joi, 1 martie 2018

Stefania Argeanu in dialog cu Ioana Maria Lupascu, la o Ceasca de Cultura



Ioana Maria Lupascu : “Iubindu-ne, ne luam unii pe altii ca atare,
asa cum suntem”


Partea I a interviului


Intalnirea cu pianista Ioana Maria Lupascu pastreaza ceva aparte, inedit, miraculous,
inaltator, in sensul parcurgerii saltului propriei autocunoasteri. Ceva din savoarea
esentelor fructate, abundent – florale, catifelate, cu dorite accente exotice. Ti se
dezvaluie increzatoare, profunda, misterioasa, cu o abilitate colosala de a imprima,
forta, clapelor pianului, si de a o transmite, inspre public, conform ritualului
simetriei compozitionale, cu o gingasie impregnata de o vioiciune atipica, in care se
imbina zapada timida cu un imens, solar, calduros curcubeu de vara, dansul
picaturilor de ploaie cu frenezia boabelor de cafea care se preschimba, pe parcursul
intalnirii cu duritatea rasnitei, devenind, din prezente galagioase, o pudra fina,
abundent aromata. La fel cum, in urma buchetului de seva al boabelor de cafea,
proaspat rasnite, ramane dara de note olfactive, urma, care anunta o delicioasa,
caramelizata, calda licoare, la orizontul mic - dejunului rasfatat, tot asa, in urma
auditiei unui concert sustinut de talentata Ioana Lupascu, memoria launtrica se
imbogateste, de fiecare data, altfel, pe un palier distinct si atat de ofertant, de generos
pentru evantaiul de emotii sonore, definit de bucurie, liniste, acuratete purificatoare,
de care inima, spiritul au atata nevoie! Ceea ce s-a si simtit in spectacolele recente,
sustinute de indragita pianista - “Greatest Love Songs” (14 februarie), Recitalurile
extraordinare“Mozart” si “Mozartissimo” ( din 30 ianuarie si 3 februarie), “Pianul cu
poeme” (3 februarie), ce s-au desfasurat la Filarmonica Paul-Constantinescu –

Ploiesti, Opera Brasov si la Centrul Cultural Reduta.






______________________________________________________________________
“Imi doresc mereu ca, atunci cand cant, mama si tata sa fie mandri de mine si sa le placa. Este,
deci, vorba de un spatiu ceresc, pentru ca ei, amandoi, nu mai sunt pe pamant. Si, imi mai doresc,
ca si ingerasului meu sa ii placa ce fac. De fiecare data.”
Ioana Maria Lupascu
______________________________________________________________________



Stefania Argeanu :  - Iti propun, sa dam startul acestui dialog, cu denumirea titlului unui
spectacol de teatru radiofonic, pe care l-am ascultat recent, in premiera, care mi-a sustras
atentia si, care, deschide multe usi, multe chei de intrare in oceanul descoperirii sinelui :
“Diamantele sunt carbuni care s-au pus pe treaba”, de Paweł Demirski.
Tie ce iti transmite aceasta insiruire de logosuri : “Diamantele sunt carbuni care s-au pus
pe treaba”?

Ioana Maria Lupascu : - Iti raspund prin alt citat…..Aurul in foc se caleste. Si apoi prin altul, care este finalul poeziei “Stergarul”, pe care o recita, mereu, Daniela Nane, in spectacolele noastre : “ pe cale orice lucrare este buna, dar cine ia stergarul, acela … ia cununa. “



S. A. - Exista vreo diferenta de perceptie, de atmosfera si comunicare, atunci cand sustii un
concert cu pianul in aer liber, in comparatie cu acelasi program artistic sustinut, insa, intrun
cadru inchis ( ca de ex. spatiul de desfasurare al unui teatru, al unui muzeu, al unui
palat)?
I.M.L. -In aer liber, am mai putin perceptia publicului, conteaza foarte mult sonorizarea, lucruri care nu se intampla intr-o sala inchisa. Dar, asta nu inseamna ca nu imi place sa cant in aer liber, ba chiar foare mult. Simt un anumit sens al libertatii, care ma incanta, enorm, in concertele care nu sunt limitate de pereti. Pe de alta parte, eu sunt obisnuita sa controlez totul, din varful degetului si din clapa, iar in aer liber, controlul il impart cu cel de la butoane si depind de nivelul lui de experienta, de cunoastere, care rar este pe masura experientei mele.


S.A. - Copacii, aerul, soarele, trilurile pasarilor cantatoare sunt adjuvantii unui spectacol
cultural, atunci cand acesta are ca spatiu de intindere, decorul natural al unui parc, al unei
gradini impregnate de buchete de iarba proaspata si felurite flori?
I.M.L. - Sunt intotdeauna. Tin minte, acum doi ani am inaugurat, impreuna cu Daniela Nane,
amfiteatrul Casei Artelor Bucuresti. Era sfarsitul lunii august, eram pe inserat in aer liber si
ea recita Balada Margaritarului, de Victor Eftimiu . Cand a spus “ Si pasarile-i canta durerea
mea de veci”, s-au auzit pasari tipand.
Uneori, soarele nu e neaparat un adjuvant si, nu atat din punctul de vedere al caldurii, cat al
ochilor. Am cantat cu ochelari de soare la ochi. Vantul, alte dati, darama partiturile . .. Iarba si
florile bucura ochii si inima. Adierea vantului, in copaci, mangaie.


S.A. - Daca ar fi sa te gandesti la urmatorul tau proiect muzical, ce loc, care sa rezoneze cu
mesajul a ceea ce doresti tu sa transmit, ai alege?
I.M.L. - O sala mare, cu siguranta!


S.A. - Exista vreun loc, vreo arhitectura mai mult sau mai putin urbana, pe teritoriul careia ti-ai dori, cu predilectie, sa inscrii unul din momentele tale artistice?
I.M.L. - Sa stii ca eu sunt deschisa oricarei provocari, insa, imi place sa cant pe piane adevarate si, mai ales, pe piane bune. Si nu toate spatiile permit aceasta. Eu insami am povestit, deseori, ceea ce spunea maestrul meu, Lazar Berman si, anume, ca nu exista piane proaste, ci doar pianisti prosti, insa, evident, aceasta era o replica dura si reala, data pentru vesnicii nemultumiti, cei care isi gasesc scuze pentru incompetenta lor, gasind vina pianelor. Stii, cei care se scuza, n-am facut cutare sau cutare lucru, ca nu poate pianul. Nu este adevarat, daca ai scoala, ai control si stii, din orice pian, sa faci ce trebuie.Scoala rusa, cea invatata de mine in cei cinci ani de studiu cu Lazar Berman, te invata asta si, crede-ma, am cantat pe tot soiul de …cazaturi, sa le spun asa, si am reusit sa fac mult peste ceea ce parea ca poate pianul. Este scoala
touchéului. Dar, in realitate, un pian bun te inspira, face orice iti doresti si, ce nu faci, nu faci
doar ca nu poti tu sau nu ti-ai imaginat, caci pianul este capabil de orice.
Totusi, sa raspund si mai exact…. Mi-as dori si imi doresc mereu ca, atunci cand cant, mama si
tatal meu sa fie mandri de mine si sa le placa. Este, deci, vorba de un spatiu ceresc, pentru ca
ei amandoi nu mai sunt pe pamant. Si, imi mai doresc, ca si ingerasului meu sa ii placa ce fac.
De fiecare data.


S.A.  - Ce corelatie dainuie intre starea de spirit a artistului-concertist in timpul daruirii unui
concert publicului si “starea de spirit” a (profilul) locului in care va performa?
I.M.L.  - Ca si oamenii, locurile sunt impregnate cu o anumita energie, energia celor care il
frecventeaza, energia intamplarilor, sentimentele lasate de cei ce au trecut pe acolo. Cel mai
adesea, in timpul concertului se face destul de usor si repede conectarea cu divinul, dar sunt si
sali incarcate de umbre, unde nu este atat de usor si ai de invins acest intuneric nevazut, dar,
clar, prezent. Exista, uneori, si oameni extrem de negativi cu care trebuie sa canti; nu ma refer
la cei pe care ii aleg, ci la cei care vin la pachet cu locul sau cu concertul respective, si nici asta
nu este usor. Pana acum, multumesc ajutorului lui Dumnezeu, am reusit, de fiecare data,
chiar in conditii de lucru, extrem de vitrege.
Dar, cel mai des, ma imprietenesc cu sala, cu publicul si cu pianul, si totul se percepe ca o
oprire a timpului. Pare ca timpul sta pe loc si o vibratie inalta ii ia locul, acea vibratie este cea
care ii face pe cei din sala sa plece mult mai fericiti acasa, descatusati, emotionati, cu o
alta stare. Multi avem sufletul acoperit de tracasarile zilnice, ca sa nu mai simtim neplacerile,
ne-am inchis si in fata bucuriilor, dar asta inseamna ca traim anesteziati si avem nevoie atat
de bucurii, cat si de descatusarea emotiilor, de plans, de o lacrima . O lacrima face atat de
mult, il inmoaie si pe Domnul. Iar in timpul concertelor, eu caut sa trezesc emotia in sufletul
ascultatorilor, este o terapie.


S.A. - Care sunt spatiile geografice in care preferi sa concertezi?
I.M.L. - Iubesc fiecare loc pentru amintiri, pentru emotiile ce mi le ofera, pentru frumusetea sa.
Fiecare loc are frumusetea si unicitatea sa, deci mi-ar fi greu sa aleg.


S.A. - Ce dialog, ce conexiune se infiripa intre universul tau interior si natura?
I.M.L. - Eu iubesc natura, dar i-am vazut si puterea. Noi avem impresia ca suntem puternici si stapani 
ai pamantului, ca putem cotrola natura. Cand natura se dezlantuie, suntem mai neajutorati
decat niste furnici, dar orgoliul ne impiedica sa vedem asta. Orgoliu care, pentru artisti
creeaza un zid intre public si scena, orgoliu care creeaza un zid intre orice doi oameni, in
orice relatie, orgoliu care l-a coborat si pe diavol din Rai. Echilibrul naturii este absolut
sublim, frumusetea naturii este o slava continua adusa Creatorului a tot si a toate, este creatie
asa cum suntem si noi, dar nici unii, nici altii nu suntem creatori, acela este doar Dumnezeu.





S.A. - Ai sustinut, impreuna cu contratenorul Cezar Ouatu, un recital extraordinar, pigmentat de prea-plinul receptarii lui Mozart, marti, 30 ianuarie 2018, la Filarmonica Paul
Constantinescu din Ploiesti.
I.M.L. - O da, minunat recital, tot ce am facut de-a lungul timpului cu Cezar a fost minunat, el fiind un artist atat de talentat! Proiectul din acest an a fost mai greu, pentru ca Mozart, desi spumos si mai lesne de inteles, pentru orice tip de public, nu este usor si pentru interpret. Ne-am bucurat tare mult ca am prezentat acest proiect, care a avut un impact foarte mare, poate si pentru ca 
am cantat arii care, nu cred ca s-au mai cantat, in Romania, in varianta originala si, anume, de
catre un contratenor. De obicei, ele se canta de catre soprane sau mezzo soprane in travesti,
dar Cezar, datorita vocii sale exceptionale, le-a cantat in felul in care au fost compuse de catre
Mozart. Plus ca, vocea lui, timbrul sau este atat de placut, tehnica vocala este exceptionala si
sa –ti mai spun ceva, el fiind la baza bariton….de fapt, canta in toate registrele, ceea ce nu stiu
daca mai face cineva. Nu in acele arii de care vorbeam, dar in restul repertoriului sau, el trece
prin toate registrele: bariton, tenor, contratenor, cu o usurinta incredibila.


S.A. - In ce a constat, pentru tine, Ioana, sa pregatesti acest recital mozzartian?
 I.M.L. - Multa grija si lucru in detaliu, dar si bucuria muzicii pure. In timp ce ariile alese de Cezar faceau parte din creatia lui Mozart tanar, piesele mele de pian solo intrau in zona matura sau chiar de final de viata a lui Mozart si, astfel, eu cantand mereu, am facut un fel de trecere
muzicala prin toata viata lui Mozart. Mie imi plac mult lucrarile sale din ultimii ani de viata,
dramatismul din ele, acceptarea si cautarea lui Dumnezeu dinauntrul lor.


S.A. - Dar pe cel din “Mozartissimo” din 3 februarie, ora 18: 30, la Opera din Brasov?
 I.M.L. - Ambele au fost spectacole Sold Out, ceea ce ne-a bucurat pe amandoi foarte tare, aprecierea si
interesul publicului fiind, pentru noi, un feedback important, un marcaj ca facem bine ce
facem. A fost frumos sa aducem aceste arii si lieduri de Mozart si in sala unei opere!
Aplauzele, care nu mai conteneau, au venit in intampinarea entuziasmului nostru.
La Opera Brasov am fost invitati, cu spectacolul nostru, in cadrul Festivalului Mozart, o
manifestare de mare importanta si care dureaza o luna, unind concerte importante si felurite.


S.A. - Cum a fost atmosfera la repetitii?
I.M.L. - Asa cum e mereu cu Cezar. Lucru in detaliu , rafinamente muzicale, dar degajati, cu glume si
idei frumoase.


S.A. - Ce descoperi, parcurgandu-l, sonor, pe Mozart? Si in duet cu un contratenor deosebit de
talentat, cum este Cezar Ouatu?
 I.M.L. - Pe Dumnezeu. Asa cum descoperi cu cei mai multi dintre compozitori, dar in mod diferit. In
Beethoven, il gasesti pe Dumnezeu care da rost destinelor grele, pentru o menire mai inalta.Cu
Bach, il gasesti pe Dumnezeu al armoniei si echilibrului. In Liszt, este Dumnezeu mai presus de
toate, invingator suprem al teribilei lupte dintre Bine si Rau, care se da in si asupra sufletului
omului, dar ajutor intotdeauna acestuia.
Cezar este mereu altfel, extrem de inspirat datorita talentului sau efervescent si, atunci,
lucrurile nu sunt niciodata statice.


S.A. - Ce –mi poti impartasi despre povestea colaborarii tale cu Cezar Ouatu?
I.M.L. - A inceput in urma cu cativa ani, la Ploiesti , caci suntem amandoi solisti ai Filarmonicii Paul
Constantinescu. Am facut mai multe recitaluri, fiecare cu alta tematica. Primul, in urma cu
patru sau cinci ani, a fost o trecere din baroc pana la muzica de film, apoi am avut un proiect
jazz, a urmat un recital dedicat muzicii baroce, si, apoi, alte recitaluri imbinand mai multe
perioade si, iata, in acest an, un recital integral Mozart.


S.A. - Daca ar fi sa nominalizezi un aspect care echivaleaza spiritul mozartian, asupra caruia te-ai opri, intrucat este definitoriu pentru ceea ce este esential sa cunoastem si sa retinem din
viata marelui artist?
Dorinta de a nu se lasa incadrat in tipare si permanenta fluiditate a discursului muzical.
Mozart este mereu in schimbare, nu sta pe loc, precum un peste inotand intr-o apa rapida de
munte. Dar, pe de alta parte, Mozart este si cel din Recviem…


S.A. - De la Mozart si Mozartissimo, sa migram spre celebrarea iubirii, in pasii pianului si ai vocii umane. GREATEST LOVE SONGS este proiectul muzical pe care il (re)initiezi alaturi de
Violeta Barac – Visarion, in anotimpul iubirii, anticipand, totodata, instalarea primaverii,
miercuri 14 februarie 2018, la Filarmonica “Paul Constantinescu”, din Ploiesti…
I.M.L. - Este al treilea recital de dragoste alaturi de Violeta, fiecare an gasindu-ne cu un nou proiect,
insa mereu cantand dragostea. Mie imi place sa trec, prin proiecte total diferite, in scurt timp.
Practic, m-am obisnuit in ultimii ani cu aceasta versatilitate, care a devenit si un fel de marca a
mea. Gandeste-te ca, in noiembrie, am luat parte in proiectul lui Stefan Ignat cu Enescu, in care
cant Oedip si Sonata a treia de pian si vioara, in caracter popular romanesc, un proiect cu
care mi-am invins niste limite personale si am mai crescut o treapta si, de aceea, a insemnat si
inseamna enorm pentru mine, atat profesional cat si personal. Dupa o luna intreaga de Oedip
si Enescu, am sarit, in doua zile, la solistica, la Momentul muzical de Kirculescu, Warsaw
Concerto, Lie Ciocarlie si alte lucrari, alaturi de cateva orchestra din tara, apoi, imediat, am
plecat spre “Pianul cu Poeme”, cu Daniela Nane. Stagiunea trecuta a fost chiar si mai
diversificata.


S.A. - Ce contine recitalul pian – voce GREATEST LOVE SONGS?
I.M.L. - Muzica pentru pubilcul larg : Charlie Chaplin, Norah Jones, Elvis Presley, Judy Garland,
Lara Fabian, insa, toate, cantate de mine intr-o maniera care sa justifice prezenta mea la pian.
Nu pot canta aceste partituri precum le auzi in orice café bar. Eu trebuie sa le cant ca un
concertist si atunci le-am reinterpretat, le-am adaugat solo-uri de virtuozitate, am amplificat
acompaniamentul si l-am diversificat, l-am adus la nivelul meu muzical si pianistic si, sa stii ca,
a fost un spectacol extrem de apreciat si publicul a plecat efectiv fericit si entuziasmat acasa.
Au uitat de toate grijile si supararile.


S.A. - Stii, ador o vorba privitoare la fenomenul iubirii, care spune ca : A iubi cu adevarat
presupune, in esenta, sa continui sa iubesti persoana draga sufletului, chiar si dupa ce ai
cunoscut-o, in profunzimile ei, cu aspecte cenusii si elemente colorite, si chiar mai mult, mai
intens, mai matur, decat inaintea fenomenului acesta, de cunoastere aproape in totalitate,
insa, cu ambele fatete asupra-i : si cu cele pe care le etichetam ca fiind bune si cu cele pe
care le consideram, subiectiv si conform experientei de viata, automatismelor si
asteptarilor, mai putin bune, si cu ceea ce ne incanta, si cu ceea ce ne displace, din punctul
nostru de vedere. In ce masura rezonezi (si) cu aceasta paradigma?
I.M.L. - Nimeni nu este perfect, toti avem calitati si defecte si, sa iubesti pe cineva, inseamna sa il iubesti
asa cum este, cu bune si rele, aceasta este iubirea reala. Asta sta la baza unei relatii de durata,
calitatile celuilalt sa conteze, pentru tine, mai mult decat defectele si sa poti convietui cu ele,
poate chiar sa te si amuze . Dar iubirea inseamna acceptare, este o pornire gresita si
nesanatoasa, incercand sa il schimbi pe cel de alaturi . Probabil, este vorba de o iubire imatura.
Daca nu iti place, nu ramane, intrucat de schimbat nu are sens. Daca sunt defecte cu care nu te
impaci, nu sta. Iubindu-ne, ne luam unii pe altii ca atare, asa cum suntem.
Dar acum, sa stii, ca nu m-am referit la acele defecte care ne fac rau si ne ranesc, acelea nu
sunt de acceptat, in fata oricarei toxicitati exista doar renuntarea si inchiderea acelei usi.


S.A. - La ce te gandesti, de ce anume iti amintesti atunci cand citesti urmatoarele cuvinte
imprimate pe o coala de hartie : “Follow your heart, but take your brain with you” ?
I.M.L. - Imi vine sa zambesc, gandindu-ma la anumite momente, cand nu mi-am luat creierul cu mine.
Revenirea creierului vine odata cu trezirea la realitate. Insa, eu cred puternic in intuitie,
chiar si cand analiza ratiunii imi spune ceva, eu merg pe glasul intuitiei si, in mometele de
rascruce, am ales intotdeauna bine, cand am ales intuitia. Chiar si cand a iesit rau, de fapt, era
o treapta de cunoastere prin care trebuia sa trec si, care, m-a adus la un nou nivel de
constientizare.


S.A. - Exista “o intelepciune a creierului si o intelepciune a inimii” (asa cum aprecia scriitorul
Charles Dickens"?
I.M.L. - Da, dar ele se unesc. Cu fiecare experienta de viata, se naste si creste intelepciunea.


S.A. - Cum se manifesta fiecare dintre ele?
I.M.L. - Eu cred ca intelepciunea creierului este analitica si logica, capacitatea de a face conexiuni, iar
a inimii este intuitiva si emotionala.


S.A. - Cum dobandim uneltele necesare sondarii in propria existenta, fie conform creierului, fie
conform inimii?
I.M.L. - Fiecare din noi inclina balanta spre una sau alta. Eu cred in combinatia celor doua. Daca
prin inima intelegi suflet, atunci este bunul nostru cel mai de pret, este locul in care
deschidem usa Sfantului Duh sa intre, spre a ne lumina si mintea, apoi, este lacasul unde il
primim pe Iisus Hristos. Sau nu. Insa, in ADN- ul nostru, inca din vechime, este incriptata
credinta si dragostea de Dumnezeu, deci nedeschizand usa, ne saracim existenta si ne chinuim,
si ajungem a fi mereu in cautarea a ceva, fara sa ne dam seama a ce, caci nimic nu pare sa ne
satisfaca, Si este firesc sa fie asa. Nici nu ne poate satiface, decat pe termen scurt, caci orice
inlocuitor am fi gasit, este un surogat si …ce anume il poate inlocui pe Dumnezeu? Nimic.
Asa ca as raspunde ca, de fapt, dobandim acestea prin credinta, ascultare si iubire de
Dumnezeu.


S.A. - De unde stim cand este indicat sa alternam viziunea cognitiv- rationala, cu cea afectiva,
orientata spre emotii si sentimente?
I.M.L. - Nu stii. Simti. Uneori, simtirea e alterata, dar aici intervine rugaciunea si credinta. Cand eu nu
stiu, stie Dumnezeu, totul e sa ii fac loc si sa ii acord credit, si sa il rog sa vina sa ma ajute .


S.A. - Cum ti se dezvaluie, tie, iubirea, Ioana?
I.M.L. - Asa cum ni se dezvaluie tuturor, in toate felurile. Stii, in spectacolul nostru principal, “Pianul
cu poeme”, care este unul dedicat dragostei, Daniela Nane si cu mine trecem prin mai multe
feluri de dragoste : cea adolescentina, cea imposibila, cea impartasita, cea frivola, cea care
tradeaza, pentru a ajunge, la final, la dragostea de Dumnezeu. Cam asa ni se dezvaluie tuturor,
este povestea fiecaruia din noi, nu degeaba publicul plange la acest spectacol. Traim iubirea ca
femei, ca mame, ca fiice, ca artisti dedicati artei si publicului, ca prieteni, ca fapturi create de
Dumnezeu. Cum spunea si Sfantul Ioan Gura de Aur, “iubirea este singura care poate
schimba insasi natura lucrurilor. In mana dragostei, toate devin bune. “


_________________________________________________________________________________

Dialogul cu pianista Ioana Maria Lupascu a fost pregatit de Stefania Argeanu, pentru Ceasca de Cultura.

Sursa text : Stefania Argeanu
Autor : Stefania Argeanu

Sursa foto : din arhiva personala a pianistei Ioana Maria Lupascu



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu