foto: Ioana Maria Lupascu
Cand
o citesti, te simti ca si atunci cand o asculti cum dialogheaza cu
pianul ei regal. Cuvintele pe care le imprima buchetului de pagini al
cartii sale, Printul baghetei, au o sonoritate aparte, care cunoaste
tehnica touche-ului, daruind emotii, stari, senzatii,
readuceri-aminte impregnate de prezenta frumosului. Inima si degetele
Ioanei Maria Lupascu sunt vrajite, la propriu.
Si-a
zis ca un mare dirijor merita sa nu fie uitat niciodata si, cu
generozitatea-i definitorie, a ales sa impartaseasca lumii intregi
ceea ce ea a aflat de la Printul baghetei, Ilarion Ionescu-Galati.
Iar mie si cititorilor acestui interviu, Ioana Maria Lupascu ne-a
readus bucuria, soarele, buna-dispozitie, in suflete. Despre “fluvii
de cerneala”, secretul de “a face minuni pe orice darapanatura de
pian” si “masura pianistului” care se dezvaluie “nu doar in
fata unui instrument de exceptie, ci in fata oricarui pian, fie el
cat de vechi sau degradat”, dar si despre multe alte mistere inca
nespuse, in acest dialog uman, in care am sansa de a calatori
impreuna cu scriitoarea, pianista, artista Ioana Maria Lupascu.
_____________________________________________________________________
“...Asa
este si cu cartile: o nerabdare launtrica de a “gusta”
continutul...”
Ioana
Maria Lupascu
“Curajul
este gratie sub presiune.”
“O
carte buna este precum un iceberg : sapte optimi sunt ascunse sub
apa.”
Ernest
Hemingway
_____________________________________________________________________
Stefania
Argeanu: Povesteste-ne, pentru început, cum este să te întâlnești
cu pianul "din dragoste de carte".
Ioana
Maria Lupascu: Ca
sa glumesc un pic, as spune ca orice motiv este bun pentru a ma
intalni cu pianul. Trecand la raspunsul serios, iti spun ca eu iubesc
cartile, iubesc sa citesc, sa aflu, sa ma las inspirata si toate
aceste imbogatiri spirituale se simt in ceea ce dau, apoi, muzical.
Si, probabil, nu numai muzical.
În spirit imaginar și
inventiv, ce crezi că ar fi dispus să ofere pianul, întregului
univers, din dragoste de carte?
Toate
artele se impletesc de minune, ele exprimand viata. Pianul, cred ca
dintre toate instrumentele muzicale, ofera o mai mare complexitate,
ofera armonie, polifonie, timbru amplu.
În câte limbi vorbesc
cărțile?
În câte limbi iți
vorbește o carte?
In
toate in care au fost scrise sau in toate in care ti se adreseaza
tie, ca cititor. Pot vorbi limba sufletului, a mintii, a
instinctelor, a creativitatii, a cunoasterii…..
Eu
ma relaxez citind, dar caut si raspunsuri. Fiecare raspuns, pe care
il primesc, ridica noi intrebari. Si tot asa.Sunt curioasa din fire,
am acea foame de a afla si nu toate le poti afla pe pielea ta. Nici
macar nu este indicat si nici nu cred ca ar fi de suportat.
Când auzi sunetul
răsfoitor, iscoditor, ispititor al paginilor unei carti, la ce te
gândești?
Este
momentul in care mi se deschide curiozitatea. Esti la un restaurant
prima data. Poate ti-a fost laudat sau poate ai dorit demult sa
ajungi acolo, poate stii ca chef-ul este special si deschizi meniul,
apoi incepi sa iti imaginezi….si, deja simti, parca, aroma in
nari…Cam asa este si cu cartile. O nerabdare launtrica de a “gusta”
continutul.
_____________________________________________________________________
“...Cum
vreau eu sa fie cartea pe care o citesc? Vreau sa se citeasca usor.
Aha, asa am facut ca scriitor! Vreau sa ma amuze, dar sa imi ridice
probleme, vreau sa imi spuna o poveste, vreau sa imi vorbeasca frumos
de oameni, vreau sa imi spuna poate si ceea ce nu stiam. Vreau sa imi
fie usor sa citesc, dar vreau stima scriitorului. E o vorba : daca ai
ceva frumos de spus, spune, daca e ceva urat…mai bine taci. In
cartea Printul baghetei sunt numai lucruri frumoase despre toti care
apar acolo...”
Ioana
Maria Lupascu
“Planurile
bizare ale calatoriei sunt lectii de dans date de Dumnezeu.”
Kurt
Vonnegut
_____________________________________________________________________
Ce semnificație are
cartea pentru tine, Ioana Maria Lupaşcu?
Îți mai aduci aminte
care este acea carte care a deschis și, ulterior, influențat gustul
pentru lectură?
Cred
ca Winnetou in copilarie. Iti marturisesc ca, in toate cartile
copilariei, mai ales la Jules Verne, ma deranja ca trebuie sa treaca
atat de mult pana sa inceapa actiunea care, in sfarsit. ma
interesa.Treceam cu greu de prima jumatate a cartii, ma plictiseau –
copil fiind - descrierile acelea lungi si lipsa intamplarilor reale.
Apoi, odata inceputa actiunea, terminam cartea intr-o zi. Luptam
greu cu nerabdarea mea de a intra mai repede in actiune. In
adolescenta, mi-au placut acei scriitori tip Hemingway, care nu pierd
vremea si nu iti sugereaza raspusurile. Si el si Faulkner, de
exemplu, raspundeau dorintei mele de exact si concret, de a fi
stimata ca cititor, de a nu mi se da mura in gura pe pagini intregi:
“ si el simtea asa si ea credea ca… si apoi I s –a parut ca
….si gandea despre asta ca..., dar de fapt nu, pentru ca…. ”.
Imi place sa mi se redea povestea si sa stiu eu singura ce ar putea
crede “ea” sau ce si-ar putea imagina “el”, in acel caz.
Ce relevanță are
parcurgerii unei povești scrise?
Fata
de cea auzita? Iti lasa ragaz sa o simti, sa poposesti acolo unde
simti nevoia, sa cugeti o clipa sau doua, in plus, oriunde simti.
Care sunt punctele
cheie pe care e necesar să le stăpânești cu o așa îndemânare,
astfel încât trecerea de la cititor la scriitor să fie una
reușită?
Nu
stiu. Dar eu, ca scriitor, m-am pus in pielea cititorului. Cum vreau
eu sa fie cartea pe care o citesc? Vreau sa se citeasca usor. Aha,
asa am facut ca scriitor! Vreau sa ma amuze, dar sa imi ridice
probleme, vreau sa imi spuna o poveste, vreau sa imi vorbeasca frumos
de oameni, vreau sa imi spuna poate si ceea ce nu stiam. Vreau sa imi
fie usor sa citesc, dar vreau stima scriitorului. Asta vreau ca
cititor de la o carte, ca cea pe care am scris-o eu si asta am pus
inauntru, ca scriitor. Apoi, m-am gandit ca nu doresc un public tinta
exclusiv muzical, deci nu m-am pierdut in explicatii dense, care ar
plictisi cititorul profan in ale muzicii. Am scris pe intelesul
tuturor, poate explicand anumite aspecte mai putin cunoscute ale
profesiei, ale artei, dar din zona care poate interesa atat
cunoscatorul, cat si pe cel neobisnuit cu ceea ce profesez eu. Si
apoi, am mai gandit ceva…E o vorba : daca ai ceva frumos de spus,
spune, daca e ceva urat…mai bine taci. In carte sunt numai lucruri
frumoase despre toti care apar acolo.
A fi cititor nu e o
stare condiționată imperativ de cea de a fi scriitor, însă starea
de a fi scriitor, a simți povestea și a avea harul împărtășirii
ei este condiționată intr-un fel, de un stadiu anterior și, în
continuă formare, de cititor?
Da,
de o mie de ori da. Asa cum in muzica, a fi meloman nu te obliga sa
si canti, insa a fi profesionist iti cere sa asculti milioane de ore
de muzica. Stii, aud des elevii de liceu spunand: ”…Eu nu merg la
concerte ca ma incurca, eu nu ascult ca imi influeteaza
interpretarea...”
Cum
sa canti, daca nu asculti? Imposibil. Asculta, macar de te-ar
influenta. Asculta mii de ore si pe ala, si pe celalalt …pe toti,
apoi vezi ce iti place si ce nu, dar nu inainte. La fel, a scrie…nu
se poate fara a citi. Cum imbogatesti vocabularul? Din saracia ta de
necititor? Asta doar pentru a vorbi de un nivel mic de tot, cel de
vocabular.
“...Pe scena
deciziile se iau in miimi de secunde, exista mai multa autenticitate,
chiar daca totul este efemer...”
Scriitorul își
aprovizionează reflexele stilului său literar din atmosfera
cărților pe care le- a citit, pe care le citește în
permanență?
Da
si nu. Presupunand ca are deja un stil al sau format, acesta doar se
imbogateste, se amplifica, se slefuieste precum diamantul, cu timpul.
Nu toti au o maniera recognoscibila. De exemplu, pe Flaubert il
recunosti. Si pe Hemingway, poate si pe Vonnegut . Ei toti au invatat
si de la altii, s-au cizelat citindu-i si primind sfaturi de la
altii. Hemigway spunea ca nu ai nici o valoare daca tu insuti nu
crezi despre tine ca esti cel mai bun. Dar, de asemenea, tot el stia
cat are de invatat. O replica este bravada, dar cealalta este
esentiala prin smerenie .
Ce avantaje ai, ca
ființă umană, ca scriitor, dacă printre obiceiurile tale
prioritare se numără cel de a avansa în lectură și a nu rămâne
la vechile lecturi?
Iesirea
din zona de comfort. Poti folosi sau nu, ceea ce ai aflat.Ti se poate
potrivi sau nu, dar stii. Cunoasterea….. si aici pot sa curga
fluvii de cerneala. Dupa ce stii, poti alege ce vrei. Din plin poti
face orice, din trei stropi ce sa faci?
Muzical
vorbind, ca pianist, am avut profesori care mi-au predat toate
tehnicile pianistice. Am cunoscut scoala franceza, cea germana, am
lucrat cu o doamna ce fusese eleva lui Cortot si a Nadiei Boulanger.
Am luat contact si cu scoala italiana, evidet cu cea romaneasca si,
apoi, la final, am invatat scoala pianistica rusa cu maestrul meu,
Lazar Berman. Eu am ales din toate ce mi s-a potrivit. Apoi, daca
vrei parerea mea sincera, pentru mine... Ce voi spune, este ceea ce
cred eu, nu este un adevar general valabil, dar, in ochii mei,
scoala rusa este net superioara tuturor celorlalte scoli. Scoala
veche rusa. Tehnica pe care o inveti, tehnica touche-ului, tehnica de
virtuozitate, de cantabil, de …tot este incomparabil superioara
celorlalte, pentru ca iti permite sa faci orice vrei si nu exista
posibilitatea ca pianul sa nu raspunda. Daca nu a raspuns, nu ai
cerut tu. Lazar Berman mereu spunea ca nu exista piane proaste, ci
doar pianisti prosti. Trebuie sa ai capacitatea de a face minuni pe
orice darapanatura de pian, sa cunosti cum se face asta. Si exista un
know-how. Asta il inveti la scoala rusa, nu si la celelalte. Este
minunat sa ai un Steinway de concert, in fata ta, care face culori
inainte sa iti vina tie ideea. Te inspira el. Dar masura ta de
pianist nu e doar in fata unui instrument de exceptie, ci in fata
oricarui pian, fie el cat de vechi sau degradat. Pianele nu sunt
precum viorile si vinul…nu devin mai bune cu timpul , din pacate.
În
afară de timpul acordat documentării poveștilor prin bibliotecă/
biblioteci, ce alte activități, implicări, acțiuni, gesturi,
atitudini, comportamente definesc profilul scriitorului, în accepția
ta?
Trairea
vietii cu intensitate, asa cum vine ea peste el. Asa cum orice artist
trebuie sa o faca, ca de acolo vine seva lui, de acolo isi trage
densitatea si se umple, din viata si viata o va reda publicului si
cititorilor. Emotiile lui, experienta lui, trairea lui, lacrimile lui
si bucuriile lui, ceea ce l-a inaltat si ceea ce l-a sfasiat. Sa
traiasca deplin, fara temeri.
Atunci când, din
cititor devii scriitor, în ce manieră ți se confesează universul
cărții?
Din
ambele, intrucat, fara sa vrei, deja esti ambele. Citesc, dar ma si
inspir, ma relaxez ca cititor, dar poate iau si idei .
_____________________________________________________________________
“…Am gasit
bucurie in scris. Cuvintele mi se scriau singure in cap si nu ma
lasau sa dorm.
N-am
mai avut, de atunci, o asemenea stare. Dar mi-e dor de ea, de acel
fluviu, de acea cascada de cuvinte care izbucnesc din mine...”
Ioana
Maria Lupascu
“Ceasurile
omoara timpul... Timpul este mort atata vreme cat este ticait de
micile rotite din orologii. Numai atunci cand ceasurile se opresc,
apare sansa de a trai.”
William
Faulkner
_____________________________________________________________________
Ce
presupune, de fapt, actul scrisului?
Descatusare
si un fel de exhibitionism emotional, insa facut rational. Ai timp sa
gandesti ce lasi si ce corectezi. In muzica, in actul scenic nu ai
timp. Poate acasa, in studiul tau, decizi sa faci ceva, dar pe scena
deciziile se iau in miimi de secunde. Acolo te dai pe tine fara
limita, daca asta ti-e genul. In scris, iti este ingaduit sa te
razgandesti. Azi am scris, dar peste noapte sau peste doua saptamani,
am o alta perceptie asupra actiunii, apar modalitati distincte, mult
mai intense, de a spune povestea, si-atunci schimb ceva din
stilistica, pastrand esenta. Pe scena nu ai posibilitatea asta si,
poate, exista mai multa autenticitate, chiar daca totul este efemer.
Care au fost nuanțele
acestui incipit pentru tine?
Eu
am gasit bucurie in scris si mi-a fost foarte usor. Inca din liceu
scriam, ba la revista scolii, ba la nu stiu care ziar. Apoi au urmat
articolele la Monitorul, Liternet, Q Magazine. Scrisul mi-a adus
mereu placere. Nu m-am gandit ca voi scrie o carte, poate mi-ar fi
placut ideea, dar nu vedeam necesitatea si nici subiectul si, apoi, a
venit o zi in care amandoua au fost prioritate si au aparut singure
in viata mea. Atat subiectul, cat si necesitatea, si totul s-a scris
in cateva luni, 350 de pagini pe nerasuflate. Dar si cu multe nopti
in care cuvintele mi se scriau singure in cap si nu ma lasau sa
dorm.N-am mai avut de atunci o asemenea stare. Dar mi-e dor de ea, de
acel fluviu, de acea cascada de cuvinte care izbucnesc din mine. Acum
nu am subiectul. Si iarasi nu vad necesitatea. Dar sa stii ca nu
vreau sa provoc viata sa ma readuca intr-un moment similar cu acela.
Când,
cum se scrie cartea: din amintiri, notații consecvente sau selective
intr-o agendă care funcționează pe post de pre-sertar al cărții,
din imaginile, sonoritățile, căutările, întâlnirile fiintiale
și destinațiile benefice, inregistrate cu ageritate în condica
minuțioasă, detaliată, elaborată sau succintă a creierului, în
fața colii albe de hârtie, în imediata apropiere a word-ului, la
intersecția dintre timpul ocupat și timpul liber, de mână cu
inspirația sau lasandu-te inspirata în cel mai neașteptat moment?
Fiecare
are felul sau.
Iti
spun cum am scris-o eu pe a mea. Si a fost ceva atipic pentru ca, de
obicei, eu astept inspiratia de moment. Stau, stau, stau si apoi,
deodata, scriu totul in zece minute si tot ce trebuie, apoi, sa fac
este sa inchid si sa revin, dupa ce am facut altceva, pentru a mai
corecta pe ici, pe colo. Eu nu pot nota. Daca ceva ma inspira, imi
ramane intiparit in cap si iese la momentul in care trebuie, daca nu
a ramas este pentru ca nu merita a fi mentionat.
Insa,
cartea…am scris-o cu toate datele proaspete in cap, din dorinta ca
aceste amanunte sa nu fie date uitarii. Am scris-o cu un sentiment
atunci, care clocotea si daca as fi asteptat nu ar mai fi avut
acelasi ton, evident. Am pus tot ce era mai frumos in mine, atunci,
si mi-am zis ca un mare dirijor merita sa nu fie uitat niciodata.
Ceea ce eu am aflat de la el merita dat lumii intregi ca scoala, ca
experienta de viata. Apoi am scris de mine, de Lazar Berman, apoi am
scris de toate povestile pe care le-am aflat stand langa acel mare
dirijor. Povesti despre colegi ai sai, mari muzicieni, mari oameni de
arta.Am un capitol cu Emanoil Elenescu, in care toti care au citit au
ras cu lacrimi, intrucat Elenescu era un personaj aparte. Vorbesc de
Ruha, de Ion Voicu, de Gogu Georgescu, de Celibidache, de cei de azi,
de cei care sunt in spatele scenei, mai putin cunoscuti, dar fara de
care concertele nu se pot desfasura. Povestesc experiente frumoase
sau haioase de muzician, ale mele sau ale altora, acelora mari care
ne infioara inima si auzul. Apoi vorbesc de tsunami….si mai vorbesc
de istoria Romaniei, istoria din Al doilea Razboi Mondial traita de
un personaj cu care am avut o amicitie aparte si la care gandul imi
zboara cu drag, Radu Ionescu-Galati, care a fost general de armata pe
front in Rusia. Toate aceste povesti sunt in cartea mea care este un
fel de tribut inchinat unui dirijor roman. Vad acum ca, in cronici,
sunt preluati termeni cu care l-am descris eu in carte. Nu spune
nimeni ca eu am fost prima care l-a numit asa. N-am nevoie sa o spuna
cineva. Ma bucur, in schimb. Inseamna ca au citit, ca le-a placut,
inseamna ca laudele mele au fost adevarate si, in sufletul, meu ma
bucur. Nu am nevoie sa fiu mentionata . Mi-e suficient sa stiu eu ca
am facut bine ce am facut. Restul nu mai conteaza.
Există
un moment, un spațiu potrivit(e)/ nepotrivit(e) pentru ceea ce
înseamnă ceremonialul scrierii?
Nu.
Fiecare isi delimiteaza aceste lucruri.Pentru mine, este la cerere cu
dead - line sau….cand vine momentul. Ambele functioneaza, de fapt,
si la cerere este tot un fel de “ a venit momentul”.
În
ce constă dimensiunea practică, pragmatică a literaturii,
flexibilă în a fi transferată, aplicată în viața de zi cu zi?
Auzim
cu totii “eu n-am timp de scoala, eu am scoala vietii. Eu n-am timp
sa citesc”. Ce prostie. Ai timp sa le incerci pe toate? Iti ajunge
o viata sa incerci tot? Si apoi…si Ivan invata din greselile
proprii. Nu e nici o filozofie in asta. Ideea e sa mai inveti si din
greselile altora. Auzite sau citite. Ca n-ai timp sa faci toate
greselile. Si cititul asta nu e abstract, mai vezi cum a facut unul
intr-o situatie similara cu a ta, cum a gandit altul cand a dat de
greul de care ai dat tu…
_____________________________________________________________________
“...Care
este sentimentul predominant dupa ce am asezat povestea sub semnul
cartii?
De eliberare, de
usurare, ca am golit prea-plinul si ma simt bine si linistita, in
sfarsit. Se opreste suvoiul de idei si de cuvinte, pe masura ce
ajung toate pe hartie...”
Ioana
Maria Lupascu
“
Cand sunteti
fericiti, faceti o sarbatoare din asta.”
Kurt
Vonnegut
“
Este un privilegiu faptul de a ajuta omul sa-si suporte destinul.”
William
Faulkner
_____________________________________________________________________
Autenticitate,
imaginar, instanțe narative orientate spre cititor, cu predilecție,
intradiegetic/extradiegetic, elemente biografice, amintiri, evocări,
recuperări, certitudini și trimiteri științifice... Căi,
tehnici, motivații lăuntrice, sinceritate stilistică, plan(uri)
narativ(e) pot fi sintagmele enunțate anterior. Cum se ajunge, însă,
la inima cititorului și, totodată, cum se rămâne pe o perioadă
nedeterminată de timp în conștiința, în ideile, emoțiile și
sentimentele sale?
Cu
sinceritate. Cu emotie. Cu inima ta pusa pe tava. Asa cum fac si in
muzica, asa cum fac si in viata. Cand dau, nu am masura. Daca am
hotarat sa dau, dau tot si peste limita, fara sa ma uit si sa
socotesc si sa cantaresc, ma dau fara balanta. Eu sunt omul a totul
sau nimic, nu pot cu jumatati de masura. Cand fac ceva, fac pana la
capat. Cand am ajuns la capat sau la ceea ce socotesc eu a fi
capatul, ma opresc si nu mai fac, dar intai trebuie sa ajung deplin
la capat.
Ce metode de scris
te-au ajutat la construirea poveștii "Prințul baghetei"?
Tot
emotia si inima si ceea ce am trait si ca dau totul pana la capat.
Apoi, sa stii ca eu am avut o profesoara. Cand eram in liceu, faceam
ore particulare cu o traducatoare exceptionala : ore de engleza,
meditatii la engleza. Apoi cand am terminat…mi-a venit greu sa ma
despart de ea si am inceput sa lucram la stilul de scris si, astfel,
pe toata perioada liceului m-am dus la ea, de la ea am invatat
multe.Apoi, o data cu intrarea la facultate, in 1995, am intrerupt,
dar tot ce am invatat acolo se numea: Oana Chirita…. Am folosit, de
fiecare data, ceea ce m-a invatat, cand am scris. Ea a dezvoltat
aceasta iubire a mea …si acest talent si usurinta pe care o am la
scris.
Care
este sentimentul predominant după ce ai (s)pus, după ce ai așezat
povestea sub semnul cărții care ajunge intr-o librărie, intr-o
bibliotecă?
De
eliberare, de usurare, ca am golit prea-plinul si ma simt bine si
linistita, in sfarsit. Se opreste suvoiul de idei si de cuvinte, pe
masura ce ajung toate pe hartie. Apoi, senzatia aceea unica de a
tine propria carte in mana, pentru prima oara, nu se poate reproduce
in cuvinte.
În
ce măsură contează să asculți cartea care vorbește în tine,
chiar înainte de a fi scrisă?
Hmmmm….Buna
intrebare!….La prima, poate ea se scria in mine si eu nu stiam, si
apoi a venit momentul si n-am mai stat sa ascult nimic, ca se scria
singura, frenetic. Si este frumoasa, atat de frumoasa ca sentiment
sau cuvinte, este frumoasa prin ce spun despre cei de acolo. fiecare
cuvinte este o lauda, este un altar de multumire pentru ce am primit,
Dar poate ca azi sunt in momentul intrebarii tale. Si nu azi, exact
azi, ci azi de cativa ani . Ma ascult…ma intreb…simt ca va veni
din nou momentul si sa stii ca, de doi ani, tot incep si ma opresc,
imi zic:”nah…, nu e despre asta” si renunt. Am un prieten
jurnalist, care mereu ma suna: “Te-ai apucat de scris? Trebuie sa
scrii, ca ai talent.” Stiu si eu asta, dar…. ma ascult. Inca n-am
simtit despre ce sa fie urmatoarea mea carte. Si inca nu a venit
momentul.
Interviul
a fost realizat de Stefania Argeanu
Sursa:
Stefania Argeanu
Autor:
Stefania Argeanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu