Poetica vorbelor gaseste un bland corespondent in poetica muzicii din inima lui, acolo unde intalnesti: literatura, dans, filozofie, pictura, teologie, armonii sonore, creatie si compozitie artistica, formule de matematica superioara, interogari divine, linii fine, discrete de dialog, amplificate de viata autentica a cuvintelor, care declanseaza, pornind din timpane si ajungand pana la arterele sufletului, capacitatea de a asculta povestea cartii, dublata de capacitatea, rabdarea, disponibilitatea de a-i simti starea.
Intre cele doua coperti azurii ale spatiului de desfasurare, texturat de corpul parfumat al paginilor, care poarta si acum semnul olfactiv al intalnirii proaspete cu tiparul, intre cele doua aripi-rotocoale de fum interstelar ale cartii DUMNEZEU RADE SINGUR.
Aici regasesti nu doar 24 ani muzicali, 24 de ani literari, 24 de ani din existenta luminoasa a omului si artistului Adrian Berinde, ci si insasi viata sa launtrica, viata cuvintelor berindiene, exteriorizata cu generozitatea-i si iubirea-i definitorie, pana la vederea maxima a esentialului si dincolo de vazutul nevazutului, ajungand la destinatia verbului substantivizat al propriei deveniri: a vedea cu inima - vederea inimii.
Starile sufletesti ale universului liric berindian, profund sonorizant(e), sunt surprinse gradat, in etape, ca-ntr-o devenire, trecand, vietuind, calatorind treptat, prin statiile: Absent, Negru de fum, Vertical, Captiv in inutil, Albastri dupa ploi, Azil, Atat de bine, Arcan, Dansul din oglinda, Cuvinte cioplite in fum, pentru a se reintoarce in POEME, aspect sustinut si de numele dat capitolelor cuprinsului si ordinea in care acestea intra in scena cartii.
Opera, creatia artistica a lui Adrian Berinde depaseste infinitul interpretarilor literare, muzicale, antropologice, fiind cea mai suava, mai plina de viata, de soare si culoare, dar si cea mai veridica, rezonanta, autentica, durabila declaratie de dragoste a fiintei catre fiinta insasi, a artistului catre artist, a omului catre Dumnezeu. Ascultandu-l, intalnesti cosmosul, cu cele mai ravnite galaxii, cu un alfabet irepetabil al exprimarii sentimentelor, trairilor, emotiilor universale, in care se vor regasi succesorii astri milenari. Este un artist-scriitor, un terapeut al regasirilor (de sine si nu numai), un pianist al cuvintelor desavarsite, pline de duh, pe care doar el are abilitatea de a le darui, de a le picta sonor sub semnul cheii sol, de a le rosti, de a le numi si denumi, de a le da o identitate si de a le reda, prin recuperare si constientizarea propriilor sensibilitati cromatice inaltatoare, o alta identitate, in acelasi timp, de a le face recognoscibile printre destinele infinitului. Ritmul cu care intelesurile unei singure melodii ti se developeaza pe traseul geografic al neuronilor si afectelor, echivaleaza cu registrul parcurgerii unei carti bune, cu substanta. Cu fiecare noua si distincta auditie, mai adaugi o noua carte umana la radacinile devenirii, o carte, ale carei pagini le-ai parcurs cu voluptate, in maniera sinestezica -vizual, olfactiv, gustativ, kinestezic, rational, emotional -, de ale carei personaje te-ai simtit (inter)conectat, vrajit, atras, sedus, indragostit, regasindu-te. Imbratisat cu Muzica. Multumita lui Adrian Berinde.
Adrian Berinde este cea mai recenta intalnire a mea- hotaratoare, esentiala, muzicala, literara, psihologica, din primii mei 25 de ani culturali de viata, de existenta, de traire si adulmecare a vazduhurilor anotimpurilor. Marea mea descoperire. Marea mea intalnire. Marea mea regasire. Da, declar: nu ma mai satur ascultandu-l, ascultandu-i muzica, versurile, sutele de pagini de poeme, parfumul glasului inconfundabil: profund, persistent, picant, seducator, in care se resimte intens, sub semnul luminozitatii dulcege-amarui, extractul de absint, imbratisarea calda a freziei si-a anasonului verde. De aceea vi-l recomand si dvs., la Ceasca de Cultura de astazi. Cu reverente si aprecieri inmiite, cu toata inima, pentru Adrian Berinde, de la Stefania Argeanu.
UNDE ERAI?
MAI DEPARTE...
BUZUNARUL CU VREMI
SA NU MA-NTREBI
DIMINEATA
_______________________________________________________________
Fiinta ta din mine
Doar umbra ta pe perna si pasii tai prin casa
Imbraca o secunda din ce putea sa fie.
