Stefania Argeanu, despre romanul "Daca nu veneai Tu..."

" Faca - se voia Ta, Doamne ! "
"Slava Tie, Dumnezeule ! " 
" Doamne ! Dumnezeule infinit, indelung - rabdator... Doamne al blandetii..."

Atmosfera unei carti, vraja ei, starea de spirit transmisa de un buchet de litere se cer transmise mai departe, impartasite cu ceilalti, daruite lor, cat mai repede. Chiar daca, in situatia de fata, acest "cat mai repede" se savarseste la aproximativ o luna si zece zile distanta. Insa, constituie un timp benefic pentru a infuza, a savura, a apropia, a selecta similitudinile si a asimila seva unui continut sanatos, pentru a-l raspandi, ulterior, la radacinile propriului tau " a fi ", propriei deveniri aflate in continua derulare, constructie, pictare de noi sensuri, emotii, povesti cu substanta. 

Intrucat tentatia de a da cuvantul si de a subscrie, mesajul unor pasaje rezonante cu incipitul textului de fata, este covarsitoare, dar si pentru a justifica necesitatea initierii gestului - demers, de prezentare a unei carti care pe mine ma inspira si ma motiveaza sa reincep sa scriu, aici, pe blog, voi continua prin a da curs acestui sentiment si voi cita : 

" Atunci cand ma cuprind marile mele bucurii, pur si simplu iau o hartie si un stilou si imi exprim sentimentele. (...) Din cand in cand, cunosc cate un om nou, care reprezinta o lume noua, a lui Dumnezeu."

" Voiam sa - L cunosc pe acel Dumnezeu Care ii face pe cei care I se inchina, sa iubeasca atat de mult ! Eram ortodoxa botezata, dar nu stiam nimic. Ateismul macinase de ani de zile locurile unde m-am nascut. Bisericile intarziau sa - si deschisa usile. Dar sufletul mi se deschidea. Porii lui absorbeau adevarul lui Dumnezeu si uitam toate ranile si durerea trupului. Si simteam ca ranile deveneau izvoratoare de Lumina, o Lumina curata, si aceasta Lumina ma invia si ma incanta. "

" Darurile lui Dumnezeu nu trebuie ascunse, fata mea, a zis simplu. Nu avem nimic al nostru. Untdelemnul si vinul ni le - a dat Dumnezeu pentru a le imparti. " 


Chiar daca, intr-o prima instanta, poate parea straniu sa deschizi cartea si sa incepi sa te afunzi prin periplul celor 217 pagini, cu substrat religios, insa de -un religios care apropie, care cheama, capteaza atentia inimii,  pe cat de facile par a fi,  paginile, privirii exterioare, pe atat de insetate sunt de propriile -ti descifrari,  ceea ce te determina sa apelezi frccvent dictionarul launtric, la finalul unei prime lecturi, vei simti ca este o investitie, cea mai la indemana investitie si, totodata, ca ti se ofera privilegiul cunoasterii si accesarii unui alt destin si al povestii sale de viata. Ti se incredinteaza, in etape, marturisiri vitale din anii de formare al personajului principal : Lida, pianista daruita cu har, care ajunge sa cunoasca puterea, iubirea lui Dumnezeu si darurile sale, pe care i le - a daruit, sub semnul unui "paradox sacru" ... Iar in fata unei astfel de adresari, se cuvine sa manifesti recunostinta, respect, prezenta unei perechi de urechi alipite, conectate la ce i se comunica. 

Romanul  "Daca nu veneai Tu...", de Maria Pastourmadzis, este scris cu profunda iubire, indeosebi pentru cei ce se intreaba in viata : "De ce?" Si cum cel putin un "De ce?" si - a gasit salas printre acoladele, parantezele rotunde, patrate, romboide ale vietii noastre, la un moment dat, se cuvine sa aprofundam textura, irizatiile, decolarile interogatiei  - numitor comun al ezitarilor, framantarilor, nelinistilor, contrastelor, nepotrivirilor dintre ceea ce simtim, traim in echilibrul "fragil", dar autentic, definitoriu, asumat si ceea ce gandim, preluam si materializam, imbracand pentru o nedefinita unitate de timp scenariile celor de langa noi, din imediata apropiere a sufletului, din familia de suflet, care cunoscandu-ne, nu ne cunosc, de fapt,  si nici nu ne traduc sensibilitatile, intuitiile, glasul curat al sufletului - indicatorul cel mai de incredere de urmat, de ascultat... Pentru ca, in esenta, aceasta este menirea noastra : de a ne cunoaste noi pe noi insine, de a fi proprii traducatori, de a ne (in)scrie alfabetul sirului infinit de explorari, cand tremurand, cand ferm, cand in pigmentii curcubeului neon, cand sidefat - perlat, cand alegand auriul bronzat ori cuprul cald... Trecand prin faze de intercalare, de permutari continue... Pentru ca Dumnezeu zugraveste in multe culori vietile oamenilor. Dumnezeu e artist. El ne intampina, ne lumineaza intunericul, pentru a privi frumusetea, pentru a ne afunda in lumile bucuriei, in literele alfabetului muzical, in linistea fericirii de a darui cele ce sunt de folos celuilalt, celorlalti, noua insine...
Cu simplitate, credinta, slava vom deveni noi propria cale, vom deschide porti, usi, spatii care altadata pareau a fi pe veci ferecate sau care nici nu ni se infatisau. Vom invata ca traind, sub semnul harului sfant, ne intalnim raspunsurile asteptate cu ardoare, din iubitorul, blandul, atotputernicul si atotcunoscatorul cer azuriu. 

Asadar, celor ce ati zabovit citind randurile pe care le-am scris, dar si celor ce nu ati ajuns aici, unde Literele AuGust, va doresc sa va devina dansul rugaciune a inimii, sa va cuprinda marile bucurii ceresti, dumnezeiesti, sa descoperiti Lumina cea izbavitoare, sa va zambeasca prelung inimile ! 
Si,pentru ca semnul meu de carte s - a tot plimbat, cu folos, inaintand printre capitole si destainuiri, va ofer, cu deplina emotie, cateva "mostre" din scriitura pe cat de artistica, pe atat de realista a cartii 
" Daca nu veneai Tu..."

" Credinta este fapta. Aceasta este credinta . Sa ne lepadam de cele omenesti, incredintandu-ne celor dumnezeiesti. Dumnezeu stie ce face ! "

" Cele cu neputinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu, a spus rar, dar hotarat,  preotul lui Dumnezeu.  " 

" S - au intamplat multe pe care nu le - am vrut, pentru ca in cele din urma sa se intample toate cele pe care le - am vrut, a zis ea cu inteles. " 

" Trimit ingeri sa sprijine sufletele oamenilor. Acesta este cel mai frumos dans ! "

" Ajuta-ma, Doamne!, a strigat. << Doamne al Puterilor>>, zicea iar si iar, tremurand de emotie. Oboseala i - a paralizat, incet - incet, mainile incordate. Somnul i - a inchis iarasi pleoapele, greu, pana in dimineata urmatoare, fara vise. S - a trezit cand soarele ii incalzea bland mainile obosite. Simtea o liniste stranie in suflet, ca lumina care cade pe campia racorita de ploaie. << Doamne al Puterilor >>, a zis incet si a lacrimat. Pentru putin timp, a ramas asa, neclintita, fara sa vorbeasca, fara sa gandeasca, implorand, parca, dupa ani intregi, mangaierea cerurilor. (...) Acea rugaminte devenea uriasa in camera mica, ii lovea creierul, cadea in jos pe degetele ei oarbe si ii stimula inca si mai mult dorinta atingerii clapelor. "

" Trebuie sa se intample ceva, ceva care sa - i trezeasca, iarasi, in suflet, nevoia de a trai. In ochii ei, clapele deschise straluceau. Cunostea acest sentiment, il stia : era setea atingerii clapelor, a muzicii. Muzica i - a relaxat degetele, i - a imblanzit respiratia, a infasurat - o intr - o liniste mangaietoare, a inceput s - o poarte intr - o calatorie. "

" - Stii parabola samarineanului milostiv ?, a intrebat - o. 
  - Fireste !, s - a grabit s - o asigure fetita.
  - Toata viata noastra este o transcriere vie a acestei parabole. Suntem niste samarineni care calatoresc din Ierihonul prezentului in Ierusalimul vesnic. Urcam pe trepte dificile, stancoase, prin prapastii si locuri gloduroase. Pe drumul nostru gem mii de oameni raniti, care au cazut in mainile talharilor. Sunt suflete care si - au pierdut nadejdea, care traiesc pe pamant neputincioase, ca cenusa risipita de ploaie. Intreaga noastra omenie, adevarata noastra valoare, in asta consta : daca ne vom opri, daca ne vom abate din drumul nostru, din succesul nostru personal, ca sa punem pe ranile lor untdelemn si vin, ca sa - i oblojim cu iubire si, apoi, sa - i caram in spate la hanul lui Dumnezeu, la Singurul si Marele Samarinean, care are puterea sa vindece toate ranile. Asta este dragoste ! (...) Fiecare dintre noi, a continuat incet, are untdelemnul lui, vinul lui. Este cel ce ne face unici, care face unice toate cuvintele de dragoste pe care le avem de spus in lumea aceasta. Vreau sa - mi daruiesc tot untdelemnul si tot vinul, pe care mi le - a pus in desaga Dumnezeu, pentru a indulci ranile semenilor mei. "

" Suntem cu totii samarineni, si avem in bagajele noastre untdelemn si vin, pentru a le pune pe ranile oamenilor. Dar am spus ca untdelemnul si vinul sunt diferite pentru fiecare. N - am ales eu darul. Dumnezeu Si - a impartit bogatia, iar eu am luat din mainile Sale ceea ce a hotarit El. Cu acest dar care mi s - a dat, voi lupta in lumea Lui pentru pacea sufletelor. Voi ramane luptator pe meterezele pe care El le - a stabilit. Orice altceva voi alege este dupa placul meu si constituie o necuviinta, si, chiar daca eu nu simt asta, este o zadarnicire a fericirii mele. Fiindca Dumnezeu, care mi - a dat untdelemnul, vinul, a masurat mai intai vasul meu. A vazut materialul din care este facut, volumul, si a varsat atata cat putea sa incapa in mine, pentru a atinge desavarsirea. Pentru a deveni fericit si pentru a - i face fericiti pe oamenii din jurul meu. 
Si arta este vin si untdelemn nepretuit. Dumnezeu o pastreaza in vasul pe care El l - a ales, uneori fragil ca un alabastru scump. Priveste in jurul tau, a zis si a aratat spre multimea de flori care umpleau gradina. Priveste acest trandafir, si a luat in palme un trandafir din apropiere. Observa cum se inchid petalele lui, ca o broderie frumos cusuta; cum se imbina culorile roz si alb. Cel dintai si cel mai mare artist este Dumnezeu. A creat lumea cea frumoasa. Ar fi putut s - o faca doar utila, pentru a satisface nevoile noastre materiale, insa a facut - o si frumoasa, pentru a bucura si a veseli inima omului. In aceste detalii, in culorile roz si alb, care se imbina intr - un trandafir, in ciripitul desfatator al unei pasari, intre ramurile unui copac, se ascund toate trasaturile inimii dumnezeiesti, marinimia blanda a lui Dumnezeu - Tatal fata de fapturile Sale. Si artistul talentat si autentic este o astfel de inima blanda in lume, asemanator Creatorului sau, ceea ce inseamna ca este lasat sa bucure si sa veseleasca inima omului. Creatorul autentic, cel ce nu arunca in noroi margaritarul sau, se intoarce mereu spre Dumnezeu, ca floarea - soarelui spre lumina. Cauta, fie si o farama din frumusetea dumnezeiasca in opera sa, pentru a mangaia sufletul oamenilor. Nu este, oare, asta iubire ? "


Am extras citatele din cartea scriitoarei Maria Pastourmadzis : "Daca nu veneai Tu...", publicata la Editura Egumenita, 2016, tradusa din limba greaca de Cristian Spatarelu. 

30 august 2019 

Dorel Visan : "A fi simplu este mai greu decat a fi complicat"

Dorel Visan : "A fi simplu este mai greu decat a fi complicat"

Autorul si Orasul se intreaba: CINE-I PAZESTE PE PAZNICI?

"Cine-i pazeste pe paznici", scrisa de Dorel Visan, a fost publicata la Editura Princeps Edit in
2012.

Motto:
"In scolile noastre, copiii invata "din toate cate ceva", dar prea putin despre ei.Daca
dascalii nostri ar acorda mai mult timp copiilor de a cerceta misterul mintii omenesti,
poate ca, formandu-se in cunoasterea de sine, am avea mai putine frunti incruntate si
mai putina ingrijorare autodistrugatoare.Fara tagada, omul zilelor noastre se zbate
intre doua capcane pagubitoare: Crede inainte de a cerceta si critica inainte de a
intelege...ori intelegerea este prima regula a strategiei de viata, dupa Phillip
C.McGraw " 

Dorel Visan, capitolul Fiecare moare singur... din cartea Cine-i pazeste pe paznici,
pagina 67

Spectatorul cu gene dantelate priveste aripile de lumina care fac parte din geamurile
larg- deshise ale salii de cinema, anuntand, parca, Sezonul  pescarusilor.Isi aminteste
de Timpul  liber, de clipele in care nu exista "Prea  tarziu" , pentru ca, atunci, putea
sa adune in palme Baloane de curcubeu ... Atunci i s-a spus pentru prima data ca
Eroii nu au varsta, chiar daca se mai poticnesc uneori, in demersul devenirii
autentice, cu acele Drumuri in cumpana. Si asta, datorita faptului ca ei, eroii
peliculei, creeaza Gustul si culoarea culoarea culoarea culoarea fericirii.Bucuria intalnita 
aici se raspandeste si
intr-o Declaratie de dragoste  atipica, scrisa de insusi Sistemul nervos .Presupunand ca 
deja vi s-a facut dor de 
filmele pe care tocmai le-am enumerat intr-un exercitiu de
creativitate in randurile de mai sus, cu o seama de cuvinte (in)scrise in stil italic, va
adresez continuarea...
Clujule, daca vrei ca in 2015 sa te simti distins cu titlul de Capitala europeana a
tineretului, Fii cu ochii  pe fericire ! Clujule, fii cu ochii la litere si citeste-l cu inima pe
Dorel Visan!
Si chiar daca exista o singura banuiala minuscula privind felul in care conexiunea
dintre numele uman al actorului Dorel Visan si lectura cartilor sale vor contribui la
reusita orasului Cluj de a fi recunoscut drept capitala europeana a tineretului,
propunerea de fata are vocea ei.Si chiar daca aceasta banuiala nu este rostita cu voce
tare de o multime semnificativa d.p.d.v. statistic, raman la certitudinea unei intrebari
care poate face lumina, o data ce va fi interiorizata de cititori: 

"De ce sunt cărțile un
mijloc de a ne cunoaște pe noi insine și ce beneficii avem daca citim?"
Sa ne gandim ca, alegand aceasta maniera de a fi, de a simti, descoperi capodopere in
tinuturi miniaturale care iti pregatesc cadrul potrivit pentru a suprinde imagini din
interiorul inimii unei litere, care este mereu secondata de alte litere. Astfel, din cititor
devii fotograf de povesti umane, colectionar de cuvinte, stari cu har, esente dulci si
iluzii purpurii, doze de optimism chihlimbarian.Stabilesti intensitatea luminii in
functie de propriile afinitati cromatice si te opresti atunci cand vrei, pentru a reveni,
ori de cate ori iti era dor de acest itinerar, in care esti de mana cu litera si intotdeauna
pregatit sa vezi, cu lupa fina a simturilor, trairile, gandurile, emotiile personajului
tau preferat, cu care nu doar ca te identifici, dar pe care il porti pe degetul drept al
privirii, aducandu-l in universul tau real, in care parca toti privitorii curiosi, toti,
locuitori ai orasului, au uitat sa asculte, sa citeasca si sa transmita povesti celor de
langa ei, celor din apropierea si din departarea lor, deopotriva.
Doar cand citesti si acest fapt reprezinta, pentru tine, o stare benefica, descoperi ca nu
mai obosesti, ca nu te mai dor ochii, ca nu mai ai nevoie de ochelari, ca timpul are
timp cu tine si ca tu ai timp cu timpul, dar mai ales ai timp cu tine.Citind, de fapt, ai
timp sa recunosti ce/cine te face sa zambesti prelung, ce te face sa gasesti in tine
insuti magia de care ai nevoie pentru a continua si a nu da unda libera renuntarii la
visul tau maret, din cauza unor piedici.

Cartile apropie departarea, anuleaza limitele (auto)impuse (de cele mai multe ori), te
invata sa vii in fata oamenilor cu povesti despre tine, in care ei sa se simta acasa, te
invata sa ai curajul si rabdarea de a reveni la situatii de viata, fiinte, pagini pe care tu
le consideri importante, ori de cate ori este nevoie.Dorel Visan este un autor generos
care vine in intampinarea cititorilor sai cu emotia amintirilor sale bogate.Este necesar
sa-i aud sau sa-i vad scris numele pentru a stabili o simetrie aparte intre el ca om, ca
actor, ca profesionist si activitatile culturale in care sunt implicati tinerii clujeni.Pentru
ca geografia locurilor, a oamenilor purtati de acelasi filtru interior, realizat insa prin
mecanisme diferite de expresie se aplica si aici.Geografia clujului are in compozitia sa 
stari de spirit, 
muzicalitatea vocii, replici intelepte rostite si transmise de oameni ca
Dorel Visan.Ceea ce te poate duce cu gandul la faptul ca adevaratul Cluj nu este
orasul pe care il poti identifica pe harta geografica a tarii noastre, ci este orasul simplu,
cu datini si obiceiuri pastrate vii in memorii frumoase, in care ne intrebam retoric
sau, poate, nedumeriti inca: CINE-I PAZESTE PE PAZNICI?
Si daca urmatoarea intrebare persista pentru unii dintre dvs. "Ce legatura exista intre
sintagma Cluj-capitala europeana a tineretului 2015 si sugestia de lectura a cartii
Cine-i pazeste pe paznici?", atunci va propun sa ne oprim la trei constatari :

• “Oricine are abilitatea de a vedea frumusetea, nu va imbatrani niciodata” (Franz

Kafka)

• Tineretea nu are varsta.(Pablo Picasso)
• Tineretea este o stare de spirit. (Dorel Visan)

Asadar, plecand de la premisa potrivit careia varstele omului sunt simultane, iar
tineretea nu este o varsta, ci o stare de spirit, vi-l prezint pe Dorel Visan.In aceasta
fiinta, tinerii au privilegiul de a descoperi: marea biblioteca a lumii, o profunzime
putin obisnuita a intalnirilor fiintiale si cel putin 3 substraturi: cel uman, cel artistic si
cel filologic.

Sursa foto: (arhiva personala) In imaginea ce precede aceste randuri am 
scanat originalul, care se afla intr-un sertar pretios al bibliotecii mele, dupa 
ce l-am citit, recitit, (re)interiorizat intr-un numar semnificativ de ore si
de un numar de ori reiterant.
P.S. Esential de consemnat este ca prima lectura a avut loc in aceeasi zi in 
care am primit coletul si am imbratisat pentru prima oara aceasta carte.

"Cine-i pazeste pe paznici" a fost publicata la Editura Princeps Edit in
2012.Volumul debuteaza cu o prefata semnata de Mircea Radu Iacoban-Libertatea,
ca un samar.Cartea ii intampina ales pe cei care traiesc avand la baza stari de spirit si
emotia povestii care se doreste a fi citita.In pagini te intalnesti cu intrebari existentiale,
formulate sub semnul inteligentei actoricesti, dublat in permanenta de o cunoastere
avizata a noptii interiorului uman, cu framantarile si indoielile la purtator.
Despre o viziune sacra a sensului tragicului care sporea, in frumusete, in ritualurile
zilnice de altadata pentru ca Dumnezeu era chemat de catre oameni pentru a fi
martorul si cel care binecuvinteaza, cu prezenta Sa, lucrarea lumeasca, in pagini:
.
"Ca artist care isi respecta publicul si pe el insusi, am dus o lupta continua si sustinuta
cu mine insumi pentru a ma intoarce mereu si mereu in simplitate.Si unde credeti ca
gaseam ideile cele mai simple care, de fapt, sunt si cele mai roditoare? La oamenii
aceia la fel de simpli, de la mine din sat." Autorul clujean, nascut in Tauseni, isi
continua astfel marturisirea:"(...)Ce aveau special acesti oameni? Credinta.Si credinta
le dadea certitudine si certitudinea le dadea puterea de a rabda viata...Cred ca lucrurile
simple, dar cu fond adanc in talcuri, m-au purtat astfel si pe mine, de-a lungul anilor si
mi-au deschis (atat cat am putut intelege si urma) marile cai inchise ignorantului."

"Prin asezarea 
omului in viata, credinta devine o stare morala.A intelege natura
inseamna a urca sau a cobora in tine..."

"Cand eram la scoala de teatru, profesorii ne spuneau mereu: Fii simplu, de ce te
complici? Inca de pe atunci, am inceput sa intelegem ca a fi simplu este mai greu
decat a fi complicat.Cu toate acestea, chiar si teatrul care este si o forma si un izvor de
educatie "se complica" in loc sa fie simplu.Cine mai tine cont de inteleptul Aristotel care
in Poetica lui spunea acum cateva mii de ani ca emotia (cea binefacatoare) se obtine nu
prin "artificii scenice", ci din dinamismul actiunii?..."

Autor : Stefania Agnes

Dorel Vișan: "Cine-i pazeste pe paznici?"

In editia de toamna a revistei European Dignities, am reintalnit orasul in geografia literara pe care am urmat-o, la pas, in cartea atat de umana a lui Dorel Vișan: "Cine-i pazeste pe paznici?".
Va recomand sa cititi Clujul pana la cea de-a 88 -a fila si, indeosebi, articolul care isi incepe povestea la pagina 28:

http://issuu.com/supertin…/docs/europeandignities_autumn2014

Sursa energiilor pozitive din amintirile liceale

Madalinei Tinteia, profesorul cu o pasiune infinita de a descifra oameni si carti, zeceplus.blogspot.ro ii ureaza: LA MULTI ANI!!!

Sursa foto: arhiva protagonistei

Sa fii (pro)activ in permanenta, sa ai in tine sursa energiilor pozitive,  sa alegi sa te implici 

intr-un buchet de proiecte pe care ti le doresti atat de mult cu inima, incat nu poti rezista tentatiei...Este chiar un fel de a te forma impotriva scolii, care nu vede cu ochi prea buni daca esti "inmatriculat" la o specializare si tu, curajoasa, mergi pana-n panzele albe pentru visele tale care au culorile si altor specializari.Si tu continui sa le spui ca, pentru tine, exista o conexiune intre literatura, articolele pe care le scrii pe blogul personal, muzica, radio, psihologie, interviuri si alte fenomene ATIPICE pentru ei, dar atat de firesti pentru mine si pentru sarbatorita zilei, Madalina Tinteia.

Am cunoscut-o, initial, in calitatea de eleva a d-nei.Mi-a transmis emotie si pasiune, in particule de literatura universala, evident, la cote maxime,  alaturi de motivatia intrinseca de a face parte din proiectele extrascolare, de care imi amintesc  si-acum, dupa 3 anisori si ceva, cu dor, cu placere, cu bucurie.Din aceasta retrospectiva fac parte, mai ales, sedintele de preselectie pentru Radioul liceului, participarea la sedintele de dupa-amiaza, in care aveam drept obiectiv stabilirea grilei de programe sau Jurnalul de stiri in oglinda intitulat sugestiv: " Asa da! Asa nu!"...

Si nu, nu gresesc si nici nu sunt subiectiva cand afirm toate acestea si mai adaug ca, pentru mine, ramaneti profesorul preferat din liceu, singurul nume pe care il pot pronunta oricand, cu  sinceritatea zambetului pe buze.Va multumesc pentru increderea acordata, pentru ca ati dorit ca eu sa fac parte din concursuri, proiecte care m-au ajutat sa cresc frumos, sa am curaj, simt critic si constiinta propriei valori.Este o binecuvantare sa intalnesti un asemenea profesor cu daruire, sensibilitate, cu un acut simt al responsabilitatii si cu o pasiune infinita de a descifra oameni si carti.LA MULTI ANI!

Stefania Argeanu

Siguranta zambetului asteptat(incercare de capitol)

Cand deschizi prima pagina din cartea imbracata-n coperti care par inmuiate-n albastru regal, o stare sacra se anunta.Cauza? Cred ca nu este doar una.Dar faptul ca citesti este dincolo de aici si acum, te poarta ca-ntr-o imbratisare intr-o clipa suspendata.In care simti emotii aprinse de inima stelelor.Simti ca esti fericit! Cartile primite in dar fac miracole, zidesc raiuri minutioase in suflet, readuc, amintiri si oameni, in lumina, te readuc pe tine, cel de ieri la intalnirea cu tine, cel de azi, fara sa simti, brusc, trecerea.E ca o adiere blanda, dupa care tanjesti in permanenta.Se intampla sa deschizi initial cartea primita, infometat(a) sa gusti fiecare litera, fiecare punct si sa incepi sa visezi.Chiar daca e vorba de un roman, de o strofa dintr-un poem sau de o carte de specialitate.Important e samburele de iluzie pe care ti-l aduc acea litera, acel punct...Trimiterile subtile, intertextuale cu care tu insuti, ca cititor, rezonezi,  te fac sa uiti de ce-i afara, pentru a te implini privind mai des la tine in suflet.Intalnirea se repeta cu fiecare noua carte parcursa sau cu fiecare redescoperire pe care te incumeti sa o reiei, ajungand uneori la cateva zeci de reluari a aceleiasi carti.Pentru ca ea te intregeste, completeaza doza de echilibru de care ai nevoie pentru a respira curat si a merge mai departe.Cartile preferate tin, uneori, locul fiintelor dragi.Iar simpla, dar profunda lor vecinatate cu tine, iti aduce siguranta  zambetului asteptat.

Celor ce deschid acest blog...