Adrian Berinde este nominalizat la Premiile Radio România Cultural

Excelenta veste pe care doresc sa o impartasesc cu dvs., la Ceasca de Cultura de astazi,
anunta ca : Adrian Berinde este nominalizat la Premiile Radio România Cultural. Artistul
este nominalizat la categoria „muzică” pentru albumul ARCAN, împreună cu volumul de
poezii „Dumnezeu râde singur”. Echipa Republic Production a înregistrat și produs acest
album in ianuarie 2017.
Ediția a XVIII-a Galei Premiilor Radio România Cultural va avea loc pe 19 martie 2018, la
Teatrul Odeon din București și va marca cele mai importante reușite ale culturii din anul 2017.
Felicitări, cu toata inima, pentru aceasta nominalizare, maestre Adrian Berinde!
_________________________________________________________________________________


Radio România Cultural va premia luni, 19 martie, pe scena Teatrului Odeon, cele mai
importante reuşite ale culturii din anul 2017.
Juriul de specialitate a făcut cunoscute nominalizările la cele opt categorii de premii
(literatura, teatru, film, arte vizuale, stiinta, educatie, muzica, implicare civica) care vor fi
acordate în cadrul celei de-a XVIII-a ediţii a Galei Premiilor Radio România Cultural :
https://radioromaniacultural.ro/gala-premiilor-radio-romania-cultural-2018-nominalizarile/

_________________________________________________________________________________

  

   

 Serveste textura, aroma, gustul direct din Ceasca de Cultura :      http://ceascadecultura.ro/ServesteArticol.aspx?idart=5144


Primul martisor al primaverii 2018 vine in intampinarea inimilor noastre cu o veste care
transmite o colosala bucurie, atat publicului, audientei, grupurilor de fani si ascultatori, cat si
noua, redactorilor, jurnalistilor, reprezentantilor mass-media care iubim sa scriem, din pasiune,
cu energie tonica, despre fiintele daruite cu har si cu o extra-capacitate emotionala, sociala,
psihologica, de a traduce cu intelepciune, sensibilitate si profunzime realitatile inconjuratoare,
imediate, frecventate, pe intelesul tuturor. O astfel de fiinta este traducatorul, terapeutul,
pictorul, scriitorul, inepuizabilul Adrian Berinde, despre care imi doresc sa scriu continuu,
perpetuu.
De indata ce ajunge la tine, universul muzical berindian declanseaza, in matricea fiintei, dorinta
de progres in fenomenul auto-cunoasterii, de a initia, de a sonda, de implicare, cu toate fortele
infinitului, in munca “de-a vaslitul impreuna, prin a vietilor val”, intalnind “aprinsa faclia”, in
timp ce “ O ploaie de soare inundă câmpia”, aducand, pe “celestele maluri” motivatia de a
continua explorarea sinelui si la alte etaje, ghidati fiind de constientizarea resurselor, energiilor
inepuizabile de care dispunem. Citind si, ulterior, recitind cartea de poeme “Dumnezeu rade
singur”, pentru ca este inevitabil sa nu-ti doresti sa te reintorci intr-un loc luminos,
incandescent, preferat, cum este “taramul – lumina”, simti culoare, soare, sunete benefice,
curcubee imense care emana parfum de stele, ceruri albastre-smarald, cu reflexii movii,
trimitandu-ti vorbe, conexiuni, regasiri, identificari, o multitudine de intrebari si raspunsuri
care ti se articuleaza echilibrat, sonor, concis.


Cant-autorul se autodefineste astfel : "M-am născut la graniţa dintre colinde şi ceardaş, la 5 ani
după moartea lui Stalin. Pe mine nu m-a deranjat chestia asta, pentru că era o duminică însorită
în Oradea la acel început de Mai. Unde mai pui că eram şi primul născut dintre cei trei băieţi pe
care ai mei au considerat de cuviinţă să-i aducă în călătoria asta prin viaţă.
M-au dat la şcoală, dar nu mi-a plăcut pentru că mă plictiseam. Şi mă tot gândeam cum să fug:
de la şcoală, de acasă, din ţară. Până la urmă am făcut Artele Plastice la Cluj şi am fugit.
Ceauşescu trăia.
M-am oprit tocmai în Elveţia, ştiam bine franceză, aşa că mi-am aşezat cartierul general la
Moudon pentru vreo 20 de ani. În Elveţia, totul e aliniat la boloboc, oamenii, regulile, casele,
peisajul, tot. Şi printre elveţienii orânduiţi perfect, ce puteam eu să fac, nepricepându-mă nici la
vaci, nici la ceasuri?! Am făcut ce-am ştiut eu mai bine. Am pictat.
La un an după acomodare, am făcut prima expoziţie personală la o galerie din centrul
Lausanne-ului. În 3 săptămâni s-a vândut toată şi am câştigat mai mulţi bani decât puteam să
îmi imaginez la ora aia. Aşa am înţeles că nu am dat cu oiştea-n gard, dimpotrivă, sunt pe
drumul meu cel bun. Am trăit cu, pentru şi din pictură o bună bucată de viaţă, mai bine de 20
de ani. Şi mi-a plăcut. Făceam aproape în fiecare an câte o expoziţie personală la Lausanne,
Estavayer-le Lac sau Avry Fribourg. Doi ani mai târziu, am expus pentru Amnesty Internaţional
la Payerne, Paris. La o expoziţie-concurs la Vevey, la care au fost artişti plastici din mai multe
ţări, mi-au dat Premiul I. Participam la expoziţii internaţionale de grup, nici nu mai ţin minte
câte. Mâncam pictură pe pâine. Centrul Cultural Francez George Pompidou mi-a scos şi o carte
poştală cu un an înainte de lovitura de stat din România. Eram doar în creştere.
Numai că într-o bună zi, mi-am dat seama că nu mai îmi vine să pictez, mă săturasem cumva.
Aşa că m-am sucit în cap, am luat un creion şi am început să scriu. A ieşit poezie.
A ieşit şi muzică şi la 5 ani după primul zâmbet al lui Iliescu a ieșit Absent, primul meu album
de muzică, pe care l-am înregistrat în studioul pe care îl construisem între timp în Cluj-Napoca,
Studioul Taurus. Aşa am început cu muzica … Şi dacă tot m-am apucat, trebuia să o fac ca
lumea, nu? Anul următor, am lansat al doilea CD, Negru de fum, apoi au urmat Vertical, Captiv
în inutil, Albaştri după ploi şi, în sfârşit, în zilele noastre, Azil.
Am cântat pe scene mici şi mari, în club, în aer liber, la festivaluri, în concerte televizate aproape
un an, la începutul acestui secol, am cântat în Cirque du Soleil în Canada, în spectacolul
Varekai. M-am întors şi muzica mea s-a auzit pe radio, la televizor, în case de oameni cu sufletul
deschis spre lumea pe care o imaginez eu. Prietenii mi-au spus că se fac şi băieţi frumoşi pe
muzică mea
Nu pot decât să îi cred pe cuvânt, pentru că eu între timp am mai avut ceva treaba: am făcut
nişte emisiuni de radio, am scos un volum de versuri – Captiv în inutil, am regizat o piesă de
teatru după o nuvela a lui Cehov – Salonul 6 şi un videoclip, am condus câţiva ani Clubul
Prometheus, am făcut prima mea expoziţie de pictură în ţară la invitaţia Delegaţiei ONU în
România, am mai manageriat ceva evenimente culturale, campanii publicitare, gale. "
La categoria MUZICĂ au fost făcute următoarele nominalizări: soprana Adela Zaharia, pentru
vocea excepțională și pentru reușitele ei, la nici 30 de ani, pianista Dana Ciocârlie pentru
lansarea integralei pieselor pentru pian solo, de Robert Schumann, și compozitorul și
poetul Adrian Berinde pentru albumul ARCAN, împreună cu volumul de poezii „Dumnezeu
râde singur”.



“ARCAN

Secunde se zbat
Să devină o oră
Și orele curg
Înspre capăt de zi.
În chinuri se nasc
Anii prinși într-o horă,
Ca un dans de ninsoare,
Peste tâmple-argintii.
Și în cercuri de viață,
Măsluite de stele,
Curg poveștile noastre
Înnădite-n noian,
Ca un val care sparge
Capul strâns de zăbrele,
Ce de veacuri își plânge
Trupul prins în Arcan.
Suntem sclavi pe Pământ,
Îmbătați de himere,
Suntem carne-n ființă,
Cu miros de absurd,
Deopotrivă iubim
Dansul jalnic de iele
Și cerșim îndurare
De la Zeul cel Surd.
Vise cad, vise vin
Și se vând în Lumina
Milenarilor aștri,
Ce se sting an de an.
Vise vin, vise cad,
Se aruncă-n Nimic,
Să-și acopere vina
C-au rămas prizonieri în Arcan.
Făcători de-ntuneric
Și ciopliți din speranțe,
Năuciți de oglinda
Ce ne-nvăluie-n Sine,
Ne-aruncăm înspre ceruri,
Care sunt mai albastre,
Ca scăparea să vină
De la Cel Ce Nu Vine.
E jale în ceruri
Când zeii se ceartă,
Ca a sorții izbândă
Peste oameni să fie.
Rând pe rând, se aruncă
Pe-a Pământului poartă
Și ne joacă la cărți
Moartea care ne-nvie.
Ne-au creat fără scop,
Fără țintă-n destin
Și acum trag de noi.
Cine poate să scape?!
De-nvieri, și de morți,
Și de suflet ne țin,
Prin grămada de vremi,
Prinse-n tolbă la spate.
Ei ne spun când e bine
Sau când totul e-n van,
Ei ne țin prinși cu sfoară
În a teatrului viață
Și mai râd, când ne zbatem
În celestul Arcan,
Doar sătui mai adorm,
Prefăcându-ne-n gheață.”


“Extatic

O ploaie de soare inundă câmpia,
Vâslim împreună ale vieților valuri,
La capăt de drum stă aprinsă faclia
Ce ne-așteaptă de mult pe celestele maluri.
Rătăcit-am prin Soare și prin burtă de Lună
Și-am țesut nemurirea în al inimii scâncet,
Încercând mii de vieți, pentru una mai bună,
Din portalul ceresc - în al mamelor pântec.
Și acum respirăm, învățând să iubim,
Corpul nostru-i o mască care râde când plânge,
Răscolind existența într-un singur sublim,
Pân’ la ultima clipă, ce Eternul o stinge.
Ochii noștri se-nchid în tărâmul Lumină,
Doar atunci prindem aripi și gândim infinit
Și zburăm înspre Cel-Ce-Așteaptă să vină,
Căutându-l pe Eu într-un rând nesfârșit.
Și atunci, împreună, prin a vieților val
Vom vâsli stropi de soare ce inundă câmpia,
Regăsi-ne-om cu toții pe-a tărâmului mal,
Întregindu-ne-n Unul, ce născu nemurirea.”


“Memento

Coboară pe scara ce duce în tine
Și caută locul din care-ai venit!
Nu-i doar un vis – e drumul spre Sine
Prin ghearele Umbrei ce te-a împietrit.
În tine sunt toate ce-au trecut și vor fi,
Picătura de rouă te-a iubit, ca să doară.
Coborând mai adânc, vei vedea și vei ști
Cum din Soare te-ai smuls și-ai fost Tu, prima oară.
Și apoi, grațios, ai venit pe Pământ,
Să înveți să iubești drumul zilei spre seară,
Iar în noapte să arzi, prin al tău legământ,
Întunericul alb, ca din trup să-ți dispară.
Coboară pe scara ce duce-n Lumină!
Vei găsi inimi sparte de-ale vieților valuri.
Printre lacrimi vei ști că nu-i nimeni de vină
Și-ți vei smulge destinul, ce-i strivit între maluri.
Pune-ți săbii și scuturi în căruța de gheață
Și înalță-ți privirea înspre Cel-Care-Ești,
Ca în lupta cu Umbra-ți, să învingi dimineață
Și pe suflet să-ți scrii mii și mii de povești.
Să înveți că nu-i Soare mai puternic ca tine,
Tu ești Totul din toate care-au fost și-au să vie,
Că Iubirea ți-e mama ce în brațe te ține
Și-un drum nou să-ți croiești, călărind pe vecie.
Ești Secundă și Spirit, care bat deopotrivă
Cu a ceasului cheie atârnată de gât.
Ora ta-i cât o viață, ce din viață te strigă,
Tu ești totul din toate care sunt pe Pământ.
Iar când crezi c-ai ajuns în a lumii căldare
Și vezi umbrele Umbrei care-ți mușcă din mațe,
Nu uita că ai fost și vei fi cel mai tare
Dintre cei care dorm cu Lumina în brațe.”


“ÎNTÂLNEȘTE-MĂ

Mă îmbrac într-o umbră nevăzută de soare,
Ca să prind vântu-n brațe,
Luna-n cap să-mi coboare,
Să mă vezi fără ochi, cum miroase a mare,
Cum miroase și vara, adunată-n căldare.
Ne vom scrie pe urmă amintiri ce-or să fie,
Iar pe cele trăite ți le las numai ție.
Corpul meu e-ntuneric,
Gândul meu e lumină.
Cad păsări albastre și se sting fără vină,
Cad și vorbe din nouri, care-s plânse pe față,
Se întorc înspre ceruri și apoi se răsfață.
Să mă tragi înspre marea
Cea din valuri dospită,
Că-i atât de frumoasă, că se cere vorbită.
Întâlnește-mă-n apă, întâlnește-mă-n rouă,
Întâlnește-mă-n iarba care râde când plouă!
Ia-mă, Soare, de mână și tu, Lună, pe umăr!
Să dansăm printre stele,
Care ard fără număr.
Vom fi stele pe cer sau ploaia de vară,
Vom fi roșul din maci într-un lan de secară,
Vom fi zâmbet de prunc în pântec de mamă,
Ce se roagă de îngeri, să le ceară pomană.
Răscolind în adâncuri, mirosind a văpaie,
Vom fugi din orașul care-i cât o odaie.”
_________________________________________________________________________________

Adrian Berinde, cant – autor


Va propun sa ne imblanzim asteptarile, ascultand muzica sub semnul careia se imbratiseaza
frezia si anasonul verde, pigmentand, cu generozitate, cosmosul, rasaritul vietii cu extractul de
absint, marca a glasului inconfundabil a lui Adrian Berinde.

Dumnezeu rade singur 

  Sa nu ma-ntrebi...

Cine stie?

_________________________________________________________________________________

Textul “Adrian Berinde este nominalizat la Premiile Radio România Cultural” este
pregatit de Stefania Argeanu pentru Ceasca de Cultura.


Sursa text : Stefania Argeanu
Autor : Stefania Argeanu
Sursa foto : din arhiva personala a domnului Adrian Berinde & Radio Romania Cultural