Ca zgomotul Luminii ce-si face loc pe masa,
Ne-mprastiem prin lume, ca nimeni sa nu stie.
Dansam acelasi vals pe Cartea Vietii Noastre –
O rescriam cu-o mana si cu-alta ne iubeam.
Si daltuiam in mintea cioplita-n alabastre
Atatea lumi ascunse, ce numai noi stiam.
Prin corpurile noastre destainuiam secrete,
Cu-a inimilor cantec ne zbenguiam pe Soare -
Si nu ne era somn, si nu ne era sete,
Doar asteptam Lumina pe noi sa se pogoare.
Si am zburat de mana spre-a cerului menire,
Ne-am transformat in vulturi si-n munti de diamante.
Cu fiecare clipa am stins o nemurire
Ce si-a plouat balsamul pe serile galante.
Cand inima-ti batea, a mea statea deoparte,
Prin ochii tai traiam tot ce putea sa fie,
Doua perechi de aripi, captive intr-o Carte,
Asteapta inceputul, cand toate-or sa invie.
Nu stiu pe unde esti, nu te-am vazut de-o viata,
Doar sufletul ti-l port lipit de mana stanga.
Si-asa vom hoinari pana spre dimineata,
Cand fiinta ta din mine in brate-o sa ma stranga.
Pe drumul meu
O mie de ingeri imi arata cararea
Ce-am deschis-o in suflet, ca un drum spre apus.
Din senin, un fior imi surprinde uitarea,
Cum ca toate sunt spuse, cand nimic nu s-a spus.
Cu umbre de ingeri desenate pe fata,
Deapan ghemul de viata inceput de demult,
Diamante-n culori atarnate pe ata
Imi vorbesc de iubire, iar eu tac si le-ascult.
Mii de ingeri vazut-am, susotind intre ei,
Cu urechea tintita inspre cantecul meu.
E un cant despre toate, despre noi, daca vrei,
Despre cat suntem Oameni si cat Dumnezei,
Despre soare si viata, ca un dans intr-o roata,
Despre zambetul meu, presarat cu mistere,
Infinitul din suflet mai incearca sa poata
Sa adune acum toate vietile mele.
Si-am pleacat spre apus cu desaga in spate,
Calarind cai albastri, ce scuipau foc si para.
Infinitul sunt Eu si gonesc spre Departe,
Mii de umbre m-asteapta sa le fac sa dispara.
Vor mai trece si veacuri, vor mai trece milenii,
Pan’ trezi-ne-om cu totii intr-un Sine sublim,
Doar atunci vom calca pe-ale mortii vedenii,
Ca in vis s-o uitam si in foc s-o topim.
Saruta-ma
Saruta-ma, acum cat mai e vreme!
Pamantul se cutremura sub noi,
Un pumn de explozibil
Se-mprastie prin vene,
A-ntepenit si timpul... si s-a oprit la doi.
Celalalt
Cine esti tu, care-mi spui cum sa merg,
Cum sa umblu prin viata si cum sa petrec,
Cum sa ard, cum sa cant pe silabe de gand,
Cum sa fluier la stele far' sa scot un cuvant?
Cine esti tu?
Unde erai?
Acum am invatat sa zbor
Si sa visez ca-s rupt din Soare,
Nimic din ce-a fost nu mai doare,
Suntem doar stele calatoare.
EA
In capul meu e-o lume ce-i muta fara tine,
In strai de sarbatoare se-aduna cand vorbesti.
Din corpul stramt mai plec spre mana ce ma tine,
Sa-mi deseneze chipul, atunci cand ma iubesti.
Nu mai e niciun zgomot, doar timpul sta pe loc,
Incremenit e cerul, prin pleoape te respir,
Te-as vinde mie toata, de-am fi la iarmaroc
Si m-as trai in tine, si m-as trezi-n delir.
Cartea lumii
Cu picioarele-n mare si cu capul in nori,
Las nisipuri celeste sa ma spele pe fata,
Luna-mi stinge in par un sarut inspre zori
Si cu Soarele-n maini, rasarim dimineata.
Campu-i verde pe Luna, ceru-i galben pe Marte,
Niciun zgomot nu cade din astralul abis,
Doua pietre-planete pe ascuns scriu o Carte,
Susotind intre ele despre... care ce-a scris.
Si ma lasa sa vad Cartea Lumii deschisa,
Inceputuri ce-au fost, inceputuri ce-or fi.
Le citesc de o viata - cea din viata desprinsa
Si-o respir in fiinta-mi, cate vreme-oi mai sti.
Daruitu-mi-au mie Cartea Inimii-Soare,
Ca s-o scriu mai departe, far’ sa sar un cuvant.
„Aminteste-ti de ziua cand erai doar o floare
Si cu-a stelelor lacrimi te stropeam pe Pamant!”
Si-o voi scrie in foc, si-o voi scrie in apa,
O voi spune pe gura, chiar si mut am s-o cant,
S-o auda o lume ce din tremur se-adapa,
Ca din toti cati Am Fost, tu esti ceea ce Sunt.
Viata ta mi-o traiesti si pe-a mea ti-o respir,
Impreuna vom scrie Cartea fara-nceput.
Stransi in brate-om trai viata asta-n delir
Si pleca-vom spre Casa, fiindca-Aici n-am mai vrut.
SIMPLU, DOI
Prin vene imi curge din sangele tau,
Privirea mi-e stinsa de ceea ce vezi,
O inima alba se-arunca in hau,
Nimic din ce simt nu e ceea ce crezi.
Dinainte sa fim, te traiesc, respirand
Parfumul de stele ce miroase a tine.
De-o mie de ori ne-am nascut, incercand,
Ratacindu-ne goi prin a lumii destine.
M-am ascuns printre stropi, ca sa-ti vad intruparea,
Eram ploaia de vara dinainte sa fii.
Si vasleam printre nori, sa-ti respir rasuflarea,
Primul gand pe Pamant, eu ti-am fost - ca sa stii!
Ard cercuri de foc, stranse-n ochi, intre pleoape,
Ne gasim pe pamanturi innoptate de val,
Pieptul tau strange-n el pulsul meu care bate
Si din toti, numai noi numaram abisal.
Scrie-ti pasii pe suflet si-ntre aripi ma strange,
In a pietrei vorbire vom fi Unul din nou!
Inceputul nu doare, inceputul nu plange,
E mai simplu in doi prin a vietii ecou.
Atat de bine
Am ochii inchisi de-atata lumina
Si-n capul meu doarme un fluture alb.
Mi-e somnul prin preajma
Si-asteapta sa vina.
Mi-e inima soare si-n stropi de cristal
Se prelinge o clipa ce n-o mai vedem
Si se-mprastie-n valuri,
Ca lovita de val.
Am ochii inchisi de-atat de aproape,
In capul meu zboara un fluture alb.
Sunt eu,
Ma grabesc sa-mi adorm pe pleoape.
Atat mi-e de dor de secunda ce vine,
O clipa ce trece si-o asteapta pe alta.
Mi-e atata de dor de un bine de bine,
Ma impinge din spate si spre soare ma salta.
si departe in zare se mai vede colina
De pe care zburam, cand eram doar un fulg.
Ma trezeam in lumina
Ce vorbea s-o ascult.
Sunt o parte din nemarginirea albastra,
Sunt o fata de Om din o mie de stele
Si de mult ma-mpletesc
Printre florile mele.
Acel calator
M-a trezit intamplarea intr-un tren parasit,
Era trenul cu ani,
Anii care-au apus si cei care-au venit,
Calator fara bani,
Calator fara ani.
Prin fereastra murdara si manjita de maini,
M-am vazut alergand.
Fugaream cerbii mei si cadeau printre nori
Porumbeii arzand.
Eram inca plapand.
Soarele ma tinea cu o mana de cap,
Mai crescusem o zi,
Eram pruncul-minune si le veneam de hac
Celor care taceau orice-ar fi,
Orice-ar fi.
Calaream animale desenate de foc –
Erau prietenii mei.
Fiindca-n barca lui Noe nu mai aveam loc
M-am ascuns printre Ei,
In caruta cu Zei.
M-au tras la sorti, ca-ntr-un joc de noroc
Si-am cazut pe Pamant,
Ochii mei s-au aprins din vazutul in foc
Si cititul in gand.
Eram inca plapand.
Trenul se napustea prin padurea de ierni,
Obosit si mirat,
Ca mai creste in el cineva adormit
De atata zburat,
De atata visat.
Dar de fiecare data, mai cresc o mie de flori,
Mai trec o mie de nori,
Mai numar o mie de ploi.
Sufletul imi este apa,
Culoare din umarul stang,
Pe o mie din noi incercand,
De o mie de ani alergand.
Adrian Berinde, cant-autor
_______________________________________________________________
Textul "Terapeutul regasirilor: ADRIAN BERINDE" este pregatit de Stefania Argeanu pentru Ceasca de Cultura.
http://adrianberinde.ro/
Sursa text : Stefania Argeanu
Autor : Stefania Argeanu
Sursa foto : din arhiva personala a domnului Adrian Berinde
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu