc integral, dar este vorba într-un fel sau altul despre el.

STEFANIA ARGEANU : Îți amintești de o carte, întâlnită de tine din ipostaza de lector, al cărei titlu nu era neapărat menționat (des) în paginile ei, dar care s-a dovedit totuși a fi o carte bună, pe care ai recomanda-o?

DOINA RUSTI : Nu. Literatura e un melanj simbolic.

STEFANIA ARGEANU : „Nas de bulgar” – invocarea nasului se referă și la un fel anume de a mirosi faptele, personajele, locurile? La un inedit mod de a percepe și chiar de a anticipa temperatura evenimentelor, culoarea locală a scenelor cărții, dinamica temperamentală a personajelor, psihologia acestora?

DOINA RUSTI : Categoric, este o metaforă care pornește de la simțul meu olfactiv. În esență, am o memorie vizuală foarte bună și o sensibilitate aparte la mirosuri. Celelalte simțuri sunt mai slabe. De aceea am creat în Ferenike un roman despre văz, iar aici unul despre nas, ca organ al intuiției, dar și al detectării lumii după parfumurile ei.

STEFANIA ARGEANU : Este nasul un meta-personaj al romanului recent publicat de tine?

DOINA RUSTI : Nu chiar. E doar pretextul de a vorbi despre moștenirile mele. L-am moștenit de la bătrânul Bandula, de la Veliku și alți aromâni veniți din Muntenegru. Dar, simbolic, intuițiile mele au rădăcini balcanice și mereu am trăit tentația originilor, a scormonirii genealogiilor.

STEFANIA ARGEANU : Îți propun să vorbim despre psihologia îndrăgostitului în literatură. Cum trăiesc iubirea personajele romanelor tale?

DOINA RUSTI : Asta ar trebui s-o spui tu. În ceea ce mă privește, povestea de dragoste din Nas de bulgar se produce în condițiile „lagărului” comunist. Prin urmare, este un act de alteritate într-o lume în care alteritatea era amputată, falsificată. De aceea am plasat povestea într-un campus asaltat de violatori, de asasini, de primejdii considerate parte din viața noastră. Dar chiar și dincolo de mesajul social, există psihologia generică: iubirea presupune renunțarea la sine, generează modificări de mentalitate, comportament etc. Mai ales prima iubire seamănă cu prima plecare de acasă.

• STEFANIA ARGEANU : Există un dialog între geografia literară, această paradigmă, și spațiul cărții tale recente? Ce viziune ai despre conceptul de „geografie literară”, ce îți transmite ție?

DOINA RUSTI : Sintagma s-a cam banalizat, teoreticienii pendulând între universalul romanului și realitățile geografice ale autorului. Pentru mine contează doar geografia balcanică, definitorie pentru identitatea națională și pentru propria personalitate.

STEFANIA ARGEANU : Ai simțit vreodată că propria geografie – și aici mă refer la orașul natal – nu te vrea? Și că realizarea ta ține de a-ți lua tălpășița și a-ți croi o nouă identitate?

DOINA RUSTI : În romanul Nas de bulgar pornesc de la istoria arhaică, marcată de numeroase călătorii și prigoniri la sud și la nord de Dunăre, și dezvolt ideea că o astfel de moștenire a lăsat urme decisive, a generat nehotărâri numeroase. Povestea de dragoste este alcătuită din indecizii și evadări.

• STEFANIA ARGEANU : Ce fel de dinamică a existat între perioada adolescenței și anii de facultate de la Iași, între tine și harta ta natală? Ce perspectivă accesezi, în prezent, când te gândești la acel timp?

DOINA RUSTI : Iașiul a fost primul spațiu necunoscut pe care l-am atins, a fost pentru mine plecarea în lume, contactul cu „străinătatea”. Prin urmare, aici am trăit numeroase probleme de adaptare, de maturizare, care m-au dus la redefinirea originilor. În alt sens, școala ieșeană de filologie se bazează în mare pe tezele lui Al. Philippide. De aceea, în Nas de bulgar am asociat perioada mea de formare intelectuală cu originea românilor, prin 11 istorii bazate pe fapte reale. Dar toate aceste istorii ating balcanismul, dimensiune importantă a operei mele, dar și a ființei mele.

STEFANIA ARGEANU : Am notat, printre altele, ce ai afirmat la un moment dat, în cadrul întâlnirii Clubului de Carte „Cuibul Visurilor”, despre Nas de bulgar, și anume că este: „romanul aventurii mele de dragoste, aventurii mele intelectuale…” Scriitorul are nevoie de iubire pentru a scrie, a citi, a-și imagina, a visa, pentru a pune în pagină trăiri, sentimente, fapte, realități interioare? În ce mod devine experiența iubirii adjuvantul, aliatul lui fidel?

DOINA RUSTI : Ca perioadă a ieșirii din sine, iubirea contribuie și la autodefinire: e perioada în care îți pui întrebări despre tine în raport cu celălalt. Tocmai de aceea, o altă teză a romanului Nas de bulgar este că a iubi înseamnă a afla cine ești. În mare, povestea mea de dragoste e și un act de cunoaștere.

_____________________________________________________________

" (...) simtise ardeii pe care-i mancase Iorgu in ziua aia, tavaliti prin cenusa, mozoliti in zeama de usturoi . (...) "

" (...) nasul lui putea sa cuprinda toate nuantele unui parfum, (...) "

" Bandula (...) adulmeca mirosul pericolului de la mare distanta..."

" Sorbea in valuri fumul firav, iesit din mormanul de lucruri trecute prin foc, si intelegea foarte bine ca nu avea sa se stinga . "

" Pe plita clocoteau vase mari, iar in cuptoare se rumeneau cozonacii , in special cei cu mac, pe care nu-i suportam, dar si prajitura cu nuca, piscoturile si alte copturi de care nu m-atingeam niciodata . Soba de tuci, cu plita larga si doua cuptoare, arata ca o locomotiva cu aburi din filmele vechi . "

" Albanezul aducea cu el parfumul stravechi, pe care nasul meu mostenit, trecut de la unul la altul printr-un sir lung de nasosi, il detectase de la distanta . Cand a ajuns langa mine era ca si cum ne cunoscusem in urma cu sute de ani . 

(...) pentru mine, Albanezul a fost un astfel de indicator, venit din alt timp, de pe vremea cand sangele nostru respira in venele unor razboinici si peregrini aflati intr-o calatorie fara oprire, pe care in aceea ce ma priveste, o vad si-acum tot asa, cu aceleasi chemari si parfumuri . "

" Fata venea acum spre el, alerga, iar silueta ei imprastia un parfum vechi , de frunze arse in cuptor . "

" Cu toate ca ma imprieteneam repede si cam cu oricine, nu aveam legaturi profunde cu nimeni . Cum cunosteam pe cineva, mi se lungea trompa si ramaneam in alerta, temandu-ma sa ma apropii prea mult, sa nu sfarsesc intr-un sant (...). Mai mult, mereu eram pe picior de plecare, cum sunt si-acum . Sa-mi schimb locul, sa renunt la un job ori s-o iau de la capat sunt pentru mine lucruri normale, care tin de aventura, de viata adevarata . Printre altele, filozofia asta isi are radacinile in adolescenta, cand am citit in Balzac ca un om care are putin sau deloc de pierdut e liber, imposibil de santajat . Iar daca ma pot lauda cu ceva e ca nimeni n-a putut sa ma constranga sa fac ceva impotriva vointei mele, de unde si multele animozitati din jurul meu . "

_____________________________________________________________

Citatele sunt extrase din romanul publicat de DOINA RUSTI, Nas de bulgar, in luna mai, 2026, la Editura Humanitas . 

Literele AuGust ii transmit Doinei Rusti : La Multi Ani ! ❤️

De Ziua Nationala a Lecturii, o sarbatorim pe regina romanelor fanariote & fantastice, Doina Rusti 🥳❤️❤️❤️❤️❤️🥳 sau ... Atunci cand in propria zi de nastere, este inregistrata menirea vietii tale... Astazi, 15 februarie, este ziua de nastere a unei fiinte adorabile, o romanciera care se remarca prin harul inepuizabil de a transmite atmofera de poveste si, astfel, de a (in)scrie cele mai tainice pagini de literatura, fantastice si infuzate de o luminozitate aparte, incandescenta . Buchetele de litere care compun colierele manuscriselor ei vrajite sunt aduse la viata printr-o clipire a genelor, dintr-un extract nemaiintalnit de polen stelar, ascultand fosnetul matasos al unei rochii galbene precum chihlimbarul... Din varful turcoz -smarald al penitei stiloului ei izvorasc cuvinte - diamante, imbratisate cu scene, personaje, situatii, garderobe, parfumuri, miresme, juxtapuneri de senzatii, texturi, culori, sunete, trairi de o intensitate crescanda, ce bucura sufletul si inima ! E o incantare sa calatoresti prin paginile romanelor ei, e un privilegiu sa ai acces la un asemenea nivel de creativitate, unicitate, veridicitate, toate aceste nuante rare oferind temperatura, consistenta, profunzime in spatiul cel mai ravnit : memoria infinita a cititorilor, intrucat acolo e punctul in care povestea cartii devine memorie a timpului inimii . La multi, multi ani, draga Doina Ruști ! Iti multumesc pentru clipele de fericire pura, pe care le experimentez cu fiecare noua (re) lectura a cartilor scrise si iubite de tine . In acest sens, amintesc de "Mata Vinerii" , " Homeric" , " Manuscrisul fanariot" , " Paturi oculte", " Lizoanca" , "Depravatul din Gorgani"... V-ati intrebat, macar o data, in ce masura, felul in care este imbracat un personaj il face de neuitat in pupilele cititorului, animand pana si trecerea timpului, dilatand minutele, clipele? Sau ati avut curiozitatea de a afla prin ce se aseamana, prin ce difera Bucurestiul geografic, obiectiv, identificabil pe harta, de cel transfigurat prin filtrul literaturii, prin „aburii adormitori ai fiecarui cuvant”? Va marturisesc ca am dat curs unor asemenea ganduri si le-am impartasit cu indragita scriitoare Doina Rusti, care a fost de fiecare data generoasa si a raspuns curiozitatilor mele literaro - atipice . Ii sunt recunoscatoare pentru timpul daruit conversatiilor noastre, pentru latte-urile savurate imediat dupa ce boabele intrebarilor au fost rasnite si se pregateau sa fiarba in ibricul soptitor . Unul din dialogurile noastre febrile, ce ramane in memoria Cestii de Cultura este acesta : http://ceascadecultura.ro/ServesteArticol.aspx?idart=5077 Consemnat : Stefania Argeanu, 15 februarie 2024

INTERVIU DOINA RUSTI : “Ficțiunea are mirosul dorințelor, pe când realitatea se lasă întotdeauna impregnată de parfumul ficțiunii”

   In apropierile noastre de oras, descoperim, prin verificarea (in)certitudinilor, ca adevaratul centru al lumii este un faimos bucatar domnesc, iscusit, un mare gurmand, care adauga portii vitale de miraculozitate, ezoterism, magie si mister, in compozitia retetelor sale. Priceperea sa, care intrece orice masura a realitatii, gustand cu nesat din ingredientele savuroase ale fictiunii generoase, devine prim-planul unei toamne in care toti locuitorii vorbesc doar despre bucatarul rapit.

    Ajungi chiar sa ii indreptatesti pe cei care au comis fapta aceasta, daca ti-a fost dat sa gusti macar o data din bijuteriile gastronomice gatite de el, “nasul lichiorurilor”, “maestrul afionului”, care se zbatea inzecit, insutit, pentru orice mancare, care cutreiera toate pietile, gustand el insusi zerul pentru acrit, de exemplu. Asadar, la Ceasca de Cultura de astazi, scriitoarea Doina Rusti ne rasfata cu un meniu ademenitor: “fripturi tavalite in praf de migdale, mozolite cu miere si scortisoara”, “chiftele de raci, muiate in otet de trandafiri sau de prune”, “creier tavalit prin susan, coconari si alte semincioare greu de ghicit”, “carabusi tinuti o noapte intreaga in vin si, apoi, perpeliti pe carbune”. Printre aburi de castane si de cafea, stam la palavre cu Mata Vinerii… 

Continuarea interviului pe care l-am realizat cu scriitoarea Doina Rusti, in Ceasca de Cultura :  click ⟹ Stefania Argeanu, in dialog cu Doina Rusti  .

Doina Ruști: "Scriitorul să fie îndrăgostit de acel subiect, cuprins de acea curiozitate care face ca povestea să fie vie"

foto: Doina Rusti

Motto:

Ficţiunea este experiment. Când nu mai e asta, încetează să mai fie ficţiune. Niciodată nu scrii ceva dacă nu ai sentimentul că nimeni nu a mai scris lucrul acela. Că nimeni nu a mai simţit substanţa acelei propoziţii aşa. Fiecare propoziţie este o inovaţie.”

John Cheever, micro-fragment al interviului din The Paris Review (1976)

Manuscrisul fanariot. MAMICA la doua albastrele. Patru barbati plus Aurelius. Camasa in carouri. Lizoanca la 11 ani. Fantoma din moara. Zogru. Omuletul rosu.

In acceptia lui Norman Manea, este “o excelenta prozatoare, de mare talent si intuitie.” In viziunea mea, Doina Rusti – romanciera romana contemporana, profesor universitar, scenarist si regizor de film – este o fiinta daruita cu harul scrierii si harul transmiterii de povesti umane profund sonorizante in literatura, care daruieste viata, dans, sinceritate, muzica, voce, substanta intrebarilor care vin inspre ea, mizand pe textura de catifea a intuitiilor sale, pe care le privilegiaza in permanenta, dandu-le aripi, mister, natura epica. Cea care atunci cand scrie este “o pisica indragostita”, simte ca povestea sonora este predestinata doar “visatorilor incurabili”. Pentru ca detine dexteritatea, flexibilitatea de a vietui, de a se mula intr-o poveste prin multiple moduri de exprimare, reuseste sa impartaseasca celorlalti din aburul care imbratiseaza tandru conturul solar al literelor sale. Ramanand, totodata, un fidel martor al celor mai uluitoare aspecte ale vietii si o prietena a bibliotecilor, se remarca prin investigarea, in spirit detectivistic, a documentelor de arhiva. Si pentru ca traieste si mai intens decat am surprins-o eu in aceasta fotografie descriptiva din intro, pentru ca este o cunoscatoare profesionista a vietii si “a celor mai tainice manifestari ale ei”, i-am propus o confesiune in compania unei cesti culturale, scriitoarei Doina Rusti.

_____________________________________________________________________

 “Numai adevărații cititori știu ce însemnă să citești trei sferturi de carte.”

Doina Rusti

“ Cel mai bun lucru pe care l-am facut in viata a fost sa invat sa citesc.”

Mario Vargas Llosa

_____________________________________________________________________

foto: coperta romanului Manuscrisul fanariot

Stefania Argeanu: Care  este sensul expresiei  "Din dragoste de carte", pentru  Doina Rusti?

Doina Ruști: Expresia asta îmi aduce aminte de marea mea frică, de pe vremea copilăriei. Pe-atunci, dacă auzeam pe cineva vorbind despre dragoste de carte, vedeam imediat înaintea ochilor un elev îngropat în exerciții de algebră.  Și m-apuca o groază cumplită la gândul că n-o să fiu niciodată printre acei inși cuprinși de dragostea pentru învățătură. Eram atât de înfricoșată, încât nici nu mai vedeam propria-mi iubire pentru citit. Cărțile pe care le devoram erau din altă lume, nu exprimau acea dragoste de carte pe care mi-o băga toată lumea pe gât. Alegeam cărțile, de cele mai multe ori pe ascuns, nu pentru că mi-ar fi interzis cineva, ci pentru că nu voiam să le împart cu nimeni. Abia târziu, după ce expresia asta se terfelise rău de tot, am realizat că și eu aveam dragoste de carte. Dragostea mea.

Care este, de fapt, menirea cărților?  

Să te scoată din vid. Adeseori oameni cad acolo, într-o zonă în care nu mai există inspirație, curiozitate sau poftă intelectuală. E un fel de buzunar de senator, un sertar pe care nu-l mai deschide nimeni. Singura cale de-a scăpa e să iei o carte și să treci de la un capăt la altul. In interiorul ei începe o viață, care are infinit de multe fețe.  Iar în alt sens, e și cel mai scurt drum spre sufletul altuia.

Vă mai aduceți aminte care este acea carte care a deschis și, ulterior, influențat gustul pentru lectură?

“Mihail, câine de circ” a fost prima mea carte serioasă și contaminatoare. Ea este poarta. Am dat de ea întâmplător și-am citit cam trei sferturi. Numai adevărații cititori știu ce însemnă să citești trei sferturi de carte. Printr-un concurs de împrejurări, cartea a dispărut, lăsându-mă cu ochii în soare. Toate încercările mele de a o regăsi au eșuat. Nu pentru că s-ar fi topit de pe suprafața pământului, ci pentru că ori de câte ori porneam în căutarea ei, găseam altă carte. Așa am prins gustul trădării, care este cu totul altul când vine vorba despre trădarea cărților. Este ca potențiatorii alimentari, ca bucățica de ciocolată dăruită de altul. După 20 de ani am citit finalul romanului Mihail câine de circ. Într-o vară toridă, stând în picioare într-un anticariat.

Ce descoperiți, ce învațați de la cuvinte ?

Tu crezi că la întrebarea asta se poate răspunde pe scurt? Ha-ha!

_____________________________________________________________________

“Am trecut prin biblioteci mari, copleșitoare, modernizate. Dar când mă gândesc la bibliotecă, îmi vine în minte imediat Biblioteca Academiei de pe vremuri. Avea o sală largă (sala 1) cu peretele dinspre răsărit făcut din geamuri. Acolo am trăit marile descoperiri, aruncând din când în când un ochi spre grădină.”

Doina Rusti

,,Graţie ficţiunii, suntem mai bogaţi sufleteşte şi suntem diferiţi, fără a înceta să fim aceiaşi. Ne dizolvăm în ea şi ne multiplicăm prin ea, trăind mai multe vieţi decât cele pe care le avem şi pe care le-am putea trăi dacă am rămâne izolaţi în veridic, prizonieri ai istoriei."

Mario Vargas Llosa, Adevarul minciunilor  

_____________________________________________________________________

În spirit imaginar și inventiv, ce credeți că  este/ ar fi dispusă să ofere literatura, din dragoste de carte, celui/celei ce s-ar apropia de ea intr-un moment încețoșat al vieții?

Depinde de ceață. Dacă este norul ăla cenușiu, din cauza căruia nu mai poți să vezi încotro se îndreaptă lumea, atunci cărțile pot să fie busola care-ți lipsește. Dar dacă ceața este narcotică, este posibil ca acea carte pe care-o iubești să-ți dea aripile de care are nevoie orice drogat.

În câte limbi vorbesc cărțile?

Fiecare carte cu norocul ei. Unele nu vorbesc decât în limba maternă. Altele vorbesc și pe Google Translate.

În câte limbi vorbește o carte cu romanciera, scenarista, regizoarea  Doina Rusti?

Sunt un cititor de romane. Citesc în română. Cel mai des. Când eram tânără, citeam în latină. Am tradus Plaut, poemele lui Pico de la Mirandola. Am citit simboliștii în franceză. Citesc știrile în engleză. Uneori, în momente de maximă depresie deschid Homer, în greacă, și traduc câteva versuri.

Descrieți-mi imaginea celei mai frumoase biblioteci în care ați pășit vreodată/ de curând.

Sunt multe. Cred că prima dintre cele mari a fost la Bologna. Nu sala de lectură, care e banală, ci drumul până acolo, curtea, coridoarele, inclusiv cămăruța în care era sechestrat doctorandul medieval înainte de a-și susține teza. Am trecut prin biblioteci mari, copleșitoare, modernizate. Dar când mă gândesc la bibliotecă, îmi vine în minte imediat Biblioteca Academiei de pe vremuri. Avea o sală largă (sala 1) cu peretele dinspre răsărit făcut din geamuri. Acolo am trăit marile descoperiri, aruncând din când în când un ochi spre grădină. La un moment dat sala a dispărut, transformată în încăperi mici, meschine și urât mirositoare. Nu m-am mai dus.

_____________________________________________________________________

“În momentul de față, câștigă, iarăși, teren povestea complicată, împănată cu artificii. Aș miza pe faptul că, niciodată, omul n-o să-și piardă gustul pentru mister și complicații epice. Cât privește formula, aici chiar se întâmplă lucruri…”

Doina Rusti

,,Ceea ce suntem ca indivizi, ceea ce am vrea să fim fără a putea în realitate, fiind astfel obligaţi să inventăm şi să ne imaginăm- istoria noastră secretă- numai literatura ştie să povestească.”  

Mario Vargas Llosa, Adevarul minciunilor  

,, Rădăcina tuturor istoriilor este experienţa celui care le izvodeşte, trăitul e sursa oricărei ficţiuni. Asta nu înseamnă, desigur, că un roman ar fi întotdeauna o biografie disimulată a autorului său; ci că, în orice ficţiune, chiar şi în cele iscate de imaginţia cea mai debordantă, este posibil să găseşti un punct de plecare, un nucleu intim, legat visceral de o sumă de trăiri ale celui care a pus-o pe hârtie.(...) Invenţia chimic pură nu-şi are locul în domeniul literar. Aşadar, toate ficţiunile sunt arhitecturi înălţate de fantezie şi de măiestrie pe baza unor anumite fapte, persoane, împrejurări care s-au întipărit cândva în memoria scriitorului şi i-au declanşat fantezia creatoare, care, cu punctul de pornire în acel nucleu, a construit o lume întreagă, atât de bogată şi de multiplă, încât uneori rezultă aproape imposibil(...) să mai recunoşti în ea acel material autobiografic ce i-a fost temelia şi care este, sub un anumit aspect, legătura secretă dintre orice ficţiune şi aversul ei situat la antipozi: realitatea reală.”

Mario Vargas Llosa, Scrisori catre un tanar romancier

_____________________________________________________________________

Care este sentimentul predominant în timpul scrierii unei cărți, dar după finalizarea acesteia?

Când scriu, sunt o pisică îndrăgostită. După ce termin, ajung un fel de fotoliu uzat, care de—abia dacă mai păstrează forma pisicii.

Păstrați o amintire aparte momentului (din 2009),  în care ați primit Premiul Uniunii Scriitorilor?

O amintire despre vanitate. După ce-am primit diploma voiam să am o poză cu momentul respectiv. Dar nimeni nu-mi făcuse. Până la urmă a venit un tip, care s-a oferit să-mi vândă niște poze. Avea un CD cu multe fotografii de la eveniment și cerea un preț care, pe-atunci, mi se părea mare. Totuși am cumpărat pachetul, iar acasă am descoperit că nicio poză nu era cu mine.

Ce conotații au, pentru dvs., recunoașterea, aprecierea, premiile?

Când iei premii, nu te mai iubește nimeni. Când nu iei premii, te transformi în rățoi moțat. Când nu iei premiile pe care crezi că le meriți, devii un fel de gladiator. În toate cazurile, e și bine și rău.

Care sunt veștile pe care vi le transmite "Manuscrisul fanariot" din bogăția de itinerarii (geografice, fiintiale, literare) cărora le dă curs și care culminează cu inima cititorului? Dacă ați fotografia acum această stare, ce ar conține?

Un fes plutește pe apa Dâmboviței într-o zi de vară bucureșteană, în timp ce un bărbat tânăr, îmbrăcat cu o jachetă turungie, face pași temători. În jur totul e topit în lumina de iulie. În afară de haina lui și de umbra unei fuste care mișcă tufele de boz.

_____________________________________________________________________

“Pentru mine, construcția se află pe primul loc. Îmi place să povestesc. Îmi place să scriu. Filmul este o modalitate de-a povesti  si un joc, între multe altele.”

Doina Rusti

,, Jocul de-a literatura nu e unul inofensiv. Rod al unei intime insatisfacţii faţă de viaţa aşa cum este, ficţiunea e la rândul ei prilej de nemulţumire, de frustrare. Iar asta se întâmplă fiindcă cel ce, prin lectură, trăieşte o mare ficţiune, revine la viaţa reală cu o sensibilitate mult mai ascuţită faţă de limitările şi imperfecţiunile ei, aflând din acele măreţe fantezii că lumea reală, viaţa trăită sunt infinit mai mediocre decât cele inventate de romancieri.”

Mario Vargas Llosa,   Scrisori către un tânăr romancier  

_____________________________________________________________________

Cum priviți întâlnirea dintre carte și cititor, din calitatea de scriitor?

Cititorul? Nu este fratele meu. Ci amantul așteptat.

Cum vă raportați la noile tehnologii? Există o narațiune, un dialog, o poezie, o regie, un scenariu între literatură/ carte, cititori/public și internet?

Internetul a șters multe bariere între scriitor și cititori, dar a și vulgarizat puțin relația. Pe internet, toți suntem scriitori. Nimeni nu citește, ci crede că este citit.

Care sunt valentele scenaristicii, regiei contemporane, in contextul in care tehnica evolueaza accelerat?

Ca toate lucrurile făcute de om, și filmul este un joc. Iar marile jocuri nu țin cont de tehnică, ci se folosesc de ea. Din fericire, astăzi e destul de ușor să fii la curent cu noutățile, să-ți iei cel mai nou program de editare video, de exemplu. În ceea ce privește moda poveștii, aici, aș spune că fiecare trebuie să țină cont de natura lui epică. Minimalismul e mort. În momentul de față, câștigă, iarăși, teren povestea complicată, împănată cu artificii. Aș miza pe faptul că, niciodată, omul n-o să-și piardă gustul pentru mister și complicații epice. Cât privește formula, aici chiar se întâmplă lucruri…

Care este rostul, destinul sunetelor, intr-un univers incercat de voluptatea imaginilor?

Ca întotdeauna: muzica generează dansul.

Când auziți sunetul răsfoitor, iscoditor, ispititor al paginilor unei carti, la ce vă gândiți prima dată?

La trecut.

Ce mesaj aduce, cu sine, parcurgerea unei povești scrise?

Glumești?! Fiecare poveste aduce trei mii de mesaje diferite.

Dar în cazul unei povești sonore ( mă refer, îndeosebi, la spectacolele de teatru radiofonic)/ sau al unei povești-scenariu de film, care sunt "darurile" pentru  ființa care are răbdarea de a privi, de a asculta și a da un sens personal mesajului primit?

E mai greu să faci o poveste radiofonică. E mai simplu s-o receptezi. E frustrant că nu poți să vezi. Cred că povestea sonoră este doar pentru visătorii incurabili.

_____________________________________________________________________

“Romanul este o construcție care presupune planuri detaliate.”

Doina Rusti

“Romanul este forma, cuvant si ordine, inainte de a fi continut.”

“Viata mai inseamna, deci, si asta: fantezie, verb, vis insufletit, literatura.”

Mario Vargas Llosa

_____________________________________________________________________

Ce amintiri, ce semnificatii, ce ecouri acordați teatrului radiofonic, respectiv radioului?

Am ascultat, nu demult, Pisica verde de Elise Wilk, o realizare radiofonică de Mihnea Chelariu & Mădălin Cristescu, ceva foarte impresionant, în primul rând ca expresie, pentru că fiecare personaj era ca un cântec. Dar, repet, povestea sonoră este foarte greu de făcut.

Care este tonul întâlnirii dintre scris, regie, profesorat, pentru dvs.?

Toate acestea sunt moduri de a trăi într-o poveste, dar, pentru mine, construcția se află pe primul loc. Îmi place să povestesc. Îmi place să scriu. Filmul este o modalitate de-a povesti, iar pentru mine, un joc între multe altele. Cât despre profesorat - mă întâlnesc din când în când cu niște prieteni tineri pe care încerc să-i învăț ceva din ceea ce eu știu să fac. Tocmai de-aia, îmi plac doar cursurile practice.

Care sunt punctele cheie pe care e necesar să le stăpânești cu o așa îndemânare, astfel încât trecerea de la cititor la scriitor  să fie una reușită?

Nu știu. Ca cititor, vreau ca o carte să mă uluiască. În situația de scriitor, caut căile spre partea cea mai uluitoare a lumii.

A fi cititor nu e o stare condiționată imperativ de cea de a fi scriitor, însă starea de a fi scriitor, a simți povestea și a avea harul împărtășirii ei este condiționată intr-un fel, de un stadiu anterior și, în continuă formare, de cititor?

Nu. Dar dacă da, e nasol. Rău de tot. Pentru oricine.

Scriitorul își aprovizionează reflexele stilului său literar din atmosfera cărților pe care le- a citit,  pe care le citește în permanență?

Scrisul altuia este o amenințare și uneori, mai ales la tinerețe, un handicap. De povara aceasta nu se scapă decât prin exercițiu. Ești contaminat de un scriitor - fă rescrieri, din opera lui, până scapi! Deși, în lumea actuală, aceasta nu mai este o problemă, după cum nici cea a epigonilor ori a plagiatorilor. Totuși, pentru mine, contează. Când numărul epigonilor mei se înmulțește, de regulă, caut altă formulă.

Ce cărți preferate aveți, la care povești vă întoarceți în permanență? Dintre cărțile prezentului, care a(u) reușit să vă capteze atenția, emoția, curiozitatea, nerăbdarea de a o citi/ de a le citi imediat?

Recitesc periodic Faulkner (Absalom), Céline (Moarte pe credit). Am avut perioada prozei sud-americane. Am citit, la vremea lor, pe nerăsuflate, o sumă de cărți dintre cele mari, și-am să numesc doar câteva: Ulisse (Joyce), Demonii (Dostoievski), Oameni de porumb (Asturias), Un veac de singurătate (Marquez), Conversația la Catedrala (Llosa), Numai Dumnezeu și noi (Michel Folco), Dezonoare (Coetzee), Pădurea norvegiană (Haruki Murakami). Recent, am înghițit multe cărți proaste, dezamăgitoare, plictisitoare, călduțe sau doar interesante ca subiect - toate foarte lăudate. Ultima carte buna: Falconer (Cheever).

_____________________________________________________________________

“Nu e important daca facem sau nu o buna impresie, conteaza ce simtim cu sufletul.”

“Treaba mea este sa observ oamenii si nu sa ii judec.”

“Este posibil ca, într-o analiză finală, o fiinţă umană să obţină perfecta înţelegere a unei alte fiinţe umane? Putem investi timp enorm şi energie în eforturi serioase pentru a cunoaşte o altă persoană, dar în final, cât de mult ne putem apropia de esenţa acelei persoane? Ne convingem că cunoaştem bine cealaltă persoană, dar ştim cu adevărat ceva important despre cineva?”

Haruki Murakami

_____________________________________________________________________

 În afară de timpul acordat documentării romanelor, cursurilor, prin bibliotecă/ biblioteci, ce alte activități, implicări, acțiuni, gesturi, atitudini, comportamente definesc profilul scriitorului, în accepția dvs.?

Un scriitor este un om ca toți oamenii. Nimic din ceea ce fac ceilalți n-ar trebui să-i fie străin. Are nevoie să trăiască intens, pentru că scriitorul se pretinde a fi un cunoscător al vieții, al celor mai tainice manifestări ale ei.

Ce presupune, de fapt, actul scrisului?

Plăcerea de-a construi.

Când, cum se scrie cartea: din amintiri, notații consecvente sau selective intr-o agendă care funcționează pe post de pre-sertar al cărții, din imaginile, sonoritățile, căutările, întâlnirile fiintiale și destinațiile benefice, inregistrate cu ageritate în condica minuțioasă, detaliată, elaborată sau succintă a creierului, în fața colii albe de hârtie, în imediata apropiere a word-ului, la intersecția dintre timpul ocupat și timpul liber, de mână cu inspirația sau lasandu-te inspirat(a) în cel mai neașteptat moment?

Romanul este o construcție care presupune planuri detaliate. Cel mai greu este să găsești un subiect care n-a mai fost scris. Apoi, lucrul cel mai important, după părerea mea, este ca scriitorul să fie îndrăgostit de acel subiect, cuprins de acea curiozitate care face ca povestea să fie vie.

În ce măsură contează să asculți cartea care vorbește în tine, chiar înainte de a fi scrisă?

Este important. Perioada de gestație are rol principal. Dar nici să stai prea mult cu ea în suflet nu e bine. Te poți plictisi înainte de a începe să scrii.

Interviul a fost realizat de Stefania Argeanu

Autor: Stefania Argeanu

Sursa: Stefania Argeanu